Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12

Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12

postat la data 16.01.2012, ora 10:36
categorie: Ficțiune

Share | |


 


PARTEA A CINCEA - LA CAPATUL LUMII

 

Reintoarcerea

Cand au iesit din codru, drumul s-a facut ceva mai larg si mai batut. Nu mai era umed, pe aici nu plouase de ceva vreme. Era deja drum, nu mai era poteca si incapeau cate doi calareti alaturi. Printul a facut semn si s-au oprit.

-   Voi doi, din fata, dati trap la cetate si vestiti ca venim. Sa iasa afara poporul si sa vina la palat, ca avem sa le dam vesti de la zei. Tu, spuse unuia din grajdarii din spate, treci in fata. Caii cei liberi legati-i laolalta si de saua celui din urma. Tu ramai in spate cu ei, ii spuse celuilalt.

Grajdarii din fata dadura calcaie cailor si o luara la trap, starnind colbul drumului. Pana la cetate mai aveau ceva cale, dar aveau sa ajunga repede. Cei ramasi o luara incet, la pas, ca sa isi mai odihneasca putin caii care aveau cate doi calareti pe ei, si trebuie ca erau cam obositi dupa coborarea la trap prin padure. Acum iesisera din umbra copacilor si soarele se ridica catre inaltul cerului, care abia daca mai avea cate-un norisor alb pe ici-pe colo. Incepeau sa-l simta in ceafa, dar inca nu ardea prea tare. Cailor insa le prindea bine sa se mai odihneasca, mergand la pas, iar lor iara le prindea bine, ca lasau cetatii vreme sa iasa la palat. Vazura cum norul de colb a ajuns la ziduri, si indata rasunara cornurile strajerilor, care dadeau semnal, apoi trambitele ostenilor, dupa care buciumele de adunare. Si apoi au vazut iara colb, si indata un corp de oaste, din straja palatului, iesi sa ii intampine, cum se face la oaspeti de seama. Ostenii au stat in drum, steagul s-a plecat, si mai-marele lor a coborat si a pus genunchiul si sabia lui in pamant, dupa randuiala ostaseasca, si a plecat capul, apoi a strigat:

-   Bine ai venit, marite print ! Sa ne traiesti, marita printesa ! regele si stapanul nostru va asteapta cu mare bucurie la palat !

-   Bine v-am gasit, osteni ! Sa mergem !

Era primire de rege, cinste mare ! Dar pentru ei, care avusesera parte si de primire de zei, si de cinstire asemenea zeilor, asta nici nu mai conta.

Osteanul s-a ridicat si a incalecat. A luat-o inaintea lor, cu steagul dupa el si cu doi osteni de-o parte si de alta a steagului. Alti osteni stateau langa fiecare din ei, de-o parte si de alta, iara altii doi erau la urma. Grajdarii cu caii de povara ramasera mai in urma, ca nu se cadea sa stea ei laolalta cu stapanii. Ostenii se uitau inainte, dar mai scapau cate-o privire curioasa la vesmintele lor si la domnite. Ca doar nu ti-e dat decat o data in viata - daca ti-e dat si atuncea - sa vezi atata omenire de seama venind inapoi de pe ceea lume.

Cand au ajuns sub ziduri, au sunat buciumele si trambitele a oaspete de seama. Poporul incepuse a face larma, strigandu-le de bun venit si de trai lung. Ostenii trecura in fata, sa faca loc alaiului prin multime, dar dupa ziduri era randuiala, caci alti osteni se pusesera deja de-o parte si de alta de drum si le tineau calea deschisa. Erau ostenii palatului si ai regelui, si nimeni nu cuteza sa li se impotriveasca, fiind aprigi si iuti si scotand sabia sau toporisca pentru orice.

Ei mergeau falnici, la pas. Printul era in fata, cu printesa pe seaua lui, dupa el era pajul, si el cu domnita lui in sea, iar la urma veneam copilul, acum falnic barbat calit in lumea zeilor, singur insa in seaua lui. Multimea se inchina ca la rege, cu plecaciuni largi, uitandu-se la fel de mirata la ei si la vesmintele lor ciudate.

Cand au ajuns la palat, piata era tinuta goala, cu multimea pe margini si cu roata de calareti care o inconjura. Pe scari statea regele, si langa el marele preot. Jos, in capul scarilor, inca doi preoti si patru slujbasi de-ai palatului asteptau cuviinciosi, de-o parte si de alta. Slujitorii sarira sa tina caii. Printesa cobori sprintena din sea, tinuta cu maini puternice de sub umeri. Printul sari si el imediat, lasand calul in seama slugilor. Atunci isi lasa si pajul domnita sa coboare, tot asa, tinand-o de subsuori. Ea se alatura indata stapanei ei, gangurind. Pajul sari si el si dadu calul slugilor, apoi sari si copilul din sea, ca un adevarat barbat ce devenise.

Printul o luase inainte catre rege, la brat cu printesa, pajul pe urma lui, la brat cu domnita lui, iar copilul venea la urma, dar a fugit repede in fata si a luat-o pe mama lui de mana, uitand deindata ca e barbat si ca are alte indatoriri. Mama s-a bucurat, si l-a tras intre ea si print. Si iarasi era ca in copilarie, cand mergea cu amandoi de mana prin palat si se legana in mainile lor, care il ridicau sus de tot, si radea fericit. Doar ca acum era prea inalt si prea greu ca sa il mai poata ei tine.

Slujitorii de la capul scarilor si preotii de langa ei s-au inclinat, uitandu-se si ei lung si cu nedumerire la cei intorsi din cealalta lume si la vesmintele lor ciudate. Regele se uita si el ca la niste aratari, parca nevenindu-i sa creada ca ii vede si ca sunt ei.

-   Bine ati venit acasa, copiii mei ! - zise el cu o voce moale, care parca nu era a lui.

Isi tinea mainile ridicate inainte, ca sa ii primeasca in ele, si parca se vedeau niste bobite stralucind in ochii lui. Plangea oare bunicul lui, regele ? - se mira copilul de ce vedea. Tocmai el, care era cel mai viteaz si mai tare din regat ? O, dar parca si lumea asta a lor incepea sa fie ciudata si schimbata !

-   E, ce mult ma bucur sa va mai vad, ca n-as fi crezut sa mai apuc ziua asta, continua el. Si tu, fatuca, te-ai intors la noi ? - adauga el catre mama. Si ii prinse pe toti trei in bratele lui largi si ii stranse la pieptul lui, scuturandu-i de bucurie.

 

Judecata zeilor

Printul se inclina apoi, dupa datina.

-   Bine te-am gasit, marite rege. Am venit inapoi din lumea zeilor cu vesti si cu porunci. Ne-au dat si printesa inapoi, iar slujitorului nostru credincios i-au dat mireasa si rost. Copilul l-au facut barbat, iara pe toti ne-au binecuvantat si ne-au dat daruri, dar si solie de implinit. Si am primit porunca sa facem mai intai judecata si dreptate, acum si aici, si cerem iertare daca o s-o facem noi in locul domniei tale, cum s-ar cuveni, dar asta e vointa zeilor.

-  Fie voia zeilor, copile. Daca ei ti-au dat porunca, eu ma supun.

Apoi se inclina si pajul in fata regelui. Doar nepotul lui, cat de barbat era, nu s-a mai inclinat, ci i-a stat alaturi, tinandu-l de mana si lipindu-se de el. Cat de dor i-a fost de bunicul sau, cat i-a lipsit !

-   Bunicule, sa stii ca acolo era un zeu care iti semana tare bine, si care ne-a ajutat sa venim inapoi acasa, stii ? Numai ca era un zeu alb si nu avea par, si ne-a taiat si noua parul, dar lasa ca o sa-ti spun eu totul dupa aia, da ?

-   Da, da. copile, da acuma lasa-l pe tatal tau sa-si plineasca poruncile, si-apoi om sta noi la povesti, cand om fi numai noi doi, bine ?

Marele preot era langa el. Se uita la ei la fel de lung si neincrezator ca si ceilalti, dar nu vedeai bucurie in ochii lui, ci parca sperietura si frica. Stia ca ii trimise in lumea zeilor, in lumea zeilor lui, si ar fi trebuit sa se bucure ca s-au intors si ca i-au adus de acolo vesti si porunci. Dar nu se bucura de loc si era tare nelinistit, el, care intotdeauna era sigur pe el, chiar si atunci cand regele ii cerea sa se mai gandeasca si sa mai cantareasca odata cele hotarate. Dupa ce regele facu un pas inainte, sa vorbeasca poporului, marele preot se intoarse catre print, care se uita spre piata, si dadu sa intrebe ceva. Dar printul il opri scurt, cu dosul mainii, il impinse putin mai incolo, hotarat si ii arunca o privire de gheata. In piata, multimea, care vazuse miscarea, amutise. Copilul, care vazuse si el, ramase la fel de mirat. Cum sa faca asta printul, cand nici regele nu o facuse niciodata ? Doar marele preot era vocea zeilor, nimeni nu i se opunea lui, nici macar regele, chiar daca uneori il mai dojenea si ii cerea sa mai judece odata sau sa mai masoare inainte de a taia.

-   Printul vostru si al nostru s-a intors din lumea zeilor, unde marele preot l-a trimis cu solie ! Si acum, aduce vesti si are de dat porunci ! Si va face judecata aici si acum, la porunca si cu binecuvantarea zeilor, in numele lor si al nostru !

Vestitorii strigau vorbele in toata cetatea, ca sa auda tot poporul vointa si porunca regelui. Iar lumea se inchina si dadea din cap, asteptand curioasa ce vesti si porunci dau zeii, dar si pe cine si cum va judeca printul. Apoi printul trecu in fata si rosti cu o voce care rasuna in toata piata, fara vestitori.

-   Vorbesc in numele zeilor, stapanii si aparatorii nostri. Vom invinge !

