Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3

Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3

postat la data 07.01.2012, ora 09:59
categorie: Ficțiune

Share | |


 


PARTEA A TREIA - IN LUMEA ZEILOR

 

Intalnirea

Odata iesiti din pestera, vazura imediat ca padurea era altfel, complet schimbata. Si aerul era altfel, parca mirosea a ars. Imediat, pe copil l-a dus gandul ca fulgerul o fi ars totul, si ofranda, si caii, si grajdarii, si doar pe ei i-a lasat teferi, pentru ca sunt soli si pentru ca doar ei au fost chemati de zei. Si tare s-a bucurat ca vor fi ajutati sa razbeasca peste necazurile lor. Dar nu numai copacii parca erau altfel, ci si pasarile parca altfel cantau, undeva, departe, si parca un fel de murmur nedeslusit se auzea peste toate.

Cerul inca mai era noros, dar nu mai ploua. Pamantul era ud insa, se vedea clar ca ploaia abia se oprise. Dar cel mai schimbat era drumul. Cand au venit era doar o poteca pentru cai, care se termina in poiana. Acum, acolo era un drum larg, pe care ar fi putut intra doua carute si cate un calaret alaturi, un drum tare, batut, din piatra marunta, drum care ducea si mai departe peste munte, ocolind piscul.

-   Drumul s-a schimbat, dar de acolo am venit noi, zise printul, aratandu-ne calea. Daca vom merge incolo vom ajunge inapoi la cetate, de unde am venit. De aceea eu spun ca, daca zeii ne-au facut drum nou, acela duce spre ei si pe acela il vom urma acum. Sa mergem.

Au luat-o pe drumul cel nou, pe jos. Printul inainte, copilul dupa el, pajul la urma. Nu mai aveau insa nici un fel de arme si, daca era sa-i pasca vreo primejdie, nu mai puteau sa se apere. Dar aveau incredere ca in lumea zeilor nu sunt primejdii si ca, daca zeii le-au intins un drum, nu au facut-o ca sa ii piarda.

Insa nu au apucat sa iasa din acea poienita, care parea sa fie acum ceva mai larga decat la plecarea lor. Paraiasul inca mai susura si acum la o margine. Cerul se razbuna vazand cu ochii si parca voia sa iasa si soarele. Din vale insa parea ca se aud zgomote ciudate. Se auzea asa ca un mormait, dar nesfarsit, ca un murmur nemaiauzit. S-au oprit putin, ca sa inteleaga de unde vine si ce ar putea fi. Dar zgomotul acela se facea tot mai puternic, parca venea de tot mai aproape, insa nu parea sa fie de salbaticiune, caci nu se oprea de loc, era la fel de nesfarsit ca si clipocitul paraiasului din poiana.

Si odata au vazut niste lumini stralucitoare ca niste sori, venind spre ei pe drum. Veneau cu viteza unui cal la galop, dar mormaind. Erau niste creaturi ciudate si nemaivazute. Mai intai, fornaind si maraind, venea o creatura ca un fel de car, sau mai degraba de de cal, dar nu era nici una nici alta. In loc de roti, pe langa ea se dadeau peste cap niste ceva ca niste lupi incolaciti, care parca aveau si coaste, dar nu se vedea nici un cap. Avea doi sori mici in fata si era incalecat de doi zei negri, fara chip, cu capete rotunde si stralucitoare si cu vesminte ciudate. Ceva mai in spatele lor era o aratare albastra, ca cerul serii, cu niste ochi stralucitori ca soarele si cu o multime de lucruri ciudate pe ea. Aceasta nu mormaia de loc si nici nu facea vreun zgomot, ca cealalta, si nu avea nici un zeu pe ea, ci mergea singura. Mai in spate era o alta, ca si prima, cu doi zei incalecati in spatele ei.

Se uitau ingroziti, apoi printul le-a facut semn si au sarit din drum, luand-o repejor catre paraias, ca sa-l treaca si sa intre in padure, sa se ascunda acolo. Aruncau mereu cate o privire inapoi, ca sa nu scape din ochi minunatiile. Creatura albastra fara zei s-a oprit in loc. Prima creatura cu zei s-a oprit aproape de ei, iar a doua a venit si ea, mormaind, langa aceasta. Unul dintre zei a descalecat si a strigat ceva neinteles. Au continuat sa se retraga repede spre padure, si un al doilea a descalecat si el si a strigat. Nu intelegeau ce spune si nu s-au oprit, dar atunci unul din ei a ridicat mana spre cer si un fulger a tasnit din bratul lui, urmat imediat de un tunet grozav. S-au oprit ingroziti si atunci au vazut ca si al doilea fulgera si tuna spre cer.

-   Sa ne oprim si sa ne supunem lor, le striga printul.

Atunci s-au aruncat la pamant, speriati. Si au ingenuncheat acolo, in poiana, langa acel parau, cu mainile pe cap si cu capul in pamant, asteptand mila zeilor sau pedeapsa lor pentru ca nu i-au ascultat, dupa cum aveau sa ii judece. Imediat, cei patru zei fara chip au ajuns langa ei. Doi au pus mana pe print si i-au dus mainile la spate, legandu-le fulgerator, intr-o clipa, cu bratari ciudate de fier, legate intre ele. Ceilalti doi au facut la fel cu pajul, si o faceau atat de repede, ca nici nu aveai timp sa intelegi ce se intampla. Pe copil nu l-au legat, dar unul dintre ei l-a ridicat in picioare cu o mana si cu cealalta l-a pipait de sus si pana jos, pe trup si pe picioare. La fel au facut apoi si cu printul, si cu pajul, ridicandu-i in picioare si cautandu-i de sus si pana jos, doar ca la ei asta o faceau cate doi zei. Poate cautau sabiile si cutitele lor, se gandi copilul speriat, si atunci crezu ca a inteles de ce printul le lasase in seama stancii zeilor, cea care le-a rapit din mainile lor. Semn bun, s-a gandit el, pentru ca insemna ca printul stia ce e de facut si a facut bine.

Aveau maini puternice, ca de fier, maini de zei, inmanusate in piele neagra, si orice aveau ei era negru. Dupa aceasta au inceput sa strige catre ei cuvinte neintelese. Ei nu raspundeau nimic, neintelegand ce vor zeii si nedorind sa vorbeasca neintrebati, cum este datina supusilor. Doar printul a incercat sa le spuna cine sunt si ce vor, dar se parea ca nu il intelegeau de loc. Se uitau la el si apoi si la ceilalti, vorbind intre ei, apoi uitandu-se din nou cu acele fete negre, fara chip. Faceau multa galagie, strigau, vorbeau, se invarteau pe langa ei. Deodata s-a auzit parca un tiuit, apoi un bazait ca de barzaune si un ciocanit undeva sus de tot, si tot acest zgomot s-a facut tot mai tare si apoi parca i-a asurzit. Deasupra poienitei plutea un barzaune urias, mugind si pacanind. S-a rotit deasupra lor, bagand spaima in ei, pe cand zeii nu pareau sa fie speriati de loc. Printul s-a asezat din nou in genunchi, cu capul plecat, inchinandu-se acelui zeu nou, si ceilalti au facut repede la fel, speriati.

Copilul insa era cel mai speriat. Se gandea ca poate ca vor fi dati de mancare acelui barzaune infricosator, care ii privea de acolo de sus. Barzaunele s-a mai clatinat si leganat putin de colo-colo, dupa care a coborat pe drum, starnind frunzele si pietrele cu o vijelie nemaivazuta. Atunci au vazut ca aripile lui ca de libelula erau de fapt ca doua palose uriase, care se roteau ametitor deasupra lui si faceau acel zgomot asurzitor. Mai avea si in coada doua sabii mai mici, care se roteau si ele, dar nu deasupra, ci intr-o parte. Iar picioarele ii erau subtiri ca niste bete si erau unite intre ele doua cate doua cu cate o talpa lunga, dar la fel de subtire.

Zgomotul acela puternic, suieratul si huruitul, se oprisera aproape imediat ce a coborat. Palosele si sabiile s-au mai rotit insa o vreme, dar tot mai incet si la urma s-au oprit de tot. Dupa ce s-au oprit si palosele acelea, burta barzaunelui s-a deschis si din el au coborat inca doi zei negri, dar care aveau chipuri, doar ca aveau niste coifuri ciudate si alte ciudatenii neintelese prinse pe vesmintele lor, la fel de ciudate. Si-au strans mainile cu ceilalti zei si au vorbit cu aceia, apoi au venit si la cei prinsi, sa le vorbeasca in graiul acela neinteles. Ii ridicasera iarasi in picioare si se uitau in ochii lor, nu vorbeau cu ei cand stateau in genunchi, si asta li s-a parut tare ciudat la acei zei. Dar ei tot muti au ramas, doar printul a incercat din nou sa le spuna cine sunt si ce vor, dar zeii iarasi nu au inteles.

Era semn rau daca zeii nu le cunosteau graiul, se gandeau ei oarecum infricosati. Sa nu fie zeii lor, ci niste zei straini, ai altor neamuri ? Poate au ajuns pe un taram strain ? Dar cunosteau locurile destul de bine, chiar daca erau schimbate si era acum un drum acolo in locul potecii lor. Mare ciudatenie asta, ca niste zei sa nu stie graiul unor oameni, tocmai ei, care stiu totul de pe lumea asta !

Pe cand gandeau ei asa, iata ca urechile acelei fapturi albastre, care statea de cand a venit acolo, pe drumul acela, se dau la o parte si din capul ei coboara doi zei albastri, ca si faptura. Unul dintre zei se uita la ei, iar celalalt trage de burta acelei fapturi si atunci au vazut cum i s-a deschis, lasand sa i se vada toate maruntaiele. Doar ca in loc de maruntaie au iesit de acolo inca doi zei. Unul era un zeu alb, fara coif, dar si fara par, iar ceilalti se pare ca il respectau, pentru ca l-au ajutat sa coboare si apoi l-au insotit pana langa ei, vorbindu-i. Celalalt era un zeu cenusiu, de culoarea norilor de furtuna, si el fara par, si venea in urma lor. Ajuns langa ei, zeul cel alb a vorbit, iar printul i-a spus si lui, ca si celorlalti, cine este si pentru ce vine.

Zeul acela se uita la el parca nedumerit sau neincrezator, sau poate doar mirat, dar nu spuse nimic. Si prinsii se uitau la el la fel de mirati. Un zeu mirat nu putea fi, negresit, decat o ciudatenie de-a zeilor.

Hotarat, nu era cum crezusera ei, dar nici nu intelegeau de loc de ce. Doar ei la zei au venit. Zeii le-au dat semnul, le-au deschis calea, acum venisera ca sa ii intampine, oare ce nu intelegeau ? Se uitau unii la altii la fel de mirati, doar ca zeii nu erau asa de speriati ca ei, lucru de inteles din moment ce ei erau stapanii tinuturilor. Si totusi erau zei, desigur, ca doar aveau tunete si fulgere in maini, aveau ciudateniile acelea de fapturi in care stateau si care mergeau sau zburau. Zeul cel alb se uita lung la print si il intreaba, in graiul lor:

-   Si poporul tau vorbeste acest grai ?

Parca le-a mai venit inima la loc. Deci, zeii stiu si graiul lor, dar poate ca nu toti, si au chemat pe cel care il stie. Poate ca acea faptura ciudata si albastra este doar o pestera a lor umblatoare, prin care cheama pe cate un zeu cand au nevoie, se gandi copilul. Dar oare de ce ii intreaba asta ? Oare zeii nu stiu cine sunt ei si ce grai vorbesc, si ce cauta acolo ? Sau doar ii incearca ? Tare ciudat se poarta zeii astia !

-   Da, marite zeu, poporul meu vorbeste in acest grai.

Zeul ii mai privi odata la fel de mirat ca inainte si continua:

-   Si poporul tau traieste in aceste tinuturi ?

-   Da, marite zeu, noi suntem stapanii acestor tinuturi, cu voia voastra, iar tatal meu este regele lor.

-   Si faceti parte din marele neam al dacilor ?

-   Da, marite zeu, poporul nostru este unul din popoarele dacilor.

Atunci zeul alb vorbi cu cei negri si albastri, care l-au ascultat, apoi au inceput sa vorbeasca intre ei, cu glas scazut. Nu mai erau asa aprigi ca inainte, si deodata doi dintre cei negri se apropiara si le scoasera acele bratari de la maini printului si pajului. Atunci s-au bucurat ca uite, in sfarsit i-au inteles si pot duce solia la bun sfarsit, cu demnitate, asa cum li s-a cerut.

*  *  *

Profesorul isi schimba atunci graiul.

-   Domnilor, va rog sa-i eliberati imediat, daca aveti incredere in mine. Daca va spun cine sunt ... Cel cu care am vorbit este un print, a venit aici ca ambasador, e fiu de rege, adica de sef de stat, dar sunt ciudati pentru ca vin din Dacia, de la vreo doua mii de ani distanta in timp. Pentru ei, noi suntem zeii, si nu cuteaza sa ridice nici privirea, dar mana care noi. Se pare ca legenda se confirma, inca inainte de a ajunge noi la pestera, doar ca e pe dos, adica nu vin zeii aici, ci vin oaspetii la zei. Puteti sa-i dezlegati, sa vorbim ca intre prieteni ? Va traduc totul. De aceea nu va puteti intelege cu ei, pentru ca graiul lor il cunosc doar eu si cu studentii mei. Daca ar fi sa respectam protocolul, ar trebui tratati ca fiind intr-o vizita de stat.

-   Da, dar ambasadorii isi anunta sosirea inainte, pe cand ei au venit pe ascuns, ca niste spioni.