Cetatea a rasunat atunci de strigatele de bucurie ale poporului ei. Vom invinge, vom invinge, strigau bucurosi cei multi.

-   Zeii nostri cei buni ne-au dat noua inapoi printesa, iar slujitorului nostru credincios i-au dat domnita si l-au numit cel mai de seama slujitor al lor !

Piata rasuna iar de urari si binete catre domnita si paj.

-   Incepand de acum, el va fi marele preot al cetatii !

Urale si invocari catre zei se facura auzite. Abia acum intelegea copilul de ce printul facuse acest gest urat si neobisnuit. Marele preot nu mai era pe placul zeilor, asa cum nu mai era nici pe placul multimii sau al palatului de multa vreme, si zeii se hotarasera sa-l schimbe cu unul mai vrednic de ei. Asa, care va sa zica, astea erau poruncile ce trebuiau implinite ... Si de aceea pajul se schimbase asa deodata. Era acum totuna cu regele, daca nu chiar mai mare ca el, asa primise porunca de la zei, si de aceea i se deschisese si limba, si de aceea primise si domnita de la ei, si binecuvantare, si de aceea trecuse el pe tronul cel mic, desi se vede treaba ca ar fi trebuit sa stea pe cel mare ... De aceea ii luase locul lui in sir, si de aceea ... Da, inteleapta hotarare din partea zeilor, parca ar fi fost a lui Nicolas. De fapt, cu Nicolas au stat ei mai mult de vorba, si atunci de buna seama ca el trebuie sa le fi dat astfel de porunci. Si oare ce alte porunci le-or mai fi dat, ca doar au spus ca au multe de implinit ?

-   Cel care a fost mare preot pana astazi va fi judecat prin noi de zei, pentru tradare, impreuna cu slujitorii sai !

Cetatea vui din nou. Multimea avea acum ocazia sa isi arate adevarata stare de spirit fata de acest mare preot si de slugile lui, preotii, care se purtau cu ei mai rau decat stapanii si ii pedepseau ori de cate ori li se parea ca nu li se supun si nu li se inchina destul. Aveau ostenii si pazitorii lor, si acestia le faceau toate voile, ca erau platiti cu aur curat, scos cu multa truda din pamant de palmasi si cerut pentru zei de catre preoti, alaturi de grane, animale si merinde de tot soiul. Si nici macar regele si ostenii lui nu le luau apararea, ca era pentru zei si nimeni nu se opunea cand se zicea ca  este vointa si dorinta zeilor.

-  Sa fie adusi aici cu totii in fata poporului !

Regele facu semn. Un palc de osteni roi si goni in tropot la templu. Se auzi galagie si sabii lovite de alte sabii. Regele mai facu un semn si un alt palc goni intr-acolo. Un alt semn si marele preot fu luat pe sus de doi osteni si ingenunchiat in fata tuturor, acolo in piata, iar cei patru preoti fura tarati de cate un ostean in spatele lui si ingenuncheati si ei. Indata se auzira tipete si multimea vazu inspaimantata puterea judecatii zeilor cand cei opt preoti din templu veneau fugind, in bicele ostenilor calare, care ii manau ca pe hotii de cai. Ajunsi in fata regelui si vazandu-i si pe ceilalti acolo, s-au speriat si mai tare si, cand i-au mai vazut si pe cei intorsi din lumea zeilor acolo, in fata lor, langa rege, s-au muiat de tot de spaima, tanguindu-se cand la cer, cand la pamant si bolborosind taine de-ale lor, neintelese pentru muritorii de rand. Dar de asta data zeii erau chiar acolo, in fata lor, si ii judecau aspru.

-  Tradatorii neamului nostru si ai cetatii vor da astazi socoteala in fata noastra si a zeilor pentru faptele lor ticaloase ! Au luat aurul si granele noastre si le-au pregatit sa le dea dusmanului nostru, iar pe noi ne-au mintit ca le-au dat zeilor !

Cetatea vui de ura si de dorinta de razbunare. Se cerea moartea tradatorilor.

-   Au trimis ostenii lor sa aduca dusmanii la portile cetatii si le-au promis ca le dau cetatea daca ei ajung rege si dregatori !

Multimea vui din nou, cerand moartea lor.

-   Dar zeii nu vor ca noi sa fim robii unui neam de nimic, care ne poate cuceri doar prin tradarea celor care ar trebui sa ne ajute mai mult decat ne ajutam noi insine ! Si de aceea ne-au trimis sa ii judecam si sa ii pedepsim in numele lor. Iar semnul vointei lor este acesta !

Si printul isi baga mana in san si trase de acolo ceva ca o sfoara. Apoi o mai baga odata si trase inca ceva. Si indata, din degetele lui ridicate, si din pumnul lui strans izbucni focul sfant al zeilor, pe care il vazu orice muritor al cetatii, iar preotii inlemnira de spaima.

Cetatea vui scurt, de mirare si de surpriza. Printul lor capatase de la zei puterea de a aprinde focul doar ridicandu-si mana si strangand din pumn, si asa putere nu avusese nici macar marele preot cel iubit de zei si de popor dinainte. Asta da, semn de la zei ! Asta da, semn al vointei lor !

Regele privi si el nedumerit, apoi se lumina imediat la chip. Recunoscuse in acel foc divin mostenirea lasata lui in copilarie de acel calator necunoscut care ii daduse taina pesterii. Si intelese imediat ca printul, pajul si nepotul sau se intalnisera cu acela, sau poate cu cei la care trebuiau sa le duca acea panza insemnata. Si atunci intelese si ca de aceea venisera inapoi, si ca toata taina aceea era adevarata, si ca ... Dar nu avu timp sa se mai gandeasca si la altele, pentru ca glasul puternic al fiului sau rasuna din nou in piata.

-   Puterea zeilor se va lasa peste tradatori, care isi vor primi pedeapsa meritata de la ei ! Semnul pedepsei zeilor este trasnetul ! Pe care ni l-au dat sa il aratam poporului, ca sa recunoasca vointa lor !

Si deodata, din mana printului izbucni un roi de stele stralucitoare si zgomotoase, care sareau in toate partile. Ceva ca o sfoara mica se ridica in aer si cazu peste preotii ingenuncheati in fata judecatii. Un trasnet grozav rasuna intre ei si multimea se arunca indata la pamant, inspaimantata de asa putere grozava care ii fusese data printului lor. Vaietele de spaima si durere ale preotilor se amestecau cu cele ale poporului, nu mai putin speriat de acea neasteptata dovada de vointa si putere a zeilor lor si a celor trimisi de ei sa judece si sa faca dreptate pe pamant. Venise vremea judecatii zeilor, de care se pomenise intotdeauna, asa se parea.

-   Ridicati-va ! Puterea zeilor nu va face nici un rau celor care ii asculta si ii respecta !

Multimea din piata se ridica si privirile tuturor cautau cu supunere si respect la cei trei mesageri ai zeilor, insemnati cu vesmant stralucitor si coif alb, cum nu mai vazuse nimeni niciodata. Neindoios ca nu putea fi decat semn de la zei, pentru ca inca nimeni nu mai vazuse asa ceva pe acele meleaguri, si nici nu avea sa mai vada vreodata.

Multimea incepu sa murmure tot mai tare. Atunci se auzi iarasi larma, si ceilalti osteni venira la pas, aducandu-i pe ostasii marelui preot legati.

-   Sa fie adusi in fata noastra ! - porunci printul.

Si au fost adusi.

-   Mai-marele lor sa vina in fata !

Din randul lor iesi un ostas falnic, plin de sange pe maini si pe fata. Ingenunchie in fata regelui si a suitei sale.

-   Am depus juramant de supunere fata de marele preot si de slujitorii sai, marite rege ! Pune sa ne ucida, ca suntem ostasi, dar nu ne cere sa ne calcam juramantul facut !

Printul il privi tacut. Ii privi si pe ceilalti. Toti erau taiati si insangerati, dar se uitau la ei si nu in pamant, ca milogii.

-   Ostenii acestia cer moartea si nu indurarea noastra ! Sunt osteni adevarati ! In numele zeilor, care sunt stapanii si aparatorii nostri, si care ne-au numit astazi judecatori ai lor in fata poporului, va dezleg de juramantul facut preotilor. Iar cel care v-a legat cu juramant va dezleaga si el.

Cobori de pe scari si se duse la marele preot, care inca statea in genunchi acolo, tintuit de spaima. Il prinse cu o mana puternica de vesmant si il ridica, asa, cat era el de mare si de gras, in picioare. Se uita la el cu scarba, il intoarse cu fata la ostasi, poruncindu-i:

-   Dezleaga-i. Am zis !

Marele preot tremura ca o mamaliga moale, scuturata in caruta. Abia daca putea sa indruge ceva si nimeni nu intelese daca i-a dezlegat sau a refuzat, dar printul a hotarat:

-   Sunteti dezlegati de juramant. Sunteti liberi, dar nu puteti pleca nicaieri. Sunteti osteni si aveti datoria de a apara cetatea.

Ii dadu drumul marelui preot, care cazu ca o carpa in genunchi si ramase asa, cu capul in pamant, tremurand.

-   Acum ramaneti aici, dar o sa va dam armele inapoi si o sa va cerem sa va faceti datoria de osteni pentru poporul acesta. Primiti ?

-   Primim, inaltimea ta, suntem osteni si asta ne e rostul, sa luptam pentru cine ne da de mancare si asternut, dar pana am fost legati cu juramant trebuia sa ne facem datoria.

-   Prea bine, sa fie dusi inapoi la rostul lor si sa pazeasca templul, ca si pana acum, dar fara arme. Dar uitati-va bine, incepand de acum, marele preot este acest om, si lui ii datorati ascultare pana mai sunteti la templu. Inteles ?

Si printul arata catre paj. Acesta statea langa rege, sus pe scari, pe cand domnita lui statea langa printesa, si amandoua se trasesera mai in spate, privind cu atentie tot acel spectacol si incercand sa inteleaga ceva. Nu se stie ce intelegeau, dar in mod sigur ca vedeau ca sotii lor sunt cei care poruncesc acolo si pana si regele ii asculta, si trebuie ca erau tare fericite de asta. Pajul inclina scurt capul lui cu coif alb si fara plete, si mai marele ostenilor i se inchina cu genunchiul la pamant si cu capul plecat. Ceilalti isi plecara capetele si ei, ca ostenii. Se cunosteau acum, si trebuiau sa asculte de el.

-   Inteles, inaltimea ta !

-   La templu ! - porunci scurt printul. Si ostenii ii dezlegara acolo, in fata poporului, si doi osteni mersera cu ei spre templu, pe cand ceilalti isi luara locul in piata. Iar multimea striga si aproba bucuroasa judecata dreapta si inteleapta a printului.

Printul urca din nou scarile, la locul sau.

-   Tradarea e cea mai urata fapta ! Iar daca e facuta de preotii care isi tradeaza si zeii si poporul, e de doua ori mai urata ! Pentru ca acesti oameni au jurat ca vor fi buni si curati ca zeii, dar de la o vreme au crezut ca ei sunt zei !

Oamenii strigau care mai de care. Ba moarte tradatorilor, ba traiasca printul si regele, ba ovatii catre zei, fiecare strigand ce credea el de cuviinta.

-   Zeii au hotarat ca marele preot tradator, care a ucis-o pe printesa noastra si pe care ei ne-au trimis-o inapoi, sa fie judecat si pedepsit de ei, si de aceea il vom duce in fata lor, la pestera zeilor !

Acum, oamenii strigau sa traiasca printesa, dar saraca de ea nu pricepea mai nimic. De aceea copilul, uitandu-se la ea, crezu de cuviinta sa o ajute. Asa ca a facut doi pasi inapoi, i-a luat o mana si a facut semn celor din piata, ca si cum ea ar fi facut semn cu mana lui. Vuietul s-a intetit, si abia atunci printesa a inteles ca pe ea o saluta populatia aceea zgomotoasa si a ras catre ei. Era asa de frumoasa cand radea, si atat de mult ii placea copilului ei sa o vada vesela si zambitoare !

-   Si tot zeii ne-au cerut ca pe ceilalti preoti, care v-au oropsit pe voi de atatea ori, sa-i lasam ca sa fie judecati si osanditi de voi! Pentru ca vointa poporului este intotdeauna vointa zeilor !

Piata vui din nou, iar multimea incepu sa arunce spre ei cu bete si pietre. Printul facu semn si un ostas urca spre el. Ii dadu porunci repezite si soptite si acesta cobora si chema alti osteni. Ii ridicara pe preoti si ii dusera catre multimea care era tinuta de calareti sa nu ocupe piata. Ii lasara jos acolo, si ostenii calare stransera randurile. Multimea furioasa tabari pe ei, calcandu-i in picioare, smulgandu-le podoabele cu tot cu degete sau urechi si facandu-i una cu pamantul. Isi primira pedeapsa meritata si nici o pedeapsa nu e prea cruda cand e poruncita de zei si savarsita de multime.

Printul porunci sa fie chemati vestitorii palatului, ca sa le dea porunci pentru popor, sa le faca cunoscute dupa ce li se va fi potolit setea de razbunare. Acestia venira indata, chemati de ostenii care faceau roata in piata.

-   Judecata s-a terminat pentru popor. Noi vom face judecata cealalta, impreuna cu zeii, dupa porunca lor. Spuneti poporului ca de astazi nu mai datoreaza nimic la templu, iar ceea ce au furat preotii li se va da inapoi. Si ca le vom face cunoscute in zilele ce vin si celelalte porunci ale zeilor, ca sa le stie si sa le respecte. Astazi toata lumea va petrece, pentru ca e sarbatoarea judecatii zeilor, dar de maine sa se pregateasca de lupta, pentru ca zeii ne ajuta, dar nu lupta ei in locul nostru, si dusmanul se apropie de zidurile noastre. Am zis !

Vestitorii plecara spre multimea care inca mai avea de razbunat cate ceva din necazurile lor si inca ii mai calca in picioare pe acei netrebnici tradatori. Printul porunci sa fie ridicat si intemnitat marele preot, pana la judecata zeilor. Si ii spuse regelui:

-  Ar fi bine sa intram in palat. Si sa poruncim sa se scoata vinul si merindele de sarbatoare pentru popor, cum se cuvine la o sarbatoare asa de mare.

-   Asa om face, copile. Haide sa intram si sa poruncim.

Si intrara, si poruncira, si poporul manca, si bau, si canta, si juca, de la mijlocul zilei pana la mijlocul noptii, pe cand printul, regele, marele preot si mai marele ostenilor, dar si cativa slujbasi de la curte facura sfat si iara sfat, cate doi, cate trei, cate mai multi, dupa cum era trebuinta, mereu iesind si intrand cate un sol sau cate un ostas cu porunci de dus si cu stiri de adus, cum se face la vreme de razboi.

Dar ceilalti, adica printesa si slujnica ei, acum sotie de mare preot, sau copilul reintors din cealalta lume nu aveau grija lor. Ele trebuiau sa se aseze si sa se invete cu locurile, cu palatul si cu graiul cel nou, iar pentru asta copilul le ajuta si el cat putea, invartindu-se toata ziua pe langa ele. Dar si pe langa slujnicele palatului, pentru ca se cuvenea ca atat printesa cat si sotia marelui preot sa-si ia rangurile ce li s-au dat si amandoua sa fie slujite, dupa datina.

A doua zi, de dimineata, cel care fusese mare preot tradator fu legat si ridicat pe un cal. Trufia lui nu mai era de gasit, se ridicase la cer odata cu sufletele preotilor sai, ori poate intrase in pamant odata cu sangele lor murdar, daca zeii nu le mai voiau sufletele in lumea lor. Si nu credea nimeni ca le mai voiau, pentru ca pacatuisera chiar impotriva zeilor pe care ar fi trebuit sa ii slujeasca. Apoi, cu un palc de ostasi, printul si cu marele preot cel nou plecara afara din cetate. Nimeni nu stia unde s-au dus, dar se banuia ca l-au dus la judecata zeilor, asa cum au spus ieri. Printul era imbracat in vesmintele sale, pajul luase tinuta de mare preot, dar fara acele grele odajdii de aur, iar prinsul era imbracat in vesmintele sale, cu odajdii cu tot, nu i le luase nimeni. Nu mai aveau pe ei acele vesminte si coifuri primite de la zeii pamanturilor, si nici copilul nu si le mai luasem pe ale lui, dar el oricum ramasese la palat, cu mama si cu bunicul lui. Trebuia sa reia corvoada invatarii luptei si apararii, a vorbelor intelepte si a trebilor palatului, a cunoasterii locurilor si urmelor si cate altele, trebuincioase unuia care va fi intr-o zi print si, poate, intr-o alta zi rege. Ca asa ii spusesera si bunicul rege, si tatal print, ca le va lua locul candva si pana atunci trebuia sa fie pregatit.

Dupa de trei ori cate trei zile, printul si cu pajul s-au intors, dar fara marele preot cel vechi. In locul ostenilor regelui, acum veneau puzderie de osteni ai marelui preot. Din cele povestite de ostenii aceia, in zilele de apoi, pe soptite, s-a aflat ca au fost la o alta pestera a zeilor, cea in care erau duse comorile care trebuiau sa ajunga la zei, dar preotii le oprisera pentru ei si pentru tradare. Mai marele lor, dezlegat de juramant, i-a dezlegat si pe ceilalti. La fel a facut si acel fost mare preot, si la fel a facut si noul mare preot, si atunci ostenii s-au tras la o parte. Si printul, marele preot cel nou si cei doi mai mari ai ostasilor, care il duceau cu ei pe marele preot dinainte, au intrat in tainita. Nimeni nu stie ce au gasit acolo si ce au vazut, dar au stat inauntru o zi si o noapte, si ei credeau ca s-au prapadit, cand au iesit afara si, in locul celui legat, au adus desagi cu aur greu, cu care sa plateasca simbriile ostenilor. Iar pe osteni i-au tocmit sa apere cetatea, in locul lor ramanand ostenii regelui. Toti au fost multumiti, pentru ca intelegerea nu le-a fost calcata, simbriile li s-au dat asa cum au fost tocmiti si s-au tocmit si pe mai departe, cu aceeasi plata.

 

Victoria

Puhoiul de oaste a tabarat dupa ziduri. Regele a poruncit ca deindata sa inceapa pregatirea de lupta si s-a dat sfoara in cetate ca cei care au pacate de ispasit sa iasa dupa ziduri si sa se pregateasca de lupta cu ostenii, ca apoi vor fi izbaviti. Si au fost destui din aceia care aveau de dat socoteala pentru furt de cai sau de vite, pentru batai si omoruri, care erau prinsi si-si asteptau osanda, si au cerut sa mearga la oaste, gandind ca de acolo poate mai scapa cumva, dar de aicea niciodata. Alte trei zile s-au format cete-cete de oaste cu pedestri dintre cei facuti scapati si calareti din osteni de-ai preotilor, avand mai-mari din ostenii credinciosi regelui, iar acele cete se inarmau si apoi se luptau cu copacii sau cu jivine prinse din padure pentru asta, cum era obiceiul. Iar in a patra zi, au sunat buciumele si trambitele si oastea a plecat.

Au trecut multe si nelinistite zile, cand odata a sosit solie cu cal inspumat si a adus veste buna. Oastea invinsese si nu au cazut de ai lor decat vreo cativa din pedestrime, si aceia dintre cei blestemati, dar aduceau cu ei prada multa si bogata.