-   Poate ca si-au anuntat-o, dar nu am receptionat noi mesajul. O sa-i intreb si asta, dar acum sa-i mai lasam sa-si revina, ca par a fi tare speriati si stresati, mai ales copilandrul acesta.

-   Bine ca ei nu stiu ce statut au, ca ne-am fi facut deja de ras, le-am pus catuse si i-am bruscat si perchezitionat, ca pe infractori.

-   Daca asta si-ar fi pus mintea cu noi, cred ca ne dobora pe amandoi, vezi cat e ? Si cred ca stie si ceva lupta. Poate ca si copilandrul asta ar putea da cu noi de pamant. Norocul nostru ca ne-au luat drept zei, ca altfel dadeam cu subsemnatul la comandament.

-   Asta ca am tras avertismentul, atunci s-au speriat, pentru ei o fi fost trasnetul lui Jupiter.

-   Care Jupiter, daca sunt daci, ei il aveau pe unul Zamolxis, sau cam asa ceva.

-   Si ala trasnea la manie oare ?

Mascatii si jandarmii schimba replici, destinsi. Se fac informari si anunturi, se cere permisiunea, care vine, si strainii sunt dezlegati. Indrumarile si ordinele vin unul dupa altul. Se vede ca undeva, la nivele inalte, se fac pregatiri de primire oficiala, dar surpriza cere improvizatii de moment.

-   Domnule profesor, avem instructiuni. Pe mai multe linii. Una spune ca zona trebuie izolata si verificata, se vor cauta urme ale calatoriei lor. Vine imediat jandarmeria si o izoleaza, pana cand vin echipe pluridisciplinare si o scaneaza. Nu mai avem permisiune de explorare, ca sa nu denaturam indiciile.

-   Bine, sa-i lasam sa-si faca treaba, o sa ma interesez eu la guvern ce au gasit.

-   A doua e ca s-a lansat alarma de contact neconform, adica ii asimilam cu reprezentantii unei civilizatii necunoscute si trebuie sa-i supunem la decontaminare, deparazitare, investigatii medicale. Se pregateste pentru asta cazarma din oras, e destul de mare si are dotarile necesare, s-a dat alarma si personalul este convocat. Am cerut permisiunea sa-i ducem noi si au aprobat.

-   Bine, altceva ?

-   A treia e statutul, aici apare o contradictie dar trebuie sa ne adaptam. Sunt asimilati unei delegatii oficiale la nivel de stat si trebuie tratati ca atare, asa ca trebuie sa ne purtam cu ei cu manusi albe, dar nu prea se potriveste cu decontaminarea si deparazitarea, asa ca trebuie sa improvizam. Ii vom decontamina regeste, cu cheltuieli oficiale din fondurile ministerului de externe probabil, nu stiu cum si le vor deconta ei acolo. Problema noastra e securitatea si paza, trebuie cazati si monitorizati corespunzator, asa ca noaptea asta vor sta sub cheie la cazarma si isi fac programul acolo, iar de maine trebuie sa le gasim o locatie conforma cu statutul, sa vedem cine plateste.

-   Pentru asta sunt rezerve la buget intotdeauna, nu va speriati, si in plus se mai poate deconta si pe la ministere cate ceva, e ca si rezolvat. O problema poate fi doar daca nu mai pleaca, dar nu-mi vine sa cred ca au venit sa se mute aici.

-   A patra este protectia personalului, orice contact cu ei trebuie evitat pana la terminarea procedurilor de decontaminare si deparazitare. Am raportat ca a avut deja loc un contact fizic direct si ni s-a recomandat precautie, trebuie sa trecem acum printr-in filtru epidemiologic la cazarma, se pregateste personal specializat acolo pentru asta.

-  Ghinion, asta-i viata, ce sa faci ? Sa speram ca nu e nimic grav.

-   A cincea spune ca maine se organizeaza o conferinta de presa, sunteti rugat sa participati si dumneavoastra, inca nu se stie locatia dar probabil ca in oras, ca sa nu trebuiasca ei transportati prea mult.

-   Da, cu placere, e specialitatea mea.

-   A sasea si ultima se refera la dumneavoastra, aveti nevoie de tratament epidemiologic din cauza contactului, vi se recomanda sa va intoarceti imediat la Bucuresti, unde ministerul va asigura asistenta de specialitate la cel mai inalt standard.

-   Am retinut, o sa ma conformez, dar partial, ca nu ma duc eu pana la Bucuresti pentru ca sa vin inapoi la conferinta de presa. Nu am pretentii la standarde exagerate, o sa ma descurc pe plan local. Deci trebuie transportati la cazarma din oras ? Ii duceti cu masina asta ?

-   Da, domnule profesor, eu am cerut permisiunea sa fac asta, ca sa nu mai contaminam inca o masina si inca un echipaj, noi am luat deja contact cu ei. Ii ducem acolo, pe drumul judetean, ajungem in vreo doua ore.

-   De ce nu pe autostrada ?

-   Nu putem cu ATV-urile de insotire, si baietii aia trebuie sa mearga si ei la decontaminare, e ordin.

-   Atunci ar fi bine sa ii informez si pe ei despre toate acestea, pentru ca par a fi destul de derutati si speriati, nu inteleg ce ii asteapta. Cred ca ar fi bine sa le spunem dinainte fiecare pas care urmeaza, ca sa nu amplificam stresul si sa le declansam instinctele. Sa tinem cont ca vin dintr-o societate in care conditia umana e destul de precara, apropiata de animal, si ar putea reactiona la stimuli de stress in mod neasteptat pentru noi. Nu mai putem sa le respectam statutul daca ii imobilizam. Trebuie sa cunoasca, sa inteleaga si sa aprecieze dinainte orice actiune, pentru ca, facut cu forta, chiar si binele poate fi luat drept rau.

-   Aveti dreptate, informati-i. Si transmiteti-le va rog si urarile de bun venit oficiale.

-   Asa o sa fac, dar o sa le adaptez la conditia lor, ca sa inteleaga ce trebuie.

-   Aveti libertatea de a le spune ce doriti, pentru ca oricum, doar dumneavoastra le stiti limba.

 

*  *  *

Zeul alb i se adresa atunci printului:

-   Marite print, bine ai venit in lumea noastra. Si voi, insotitori ai lui, bine ati venit. Nu va mai inchinati in fata noastra. Voi faceti parte din neamul dacilor, care este cel mai viteaz si mai drept dintre traci. Sunteti oaspetii nostri. La inceput ati fost luati drept niste straini fugari, pentru ca nu v-a fost inteles graiul, si de aceea ati fost prinsi si legati. Acum, ca ne-am inteles in graiul vostru stramosesc, am inteles ca sunteti oamenii acestor locuri si ca aveti nevoie de ajutor. Si va vom ajuta atat cat vom putea. Dar mai inainte, daca veti voi, veti veni in cetatea noastra, ca sa va tratam cu toata cinstea care se cuvine unor oaspeti asa de insemnati cum sunteti voi. Vreti sa vedeti lumea noastra ?

-   Desigur, marite zeu, raspunse printul, de aceea ne aflam aici, am fost trimisi de poporul nostru sa facem tot ce doriti ca sa-i putem ajuta sa treaca de aceasta incercare.

-   E foarte bine, dar trebuie sa stiti ca aici, in lumea noastra, exista legi care trebuiesc respectate. Acestea spun ca strainii care intra in lumea noastra trebuie sa treaca prin cateva incercari. Va trebui sa fiti curatati pe haine si pe trup, atat in afara cat si inauntrul lui, si abia apoi veti intra in lumea noastra.

-   Induram orice cu barbatie, marite zeu, suntem gata si sa murim daca trebuie pentru poporul nostru, raspunse printul.

-   Nu trebuie sa muriti de loc, nu va speriati, nimeni nu va va face nici un rau. Trebuie doar sa respectati legile noastre, si sa aveti incredere ca totul e pentru binele vostru. Si alte legi spun ca atata timp cat sunteti oaspetii nostri, vom fi egali. Pe mine ma cheama Nicolas, si de aici incolo asa sa-mi spuneti, Nicolas, si nu zeu. E bine ?

-   E bine, marite Nicolas, raspunse printul.

-   Indata vom pleca spre cetate. Eu voi veni cu voi, pentru ca veti vedea atatea lucruri noi incat va veti speria din orice. Cetatea noastra nu are ziduri, dar are case si palate cat toate cetatile voastre la un loc. Incercati sa nu va speriati, pentru ca nimeni si nimic nu va va face nici un rau. Sunteti oaspetii nostri si veti fi tratati ca niste oaspeti de seama. Veti fi egalii nostri si noi vom fi egalii vostri, si vom face totul ca sa va simtiti cat mai bine si sa fiti cat mai multumiti.

 

Drumul carelor

Auzi, sa fie asemenea zeilor ! se gandea copilul incantat. Si se mai intreba si daca, fiind egali cu ei, o sa le dea si din puterile lor.

Lumina incepuse sa scada. Se lasa seara in poienita din padure. Nicolas continua:

-   Acestea sunt niste care ale noastre, arata el spre acele ciudatenii ale zeilor cu care venisera ei. Nu au cai, nu sunt nici fermecate si nici vrajite, dar merg si o sa va placa sa mergeti cu noi. Veniti sa va urcati, adauga el, in carul acela cu care am venit eu.

Faptura aceea albastra din care coborasera zeii era deci un car al lor. Carul lor fara cai si cu coviltir avea porti, care erau deschise acum. Portile acelea erau ceea ce ei crezusera mai inainte ca sunt urechile si burta acelei fapturi, dar nu era asa. In el se vedeau niste tronuri negre de piele. Langa car ii asteptau cei doi zei albastri, si cand au ajuns langa ei s-au oprit, respectuosi si tematori.

-   Urcati, ei or sa va ajute, le spuse Nicolas.

Zeii cei albastri din carul albastru pareau a fi niste zei buni. Le puneau o mana pe cap si cu cealalta ii ajutau sa urce, desi era mai usor decat de urcat pe cal sau in caruta. De ce le acopereau capul cu mana nu au inteles, dar o faceau si nu le ramanea decat sa se supuna lor.

 

*  *  *

 

Oaspetii nu stiau, dar de fapt asa erau regulile, sa-i protejeze. Profesorul se uita dupa ei cum pipaiau scaunele, le incercau comoditatea, se uitau mirati in jur la toate detaliile masinii. Nu vorbeau, parca se intelegeau doar din priviri. Admiratia si spaima de necunoscut, adica emotiile pozitive si cele negative declansate simultan probabil ca pompau adrenalina in fiecare minut cat altadata intr-o zi. Insa se gandea ca trebuie sa fie niste oameni foarte rezistenti psihic ca sa faca razboaielor lor extrem de violente, sau vietii deosebit de aspre din acele vremuri. Insusi faptul ca acceptau senin sacrificiul pentru interesele celorlalti dovedea nu doar autocontrol si rezistenta psihica, ci si o confirmare a ceea ce se stia despre ei in vechime, ca sunt increzatori in nemurire, neinfricati si foarte rezistenti.

-   Domnule profesor, avem ordin sa va evacuam cu elicopterul, sa nu va expuneti la riscuri.

-   Mda, mda ... Exista un oarecare risc, desigur ... Dar si dumneavoastra va expuneti la riscuri.

-   Asta e meseria noastra, riscul face parte din ea, dar dumneavoastra ...

-   Da, inteleg, dar ... Si daca nu vreau ? Daca imi asum riscul, ma obligati, ma bruscati, ma arestati ?

-   Nici vorba, domnule profesor, nici in gluma, noi ne facem datoria sa va informam si sa va oferim variante, dar dumneavoastra hotarati, fireste.

-   Pai atunci ne-am inteles. Nu-i putem lasa singuri, fara un translator, in aceasta lume complet noua pentru ei, si apoi si eu am unele interese, vreau sa ii  intreb cum au ajuns aici si ce secrete ar putea detine pestera, adica ceea ce ma intereseaza pe mine, si nu am rabdare sa mai astept pana maine. Am primit o sarcina de la stramosii mei, sa caut misterul pesterii, nu v-am spus ? Si acum, cand am sursa de informatii la indemana, sa o las pentru niste amarati de paraziti ? Mergem in oras, voi cauta un cabinet care sa ma decontamineze si pe mine si gata.

-   A, nu e nevoie, domnule profesor, se aranjeaza, avem un spital universitar aici si directorul lui va stie si va admira de multa vreme, sunteti de fapt colegi la universitate, si acum probabil ca va fi incantat sa va ajute, iar costurile le suporta ministerul de externe, face parte din protocol.

-   Atunci ne-am inteles din nou, mergem impreuna, cu masina. De la cazarma eu merg la spital si apoi la hotel, sau cum ziceti dumneavoastra, iar pe ei o sa-i las in grija cazarmii pana maine. 

-   Vom fi doi, pentru ca si eu va voi insoti, am aceleasi obligatii.

-   Dar credeti ca va veti descurca acolo, la cazarma, fara translator ?

-   Nu e absolut necesar, avem proceduri pentru straini si le vom aplica. Pana dimineata programul e facut deja. Deci, dam drumul la elicopter si noi mergem insotiti pana in oras. Acolo fiecare isi face programul si dimineata va contactam, sa facem programul si pe mai departe, e bine asa ?

-   Da, e foarte bine. Doar ca cer permisiunea sa vorbesc mai intai cu ei, sa le explic ce si cum, acum inteleg de ce s-au speriat asa de tare de elicopterul asta.

-   Bine, explicati-le si plecam.