A doua zi, spre seara, ajungea la marginea cetatii si oastea mare. Printul si marele preot cel nou erau in capul ei, urmati de mai-marii ostenilor, dupa randuiala lor. Apoi venea un palc de oaste aleasa, din ostenii cei credinciosi palatului, si dupa aceea puzderie de care cu boi si cu cai, tragand din greu, impinse de osteni. Multi cai aveau de carat, in locul calaretilor lor, care impingeau la care, sanii lungi de crengi pe care insa nu erau cei raniti in lupta, cum s-a crezut, ci prada de lupta. Nici robi nu se vedeau, cum era obiceiul sa se faca, si oamenii s-au gandit ca zeii poate i-or fi pus pe fuga pe dusmani.

Si a urmat o noapte de veselie, cu focuri si cantece, cu povesti spuse la betie, cu boi si porci taiati si fripti si cu mult vin de la palat, apoi o zi de dormit si trandaveala, dupa care o alta zi de impartire a prazilor si socotire a drepturilor pentru fiecare. Iar dupa cateva zile, cand se mai odihnira toti si terminara si de facut randuielile cetatii, au povestit ostenii palatului ce-a fost acolo. Oamenii si ostenii de rand ziceau ca zeii au facut ostile dusmane una cu pamantul pe care l-au vrut, pravalindu-i de pe munte in rapa mare, cu iscusinta si intelepciunea printului acela reintors din lumea zeilor si cu ajutorul marelui preot cel nou, care, spre marea mirare, dar si admiratie a oamenilor, a lasat aurul, invocatiile si templul si s-a dus sa-si ajute poporul si fostul stapan acolo unde a fost mai greu, la lupta, aducand cu el si ajutorul ceresc. Pentru ca altfel nu poti sa explici cum de a fulgerat si a tunat intre ei cand luna plina era inca pe cerul curat si fara nici un nor, si nici de unde au aparut spiritele acelea care aruncau cu tunete si fulgere intre dusmani de au bagat groaza in ei mai ceva decat o armata, dar nici cum ar putea cineva sa scoata foc din degete si sa imprastie cu stele fara ajutorul zeilor, si nici de ce au sarit aceia in rapa cea mare fara sa mai lupte, ca si cum moartea li s-ar fi parut mai usoara decat viata.

Si chiar asa era, fara ajutorul zeilor nu s-ar fi putut face toate astea, dar nici fara ajutorul intelepciunii printului si al noului mare preot al cetatii, amandoi dadaciti de catre cel mai intelept dintre zei.

Doar la palat se mai stiau si altele, dar nu se spuneau decat in mare taina, doar intre rege, print, marele preot cel nou si mai marii ostirii. Copilului i-a povestit bunicul lui, regele, cand au stat la povesti despre cum a fost in lumea zeilor, cum a fost chibzuita lupta si cum a iesit ea pana la urma.

Oastea dusmana venea dinspre pestera cu comorile zeilor, dupa cum le fusese invoiala cu marele preot. De acolo trebuiau sa ia aurul promis si ostenii ce aveau sa ii ajute. Si intr-acolo s-au dus si printul cu ostenii lui, ca sa nu incalce promisiunea, si au scos si au insirat pe drum care cu boi anume pregatite.

Mai intai, oastea a fost impartita in trei parti. O parte a inconjurat o poiana larga, cu drumuri de care si cu un parau, ascunzandu-se bine in padure, printre tufisuri, pedestri. Primisera porunca sa nu iasa decat dupa ce aud un suierat cum nu au mai auzit niciodata in viata lor, si atunci sa intre in liniste in poiana si sa nu lase pe nimeni sa scape de acolo viu, ca sa nu se afle ce a fost, dar nici sa nu deschida cumva gura careva, ca sa nu se auda in munte cine a castigat si cine a pierdut lupta. In poiana aceea au dus multimea de care. In carele acelea insa erau inchisi lupi, prinsi in capcane si apoi inghesuiti acolo. Carele erau puse la rand in poiana, ca si cum tabarasera acolo. Langa ele erau focuri razletite, pe care pusesera bucati de caprioare si mistreti, ca sa miroase pana departe a friptura proaspata. Caii si boii care pasteau legati in poiana erau din cei betegi, batrani si bolnavi, care nu puteau fugi de la mirosul de lup si nici nu mai erau de folos nimanui. Acei pacatosi care au ales sa-si spele pacatele in lupta au fost pusi sa pazeasca acele care, de care nu aveau voie sa se apropie, pentru ca si li s-a spus ca au in ele aurul cetatii si ca asteapta acolo oastea, sa ii insoteasca, dupa ce se va termina lupta.

A doua parte de oaste a urcat in munte, dincolo de rapa cea mare, la trecatoare. Acolo au facut tabara mare, si daca te uitai vedeai multime de osteni care dormeau fara grija, langa focuri. Doar ca unii din acestia erau doar busteni si cojoace vechi, sau piei de animale, iar altii erau ursi, mistreti, lupi si capre prinse atunci si din care ostenii si-au ales bucatile cele bune, pe care le-au fript la focurile acelea ca sa le manance ei si restul au lasat pe loc, sa para a fi o oaste mare, tabarata acolo. Asta in timp ce ostenii adevarati erau ascunsi si ei in codru, mai sus, asteptand dusmanul.

A treia parte era doar oaste din cea adusa de la pestera comorilor. Ostenii mergeau agale, cu armele plecate. Aveau cu ei doua care cu banet de aur si argint, care era simbria lor pentru lupta asta. Li s-a spus ca, daca fac ce li se cere, e al lor tot. Si au facut.

Au intampinat dusmanul la intrarea in munte, seara. Si au spus ca sunt trimisi de marele preot sa ajute la cucerirea cetatii si locurilor, si sa-i conduca pe drumuri ascunse si sa le arate unde sunt comorile si unde e oastea cetatii. Iar carele acelea cu banet au spus ca e arvuna pe care marele preot le-o trimite, ca sa-l ajute sa invinga pe rege si sa se faca el rege in locul lui. Doar ca trebuie sa mearga peste noapte, ca sa nu fie vazuti, iara ziua sa stea si sa se odihneasca. Si aceia i-au crezut si i-au ascultat si au continuat sa mearga noaptea aceea, urcand muntii, impingand la carele grele si fiind foc de osteniti. Iara dimineata, cand inca era intuneric, dar luna inca lumina poienile acelea, le-au aratat cum se vedea, de unde erau ei, doua tabere. Una era cu carele cu comorile cetatii, care fug sa se ascunda in munte, iar alta cu oastea cetatii, care doarme dusa, pentru ca nu stie ca ei sunt acolo si vad. Si le-au spus ca acum e cel mai bine sa atace si pe unii si pe altii, ca nimeni nu ii asteapta si toti dorm dusi.

Asa au facut. Au lasat acolo toate carele lor, si au luat cu ei doar armele. Flamanzi si obositi, credeau ca intr-un ceas termina tot si gata, mananca si se odihnesc si ei. Si aveau sa manance, dar o spaima grozava, si apoi se odihneasca, toti, dar in cealalta lume. Pentru ca s-au despartit in doua cete. Cea mai mica, insotita de cativa osteni din cei ce ziceau ca ii ajuta, s-a dus sa ia in stapanire carele cu comori, care se vedeau stand nepazite decat de niste tarani adormiti. Cand au ajuns acolo, au sculat pe cei ce le pazeau si i-au taiat, dupa care au deschis carele si mare spaima au tras cand din ele au iesit doar lupi speriati, care au sarit si i-au rupt. Au fugit speriati si in neoranduiala spre padure, de unde insa s-a auzit un suierat nemaiauzit, si indata au intrat fara zarva, in poiana, osteni odihniti, din toate partile, care i-au trecut pe doritorii de comori prin sabie, fara sa scoata o vorba, ca sa nu se auda graiul lor in padure. Dupa care au lasat carele si mortii acolo, le-au luat caii si s-au dus, condusi de cei cativa osteni care ii adusera pe dusmani in capcana, la tabara lor parasita din vale, care ramase nepazita, si acolo au taiat tot ce era pazitor si au luat-o toata in stapanirea lor.

Ceata mai mare a coborat spre rapa cea mare, unde se vedea tabara ostirii cetatii, condusi de ostenii care ziceau ca ii ajuta. Pe drum au auzit acel suier nemaiauzit, si s-au speriat putin, neintelegand ce este, dar cand i-au vazut pe cei care ii conduceau ca merg nepasatori mai departe au continuat sa mearga si ei, osteniti si doritori de a ajunge la liman. Dupa aceea au crezut ca ai lor striga de bucurie si nu de spaima, si le-au luat vaietele drept semn bun. Aveau acum mai multa incredere in cei care ziceau ca tradeaza si le mai dau si daruri. Au intrat in trecatoare si ostenii aceia au trecut inainte, oprindu-se sa inchida iesirea si asezand acolo carele cu aur de-a curmezisul drumului. Nu s-au gandit ca tocmai ei nu vor mai avea pe unde fugi, lasandu-i sa se aseze in drum si sa se pregateasca de lupta. Ei au navalit cu mare zarva pe hoituri si pe busteni, sa-i taie, si s-au obosit si mai tare taind la acele lemne, si le-a trebuit ceva ca sa se dezmeticeasca si sa vada ca muncesc degeaba. Se facea lumina de-acum, si odata cu prima geana de lumina s-au vazut prinsi in cursa. La iesirea din trecatoare erau cei care i-au adus aici, gata de lupta. La intrare se vedeau altii, falnici, pe cai de munte, care inaintau incet, fara graba si fara galagie. Deodata, de sus, de deasupra lor, din desisul muntelui, o lumina orbitoare tasni si trecu peste ei, apoi disparu la fel cum aparuse. Si atunci, cu urlete ingrozitoare, au navalit din desis luptatori salbatici, in piei de lup. Trei stafii, stralucind in putina lumina a diminetii, ii conduceau. Era cate una in fiecare parte si una la mijloc. Cea din mijloc lumina din nou cu o raza de soare peste ei, si atunci vazura, ingroziti, ceva si mai si. Stafiile acelea iscau din mainile lor flacari scurte si mici. Apoi, stele nenumarate sareau in toate partile si zburau spre ei, dupa care fulgerau si tunau ingrozitor deasupra capetelor lor. Au luat-o la fuga ingroziti de acele stafii si de acele fulgere si tunete inspre singurul loc unde nu era nimeni sa-i opreasca. Nu si-au mai folosit nici arcurile cu sageti, pe care le pusera la spate ca sa poata sa taie si sa impunga mai cu spor la lesuri si busteni. Dar nici lancile sau sabiile nu aveau curajul sa le ridice impotriva a ceea ce ei credeau ca este spiritul padurii, sau poate spiritul comorilor zeilor, pradate de ei mai devreme. Si au sarit de bunavoie in haul acela ce se casca sub ei, poate fara sa-l vada de intuneric, de spaima si de jnepenisul ce-l inconjura, poate crezand ca e o scapare, poate nemaijudecand si nemaicrezand nimic dupa o zi si o noapte de mers neintrerupt si o spaima de moarte, venita pe nemancate.

Nimeni, in afara de cei care le folosisera, nu stiau ca acelea erau darurile zeilor, aduse din lumea lor la intoarcere. Vesmintele si coifurile stralucitoare primite de la zeii pamanturilor se vedeau in noapte ca niste stafii care mergeau fara trup. Aveau sa fie folosite de-acum de preoti, dar numai la marile sarbatori, si numai cand aveau de mers noaptea, ca sa poata conduce pe ceilalti prin intuneric. Focurile acelea mici erau primite tot de la zeii pamanturilor, si nu aveau sa mai fie folosite decat la mare nevoie, ca sa nu moara degraba. Lumina orbitoare din noapte, acel soare mic ce se aprinde sau stinge la dorinta celui care il tine era si el una din acele lumini pe care le primisera de la zeii albastri, ca sa vada mai bine in pestera. Cealalta era deja pe moarte, pentru ca o folosisera de atatea ori acolo si dincoace, cand carasera toate lucrurile acelea din pestera inapoi la palat. Iar fulgerele si tunetele care au bagat groaza in ei, cu stelutele lor zburatoare,.erau iarasi daruri de la zeii pamanturilor. Iar a treia stafie era mai-marele ostirii regelui. Doar cutitul cel fermecat al copilului nu trebui sa fie folosit din tot ce primisera atunci, si i-a fost dat inapoi.

Iar copilul era multumit ca macar nu fusesera degeaba cinci zile si patru nopti oaspeti de seama acolo, in lumea zeilor.

 

Reforma

Si apoi printul a spus despre ce schimbari trebuie facute in cetate.

-   Trebuie sa vestim poporul ca, incepand de maine, nu vom mai trimite solie la zei prin moarte, pentru ca am vazut ca cei care mor, cand ajung la ei, renasc ca niste copii, si nu isi mai aduc aminte nici cine sunt, nici de unde vin si nici cu ce solie au fost trimisi acolo. De aceea, asemenea solii nu mai trebuie trimise. Doar prin pestera zeilor putem trimite solie, dar asta se deschide doar o data la o suta de primaveri si noi nu om mai prinde acele vremi. Dar o sa lasam vorba la urmasii nostri, prin juramant ca nu spun la nici un strain, si cand se deschide, si cum sa recunoasca semnele, si cum sa mearga, si cum sa se intoarca.

-   Asa vom face. Sa fie chemati vestitorii si sa li se spuna ca nu mai trimitem soli la zei si de ce. Restul, solia prin pestera si taina ei, ramane si taina noastra. Le-om transmite-o nepotilor, prin acest printisor, care a fost acolo si stie mestesugul, hotara regele.

Ceilalti aprobara. Si copilul a fost de acord, pentru ca oricum pestera nu mai putea fi o cale pana nu se deschidea iara, si Nicolas doar le spusese ca o suta de primaveri trebuie sa astepte pana vor avea iara cinci zile de deschidere. Asa ca nici el nu avea sa o mai prinda deschisa, ci doar nepotii sau stranepotii lui, poate.

-   Pana atunci, tot ce avem de facut este sa fim noi intelepti si sa ne ferim de dusmanii inspre afara si de saracie si de betie inauntru, ca astea duc la pierzanie si omul, si popoarele.

-   Intelept spus, si cum te-ai gandit sa facem ?

-   Celor de afara trebuie sa le aratam ca suntem aparati de zei si ca nu putem fi invinsi. Dar mai trebuie sa le aratam si ca nu trebuie sa se oboseasca pana aici, ca nu au ce lua de la noi, ca suntem saraci, dar viteji, si or sa-si lase oasele pe aici fara nici un folos.

-   Acum nu o sa aiba cine le povesti cum ne-au ajutat zeii, ca nu a mai ramas nici unul viu dintre ai lor, ca sa povesteasca. Dar vor intelege ca ceva s-a intamplat, daca o intreaga oaste a intrat in pamant si nu s-a mai intors nici macar sol sa vesteasca de soarta ei. Iar datoria noastra e sa lasam vorba ca zeii au mancat-o toata la cina, in munti, cand au venit sa ne ajute sa invingem.

-   Dar ar fi bine sa facem si serbari si sa scoatem din cand in cand cate un pic din puterea zeilor, cand avem oaspeti de seama, ca sa poata povesti la ei acolo ce au vazut si cum ne ajuta zeii pe noi si in timp de pace, nu doar la greu.

-   Da, asa o sa facem, dar nu acuma repede, ca acuma mai povestesc si cei din popor, si ostenii nostri ce minunatii au vazut. Si cei care aud duc vestea mai departe, si numai cand or fi destui care sa vrea sa vada cu ochii lor niste minuni din aceste vom face si noi o serbare. Eu as zice ca cel mai bine ar fi sa lasam vorba scapata ca din greseala ca la anul, pe vremea asta, om serba revenirea din lumea zeilor, si atuncea or veni multi curiosi care sa povesteasca stapanilor lor, care i-au trimis aici, ce au vazut. Iar pana atunci va trebui sa facem asa fel ca cei care vin sa vada si ca suntem saraci, si ca suntem viteji, si ca avem cu noi puterea zeilor.

-  Bine gandit, intelept spus. Ca suntem viteji se stie, doar sa ne calim oameni anume care sa se lupte cu ursul si cu lupul cu mainile goale si sa invinga. Si sa ne mai facem viteji care sa stie a manui sabia si sulita si arcul, si numai asta sa faca toata ziua, fara a-i trimite nici la munca, nici la oaste. Si atuncea stim ca avem ce arata. Dar sa-i alegem dintre cei mai vrednici din popor, sa nu fie osteni, si sa nu stie nimeni ca sunt anume pusi acolo si anume invatati.

-   Da, si sa mai invatam si cativa care sa se lupte ei cu ei, dar sa nu se vatame si sa nu se omoare, numai sa se tranteasca toata ziua ca niste viteji si sa nu se poata invinge de loc unul pe altul, dar sa fie in stare sa lupte o zi intreaga neobosind. Ca asa bagi groaza in dusman, cand ii arati ca oamenii tai sunt puternici, priceputi si viteji si ii scoti dintre taranii din popor si nu din ostenii invatati.

-   Asa sa fie, o sa facem asa ca sa avem din astia intr-un an. Si cu saracia ce ziceai ?

-   Ca sa vada dusmanul ca nu avem bogatii, trebuie sa nu mai lasam pe nimeni sa mai poarte aur la vedere. Cel mai scump lucru pe care are voie sa-l poarte regele, marele preot si cei mai de seama oameni ai nostri trebuie sa fie de argint si nu de aur. Tot aurul si toate pietrele scumpe trebuie ascunse in tainite bine zidite, ca sa nu le vada nimeni, nici macar noi. Si numai regele si marele preot sa le stie taina, dar nu ca sa le scoata si sa le foloseasca, ci ca sa o spuna urmasilor, sa stie si ei unde sa-l puna pe al lor si de unde sa-l scoata doar la mare nevoie, cand nu s-o putea altfel. Ca nu stii niciodata cum o fi, si poate ca o veni vreodata vremea sa cumperi pacea cu aur bun, sau sa ai nevoie de hrana si nutret daca o fi parjol sau foamete. Iar un rege trebuie sa stie si taine din acestea.

-   Asa sa fie. Intelept gandit. Mai ramane bautura si saracia adevarata. Daca vrei sa vada dusmanii ca esti popor sarac, atunci cum sa faci sa nu fie sarac ?

-   Saracia si betia fac oamenii sa se bata si sa se omoare intre ei, in loc sa se ajute si sa uneasca impotriva strainilor celor rai. Ca sa nu ai betivi trebuie sa nu aiba ce bea, si atunci nu trebuie decat sa le strici viile si sa pui mare pedeapsa pe cel care o fi gasit ca a baut vin. Iar ca sa nu ai om sarac, trebuie mai intai sa nu ai bogat, pentru ca acela care vede ca altul are si el nu vrea si el si atunci fura sau prada. Asa ca, daca om avea mai putini bogati, luandu-le aurul pentru folosul zeilor care ne-au ajutat si care isi mai arata din puterile lor pe la sarbatori, om avea si mai putini saraci. Apoi, daca fiecare om o fi ajutat sa-si faca un bordei al lui sau o casuta, dupa cum il ajuta puterile, si sa aiba pasari si animale si merinde, ca sa aiba din ce manca si vara si iarna, saracia nu mai poate sa-l impinga la rele. Iar daca il ajuti ca sa aiba cu atat mai mult cu cat o fi mai harnic si mai priceput, si lui i-o placea si ti-o multumi, dar si celorlalti le-o da ghes sa munceasca mai mult si sa se ajunga. Ca omului de rand din popor ii place sa aiba mai mult decat ceilalti, ca sa fie el cel mai de fala din cetate, iar omului de la palat ii place sa fie cel mai intelept, ca sa fie el de fala printre ai lui si printre straini. Asa ca si fala asta trebuie sa o rasplatim cumva, ca sa aiba curajul cel mai intelept sa isi faca intelepciunea cunoscuta, ca sa avem si noi si altii de invatat din ea. Sa dam cele mai mari ranguri si mosii celor care sunt cei mai intelepti, dara.