*  *  *

 

Tronurile erau moi si placute la pipait. Se afundau in ele. Parca erau pentru regi, se gandea copilul. Ba, sunt pentru zei, a realizat imediat si apoi nu s-a mai mirat, pentru ca daca sunt pentru zei, desigur ca nu pot fi decat mai bune decat pentru regi. Acum intelegea ce inseamna ca vor fi egali cu ei cat le vor fi oaspeti.

Prin peretii aceia ai carului se vedea afara ca si cum nici nu ar fi fost acolo, dar de afara inauntru nu vazusera nimic. O ciudatenie de-a zeilor, fireste, s-a gandit el. In fata lor, pe celelalte porti, zeii albastri s-au urcat si ei in carul acela. Aveau si ei tronurile lor acolo. Ceilalti zei, negri, plecasera fiecare la locul lui, care in barzaune, care calare pe caii aceia cu roti mari ca de piele.

Unul din zei avea in fata sa o roata ca de car, dar mai mica. Se tinea cu o mana de ea, in timp ce cealalta mana a intins-o in fata si a facut niste semne cu degetele. O droaie de stele s-au aprins atunci in fata lui, de toate culorile, unele mai sclipitoare decat altele. Dar cel mai ciudat era un cer mic, albastru, patrat, care era in fata rotii de car si pe care se vedeau stele negre, semne ciudate si linii mici. Langa el erau doua roti luminoase mai mici, care nu aveau insa decat cate o spita fiecare.

Zeul cel cu mana pe roata de car din fata a facut un semn cu cealalta mana si parca a rasucit ceva sub roata lui. Si s-a auzit atunci un scheunat scurt, de parca ar fi rasucit urechile sau poate coada vreunui duh ascuns al carului, care s-a suparat ca a fost deranjat din somn. Pentru ca imediat a inceput sa mormaie si sa maraie. Si in fata lor s-au aprins sorii aceia ai carelor, care faceau lumina pentru fiecare.

Atunci se urcara si Nicolas, si zeul acela cenusiu, care mai vorbisera afara, iar unul din zeii albastri cobora si impinse poarta, care se inchise cu un clinchet. Copilul statea langa paj, fiecare pe tronul sau, iar in fata lor statea printul langa Nicolas, fiecare pe tronul sau. Zeul cenusiu statea singur pe un tron din spate. Era o mare onoare pentru print sa stea langa zeul acela alb si bun, care stia graiul lor si le vorbea atat de blajin. Dar li se parea ciudat ca un zeu egal cu Nicolas sa stea singur in spate, ca un slujitor, insa desigur ca nu judecau ei hotararea pe care o lua un zeu, oricare ar fi fost aceea. Nicolas le-a spus:

-   Acum va pleca acel car zburator. Nu va speriati, face multa zarva, dar nu va fac nici un rau.

Barzaunele acela de care se temusera ca ii va manca era tot un car de-al zeilor, doar ca era un car zburator. Au facut semn ca au inteles si s-au uitat la el. Si imediat au vazut ca sub barzaune se aprinde ceva ca o stea stralucitoare, care clipea de doua ori scurt si se stingea, apoi iarasi clipea scurt si tot asa. Si au auzit un tiuit, urmat de un vuiet, si imediat cele doua palose uriase de deasupra lui au inceput sa se rotesca amenintator, tot mai tare, si la fel cele doua sabii din coada lui. Si se roteau tot mai tare si urlau tot mai puternic, starnind frunzele si pietrele de pe jos, pana cand barzaunele s-a ridicat in aer, clatinandu-se. S-a leganat usor, apoi s-a rotit odata, parca gandindu-se unde sa mearga, dupa care s-a hotarat si s-a inclinat puternic pe o parte, plecand intr-acolo, parca dus de un vant  vijelios. Si indata nu s-a mai auzit de loc, de parca l-ar fi inghitit padurea. 

 

*  *  *

Profesorul se intoarse catre agentul sau:

-   Pot pleca si ATV-urile.

-   Pai nu era vorba ca ne insotesc ?

-   Nu cred ca se mai impune, pericolul major e aici, langa noi. Si in plus, fara ele putem merge pe autostrada, castigam cel putin o ora asa. Ei pot merge pe dincolo, mai incet.

-   Bine, la dam drumul.

-   Cere-ti-le un pic de spectacol, se poate ?

-   Cred ca da, ideea pare buna. Hai sa vorbesc cu baietii.

Cele doua ATV-uri pornira si incepura dansul luminilor, intai farurile si avariile, apoi girofarele, dupa care sirenele tipara mai intai lung, apoi mai scurt, apoi claxonara, dupa care tasnira in tromba ambele, ca la raliu, aruncand pietre, frunze si praf inspre parau. Imediat disparura dupa copaci, in padure.

-   Plecam si noi ?

-   Da, dar haide sa le aratam mai intai girofarele si sirenele, sa nu se sperie daca va fi cazul sa le folosim pe drum. De acord ?

-   Da, desigur, le aratam. Baiete, girofarul.

Girofarul lumina padurea in albastru, iar musafirii se uitau in toate partile, dezorientati. Profesorul le vorbea si le explica ceva in graiul lor.

-   Sirena.

-   Sirena.

Sirena mugi doua acorduri lente, apoi trecu pe rapid, dupa aceea pe claxonul care zgudui padurea. Oaspetii se stransera parca in scaune, speriati. Agentii radeau pe sub mustata.

-   Gata, ajunge. Puteti comenta liber oricat, nu vor pricepe nimic, doar la gesturi sa aveti grija, sunt foarte atenti la orice si niciodata nu stii cum interpreteaza ceva, educatia lor e total diferita de a noastra.

-   Am inteles, doar vorbe si atat.

-   Gata, cred ca putem pleca. Dar va rog sa nu bruscati, sunt destul de stresati si asa, sa o luam incet si cu acceleratia, si cu viteza, bine ?

-   De acord, plecam lent si crestem viteza doar pe autostrada. Dar cand intram in aglomeratia orasului cred ca va trebui sa folosim sirena si girofarul. Timpul a cam trecut, pana ajungem e seara. Plecam, dar comunicam plecarea fara insotitori si apoi pozitia pe drum, bine ?

-   Da, sefu', inteles.

-   Haide atunci. Doamne dar ce zi am avut azi ! La ce am plecat, si la ce am ajuns. De ce ne-am ferit, si peste ce am dat. Nici nu-ti vine sa crezi, nu ?

Comentariile continuara tot drumul. Agentii si seful lor discutau.ceva, Nicolas si musafirii lui altceva, fiecare in graiul lui si in functie de interese.

*  *  *

 

Nicolas le vorbi din nou oaspetilor, zambind:

-   Acum vor pleca cele doua care cu calareti. Si ele fac zarva, dar nu asa de mare. Sa nu va speriati.

Si apoi vorbi ceva cu zeii din fata. Si imediat cele doua care cu calareti pe ele mormaira furioase, apoi lumini ca de soare au luminat pamantul in fata lor. Licurici uriasi au inceput sa clipeasca in jurul lor, in fata si in spate. Lumini albastre orbitoare au inceput sa se roteasca in spatele lor, repede si neoprite. Credeai ca alearga innebunite din copac in copac, parca ar fi cautat scaparea, dar nu o gaseau si o luau de la capat cu cautatul. Apoi s-au auzit niste urlete infioratoare, niste tanguiri ca de mate uriase, dupa care au urmat cateva tipete scurte ca de soim, dar la fel de asurzitoare, si peste toate maraitul acela, care doar el sa se fi auzit si i-ar fi ingrozit. Si deodata au mormait mai din greu, si au plecat furioase, disparand dupa copaci.

-   Gata, plecam si noi acum, a zis Nicolas. Dar sa stiti ca si carul acesta al nostru are niste puteri din acelea de care ati vazut. Si, ca sa stiti cum se vad si cum se aud, o sa le punem la incercare inca de acum, ca sa nu va speriati de ele daca le vom folosi pe drum. Sunteti pregatiti ?

Oaspetii au inclinat din cap ca da. Si imediat se vazu cum de deasupra lor izbucnira niste lumini din acelea albastre, care alergau parca fara nici o noima printre copaci, speriate. Apoi se auzi din nou acel scheunat de pisica salbatica, dar asurzitor, de parca ar fi fost scos de o pisica uriasa. Si dupa el urmara un rand de tipete de soim, mai lungi parca si mult mai asurzitoare, apoi un tremurat care semana cu mormaitul acelui duh al carului, dar la fel de asurzitor ca si celelalte. Dupa care se facu liniste si, o vreme, nici nu au mai auzit ca acel car inca mai mormaie prin duhul sau.

-   V-ati speriat ? intreba Nicolas, zambind.

-   Desigur, dar cel putin stim ca nu sunt spirite rele, raspunse printul.

-   O, ai inteles, esti un intelept, adauga Nicolas.

Atunci s-au miscat si ei din loc. Zeul albastru din fata lor invartea repede acea roata de car din fata lui si mangaia la fel de repede un fel de ghioaga de langa el. Au mers intr-o parte, apoi s-au oprit si au mers inapoi putin, si iar s-au oprit si au mers iar in fata si intr-o parte, si gata, atunci au vazut ca erau intorsi spre cealalta parte a drumului si au plecat repede intr-acolo. Carul avea iuteala unui cal in galop, dar mersul era lin si moale, de parca se dadeau intr-un leagan sub un pom, iar zeul albastru nu mai invartea de acea roata decat putin de tot si mangaia mult mai lung si mai rar ghioaga aceea. Si in afara de mormaitul acela nesfarsit, nu se mai auzea nimic. Privind in fata, vedeau, in lumina celor doi sori, drumul trecand cu iuteala si intrand sub ei. Privind intr-o parte, vedeau pomii ca niste umbre, trecand foarte repede de-o parte si de alta a lor.

Se facuse seara si parca se intuneca tot mai mult. Nicolas si cu ceilalti zei vorbeau mereu in graiul acela neinteles al zeilor, nepasatori, pe cand oaspetii se uitau in toate partile, mirati. Deodata, Nicolas se intoarse spre ei si intreba:

-   Deci, de ce ati venit in lumea zeilor ?

-   Vecinii nostri de peste munte au adunat oaste si vin sa ne cotropeasca, sa ne ia pamantul, aurul, vitele, granele iar fetele si pruncii sa ii faca robi, dupa cum este obiceiul in razboaie. Ei vor fi mai multi si mai mesteri in razboaie, pentru ca o ostire de la noi o sa-i astepte si o sa-i ajute. Noi suntem mai vrednici si mai neinfricati, dar mult mai putini. De aceea, toata speranta poporului nostru sta in zeii nostri, care trebuie imbunati si implorati sa ne sfatuiasca si sa ne ajute, si noi de aceea am fost trimisi aici.

-   Si de ce v-a trimis poporul pe voi si nu pe un preot sau pe altcineva ?

-   La zei nu se trimit preotii, care ii slujesc din templul lor. Dar stim ca nici nu putem trimite pe oricine, stim ca nu se cuvine sa trimiti om nepriceput sau pacatos, ca sa nu ii superi cand ai nevoie de ajutorul lor. De aceea, poporul a ales un sol demn de aceasta cinste, dar marele preot a hotarat ca de aceasta data trebuie ca solul sa fie de neam, pentru ca primejdia e mare. Si sa fie insotit si de ai lui. De aceea m-a trimis pe mine, si eu sunt insotit de copilul meu si de paj. Iar solia noastra este sa ii imploram sa ne ajute poporul sa scape din aceasta primejdie.

-   Si de ce nu au venit si femeile voastre, ca sa fiti toata familia impreuna ?

-   Printesa mea a murit in toamna care a trecut si a venit aici inaintea noastra, dar nu cu solie. Iar slujitorul meu inca nu are femeie.

-   Imi pare rau pentru ea ca s-a stins, a fost bolnava ?

-   Da, a rapus-o boala ascunsa, blestem de la zei o fi fost, ca s-a stins de pe o zi pe alta si doar marele preot poate ca stie ce pacat se ascunde in boala aceea.

-   Dar eu stiam ca solii se trimit in sulite, voi cum ati venit ?

-   Da, asa este, prin sulite sau prin foc, si noi am ales focul, dar am ales focul sfant al zeilor, care loveste muntele acesta dupa semnele lor. Si am ales bine, cum se vede.

-   Au mai plecat si altii pe calea asta ?

-   Noi nu stim, poate da, poate nu, pentru ca asta nu se poate face decat atunci cand zeii deschid drumul, si deschiderea aceasta se face doar la anumite semne, pe care zeii le dau doar odata la doua vieti de om. Dar noi nu stim daca mai stie cineva semnele si secretul tainitei pesterii, pentru ca la noi pana ieri il cunostea doar tatal meu, regele. Doar acum l-am aflat si noi, cand a trebuit sa venim incoace, cu solie. Secretul este stiut de el de la zei, si s-a legat prin juramant ca nu il va spune decat urmasilor lui, si numai pe patul mortii.

-   Si cum se face, cum se calatoreste din lumea oamenilor in lumea zeilor si inapoi ?

-   Desigur ca zeii stiu mestesugul, daca ei deschid calea. Noi doar ne-am dus la pestera si am asteptat sa se deschida. Iara de mers inapoi nu stim nimica, ne lasam in seama si in priceperea zeilor, daca vor avea bunavointa sa ne trimita inapoi acasa, iar daca nu vom ramane robii lor, dupa datina.

Nicolas dadu din cap, atent, si intreba apoi:

-   Datina este sa nu va mai intoarceti ? Si de ce e datina, daca inca nimeni nu a mai calatorit aici ?