-   Si atunci zici ca ar trebui sa facem viile una cu pamantul ?

-   Da, asa zic. Dar ca sa nu fie omul suparat ca a muncit degeaba, sa i-o rascumparam mai inainte pe pret bun, si sa i-o aram noi intaia oara, cu ostenii, cu plug greu de fier, ca sa poata pune altceva in locul ei, ceva care sa tina de foame. Si poate ar fi bine sa-i dam si samanta. Ca daca dam noi samanta sau o si samantam, atunci macar stim ce o iesi din acel pamant, ca sa nu aiba tot norodul de unele si nimenea de altele si apoi sa iasa cearta. Si insamantam una cu ceva, alta cu altceva, si atunci om avea de toate si cine nu vrea una o schimba cu alta si e multumit si asa. Si daca primesc si pretul pamantului, dar ramane al lor, si mai e si arat si samantat, ce motiv de cearta sa mai aiba ?

-   Bine si intelept gandit. Si cand sa o facem, la toamna, dupa cules ? Sau la primavara ?

-   Numai atunci cand se poate si ara si samanta, si sa ai si samantele pregatite, si plugurile, si caii, si ostenii, si pretul pe masura. Adica la primavara, dar nu lasam tot odata. Mai intai le rascumparam pamanturile la iarna, cand o fi sarbatoarea de miez de iarna, si cand or avea nevoie de hrana si nutret mai mult. Atunci le dam si hrana, si nutret, si pretul viei, din cele ce s-au adunat la pestera preotilor, si nimeni nu o sa se supere pe noi ca l-am inselat. Apoi le taiem viile, si le dam ca sa aiba cu ce se incalzi peste iarna, si le aram dupa sarbatoarea primaverii, cand ei si-or ara celelalte pamanturi, cum fac mereu. Si sa-l samantam tot atuncea, inainte de ploile cele bune, de recolte bogate. Atunci avem si ostenii fara treaba, ca dusmanul vine vara sau toamna, cand gaseste de mancare, si nu primavara, ca nu duce nimeni razboi cu stevie sau urzici.

-  Afara de astia, care nici alea nu le-or mai apucat sa le mestece ...

-   Saracii de ei, grea moarte or avut. Dar si-or cautat-o singuri, ca daca dai iama in vatra altuia nu te astepti sa te primeasca acela cu paine si sare, ci cu sabie si foc. Asa ca nu poate cineva sa zica niciodata ca noi le-am facut lor vreun rau.

-   Asa-i. Nici nu cred ca o mai avea cine sa zica. Iara ostenii astia, osteni adevarati, dintr-o bucata, stiu si sa lupte, stiu si sa vicleneasca, mesteri mari, isi merita toti banii. Fara ei, ne-ar fi fost mult mai greu.

-   Iar daca n-ar fi fost de loc pe la noi, ne-ar fi fost si mai usor, ca atunci nu mai aveam nici dusmanie, nici razboi.

-   Asa-i, dar ei n-or venit aici de capul lor, cineva i-o tocmit si i-o platit, iar ei or jurat credinta si s-or supus. Nu poti sa-i invinovatesti pe ei ca sunt osteni sau ca-si castiga painea luptand pentru cine plateste. Pentru ca stiu sa-si faca treaba, si respecta si juramantul facut.

-   Da, dar sunt invatati cu aur curat. Nu pot sa ma plang ca e prea mult, pana am de unde le da si mai si ramane destul, dar e aur si daca vrem sa scoatem aurul din cetate nu i-om mai putea plati si va trebui sa le gasim altceva de lucru sau sa-i alungam. Si nu e bine, ca ei ne cunosc acum toate locurile si toate puterile, si daca o sa fie sa se tocmeasca la dusman or sa le spuna si ca avem aur, si unde il tinem, si cum sa ajunga acolo, si de ce sa se fereasca ...

-   Asta asa-i, trebuie sa ne gandim ce facem cu ei, ca de omorat nu se poate, sunt osteni si sunt multi, de platit i-am mai putea plati, dar nu vrem sa mai scoatem aur din tainite, iar de lasat liberi nu se poate, ca se pot intoarce impotriva noastra si or sa o faca tare bine.

-   Cred ca nu avem decat o cale. Sa-i luam cu noi, daca tot trebuie sa plecam la capatul lumii.

-   La capatul lumii ? Cine pleaca acolo si pentru ce ?

-   Noi, la porunca zeilor, va trebui sa plecam acolo. Dar nu azi si nu maine, ci cand ne vor da ei semn. Pana atunci va trebui insa sa facem ca totul in cetate sa mearga bine, si toata lumea sa fie multumita. Iar asta ne-o cam lua cateva primaveri si toamne. Dupa care, cand totul o fi cum ni s-a spus, si dupa ce vom primi semn de la ei, va trebui sa plecam ...

-   Aha, am inteles acum. Despre asta om vorbi altadata atuncea, daca nu-i cu graba. Acuma sa vorbim despre cum om face cu aurul. Cum si unde sa-l ascundem, sa facem si noi ca popii aia ?

-   Nu, nu e bine, acuma despre pestera aceea stiu deja prea multi. Dar avem o alta cale. Stii raul acela cu doua vai, de care zicea batranul acela din munti ca e facut pentru pacalit ostile ?

-   Da, da, stiu, zicea ca pe acolo trebuie abatuta oastea dusmana, dara inainte trebuie pregatita valea si, cand tabara oastea in vale, sa muti numai zagazul apei si se umple deindata. Numai ca trebuie sa-ti omori ostenii tai, si asta nu poate oricine s-o faca, pentru ca alta cale de a sparge zagazul nu este.

-   Asa e, dar eu am o vorba, care zice ca pacatosul numai asa se curata, daca face fapte bune pentru cei pe care i-a nedreptatit. Si pacatosi se tot aduna, si de ce sa-i tai sau sa-i agati in piata mare degeaba ? Mai bine ii pui la sapat sa se spele de pacate. Mai intai ii punem sa pregateasca zagazul, si sa mute apa dincolo. Apoi le cerem sa sape in valea aceea secata si sa ascunda acolo aurul si pietrele scumpe. Iara cand om crede noi ca e gata, ii lasam sa se odihneasca pe fundul vaii noaptea aceea. Dar aducem alti pacatosi din temnite, care nu stiu ce e acolo si ii punem sa sape la baza zagazului. Si atunci cade zagazul pe ei si ii ingroapa si pe ei si pe ceilalti, si nu mai stie nimeni nici unde sunt ei si nici unde e aurul, decat vreo cativa osteni batrani, dar si pe aceia i-om lua cu noi. Iar taina om da-o cu juramant celor care vor ramane in locul nostru cand om pleca. Nu e bine asa ?

-   Ba eu cred ca asa e cel mai bine. Iar ce s-o mai scoate din baile de aur pana atunci om lua cu noi, sa avem la drum, ca nu se stie, si mai avem si osteni de platit.

-   Asa sa fie. Iara pestera aceea blestemata a popilor trebuie curatata si arsa, si apoi aratata norodului, sa o vada ca e goala si sa se duca vestea ca suntem saraci si dusmanul nu are ce lua de la noi.

-   Bine gandit si intelept spus. Dar mai inainte sa scoatem de acolo ce trebuie dat norodului pentru pamant si vii, ce trebuie dat pentru arat si samanta si ce trebuie pentru nevoile palatului pana in primavara. Iar pana lasam aurul, trebuie sa ne adunam ceva argint si ceva arama, ca sa avem de unde scoate la nevoie.

-   Indata o sa vina toamna, acuma trebuie doar sa adunam recoltele si sa le chivernisim pentru la iarna. Ar trebui sa ne apucam de adunat cele trebuincioase, sa nu ne prinda ploile si bruma cu ele pe camp.

-   Asa om face. Deci, gata, la treaba.

Si se dusera care unde avea de mers, sa imparta porunci si sa supravegheze indeplinirea lor, ca orice gospodar care se grijeste de camara lui din vreme, dupa ce si-a facut planul de munca cu intelepciune.

Trecu asadar toamna cu rod bogat si cu oameni multumiti si de rod, si de pace, si de bunastare. Trecura petrecerile si sarbatorile vinului si recoltelor, cu nelipsitele incaierari si furturi, ca in fiecare an. Dar de data aceasta putini oameni fura luati de osteni, si doar din aceia prea rai ca sa fie lasati in cetate. Si nici aceia nu au fost agatati in streang, dupa obicei, sau ridicati in furci, ci au stat la temnita, asteptand sa fie judecati in primavara, dupa cum se auzea. Iara cei cu vini mai mici au ramas la casele lor, urmand sa plateasca cu munca in primavara, ca asa li s-a spus.

Iarna veni si ea cu omatul mare si cu gerul cuvenit. Iara cand venira sarbatorile de mijloc de iarna, si oamenii incepura a se uita cum se aduna merindele intr-un colt, veni veste de la rege ca se cumpara viile cu pret bun, pentru palat. Si se gasira destui care sa le dea indata, pe pret bun, si apoi se lasara si ceilalti, care inainte nu prea vreau, cand li se spuse ca pretul acela e ultimul si ca cine nu o da de bunavoie o pierde fara plata. Iara pana in primavara slujbasii palatului le cumparara pe toate. Care cum era cumparata era si taiata indata de ostenii regelui, si era lasata sa fie arsa de cel ce i-a fost stapan pana atunci. Iar cand vremea fu numai buna de munca, venira ostenii regelui si incepura sa le are si sa le semene cu mare spor, ca erau zdraveni si aveau cai vanjosi si ascultatori. Si terminara indata, dupa care veni vestea ca fiecare om isi primeste pamantul vandut inapoi pe degeaba, dar cel care mai seamana vie si mai este prins ca bea va fi pedepsit ca hotii. Oamenii mai cracnira, mai tacura, dar oricum era porunca de la stapanire si trebuia ascultata, pentru ca doar printul dovedise ca facuse doar lucruri bune de cand se intorsese din lumea zeilor, cu toate ca avea puteri cu care putea sa faca multe rele, si oamenii intelegeau ca trebuie sa-i dea ascultare, si ca de la zei are el toate poruncile acelea, dar si ca puterea zeilor sa va abate impotriva celor care nu asculta si nu implinesc poruncile venite de acolo de sus.

Veselia nasterii pruncului marelui preot trecu aproape neobservata in acea vreme plina de vesti noi si de schimbari care de care mai neasteptate. Doar la palat si la templu se facu un pic de zarva, dar pentru ca sarbatorile cu bautura erau oprite, nu prea avea nici cine si nici de ce sa chefuiasca prea tare. Asa ca si el fu multumit, pentru ca nu-i placea zarva prea mare si nici linguseala slujitorilor sau supusilor. Dar la fel de nebagata in seama trecu si vestea, mai mult soptita pe la colturi, ca printesa intoarsa din morti nu poate sa mai faca prunci, pentru ca zeii i-au luat sau poate au uitat sa-i mai dea si darul acesta inapoi, cand i-au dat iara viata dinainte si dreptul sa stea iara langa sotul si copilul ei, inca o data.

Dupa ce trecura muncile de primavara si fiecare isi pregati pamantul lui si si-l insamanta, veni vestea ca toti cei care au pacate de platit sa vina la palat, ca e de lucru. Si venira unii, si fusera dusi sa pregateasca zagazul ca sa mute raul in valea cealalta. Doar ca ei nu stiau ce fac acolo si pentru ce muncesc, asa ca au fost adusi inapoi cand au terminat si au fost pusi sa se jure ca nu mai fac strambatati. Apoi au fost scosi de la temnite cei opriti acolo si dusi sa sape gropi adanci in albia acum secata, gropi uriase, cat un palat, si i-a prins toamna acolo, sapand la ele. Dupa care au ramas in gropile acelea, asteptand sa vina aurul ce trebuia ingropat. Care aur avea sa fie adus cu multe care cu boi si pazit de ostenii preotilor, cei care ii stiau rostul, incarcat si apoi descarcat tot de intemnitati, altii, care se mai adunasera intre timp. Pentru ca oamenii auzisera ca nu se mai pedepseste cu moartea nici o fapta ticaloasa si parca faceau mai usor tot felul de boacane, furturi, omoruri, crezand ca ei scapa oricum.

Si toata iarna au carat carele si robii la care cu aur si pietre scumpe pe drumurile acum inghetate, si le-au indesat in acele gropi uriase si apoi le-au acoperit cu omat sa nu se vada. Iara dupa ce a dat primavara si s-a topit omatul, au trebuit sa le acopere si cu pamant. Multi si-au lasat oasele prin vagaunile acelea, rapusi de boli si de ger. Dar erau pedepsiti pentru pacatele facute si nimeni nu avea de cracnit. Iar in cetate nimeni nu stia nici la ce munci sunt dusi si nici care le e soarta, pentru ca vesti nu veneau de acolo. Si dupa ce si ultimele care s-au descarcat acolo, oamenii care scapasera au primit de mancat si de baut si aur ca plata si li s-a spus sa stea acolo si sa chefuiasca pana cand au sa fie liberati de tot.

Intre timp, alti pacatosi au fost adusi la baza zagazului si li s-a cerut sa sape acolo, toata ziua si apoi si peste noapte, fara sa stie ca dincolo e un zid de apa care ameninta cu inundarea vaii. Cand au inteles ce se intampla, daca or fi inteles ei in acea noapte ceva, nu mai aveau ce face, ca era apa navalnica de toate partile, care a rupt zagazul spart si i-a luat pe toti la vale, acoperind si aurul, si pe cei care se bucurau de el acolo.

Au venit vesti doar dupa trei zile, cand nu se mai cunostea nimica. Oamenii erau chemati sa mearga toti, cu mic, cu mare, la pestera comorilor, acum goala, cale de trei zile de mers cu carul sau pe jos. Se statea acolo o zi si apoi veneau inca trei zile inapoi. Si doar cei neputinciosi si cativa osteni de paza aveau sa mai ramana in cetate si pe langa ea, iara carele erau ale ostirii si ale palatului. Palatul dadea si merindea de drum, si facea asta doar ca oamenii sa vada ce mai este in pestera si apoi sa o arda si pe ea si blestemele preotilor, ca sa implineasca vointa zeilor. Si nu au fost multi cei care sa nu vrea sa mearga si ei acolo cu mancare pe degeaba, la daramat si ars ceva, orice ar fi acela, ca sa implineasca porunca zeilor. Mai ales ca era si vreme buna, si drumurile erau si ele uscate.

Dupa trei zile de mers cu voie buna, au ajuns. Ii asteptau ostenii regelui acolo, si fiecare trebuia sa treaca prin pestera luminata acum de facle, in sir lung si alene, ca sa vada ce a mai ramas din acea pestera si ca e goala, dar si ca in capatul ei era batut in cuie, de piatra muntelui, trupul celui care a fost odata mare preot, acum uscat deja. Iar la iesire oricare oaspete primea un pumn de banuti, dupa rangul lui. Omul de rand primea banuti de arama, iar slujbasul si stapanul de mosie banuti de argint, destui ca sa le ajunga sa-si implineasca voile pana in iarna ce avea sa vina si daca nu s-ar fi facut nimic in holde. Cei care le dadeau erau ostenii tocmiti cu aur, care aveau porunca sa le dea banutii cu chipul printului si sa le spuna sa nu uite niciodata ca sunt saraci si nu mai au nimica din cauza preotilor tradatori care au platit cu viata tradarea zeilor si a poporului, iar tot ce a mai ramas s-a impartit cetatii, care sa aiba cele trebuincioase pana s-or aduna alte comori din munte.

Si au tinut minte oamenii si de atunci a ramas vorba aceea, ca muntii nostri aur poarta, dar noi cersim din poarta-n poarta, din cauza popilor si a conducatorilor tradatori, vorba care se mai spune si astazi.

Iar dupa ce au terminat cu vazutul si impartitul, au adunat toti uscaturi si cioate din padure, ca erau acolo cate ai fi vrut, si le-au inghesuit in pestera si pe langa ea. Dupa care le-au aprins si au chefuit fara vin, doar cu merinde si apa, pana dimineata, la lumina si caldura valvataii aceleia. Iar a doua zi, dupa ce si-au vazut isprava, au pornit inapoi, si s-a vorbit ani de zile de atunci incolo despre pestera arsa si tainele ei, de au ramas in amintirea norodului acele zile de bunastare si saracie totodata, cand vedeau ca, si daca sunt saraci, totusi au tot ce le trebuie si nu mor de foame si de frig, si toti erau multumiti si fericiti.

Si de aceea, chiar si dupa multa vreme, daca intrebai pe cineva de piatra arsa si de pestera zeilor ti-ar fi spus de asta, aflata la trei zile de mers cu boii de la cetate spre soare-rasare, si nu de cealalta, la o jumatate de zi de mers calare spre soare-apune, a carei taina o mai stiau doar cei ce aveau sa plece si ei, dupa vointa zeilor, la capatul lumii.

Si a venit si alta vara. Atunci marele preot a spus ca trebuie sa caute preoti tineri, care vor fi alesi dintre cei mai intelepti dintre tinerii cu stare, care se leaga prin juramant ca vor fi credinciosi atat zeilor cat si norodului si ca vor purta doar vesminte simple, fara podoabe la vedere, ca vor avea familii si copii cuminti, ca vor fi cei mai buni si mai drepti din popor.

Indata a anuntat si palatul ca se cauta tineri intelepti care sa fie slujbasi la palat, dintre cei mai drepti fii ai celor care au stare si au dovedit ca se stiu gospodari, si si-au invatat si copiii la fel. Si acestia trebuiau sa depuna juramant de credinta poporului, cetatii, regelui si printului, sa-si faca familie si sa se lege ca si copiii lor vor fi ca si ei, adica vor face cinste palatului si cetatii.

Iara dupa aceea a venit vestea ca si osteni se cauta, dintre cei mai puternici si mai neinfricati, care puteau sa vina din orice familie, si saraca si avuta, pentru ca se punea pret pe ce stie si poate sa faca osteanul si nu pe gospodaria lui. Iar acestia aveau sa fie de atunci incolo ostirea cetatii. Iara dintre aceia care erau cei mai viteji si mai priceputi aveau sa se aleaga garzile regelui, cei mai buni dintre cei mai buni osteni si cei mai puternici si neinfricati dintre ei.

Vestile imbucuratoare veneau una dupa alta, indata ce se ducea una alta venea la rand. Poporul a fost anuntat ca nu mai trebuie sa dea nici un fel de dari nici la templu si nici la stapan, dar trebuie sa-si ridice casa, ocol, stana sau patul, dupa cat pamant si cate vite avea fiecare, si sa-si mai adune vite si oi, cai de munca, pasari de curte si orice ii poate aduce bunastare, ca sa se mai ridice un pic din nevoi si sa fie mai indestulat. Si cine nu se bucura cand vede ca toate ii merg bine si ca poate, din munca lui si a familiei sale, sa-si faca un rost mai bun si o viata mai usor de trait ? Oamenii mai saraci, care nu aveau inca rostul lor, puteau munci la cei mai avuti, care plateau bine, ca aveau de unde, dupa care isi faceau si ei rostul lor, ca pe bautura nu mai puteau sa strice castigul, ca era oprita de tot in cetate si pe langa ea. Cei mai avuti puteau plati si munca altora, si astfel isi sporeau si ei starea dinainte. Iara ostenii aveau porunca o zi din sapte sa treaca prin sate si sa vada care sarac se chinuieste sa-si face ceva de unul singur si sa-l ajute, in numele regelui si al zeilor, ori la casa, ori la lucrat pamantul, ori la adunatul roadelor, dupa cum era vremea.