-   Din lumea mortilor nu s-a mai intors nimeni pana acuma, si noi credem ca lumea mortilor este in lumea zeilor, pentru ca acolo ne trimiteam solii, dupa cum ne cerea marele preot. Pe calea asta nu a mai calatorit inca nimeni din ce stim noi, dar pe calea sulitelor sau a focului oamenilor au mai venit multi, si inca niciunul nu s-a intors ca sa povesteasca despre cum a fost si ce trebuie facut aici.

-   Si cum ati dori sa va ajute zeii sa treceti aceasta incercare ?

-   Daca zeii ne-ar ajuta sa-i invingem pe acei cotropitori si sa-i alungam inapoi de pe pamanturile noastre, dandu-ne putere, sau poate speriindu-i pe ei, ca sa fuga inapoi de unde au venit, sau punandu-le piedici si nelasandu-i sa se apropie de cetatea noastra, poporul nostru le-ar multumi si le-ar aduce toate ofrandele care le fac lor placere. Dar si daca le-ar schimba firea si gandurile rele preotilor care vor sa ii ajute si ii cheama si ii platesc doar sa ne cotropeasca, si tot ar fi bine, pentru ca atunci i-am putea invinge si noi. Si daca l-ar ajuta pe batranul rege, care acum a ramas acolo singur, sa aiba puterea de a mai duce o batalie, iarasi ar fi un ajutor. Si daca ne-ar ajuta pe noi sa ne intoarcem, ca sa luptam alaturi de poporul nostru, ar fi un alt ajutor. Dar sigur ca zeii stiu ce e de facut si nu suntem noi in masura sa le dam sfaturi si sa ii invatam. Am dat mult aur, vin si merinde marelui preot pentru a le oferi zeilor, si vom mai trimite catre ei si altele, iar zeii desigur ca vor sti cum sa ne vina noua in ajutor si cum sa ii pedepseasca pe acei cotropitori, care nici ofrande nu aduc si nici soli nu stiu sa trimita.

-   Si cum aflati daca zeii v-au ajutat sau nu ?

-   Nu se cade sa stim noi puterea si faptele zeilor, solia noastra este sa le cerem ajutorul si sa le spunem de necazurile noastre. Zeii insisi stiu daca ne vor ajuta sau nu si cum o vor face, noi nu vom indrazni sa le cerem socoteala si nici sa aflam mai multe decat ne spun ei, daca ne spun. Iar cei ramasi acasa vor sti ca au fost ajutati daca inving, si ca nu au fost ajutati daca pierd si sunt invinsi.

-   Inteleg, deci nu trebuie sa va reintoarceti cu ajutoare, ci doar sa spuneti si sa cereti si atat.

-   Da, asa este.

O vreme statu pe ganduri, uitandu-se cand la ei, cand inainte, pe drumul care curgea cu iuteala pe sub carul lor. Apoi spuse:

-   Uite, acum vom iesi din padure si intram pe drumul cel mare al carelor. Veti vedea multe, tare multe care, si de multe feluri, iar carele acestea merg tare iute, dar sa nu va speriati, pentru ca nu se intampla nimic rau, si doar suntem impreuna, suntem egali, asa am zis.

Au facut semn ca au inteles. Pe masura ce inaintau, padurea se rarea. In fata lor se vedea un sir de lumini miscatoare, formand in departare aproape un rau de lumina, care curgea parca in ambele parti deodata. Pareau a fi mii de stele, faclii si licurici adunate laolalta si miscandu-se in grupuri sau razlet, mai multe sau mai putine la un loc. Li se parea atat de ciudat sa vada atatea stele prin colbul drumului, ca li se luase graiul. Si s-au tot apropiat de ele, si cand au ajuns aproape de tot au vazut ca de fapt erau siruri lungi de care ciudate, unele mai ciudate decat ale lor, unele mai mici, altele de-a dreptul uriase, care treceau cu o iuteala nemaivazuta si intr-o parte, si in cealalta.

Carul lor a trecut deodata pe sub tot acel rau de lumini miscatoare, de parca ar fi intrat intr-o pestera si ar fi iesit pe partea cealalta a ei, dar s-a intors intr-o parte si imediat s-au trezit ca merg in aceeasi parte cu unele dintre ele si ca trec, cu mare iuteala, pe langa altele, care mergeau inapoia lor. Atunci au izbucnit deodata de deasupra lor acele lumini albastre care se zbateau sa scape si se roteau in toate partile, innebunite, luminand drumul, carele si campul din jur. Iar dupa aceea, imediat, urletele acelea au iesit si ele de deasupra lor, facand un zgomot asurzitor, care, credeau ei, trebuie sa fi speriat de moarte toate acele care ce treceau pe langa ei, pentru ca imediat le-au vazut cum incetinesc, sa faca loc. Au intrat printre ele si miorlaiturile acelea s-au schimbat imediat dupa aceea in tipete, care au mai continuat o vreme, pe masura ce iuteala le crestea mereu. Si deodata urletele s-au oprit, dar luminile albastre au continuat sa alerge in jurul lor pana cand au ajuns la castelul zeilor.

Si ei, si toate carele acelea, mergeau acum pe un altfel de drum decat cel de dinainte, unul negru, cu semne albe pe el, larg cat un sat si lung, lung, de nu-i puteai vedea capatul, si drept ca o sfoara. Iar pe marginile acelui drum se aprindeau mereu niste luminite rosii si albe, ca florile de mac si de in, o frumusete. Iar toate carele acelea aveau in fata ca niste sori din aceia care luminau drumul, unele cate doi, altele mai multi, iar in spate toate aveau niste luni rosii, care luminau mai putin, dar se vedeau la fel de bine.

Pe drum, Nicolas le arata:

-   Vedeti, acolo, in departare, luminile acelea ? Acelea sunt luminile cetatii. Acolo e cetatea noastra, sunt luminile ei. Aici, la noi, totul este luminat si noaptea, asta este o lege in lumea noastra.

 

Cetatea zeilor

Dar, desi mergeau cu iuteala furtunii, destul de mult le-a trebuit sa ajunga la acele lumini, si au inteles ca sunt foarte departe, dar se vad de la lumina aceea a zeilor. Cand au ajuns totusi, alte ciudatenii le-au luat ochii si le-au inchis mintea. Pe marginile ulitelor zeilor, largi ca piata palatului lor, netede ca-n palma si cu semne albe, erau multe stele care se aprindeau la trecerea carului lor. Si mai erau multi copaci drepti, fara crengi. Si fiecare din acei copaci avea in capatul lui de sus cate o luna, sau poate doar o stea, ce lumina drumul si casele, de se vedea ca ziua. Erau si multe case, toate luminate de stelele zeilor, pe dinauntru. Dar se vedeau si niste palate uriase, cu multimi nesfarsite de ferestre, mai toate luminate de acele stele. Hotarat, in lumea zeilor e plin de stele, se gandi atunci copilul, fascinat.

Si au mai vazut in acea cetate si puzderie de care, de toate culorile, ce alergau in toate partile, si multime de zei imbracati in vesminte ciudate mergand pe jos, ca oamenii, de o parte si de alta a drumului cel mare, unde erau niste drumuri mai mici, facute parca anume pentru ca sa poata merge pe jos acea multime. Iuteala carului lor se domoli cand au ajuns la cetatea lor uriasa, la care insa nu au vazut nici un zid care s-o inconjoare. Dar tot nu au inteles cum de mergeau asa de repede fara sa se loveasca unul de altul si fara sa-i loveasca nici pe zeii care mergeau fara nici o grija pe langa ele si uneori chiar printre ele.

 

*  *  *

 

La scurt timp dupa intrarea in oras, agentul de la volan intreba:

-   Ce facem fortam cu sirena sau stam la semafoare ?

-   Fortam, nu pierdem vremea, ne asteapta o armata intreaga de oameni care au primit consemn in cazarma, trebuie sa aiba timp sa faca toate procedurile si sa apuce toata lumea sa se odihneasca pana maine, ca urmeaza un contact dur, cu presa.

*  *  *

 

Deodata au inceput sa urle iar trambitele carului lor, si au vazut cum toate acele care si toti acei zei se opreau din mersul lor si se uitau la ei, lasandu-i sa treaca. Si au trecut agale prin cetatea aceea, ca niste zei insemnati, respectati de multimea de zeitati mai marunte si poate mai neinsemnate. Asta cu toate ca nu au vazut niciodata, pe nimeni, inchinandu-se la ei sau plecandu-si capul sau genunchii, semn ca legea de care spunea Nicolas, ca zeii nu se inchina nimanui, este respectata.

 

Palatul zeilor albastri

Deodata urletele si tanguielile au incetat, carul lor s-a oprit si luminile acelea albastre rotitoare au disparut. Uitandu-se dupa atatea ciudatenii si lumini, nici nu au observat cand au intrat in curtea unui castel.

-   Am ajuns. Voi veti cobori aici si veti trece prin acele incercari de care va spuneam, dupa care veti manca si va veti culca. Eu nu pot sa vin cu voi, locul meu este in alta parte. Maine ne vom intalni cu totii si vom sta din nou de vorba despre poporul vostru si despre necazurile care v-au adus aici. Acum va doresc sedere placuta si odihna usoara, dupa ce veti fi trecut mai intai prin incercarile ce v-au fost date.

-   Asa vom face, cum ni se cere. Si ne vom supune oricaror incercari, raspunse printul.

Se pare ca unele din legile lor sunt ca si ale noastre, se gandi copilul. Adica zeii cei mari au castelul lor, pe cand cei mai mici au doar case. La noi, cei saraci nu au decat bordeie, scorburi sau pesteri. Doar ca zeii nu au scorburi si pesteri, ci doar case si palate sau castele mai mari sau mai mici, dupa rangul lor, si toate sunt luminate noaptea ca si ziua, dar sigur ca la ei nu pot fi si saraci, ca doar sunt zei.

Zeii cei albastri au coborat si au deschis burta carului. Mai intai l-au ajutat sa coboare pe print, punandu-i o mana de-a lor pe cap si cu cealalta sprijinindu-l de umar. Apoi l-au coborat si pe paj si doar la urma pe copil. Acesta se gandea ca erau placute carele acelea la mers, dar tare stramte la urcat si coborat. Nicolas nu a coborat, ci le-a facut un semn cu mana si zeii l-au inchis inapoi in carul acela.

 

*  *  *

 

-   Domnule profesor, si ati aflat ce e cu pestera aia fermecata ?

-   Da, dar destul de putine ... Cum sa va spun, ei s-au trezit in poiana, nu stiu sa spuna cum au venit incoace, doar ca au venit si atat. Mi-au zis ceva de un mare preot, dar destul de superficial. Dar ii las sa-si mai revina, poate ca zilele urmatoare imi mai dau detalii, acum par a fi inca destul de timorati. Si in afara de seful lor, nimeni nu vorbeste nimic.

-   Domnule profesor, va ducem la spital, vin si eu cu dumneavoastra acolo, apoi va veni o alta masina sa va duca la hotel. Ei se intorc aici, fac si ei decontaminarea si deparazitarea, o va face si masina, ca sa fie gata pentru maine. Peste noapte vor ramane in cazarma, au consemn.

-   Fetele de la decontaminare si servicii sunt tare curioase sa vada niste masculi feroce, abia ii asteapta la spalat, sper sa nu incalce procedurile si sa renunte la manusi, desi poate ar fi in stare sa renunte si la costumele de protectie.

-   Sa nu fim rai, sigur ca se bucura sa vada niste barbati deosebiti, si daca procedura le cere sa-i vada si goi, de ce sa fim noi invidiosi ? Daca ne faceam ginecologi, vedeam si noi destule doamne ...

-   Da, si inca de varste respectabile, nu ?

-   Da, si-si. In orice meserie ai si bucurii si necazuri, si daca ele au astazi cate o bucurie de ce sa le criticam ?

-   Aveti dreptate, ca nu au doar bucurii, ci si un necaz, pentru ca dupa spalare si decontaminare vor trebui sa-i si hraneasca, iar alt necaz e ca nu trebuie ele sa-i culce, este un agent la dormitor care se ocupa de asta, ele se retrag la dormitorul lor cand termina. Care au soti acasa se descurca poate cumva, in zilele urmatoare, dar care nu sunt la ananghie.

-   Hai sa le lasam pe ele in pace, uite ca am ajuns la spital.

-   La revedere domnilor, multumesc pentru insotire si protectie, mi-a facut placere sa colaboram, mi-ar face placere sa o mai facem si pe viitor.

-   Noapte buna, domnule profesor, sunt multe sanse sa ramanem la dispozitia dumneavoastra pana cand se termina festivitatile de intampinare a acestor oaspeti, si ne-ar face placere sa continuam impreuna.

-   Noapte buna.

-   Noapte buna baieti, poate ne vedem si maine.

-   Noapte buna sefu', sa traiti, la dispozitia dumneavoastra.

Isi stransera mainile. Agentii se intoarsera la cazarma, in timp ce Nicolas si agentul sau de insotire intrara in spital. Ii astepta o noapte agitata, in care trebuiau sa caute solutii, explicatii, informatii, dar sa se si odihneasca, pentru ca in mod sigur ca si maine avea sa fie o zi agitata, pentru amandoi, dar pentru fiecare in parte din alte motive.

*  *  *

 

Castelul acela la care au ajuns avea multe ferestre, luminate ca ziua. Lumini erau si in varful unor pomi din aceia ciudati, ca si pe drumurile zeilor. Se vedeau acolo si alte care oprite, mute, dormind poate. Niste zei erau ceva mai departe, si se uitau la ei. Semanau cu niste oameni, erau parca mai tineri si stateau linistiti acolo. Unul din zeii din carul lor i-a dus pana la o poarta mare, pe care a deschis-o si le-a facut semn sa-i urmeze Au intrat, si i-a dus pe un coridor ingust pana la o poarta alba. Pe tavanul acelui coridor erau ca niste luni lungi si stralucitoare, care il luminau ca ziua. A deschis poarta cea alba si le-a facut semn sa intre, apoi a inchis-o in urma lor si nu l-au mai vazut.

*  *  *

 

In cazarma era agitatie, dar o agitatie interna, nevazuta de un strain. Se daduse o alarma ciudata, cum ca niste oaspeti din alta lume ar fi ajuns aici si trebuie tratati ca VIP-uri, dar totodata trebuie decontaminati, spalati, imunizati, de parca ar fi venit din jungla.

-   Nu din jungla, astia sunt ca si extraterestrii, asa ni s-a spus, e vorba de procedurile de contact dintre doua civilizatii, care nu prea exista decat in manuale. Exista un pericol bilateral de contaminare. Daca e adevarat ce se spune, sunt veniti in timp, sunt daci de-ai lui Burebista sau Decebal, de pe acolo. Astia erau destul de salbatici si chiar daca ar fi fost civilizati, cei doua mii de ani de-acasa tot le lipsesc, asa ca ...

-   Sa speram ca macar accepta procedurile si nu ne ataca. Avem agenti de interventie pregatiti, dar contactul direct tot in seama unor femei amarate a ramas, ca in orice societate civilizata.

-   Din cate ni s-a spus, sunt trei, doi adulti si un copil, si par a fi masculi feroce, asa ca nu va mai plangeti, ca o sa aveti ce vedea. Asa ca uite cum facem, voi doua o sa va ocupati de unul, voi doua de celalalt, iar fata asta inca nemaritata de copil. Eu o sa va asigur logistica, adica duc si aduc ce va trebuie la sala si supraveghez procedurile. Folosim sala mare de baie pentru decontaminare si spalare, baietii au compartimentat-o deja si avem acolo tot ce ne trebuie. Cand sosesc, ne echipam cu costumele antichimice si trecem la actiune.

-   Si ei au costume de baie, sau ... ?

-   Da, costume, de unde asa ceva acum doua mii de ani ? De ce, ti-e frica de pistol, ai lipsit de la trageri, nu mai esti subofiter, sau poate barbatul nu te lasa ...?

-   Ei, intrebam si eu asa, ma gandeam ...

-   Sa nu te puna pacatul sa iti deschizi costumul, auzi ? Sau sa-l dai jos cumva.

-   Lasa, nu te mai agita, ca ti-i las tie pe amandoi, sa nu mai plangi. Dar o sa-i spun la al tau ca l-ai tradat in noaptea asta, din ordinul comandantului.

-   Oricum afla el de la baieti, ce crezi, ca ei tac ? Si al tau o sa afle, si ceilalti. Singura fata asta care scapa, ca ea nu are inca nici unul, de aceea i-am si repartizat copilul, ca sa faca ucenicie la locul de munca.

-   La noi e mai usor, nu avem costumatie speciala, si trebuie sa ii investigam amanuntit, asa ca ...

-   Daca tot ai facut atatia ani de facultate la medicina aia, si daca tot ai scapat intreaga la minte, macar sa profiti si tu un pic. Si fata asta pe langa tine. Si ce teste le faci ?

-   Nu teste, investigatii, adica daca nu au defecte de vreun fel, daca nu au infectii sau rani vizibile, chestii din astea. Glicemie, tensiune, avem niste proceduri.

-   Test de virilitate nu faceti ?

-   Nu sunt de specialitate, sunt medic generalist, dar daca o fi nevoie, de ce nu ?

-   Nu te temi ca ai probleme acasa ?

-   De ce, crezi ca se infunda ? Sau crezi ca pe-al meu il intereseaza ce probleme am eu la serviciu ? Parca eu il intreb pe el ce face acolo, la clinica lui ? Iar asistenta mea nici macar nu are unul, asa-i ?

-   Dar o sa am doi la noapte, asa ca recuperez. Si nici nu am jurat pe Hipocrate ca respect etica si nu ma dau la pacienti, asa ca am libertate, nu ca voi.

-   Ce bine de voi, ca aveti si pat la cabinet, si perdelute, una sta de sase si cealalta investigheaza ...

-   Si ce, voi nu aveti toata cazarma la dispozitie ?

-   Nu, ca e monitorizata de agenti noaptea asta. Noi, la dusuri si apoi la bucatarie, ca pe fetele acelea de la popota nu le-au mai chemat, ca-s angajate civile si nu corespund moral si profesional pentru oaspeti de calibrul asta. De parca ei stiu cine suntem noi si ce grade avem, cand ne vad in tinuta aia de fantome.

-   Nu de aia nu le-au chemat, cred ca seful s-a gandit ca voi ii spalati, deci voi trebuie sa-i hraniti in functie de cat de tare i-ati obosit acolo, la dusuri.

-   De aia zicea sefa sa nu indraznesc sa-mi deschid costumul ?

-   Da, ca sa faca economie la mancare, poate i-o fi si ei foame.

-    Pai dar ce, noi o sa facem foame in serviciu toata noaptea, crezi ca noi nu avem voie sa mancam ? Si apoi ce, crezi ca daca eu sunt stapana acolo mai intreb pe cineva daca ma lasa sa mananc sau nu ?

-   Sefa-i sefa si-n bucatarie, ce crezi tu.

-   Ce bine de voi, la noi vin doar hainele si gata, la spalam si le tratam si cam atat.

-   Nu-i chiar atat, ca tot voi o sa-i si tundeti daca se va dovedi necesar.

-   Ii si barbierim ?

-   Daca va pricepeti da, daca nu nu, nu e obligatoriu, vedem atunci pe loc daca se impune.

-   Peste tot, sau doar ... ?

-   Opa, si voua va e dor ?

-   Ce, pentru noi e interzis, nu avem aceleasi drepturi si obligatii ca si voi ?

-   Ei, deci stii ca aveti si obligatii, da ?

-   Sigur, ca doar si noua ni s-a spus ca ramanem in cazarma cel putin pana dimineata si daca trebuie si mai mult, ca e situatie exceptionala. Si daca tot ramanem, de ce nu am participa si noi la dezvaluiri de secrete, ca si voi ?

-   Lasa ca vedem, daca s-o putea, dar la frizer nu-i duci totusi in pielea goala, ca-i prea de tot. Poate ca va infiltrati si voi pe undeva in timpul actiunii, daca s-o putea. Dar nu, ca nu aveti costumele acelea speciale, asa ca nu aveti voie, incalcati procedurile si e periculos.

-   Hai sa le facem poze, are careva un aparat subacvatic ?

-   Poze sunt pe internet cate vrei, eu ziceam de ceva live, dar daca nu se poate lasa, ca ma uit la al meu si cred ca-i alalalt si se rezolva.

-   Si inca al tau mai si ofera, nu doar expune, nu ?

-   Da, inca mai are ce oferi, cand o avea doar ce expune ...

-   Atunci nici pe tine nu te-o mai interesa, lasa, ca doar fiecare lucru se face la vremea lui.

-   La posturi, la posturi, vin !

-   Hai, gata, la treaba, echiparea !

 

Prima incercare

Copilul era fascinat de tot ce vedea acolo. Orice lucru era nemaivazut, avea puteri necunoscute, era de neinteles. Intrasera intr-o sala mare, imbracata toata cu dale de marmura alba si colorata. Era o marmura mai stralucitoare ca cea de pe la palatul lor. Pe alocuri, bete lucitoare cu un fel de floarea-soarelui la capete ieseau din perete. Niste aratari le faceau semne sa se apropie. Acele aratari erau ca niste zei, dar erau acoperite peste tot trupul cu ceva stralucitor, un fel de vesminte dintr-o panza care lucea si de pe care, dupa cum avea sa vada el mai tarziu, apa se scurgea ca de pe o piatra. Si capul le era acoperit, dar in spatele acoperamantului se zareau vag cate doi ochi veseli, iar dintr-o gura care nu se vedea ieseau sunete placute, cuvinte pe care ele le intelegeau, dar el nu. Caci mereu vorbeau acele fapturi, si radeau, si chicoteau, de parca erau niste fete la claca. Vesmintele le erau parca din gheata, dar erau mult mai stralucitoare, si aveau si mainile acoperite, pentru ca le vedea degetele, dar erau imbracate in ceva ca si mantiile lor, iar picioarele le erau incaltate in cisme, care se vedeau sub mantii.

Printul si pajul au fost chemati de cate doua din acele fiinte, iar pe copil l-a chemat una singura. Inca una era mai in spate si se uita doar la ei si atat. In acea sala mare erau niste sali mai mici, facute parca din panza, asemanatoare cu vesmintele acelea ale lor, ciudate. Erau foarte usoare si tari la pipait, de parca ar fi fost scoarte, dar nu erau. Atunci i-au despartit, si pe fiecare i-au tras de mana intr-o incapere din aceea din panza, in care nu era decat un bat din acela cu floarea-soarelui la capat. Si erau tot impreuna, pentru ca se auzeau acele zeite chicotind si razand, dar nu se vedeau de loc. Copilul s-a lasat dezbracat usor de vesminte, pe care faptura aceea le-a pus intr-o traista de panza din aceea de-a lor, dar neagra, si le-a dus undeva mai incolo. Dupa aceea, faptura aceea a facut un semn la ceva care era sub acea floare de argint, si din acea floare a tasnit un izvor mititel, care indata s-a marit si a inceput sa stropeasca in toate partile. Dupa zgomot a inteles ca si ceilalti aveau cate un izvor la ei acolo, asa ca a fost atent sa vada ce urmeaza. Si faptura a intins o mana in apa, a rostit ceva si apoi l-a chemat la ea, sub izvor.

*  *  *

 

-   Ei fetelor, ce ziceti, intreba sefa de sub echipamentul ei de deparazitare, merita o noapte pierduta ?

-   Al nostru merita si o saptamana, dar numai pofta ne face, sefa, hai sa-l vezi si tu !

-   Vin sa va aduc sacii de haine, si-i vad pe toti atunci.

-   Uite la ea, smechera, de aia ne asigura ea logistica, ca sa treaca de la unul la altul.

-   Pai daca-i sefa, ce vrei ? Da' chiar, nu era mai bine sa facem prin rotatie ? Sa trecem de la unul la altul, asa, la unul pentru spalat, la celalalt pentru clatit, la al treilea ...

-   Doar nu vrei si copilul, esti pedo ?

-   Eu nu vreau, dar poate vrea fata aia sa treaca pe la ai nostri.

-   Lasa, nu purta tu de grija fetii aleia, ca-i vaccinata.

-   Da, de aia esti singura, ca esti vaccinata ? Cum sa fii, daca n-are cine-ti face vaccinul ?

-   Ei, dar pe-al nostru nu vii sa-l vezi ? Ca-i mai tinerel si mai frumusel.

-   L-am vazut, erati voi prea ocupate cu problema si n-ati remarcat.

-   Si ce zici de el ?

-   Pai amandoi au si avantaje si dezavantaje, cum se zice, dar au si ce trebuie, nu-i vorba.

-   Sefa, si chiar nu avem voie sa dam jos macar manusile ?

-   Nu te prosti, vorbim noi mascari, ca astia nu pricep nimica, dar nu calca protocolul ca-ti fac raport de nu te vezi. Baga la cap ca pui in pericol toata cazarma, si poate comunitatea, ca nu stii ce bazaconii aduc aia de acolo, din lumea lor. La ei se traieste in devalmasie cu animalele, mai dorm prin paduri, cine stie ce mai fac, trebuie sa-i tratam ca pe extraterestri, asa avem consemn. Glumim noi, dar nu cumva sa va prostiti.

-   Ei, glumeam si eu, lasa, ca doar am inteles la instruire. Hai cu prosoapele alea, ca-i gata.

-   Da, le aduc, stati ca am avut de dus sacii la spalatorie. Dupa aia va aduc si alea de impachetat. Vedeti cum le legati, sa nu le cada pe drum.

*  *  *

 

Izvorul acela cu apa calda era ca o mangaiere placuta, stropi de apa curgandu-i de pe cap pe tot corpul si imbaindu-l regeste. I s-a parut minunat sa simta apa aceea calda cum il mangaie din cap si pana in picioare. Iar faptura aceea l-a tras usor de sub apa aceea calda si placuta si a inceput sa il mangaie cu mainile ei acoperite, mai intai pe cap, apoi pe trup in jos si a continuat pana pe picioare, iar el se simtea ca un zeu pe care roaba sa il spala la izvor. Doar ca atingerea mainilor ei lasa in urma o spuma parca de lapte, la fel de alba, dar mult mai pufoasa si usoara, care daca ii intra in ochi il ustura si daca ii intra in gura ii era neplacuta la gust, dar mirosea foarte placut, parca a toate florile deodata. Si apoi l-a impins iar usor sub izvorasul acela, iar spuma toata s-a facut nevazuta, odata cu apa, in cateva gauri mici care erau facute in pamantul incaperii. Si din nou l-a mangaiat apa, si iar l-a tras si l-a mangaiat faptura cu spuma ei cea frumos mirositoare, si iar l-a impins sub apa, apoi a facut un semn si izvorul a disparut.