Cand a venit iarna urmatoare, nu mai erau saraci in bordeie si nici cersetori si muritori de foame prin sate ori prin cetate. Poporul se ridicase si era multumit, relele erau tot mai putine, nu se mai faceau betii si nici jafuri de noapte, hotii aproape ca nu-i mai gaseai si nici ucigasii nu se inghesuiau la spanzuratoare, ca altadata. Parca nici nu mai era cetatea aceea dinainte de cand s-a intors printul din lumea zeilor, si oricine putea jura ca zeii au pus gand bun acestei cetati si au hotarat sa o ridice an de an tot mai sus, pana cand locuitorii aveau sa ajunga la ei.

Si din cand in cand se faceau serbari pe la sarbatori si atunci se aduna lumea sa vada luptatori cum nu mai erau altii, care se bateau cu ursii si cu lupii cu mainile goale si le veneau de hac. Apoi altii, care luptau de dimineata pana seara si nu cadeau, dar nici nu oboseau, oprindu-se doar ca sa bea apa din cand in cand. Apoi cai invatati, care faceau tot felul de miscari nemaivazute, si lupi care ascultau de semnele oamenilor si le implineau poruncile. Si mai vazura si oameni priceputi la minunatii, care scoteau foc din mana, fara cremene si iasca ori fara sfoara si bat, cum facuse si printul odata, cand se intorsese de la zei. Si toata lumea se mira de simplitatea slujbasilor palatului si de a preotilor de la templu, care nu mai aveau aur si argint pe tot locul si nici nu-si mai trageau burtile cu greutate prin piete si pe la tarabe, asteptand pomeni, cum faceau inainte vreme.

Nu a trecut nevazuta nici puterea rugaciunii preotilor acelora noi, care reuseau cateodata sa cheme soarele noaptea, chiar daca doar pret de cateva clipe, soare care le lumina calea spre templu si apoi se stingea, si le-o mai lumina odata si inca odata, ori de cate ori spuneau ei un anume cant. Iar cand rosteau numele dusmanilor despre care se spunea ca vor sa vina la ei, odata vedeai supararea zeilor care aruncau cu stele si trazneau peste templu, ca la judecata preotilor, cu mare infricosare pentru cei de fata, caci doar cerul era senin si plin de stele. Asa ca dusmanii nu se inghesuira sa vina sa incerce acea putere necunoscuta, dupa ce aflasera de pierderea unei armate intr-o noapte, dupa ce vazura minunile acelea si mai ales ca se auzise ca toate comorile au disparut odata cu preotii aceia tradatori, osanditi si pedepsiti de zei prin mana poporului, in piata mare, iar ce a mai ramas s-a impartit norodului cetatii, inainte de a arde pestera blestemata.

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

0 comentarii pentru Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12

Fii primul care adauga un comentariu!


Spune-ti parerea despre Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 


Arhiva texte
Un Paşte fericit !
LA MULŢI ANI !
RISCUL LUI MOISE
CONSERVATORII
SOLUTII SOCIALE. EDUCATIE, MUNCA, RESPONSABILIZARE
PROGRESUL CALITATIV – VIITORUL UMANITATII
ORGOLIUL, O FORMA DE CREDINTA, CA SI GELOZIA SAU INVIDIA …
CONCURENTA, NECESAR A FI CONTROLATA
DEGENERARE
INVESTITORII SI INFORMATORII … LOR
OMUL, INTRE TEORIE SI PRACTICA
LUMEA DURA, SALBATICA SI PRIMITIVA A AFACERILOR
Ganduri … concediabile
MEDICII SI MEDICINA
REMIXURILE ŞI INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
BOLNAV PE MOARTE, ÎN REPAOS TOTAL
SCRISOARE DESCHISA, CATRE AMICI SI IN-AMICI
JUSTITIE, EDUCATIE, RESPONSABILIZARE
CENTRALISM SI DEMOCRATIE, SAU CONDUCERE SI COORDONARE
VERIGA LIPSA, PREZENTA PRINTRE NOI
PLANIFICAREA DEZVOLTARII
STATIA URMATOARE - SCLAVAGISMUL
DACA DIVINITATEA CHIAR AR EXISTA
PROFETII SI FALSUL IN DECLARATII
A FI PROST SAU A FI FRAIER
NOI SI VIATA DE APOI
ADEVARATA CREDINTA
SI FARA PARTIDE SE POATE … !
CRESTINISMUL, IN TREI RANDURI. LUNGI.
PLEDOARIE PENTRU MICROSISTEMUL ECONOMIC PRIVAT
DESPRE EXTRATERESTRI SI INTALNIRILE DE GRADUL TREI
DE CE ISI INCEARCA OARE DUMNEZEU CREDINCIOSII ?
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI AR PUTEA FI DOAR O ILUZIE ?
O MARE PRIVATIZARE REUSITA - USL-ul
PREDICĂ NETERMINATĂ
PARVENITII POLITICI – FRATRICIZII SISTEMULUI
UN PIC DE FILOZOFIE - Comunista, dar antimarxista
OM LIBER, CAUT STAPAN
LIBERAL SI COMUNIST – O ANTITEZA INEXISTENTA
VREMEA, VREMURILE SI VREMELNICIA
SAMSON SI DALILA – UN EXEMPLU DE MISTIFICARE A REALITATII
PROPUNERE SUPRA-DECENTA
O D A
OMARUL AL DOILEA
ACOLO UNDE ITI STAU PICIOARELE, ACOLO ITI VA STA SI CAPUL …
T E A P A
N O U V E L L E
G A N D A C E L U L
SA NE REAMINTIM DE EMINESCU
PLAN DE PERSPECTIVA
BLESTEM
COLINDELE
POLITICA SI ALEGERI IN 2012 - O ALIANTA CONTRA NATURII
EXCESELE DAUNEAZA …
DESPRE O ANUME VIOLENTA A LIMBAJULUI IN PUBLIC
CRITICA FARAMELOR DE VIATA
BUNATATEA DIVINA ... ?
DESPRE CREDINTA FARA DISCERNAMANT
CLASA A III-A SI LEGILE NATURII
RUGA
EVOLUTIA
LIBERTATEA
OARE DUMNEZEU DE CE N-O FI CREZAND IN OAMENI ?
DESPRE MESAJUL PASCAL AL PAPEI
REFORMA A AJUNS SI LA PORUNCA A SASEA
A C T U A L I T A T I
INTRE A CREDE SI A INTELEGE
DE CE INCA NU AM INCREDERE IN POLITICIENI
VERIGA LIPSA
EVOLUTIA LA HOTARUL DINTRE VIATA SI MOARTE
DESPRE EVOLUTIA SPECIILOR
DUMNEZEU TREBUIE OARE APARAT ?
CE, TE CREZI DUMNEZEU ?
CONTRAFACEREA - LIPSA DE CALITATE SI PERICULOZITATE
DREPTUL DE A JUDECA SI PEDEPSI
DESPRE PILDA TALANTILOR
TRIUNGHIUL BERMUDELOR NOASTRE
CONDUCEREA DE STAT
STATUL SI NOI
EU SI PARAZITII
GLOBALIZAREA
CONTRABANDA
EVAZIUNEA
DREPTATEA ROMANEASCA
CRIMA INDUSA SI PEDEAPSA ERONATA
LA JUDECAREA UNOR CRESTINI
SOLUTIE DE VINDECARE
OMULUI SA NE RUGAAAM … !
DISCRIMINAREA
PARAZITISMUL ATACA DIN NOU
DE CE MI-A SUNAT CEASUL
ATEISM SI CRESTINISM
MASELE SI DEMOCRATIA
IMPOZITAREA MULTIPLA
CHIRURGIE UMANITARA
OAMENI SI MASINI
ATESTATUL DE CONDUCERE
ATESTATUL DE MATURITATE
REDIRECTIONAREA SPRE UTIL A TENDINTEI DE JOACA A COPIILOR
DACA SUNT OM ...
CHESTIUNEA TIGANILOR
CREDINTA SI STIINTA
LA JUDECATA DE APOI
NEDUMERIRE
PENTRU ZONA DE DESTINDERE
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 2
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - final
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 18
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 17
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 16
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 15
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 14
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 13
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 12
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 11
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 10
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 9
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
PROBLEME DE DEZBATUT IN SOCIETATE
PRELUDIU LA LUCRAREA MEA, APOCALIPSA DE CATIFEA
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 11
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 10
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 7
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 6
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 2
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR, roman - 1
PUBLICITATE LA ROMANUL MEU
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR – roman
OPINIA MEA DESPRE "CIRIPITUL" CU FATA UMANA
MAFIA COMUNITARA
JUNGLA URBANA
INTEGRARE
FANTEZIE
DIALOG LA NIVEL INALT
SPOVEDANIA
STATUL, ECONOMIA SI CRIZA - PENTRU TOTI
POLITICA, RELIGIE SI POVESTI DE ANDERSEN
O PARERE DESPRE RELATIA CETATEANULUI CU DIVINITATEA
SECRETELE ZEILOR
REFORME 2011 - PAREREA MEA
ACEASTA ESTE PAREREA MEA DESPRE ...
RESEMNARE
AS VREA SI EU SA IUBESC ROMANIA
PREZENTAREA AUTORULUI
CINE SUNT EU. PROFIL DE AUTOR