Atunci faptura aceea a luat o cerga mare, dar foarte usoara si mai ales foarte moale si placuta la pipait, dintr-o lana de care el nu mai vazuse niciodata, de care nu stia cum aparuse acolo. Si a inceput sa il frece usor, ca o parere, incepand de la cap si continuand in jos, pana la picioare. Atunci a crezut ca era pregatit sa fie imbracat in vesmintele zeilor, si chiar era curios ce fel de vesminte va primi, pentru ca multe feluri vazuse la cei de acolo, fiecare avand parca alt fel. Iar dupa aceea, se gandea el, poate ca va urma ceremonia intrarii in lumea zeilor.

Mai intai zeita aceea a scos de undeva, dintr-un cotlon ascuns al vesmantului ei, ceva, nu stia ce, ca un lemnisor, pe care il tinea in mana si care a suflat scurt de cateva ori. Si s-a simtit deoadata ca mirosea foarte patrunzator si foarte frumos. Si cu acel suflator parfumat l-a stropit pe tot corpul, dupa care l-a ascuns din nou. A scos atunci ceva ca o grebla, dar mica, mica, ce de abia incapea in palma, si a inceput sa il grebleze prin par. O facea incet, cu grija, vorbind intr-una, uitandu-se atent la ce facea si grebland. Dar odata a tipat scurt, parca speriata, si a vazut-o ca se uita la ceva pe grebla aceea, ceva care a fost aruncat jos si calcat in picioare. La tipetele ei au raspuns alte tipete alaturate, ale celorlalte fapturi, de la care pana atunci se auzisera doar rasete si chicote. A mai greblat si a mai gasit ceva, si inca ceva, si iar a aruncat pe jos, si atunci el vazu ca erau plosnite, si el era tare nedumerit ca ele se sperie si tipa la asa ceva.

 

*  *  *

 

-   Aoleu, paraziti extraterestri, striga fata speriata. Colcaie prin parul asta incalcit !

-   Stai ca-ti aduc ceva sa-i colectezi pentru analize.

-   Colectez cadavre daca vrei, ca i-am calcat deja, dar poate mai are.

-   Ia vedeti si voi, dar mai cu grija, ai vostri au ?

-   Sa ne uitam doar sus, sau ... ?

-   Uitati-va peste tot, dar sa nu-i alungati, pana caut niste recipiente.

-   Eu i-am terminat pe-ai mei, gata, si copilul asta are doar pe cap si-atata.

-   La tine nu mai vin, ca nu am interese, dar o sa ma duc la cei cu culturi mai serioase.

-   Atunci cautam noi sus si te lasam pe tine pentru restul ?

-   Na, hai ca am gasit si cutiutele, vin acum. Si ce-ati gasit, viermisori ?

-   Pureci si plosnite, deocamdata.

-   Viermisorii nu incap in cutiile alea, lasa-i la locul lor si nu-i supara, ca se fac mari si rai si nu se stie ce urmari pot produce.

-   Ca sa vezi unde era specialista in parazitologie, dar de unde stii, ai si tu paraziti din astia ?

-   Am doi acasa, unul plus stapanul, dar zau ca merita sa tii cate-un parazit din asta la casa.

-   Mama, ce-i in capul astora, eu propun sa-i tundem.

-   Am inteles, transmit, fetele de la spalatorie abia asteapta sa-i vada si ele.

-   Pe parazitii astia ?

-   Pe oaspeti draga, ce paraziti, nu ai maniere.

-   Or sa cam fie dezamagite de tinuta, dar nu avem ce face.

-   Lasa, ca arata bine si cu halatele astea pe ei, mai bine decat cu pieile alea de indieni.

-   Vedeti, sa nu uitati cumva de probele biologice pentru laborator, va aduc eu la fiecare cate doua recipiente, luati de la mijloc, cred ca mai stiti cum se face, da ?

-   Da, oricum cred ca era bine sa trecem mai intai pe la toalete, sa nu se apuce sa faca cine stie ce mizerii pe undeva, ca precis nu stiu de toaletele noastre si de necesitatea folosirii lor.

-   La ei acolo oare ce s-o folosi, copacul ?

-   Habar nu am, poate gradina, ca trebuie si aia fertilizata cumva.

-   Faci cum faci si tot la fertilizare ajungi.

-   Ai tu obsesii, doar la prostii iti sta mintea. Nu te-ai descarcat nici acum ?

-   Sefa, la mine cred ca s-a rupt costumul de protectie.

-   Nu esti sanatoasa ? Cum sa se rupa, unde l-ai agatat ?

-   Nu l-am agatat si nici n-am vazut ca-i rupt, dar simt ca m-am udat pe dedesubt.

-   Of, ca am transpirat deja, dar cel putin stiu ca tu te-ai descarcat si am scapat de o grija in plus.

-   Permiteti sa raportez, eu am terminat, ma duc cu copilasul meu la toaleta si dupa aia ne intalnim la frizerie, bine ?

-   Bine, poarta-te cuviincios cu copilasul, ca esti cadru militar responsabil.

-   Am inteles, sa traiti, o sa execut intocmai pentru ca acum am timp.

-   Si voi, cand ii duceti sa-si goleasca interiorul, nu trebuie sa insistati chiar pentru toate sistemele, ca nu pentru toate aveti recipiente.

-   Dar daca vor, sa nu-i lasam ? Puteai sa ne mai dai cate unul, oricum, poate ca gasim vreo clinica de fertilizare interesata de material cu provenienta necunoscuta, nu ?

-   Ei, vor, lasa ca nu vor, si oricum, sa ramaneti imbracate in costumele acelea pana la final, da ?

-   Si unde e finalul ?

-   Pentru noi, la cabinetul medical, dupa aia mergem sa ne schimbam si sa ne spalam si apoi ne vedem la bucatarie, ca ne asteapta si baietii nostri, si ei tot de noi depind in noaptea asta.

-   Si ei raman in cazarma ?

-   Da, toti, consemnul e la fel pentru toata lumea.

-   Si la ei avem interdictie ?

-   Ba, dar tu nu te potolesti ? Chiar de nimic nu mai e bun al tau de acasa, ca doar arata inca bine si nu pare a avea handicapuri ?

-   Liber la toaleta ... !

-   Deci nu avem interdictie, am inteles, incalzirea am facut-o acuma si racorirea o fac eu mai tarziu.

-   Crezi ca o vrea careva sa te ajute la uscat ?

-   Nu stiu, vad eu, testez piata si daca gasesc oferte, negociez.

-   Si ceri mult ?

-   Poate ca dau, nu cer, mai vad eu, dupa caz.

-   Gata, si noi am terminat si mergem la toaleta, asteptati ca va spunem noi cand e liber.

-   Bine, bine, noi incepem de aici, sa mai castigam timp, descarcam mai intai sistemul cel mai practic de descarcat ...

-   Oooof, ca trebuie sa stau langa voi, parca ati fi copii mici, nu v-am spus sa nu va prostiti ? ...

 

*  *  *

 

Dupa ce a terminat cu greblatul si omoratul de plosnite si pureci, faptura aceea care il ingrijea pe copil a luat de jos o alta cerga din aceea moale, care astepta acolo, si l-a infasurat cu ea ca si cu o mantie. Dupa care l-a luat de mana si l-a dus intr-o alta incapere, mica de tot, dar tot asa, imbracata in marmura aceea alba si stralucitoare. Acolo erau doua tronuri din aceeasi marmura. Pe unul din ele era ceva negru, parca o scoarta de copac, ca un fel de acoperamant, iar in mijlocul tronului era o gaura mare, care se facea mai mica mai jos si avea in ea apa. Pe celalalt nu era acoperamant, dar avea pe el ceva stralucitor, ca si batul acela de argint din care tasnea apa mai devreme. Faptura a inchis usa aceea alba, ca de marmura, si a scos cerga aceea moale de pe el. L-a intors cu fata la tron si a scos din vesmantul ei ceva mic si rotund, prin care se vedea, dar copilul nu intelegea ce este. L-a prins cu degetele de pasarica lui si i-a tot facut semne sa se usureze acolo. A inceput sa o faca, dar ea l-a strans indata si apoi a pus acea ciudatenie ca sa se umple. Dupa care i-a dat drumul si i-a facut semn sa faca mai departe, si a facut, pe cand ea punea un capac rosu acelei ciudatenii si ii facea niste semne cu un betigas, apoi a pus-o in vesmantul sau si a scos o alta ciudatenie, la fel ca prima, pe care iarasi a facut niste semne cu acel betigas.

Dupa ce a terminat, l-a indemnat sa se aseze pe acel tron acoperit cu scoarta neagra, si a inceput sa-i faca tot felul de semne si sa icneasca. Dupa un pic de mirare, copilul a inteles in sfarsit ca-i cerea sa se usureze acolo. Si s-a gandit ca poate ca nu poti intra in lumea zeilor murdar nici pe dinafara si nici pe dinauntru, asa ca s-a straduit si s-a usurat de toate, cat a putut el, cu gandul ca a lasat acolo toata murdaria omeneasca, indeplinind vointa zeilor si intrebandu-se oare ce va mai urma, pentru ca ceea ce isi inchipuise el pana atunci nu prea se adeverise. Nici nu i-a fost prea greu sa o faca, dupa cat mancase inainte de plecare.

Faptura aceea a inteles ca a terminat de facut ce-i ceruse si i-a facut semn sa se ridice. S-a ridicat si dupa aceea ea s-a aplecat si a luat in acel ceva ciudat al ei un pic din acea murdarie, dupa care a pus si aceleia un capac si a pus-o in vesmantul ei. Si apoi s-a intors catre tronul acela si a facut un semn cu mana ei, si de sub acel tron a tasnit imediat un suvoi de apa dintr-un izvor din acelea ascunse in lucruri, cum a vazut ca au zeii acolo la ei. Dar era un suvoi repede si zgomotos, si nu unul ca acelea dinainte. Si acel suvoi a facut sa dispara tot ce iesise din el acolo si imediat nu a mai fost nimic, tronul fiind la fel de curat ca si inainte iar apa si murdaria din el ducandu-se in fundul pamantului prin acea gaura de sub tron. Si s-a uitat si a vazut ca era tot apa curata in acel tron, ca si atunci cand a venit acolo. Iar faptura i-a facut semn sa se aseze pe celalalt tron, care semana cu primul, avea si el o gaura, dar mai mica si nu avea apa, ci doar niste gauri mici intr-o parte. Si s-a asezat, iar faptura a facut iar un semn si din acel ram incovoiat si stralucitor de argint a iesit un izvoras cu apa calda, dar care nu stropea, ca floarea dinainte, ci curgea linistit. Si l-a spalat acolo unde poate ca era inca murdar, dar el nu putea vedea, ca era dedesubtul lui. Si l-a spalat bine, apoi l-a sters cu ceva ca o panza, dar foarte subtire si moale, care era alaturi, dupa care a aruncat acea panza in tronul celalalt si iar a auzit suvoiul acela de apa curgand si ducandu-se in strafundul pamantului.

Si faptura l-a stropit din nou cu acel suflator pe care il mai folosise si mai devreme, si din care iesea parfumul foarte placut si patrunzator al zeilor. Dupa care l-a acoperit iar cu cerga aceea din care a facut mantie, a deschis usa aceea mica de marmura usoara si parca moale si l-a tras de mana afara. A inchis acea usa si l-a condus intr-o sala in care erau niste tronuri frumoase, negre, parca din piele, cu spatare facute parca din lana, moi si placute, usoare, odihnitoare. I-a facut semn sa se aseze si dupa un timp au venit si ceilalti, mai intai pajul si la urma si printul, insotiti fiecare de cate doua fapturi din acelea. Amandoi erau curati, zambitori, imbracati cu acele tunici facute din cergile acelea usoare si foarte moi, si toti miroseau la fel de placut, ca si el. 

Tronurile acelea negre nu erau prinse in pamant, ca cele dinainte, ci aveau niste rotite mititele, care abia ca se vedeau, si daca le impingeai te duceau oriunde prin acea incapere, in toate partile. Asa ca au inceput, mai inatai copilul, dar dupa aceea si pajul, sa se impinga cu picioarele si sa se plimbe cu tronurile prin sala, razand. Iar fapturile acelea care ii adusesera acolo au inceput sa ii plimbe de colo-colo pe toti trei, chiar si pe print, care era mai cumpatat, si sa chicoteasca. Dupa care au inceput sa ii impinga de la una la alta si sa rada, ca niste copii jucausi, si parea ca toata lumea era vesela si fericita.

*  *  *

 

-   Uite ce idee, pentru ei astea sunt ca o joaca,  nu au mai vazut asa ceva niciodata.

-   Da, cred ca pruncul asta o sa se distreze bine pe la noi, daca sta mai mult.

-   Haide sa-i dam cu rotilele, poate nu s-or rupe. Eu il imping pe al meu.

-   Cum e al tau, ce, te-ai facut stapana pe el ?

-   Uite cum il duce, parca ar fi copilasul lui mama in carut.

-   Da-mi-l si mie, ca te spun !

-   Na, ia-ti-l, ca nu-mi mai trebuie.

-   Oaaa, ce chestie, mai impinge-l asa, ca i se ridica toga si se vede ca inca nu s-a tuns.

-   Na, da' da-l si tu la mine.

-   Haide sa-i dam roata, de la una la alta, ce ziceti ?

-   Mai fetelor, dar parca v-ati scrantit de tot, numai la prostii va ganditi, saracii musafiri ...

-   Lasa, ca nu stiu ei ce e bine si ce e rau aici, si-apoi nu vezi ca nu le pasa ca sunt asa ?

-   Cine stie ce obiceiuri or avea si pe la ei pe acolo, doamne fereste, dar e lumea lor si asta e.

-   Uite ca se bucura toti, asa ca n-am facut decat un bine in plus, nu ne poti face raport daca am distrat musafirii si i-am facut sa se simta bine si sa rada, nu ?

-   Nu la raport ma gandeam eu, fata, ma gandeam la cat de serioase sunteti, ca auzi ca de maine-poimaine ni se fac evaluari si ne selecteaza dupa calitati, dar dupa alte calitati decat acelea de femei.

-   Ei, poate ca o sa intereseze pe cineva si calitatile noastre, astea care sunt, ca doar ne pricepem la destule, uite, si la spalat, si la recoltat probe, si la pregatit masa, si la altele ...

-   Da, mai ales la altele, am vazut eu, dar cum zici, poate ca si astea sunt niste calitati, totul e sa intereseze pe cineva de ele.

-   Pe al meu il intereseaza majoritatea, te asigur.

-   Si iti da si retributie pentru ele ?

-   Ei, nu chiar ca statul, dar ceva-ceva tot da si el acolo ...

-   In natura, fac troc.

-   Hai, impinge, ce, ai obosit ?

-   Am cam transpirat sub costumatia asta, abia astept sa fac un dus.

-   Si eu as vrea la dus. Sa nu vorbim cu ei sa ne ajute ?

-   Cu ei nu poti vorbi, ca vorbesti degeaba, si mai au de trecut si pe la doctorita si asistenta, ceea ce ar putea fi destul de mult, dar avem colegi care ne-ar putea ajuta, nu ?

-   Cred ca mai bine ti-ai chema barbatul de acasa, fata, daca nu mai poti de dor.

-   Eu totusi prefer un coleg ... sau mai multi chiar ... ca de ala m-am cam saturat.

-   Tare ma tem ca s-a saturat el de tine, dar oricum, asta-i treaba voastra.

-   Du-te sa vezi ce fac alea, mai stam mult aici imbalsamate ?

-   Hai ca ma duc, sa ne scapam odata de mizeriile astea de costume.

 

*  *  *

 

Deodata, una dintre fapturi a iesit repede pe o usa, dar celelalte au ramas si au continuat. Si joaca aceea a mai tinut un timp, fiind intrerupta de intoarcerea acelei fapturi, care le-a spus ceva. Imediat, insotitoarele i-au ridicat de pe acele tronuri umblatoare si i-au tras de mana spre o alta sala, pe toti trei. 

 

A doua incercare

Sala era mare si avea cateva tronuri. Langa fiecare tron astepta cate o zeita, si toate trei se uitau cu ochi mari la ei, ca la niste aratari, chiar daca in spatele lor se aflau acele aratari invesmantate ciudat. Din acelea se pare ca mai vazusera ele, dar din acestea ca ei nu, asa se parea dupa cum ii iscodeau cu privirile. In fata acelor tronuri, pe perete, erau niste locuri prin care puteau vedea in spatele peretelui, dar ceea ce vedeau acolo era ca si cum s-ar fi uitat de la perete spre ei, caci se vedeau pe ei si tot ce era in spatele lor, de parca ar fi avut ochi la spate. Adica, de parca peretele ar fi avut niste ochi uriasi. Si tot acolo le vedeau si pe acele zeite din spate, desi erau cu fata la ei si ii priveau. Iar pe acele fapturi acoperite care ii spalasera inainte le vedeau din fata, desi erau in spatele lor.

Li s-a facut semn sa se aseze. Au considerat asta ca o mare cinste, pentru ca ei se asezau in acele tronuri din piele fina si moale, iar cele care ii invitasera stateau in picioare langa ei si ii ingrijeau. Iar in acei ochi uriasi ai peretelui vedeau tot ce fac ele si ce fac ei, si se vedeau deodata toti fara sa intoarca decat ochii, si nu capul.

Iar acele zeite care ii chemasera acolo au luat de pe masutele foarte mici din fata lor cate ceva ciudat, nu se vedea prea bine ce. Si deodata, cate un roi de viespi furioase s-au auzit venind dinspre acel ceva din mainile lor si toti trei s-au speriat. Dar ele au izbucnit in ras, ras de copile fericite, si le-au facut semn sa stea cuminti si sa se uite in perete. Si atunci au vazut cum apropie acel roi de viespi zumzaitoare de capetele lor, iar parul incepe sa le cada la pamant, ros de ele. Nu le placea de loc ce vedeau, dar au considerat ca trebuie sa se supuna vointei zeilor. Si atunci a inteles copilul de ce ei, zeii, erau fara par pe cap, fiindca acele viespi inchise in acele ciudatenii il taie mereu.

*  *  *

 

-   Si ce specificatii avem, facem cum vrem noi ?

-   Nu, nu faceti pe stilistele ca scopul e deparazitarea. Dar nici chiar zero nu-i tundeti, ca sa nu le cream complexe exagerate, eu cred ca patru-cinci ajunge.

-   Patru sau cinci ?

-   Cum vrei tu, ce zici ?

-   Eu zic cinci.

-   Fii atenta ce se sperie de masina asta, oare de ce ?

-   Ce, parca tu nu te-ai speria daca ar veni un strain cu o drujba la capul tau ca sa te pieptene ? Cam asa se simt ei acum, si trebuie sa ai grija la reactii, sa lucrezi fin si sa fii gata sa tragi mana si masina la orice sperietura. Si voi la fel, bine ?

-   Bine, sefa, dar voi de ce nu v-ati dezechipat ?

-   Nu avem voie decat la dusuri, si trebuie sa-i ducem la cabinetul medical mai intai.

-   Ii ducem noi.

-   Nu e in procedura si nu are rost sa o incalcam acum, mare lucru nu castigam. Si oricum nu ne-am terminat deparazitarea, cade in sarcina noastra si o facem.

-   Dar cred ca nu le place ce vad ca se intampla.

-   Greu de spus daca nu le place sau sunt stresati de masinile de tuns. Dar nu puteam sa o facem cu foarfeca, dureaza mult prea mult si apoi poate ca ar arata oribil dupa aceea. Si din ce stiu eu, maine apar la televizor, conferinta de presa, si daca arata rau noi ne pierdem serviciul, nu ei.

-   Ce-mi place cum stau in fotoliu, oare ei chiar nu vad ce vedem noi in oglinda ?

-   Ba cred ca vad, dar morala si educatia lor o fi alta, poate ca la ei o fi la ordinea zilei sa stea dezgoliti, au vreo doua mii de ani de civilizatie mai putin ca noi.

-   Inseamna ca puteati sa-i aduceti si fara prosoapele astea pe ei.

-   Poate ca pentru ei era totuna, dar pentru noi nu, noi mai avem si bun-simt, nu doar necesitati biologice de satisfacut si nu se cade sa profitam de faptul ca ei ni se supun fiindca nu inteleg ce se intampla.

-   Da, asa-i, dar ziceam si eu ...

-   Da, asa m-am gandit si eu, ca sunt doar vorbe de frizerita.

-   Gata, ce fac acum ? Am terminat.

-   Mai cauta-ti un pic de lucru, sa terminati toate odata, ca sa nu ii derutam.

-   Am terminat si eu.

-   Si eu.

-   Trageti-va, sa terminam si noi si gata.

-   Uite ce paraziti ies din capul lor. Am mai adunat cativa si de la dusuri, dar au mai ramas destui. Am avut dreptate ca trebuie tunsi.

-   Nu ar trebui tunsi si dincolo ?

-   Am verificat, acolo nu am vazut, dar o sa o rog si pe doctorita sa se uite.

-   Cred ca abia asteapta.

-   Da, si eu cred, si cred ca s-au si pregatit ele pentru asta.

-   Ar cam trebui si barbieriti, nu crezi ?

-   Dupa standardul meu nu, pot ramane asa. Dar taiati-le ce e prea mult si aranjati-i putin, ca sa dea bine maine la televizor si sa ne laude cineva si pe noi. Dar nu cu briciul sau cu lama, sa nu interpreteze gresit si sa intre in panica.

-   S-a facut, sefa, folosim foarfeca si masina.

-   Da, e mai bine, cu briciul poate ca ar reactiona nepotrivit.

 

*  *  *

 

Iar cand au terminat, s-au apropiat din nou zeitele cele din spate, care pana atunci doar se uitasera la ei si chicotisera cu celelalte sau intre ele, pe cand acelea care le-au taiat parul s-au tras intr-o parte. Si acele fapturi i-au spalat pe capul fara par cu ceva care mirosea ciudat, dar placut, si mereu vorbeau si aratau cum ies purecii si plosnitele. Se parea ca asta au vrut si de aceea le-au taiat parul, ca sa le poata spala capul si sa le ia acele fapturi care te fac sa te scarpini mereu, dar din care se stie ca au si oamenii, si animalele. Poate ca la zei nu ai voie sa ai asa ceva pe cap.

Apoi s-au apropiat iar celelalte, si au inceput sa taie din barbile si mustatile printului si ale pajului cu roiul acela de viespi, apoi cu ceva ca doua cutite alaturate si repede miscatoare, care se tot deschideau si inchideau taraind ca un greieras, in timp ce copilul era doar mangaiat si privea in peretele acela cum se schimba chipurile celorlalti. Deodata s-au oprit si i-au ridicat de pe acele tronuri, i-au scuturat bine de firele de par si le-au zambit, vesele.

 

Ultima incercare

Cand au fost intocmai ca si zeii, fara par pe cap si cu barbile scurtate, dar si fara plosnite si pureci, fapturile acelea invesmantate ciudat din spatele lor le-au facut semn sa mearga dupa ele si ei le-au urmat. Au iesit din acea sala si au mers pe coridoare pana la o alta usa alba, pe care au deschis-o si au intrat. Au vazut cum trei din acele fapturi au scos din vesmintele lor acele lucruri ciudate in care luasera din murdariile lor si din purecii si plosnitele gasite la spalat. Si una din ele a luat acele lucruri si a intrat pe o usa alba, dupa ce a batut usor in ea. A stat putin si a iesit imediat, dupa care toate au plecat in graba, facandu-le semne cu mainile si spunandu-le vorbe neintelese. Din acea incapere au iesit indata doua zeite invesmantate in tunici albe, care ii priveau, curioase.

*  *  *

 

-   Gata, doamna doctor, am terminat si vi i-am adus.

-   OK, ne ocupam noi de ei, haide sa-i preluam.

-   V-am adus si probele bio pentru laborator, si aveti si cateva fire de par pentru probe ADN de la fiecare, sunt marcate cu 1, 2 si 3 dupa varsta lor, in ordine descrescatoare.

-   Adica 1 e al celui mai batran ?

-   Batran pe naiba, a celui mai mare dupa aspect.

-   Mare dupa ce aspect, draga ?

-   Hai, noteaza-ti, sa nu le incurci dupa aia, ca o sa ai de raportat.

-   Da, parca ma mai poate verifica cineva dupa aia ...

-   De ce sa nu poata, doar nu-i omori acum, ce, te-ai prostit ?

-   Pai nu se duc inapoi acasa la ei, acolo ?

-   Nu stiu eu unde se duc si unde nu, ca nu le port eu de grija, si au statut de sef de stat, asa ca cine stie ce relatii se mai leaga acolo sus si daca nu si-or face vizite reciproce, ca asa se practica ...

-   Macar daca se practica mai de demult, sa fi plecat ai nostri si sa se piarda pe acolo ... Dar cel putin mai avem ceva sperante de-acuma, ca au venit unii mai scoliti, poate ne-o fi si noua mai bine.

-   Poate, nu-i treaba mea, dar sa nu uit, vezi ca noi i-am deparazitat, dar poate te uiti tu mai cu grija in zona pubiana, ca noi n-am avut conditii.

-   E, ia uite, v-o fi fost rusine ?

-   Nu, dar dupa cum vezi avem costumele astea incomode, si e mai greu, iar tu mai ai si vreo lupa poate prin cabinet ...

-   Asa de mica e, ca trebuie lupa ?

-   De paraziti ziceam, fata, dar hai ca stii tu ce ai de facut, si cred ca abia astepti contactul cu parazitii.

-   Normal, ca doar mie-mi place meseria.

-   Bine, bafta, hai ca va las, ca trebuie sa ne scapam si noi de tinuta asta de fantome si dupa aceea facem pe bucataresele in seara asta, asa avem consemn.

-   Multumim, avem norma de timp ?

-   Nu, dar poate ca-i lasati sa si manance si sa se si odihneasca putin, mai ales de copilul asta sa aveti grija, ca o fi trecut printr-un stress saracul ...

-   Da, bine, ne grabim si facem doar ce e absolut necesar, nici o grija.

-   Faceti ce vreti, dar nu uitati cine sunt si ca e si un copil printre ei, bine ?

-   Bine, bine.

-   Pa, noi ne-am dus. Sa nu uitati sa notati la procedura. Veniti sa verificati, suntem toate si tinuta e cea corespunzatoare.

-   Venim, uite. E-n regula, o sa notez, am vazut si i-am preluat. Pa.

-   Pa. Cand terminati, aduceti-i pana la sala de mese, sa putem noi pregati pana atunci toate alea.

 

*  *  *

Era o sala mai mica, dar si aceea placata cu aceeasi marmura alba pana aproape de tavan. Si mai departe sala era tot alba, dar nu mai era marmura, ci ceva ca si varul, dar mult mai stralucitor si lucios. Ca toate incaperile acelui castel urias, si aici lumina era data tot de niste luni lungi, ca niste bete, atarnate de tavan. Cele doua zeite le-au facut semn sa se aseze pe niste tronuri alaturate, din piele rosie. Erau si acestea moi, ca toate cele ale zeilor, dar parca mai tari si mai aspre decat altele. Zeitele au incercat sa vorbeasca ceva cu ei, dar nu s-au facut intelese, apoi au vorbit intre ele si una din ele a intrat in incaperea din care au iesit, pe cand cealalta a inceput sa se uite la ei cu atentie. Printul se uita la ea, asteptand un semn. Pajul era cu capul usor plecat, asa cum se cuvine, uitandu-se la print. Toti trei erau imbracati in tunicile acelea moi care le fusesera date, si erau toate la fel. Atunci zeita aceea l-a prins de mana pe print, chemandu-l cu ea si intrand in incaperea lor. Copilul si pajul au ramas acolo, intrebandu-se soptit oare ce mai urmeaza si sperand ca, odata ce vor termina ritualul si vor fi primiti pe deplin in lumea zeilor, vor reusi sa isi indeplineasca solia pentru care au fost trimisi.

A trecut ceva timp, dupa care printul s-a intors, oarecum vesel, insotit de zeita aceea care il chemase. S-a asezat la locul sau si zeita a zambit la el, dupa care l-a luat de mana pe paj.

-   Fii tare, nu-ti face nici un rau, doar te cauta de toate si te inteapa in mana, i-a spus printul soptit.

Apoi a tacut. Dupa ce pajul a intrat cu zeita aceea dincolo, i-a spus incet copilului:

-   Te cauta cu ceva rece, parca de gheata, te inteapa in deget si apoi in mana, te strange de brat si te cauta peste tot, de sus si pana jos, si incearca sa vada ce poti si ce nu poti face. Nu iti face nici un rau, dar trebuie sa fii barbat si sa suporti acele intepaturi.

-   O sa fiu, pot sa suport orice ca sa intram in lumea zeilor si sa ne implinim solia, a raspuns el.

-   Bine, copile, asa e bine sa fii, pentru ca lumea zeilor e o lume pentru barbati.

-   Dar am vazut si zeite aici.

-   Asa e, dar ele sunt zeite si nu femei.

Dupa ceva vreme a iesit si pajul, imbujorat si parca nedumerit. Zeita i-a zambit si lui dupa ce s-a asezat pe tronul sau, dar parca mai lung, mangaindu-l pe cap repede, ca pe un copil. Baiatul se uita lung la el, crezand ca pajul poate ca se speriase de acele intepaturi. Era de aceea hotarat ca el sa le arate ca este barbat si nu se sperie asa de usor, iar cand a venit si la el si l-a chemat cu un semn sa o urmeze s-a ridicat deindata, calcand apasat si urmand-o in sala de alaturi.

Cand a intrat, a vazut-o pe cealalta zeita la o masa, sezand pe un tron alb, din lemn si cu piele alba pe el. In jurul ochilor isi pusese ca niste bratari de aur, care inconjurau cate o panza ciudata, tare, prin care se vedea totul, ca si cum nu ar fi fost acolo. Inelele aveau niste cozi care intrau in parul zeitei, sub caciula ei subtire, alba, cu un semn rosu in frunte. Si in piept avea niste semne, albastre si negre. Cu un betisor subtire facea niste semne pe un fel de panza alba, cu multe linii si semne pe ea.

Cealalta zeita i-a dat jos cerga aceea care ii servea de mantie, dupa care l-a asezat pe tron. Incaperea era si ea alba si placata cu marmura, ca si cealalta. Luminatorii cei lungi si subtiri straluceau ca niste luni in tavan. O lavita scurta era intr-o parte. Pe masa erau multe ciudatenii necunoscute. Si pe pereti erau atarnate ciudatenii, cu tot felul de semne pe ele. Mai erau si alte lucruri pe acolo, toate la fel de ciudate si neintelese.

Zeita aceea cu inele de aur la ochi avea dupa gat un fel de snur, care la un capat era mai gros si avea ceva stralucitor, iar la celalalt era facut din doua snururi mai subtiri, care aveau la capete ceva ca niste boabe. S-a ridicat de la masa ei si a venit la el. Si-a scos snurul de dupa cap si si-a bagat in urechi cele doua boabe, apoi a lipit de pieptul lui capatul acela stralucitor. A tresarit, pentru ca era rece ca fierul sabiei. Ea a ras si a mai pus de cateva ori acel fier rece pe pieptul lui, dupa care i l-a pus si pe spate de cateva ori, facandu-l sa tresara. Apoi si-a scos snurul din urechi si l-a pus la locul lui, dupa cap. S-a asezat din nou la masa, facand semne cu betisorul pe panza ei.

Cealalta zeita a luat de pe masa o alta panza, mult mai groasa, si i-a infasurat-o pe mana. Amandoua vorbeau mereu una cu alta cand faceau lucrurile acelea, cum faceau si celelalte zeite si cum stia el ca fac toate femeile, care vorbesc mereu una cu alta cand au ceva de facut. Dupa ce a strans panza aceea pe mana lui, a luat un alt snur, cu ceva ca o para la capat, si l-a agatat de panza aceea, strangand acea para in pumnul ei. Dar degeaba o strangea, ca din ea nu iesea zeama, si nici nu se farama. Si cum tot strangea, copilul mirat simtea puterea strangerii ei cum trece la mana sa, care devenea tot mai stransa in panza aceea. Si deodata ceva s-a auzit sufland prelung si puterea a slabit, iar zeita a desfacut panza aceea, care se lipise deja si scartaia. Dupa care a scos snurul acela cu para care parea neatinsa si le-a dus pe amandoua pe masa lor.

A luat altceva de pe masa si a venit din nou la el. I-a luat mana in mana ei si, facandu-i niste semne de linistire cu mana, l-a intepat scurt intr-un deget. Un fior l-a strabatut atunci si a tresarit, pentru ca nu se astepta, dar si-a amintit ca printul i-a spus sa indure, ca nu e nimic rau. Si a strans din dinti, pe cand zeita a strans degetul pana cand a iesit o picatura de sange curat, rosu, pe care l-a pus imediat pe ceva care a chitait imediat ce a simtit gustul sangelui proaspat. Lui i-a pus o bucatica de lana moale si pufoasa, albastruie, cu miros intepator, pe locul unde l-a intepat si i-a tras degetele peste ea, ca sa o tina acolo singur. Incepuse sa usture, parca ardea, dar nu a tinut prea mult. Era altfel decat altadata, cand, daca se intepa in ceva pe camp, isi sugea sangele si ii trecea imediat.

Dupa ce a pus la loc pe masa acea ciudatenie care a mai chitait de doua ori, mai cerand poate sange, a luat de acolo ceva care avea un ac lung si ascutit, ca un spin urias. Cu o alta bucatica de lana albastrie si rece l-a sters la incheietura cotului si imediat l-a si intepat. A simtit ca il doare putin, dar nu chiar tare si a vazut cum in acel ceva alb intra sange din mana lui, sange rosu si spumat. Dar nu mult, pentru ca zeita aceea a scos spinul ei si imediat i-a pus pe intepatura o alta bucata de lana albastrie cu miros ciudat, indoindu-i mana ca sa o tina acolo. A tinut-o si pe aceea. L-a ridicat de pe scaun si s-a uitat la el cu atentie, din cap si pana in picioare, parca citindu-l. A inceput prin a se uita la ochi, la urechi, apoi a continuat pana cand a ajuns la picioare si i-a facut semn sa se aseze. S-a uitat atenta si la talpi si la degete, vorbind mereu cu cealalta zeita, apoi l-a luat de mana si l-a dus intr-un colt, unde l-a urcat pe ceva ca un tron, dar fara picioare, si de la care pleca in sus ceva ca un par de gard, dar stralucitor si plin de semne, ca un raboj. Acolo l-a pus sa stea in picioare, in timp ce ea aseza ceva pe capul lui, si atunci a vazut ca jos, la picioarele lui, in acel tron, se misca mereu ceva ca o crenguta si erau niste semne langa ea. Cand el se misca, si crenguta se misca, iar cand el statea nemiscat si crenguta statea nemiscata, de parca ar fi urmarit ce face el.

Si apoi zeita l-a tras de acolo si l-a dus iar pe acel tron alb, asezandu-l. A deschis larg gura, spunand aaaaa.  Copilul s-a uitat mirat la ea si la dintii ei albi si frumosi. A facut din nou aaaa, si a ras. Atunci a inteles si a facut si el ca si ea, aaaaa. S-a uitat lung in gura lui si apoi a luat ceva ca o sindriluta de lemn lucios si i-a bagat-o in gura, spunand mereu aaaaa, dupa care a scos-o si l-a mangaiat pe cap, ca o mama buna, spunand ceva neinteles. Apoi l-a ridicat usor de pe scaun si l-a imbracat din nou in mantia aceea din cerga, si atunci a inteles si el ca se terminase. Il vazuse tot. I-a luat cele doua bucatele de lana albastrie, care se facusera acum cu rosu, si le-a aruncat intr-un fel de vadra mica de-a lor. Apoi l-a chemat spre usa si l-a scos afara, unde il asteptau printul si cu pajul.

S-a asezat la locul lui. Printul s-a uitat la el si a intrebat:

-   Ei, cum a fost ?

-   M-a intepat de doua ori, dar am fost barbat si am indurat, a raspuns el.

-   Bine, te-ai purtat cum trebuie. Aceasta e calea care duce in lumea zeilor si, dupa ce vom trece toate incercarile lor, vom fi primiti acolo, ca sa ne implinim solia. Trebuie dar sa avem rabdare si sa mai induram toate cate ne-or fi date. Oricare ar fi pretul, solia trebuie implinita, da ?

Copilul a aprobat, tacut. Nu stia atunci ca aceea era ultima lor incercare si ca, fata de chinurile pe care poate ca si le inchipuisera ei inainte, aceste incercari erau o nimica toata.

Zeita cea alba si fara aur la ochi intrase din nou in sala aceea a zeitelor, in care ii cautasera. Dupa o vreme, a iesit din nou si l-a chemat pe print, cu care a intrat pe o alta usa. A iesit destul de repede de acolo, iar printul era acum imbracat in vesmintele sale bune, cu care venise din lumea lui. Pareau mai curate si miroseau ciudat, dar frumos. Apoi l-a chemat si pe paj acolo, si cu el a stat mult mai mult inauntru, dar si acesta a iesit la fel, imbracat in hainele lui, dar din nou imbujorat si copilul se intreba, nelamurit, ce anume l-o fi speriat iara. Apoi l-a chemat si pe el si a vazut ca acolo, in cealalta incapere, erau doua lavite de dormit, ca si cea din sala zeitelor in alb, si pe una din ele erau vesmintele sale, iar pe cealalta erau aruncate, in neoranduiala, cele doua cergi cu care fusesera invesmantati printul si pajul. Si-a scos si el cerga sa si a aruncat-o acolo, peste acelea, dupa care si-a luat vesmintele sale si a iesit.

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

0 comentarii pentru Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3

Fii primul care adauga un comentariu!


Spune-ti parerea despre Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 


Arhiva texte
Un Paşte fericit !
LA MULŢI ANI !
RISCUL LUI MOISE
CONSERVATORII
SOLUTII SOCIALE. EDUCATIE, MUNCA, RESPONSABILIZARE
PROGRESUL CALITATIV – VIITORUL UMANITATII
ORGOLIUL, O FORMA DE CREDINTA, CA SI GELOZIA SAU INVIDIA …
CONCURENTA, NECESAR A FI CONTROLATA
DEGENERARE
INVESTITORII SI INFORMATORII … LOR
OMUL, INTRE TEORIE SI PRACTICA
LUMEA DURA, SALBATICA SI PRIMITIVA A AFACERILOR
Ganduri … concediabile
MEDICII SI MEDICINA
REMIXURILE ŞI INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
BOLNAV PE MOARTE, ÎN REPAOS TOTAL
SCRISOARE DESCHISA, CATRE AMICI SI IN-AMICI
JUSTITIE, EDUCATIE, RESPONSABILIZARE
CENTRALISM SI DEMOCRATIE, SAU CONDUCERE SI COORDONARE
VERIGA LIPSA, PREZENTA PRINTRE NOI
PLANIFICAREA DEZVOLTARII
STATIA URMATOARE - SCLAVAGISMUL
DACA DIVINITATEA CHIAR AR EXISTA
PROFETII SI FALSUL IN DECLARATII
A FI PROST SAU A FI FRAIER
NOI SI VIATA DE APOI
ADEVARATA CREDINTA
SI FARA PARTIDE SE POATE … !
CRESTINISMUL, IN TREI RANDURI. LUNGI.
PLEDOARIE PENTRU MICROSISTEMUL ECONOMIC PRIVAT
DESPRE EXTRATERESTRI SI INTALNIRILE DE GRADUL TREI
DE CE ISI INCEARCA OARE DUMNEZEU CREDINCIOSII ?
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI AR PUTEA FI DOAR O ILUZIE ?
O MARE PRIVATIZARE REUSITA - USL-ul
PREDICĂ NETERMINATĂ
PARVENITII POLITICI – FRATRICIZII SISTEMULUI
UN PIC DE FILOZOFIE - Comunista, dar antimarxista
OM LIBER, CAUT STAPAN
LIBERAL SI COMUNIST – O ANTITEZA INEXISTENTA
VREMEA, VREMURILE SI VREMELNICIA
SAMSON SI DALILA – UN EXEMPLU DE MISTIFICARE A REALITATII
PROPUNERE SUPRA-DECENTA
O D A
OMARUL AL DOILEA
ACOLO UNDE ITI STAU PICIOARELE, ACOLO ITI VA STA SI CAPUL …
T E A P A
N O U V E L L E
G A N D A C E L U L
SA NE REAMINTIM DE EMINESCU
PLAN DE PERSPECTIVA
BLESTEM
COLINDELE
POLITICA SI ALEGERI IN 2012 - O ALIANTA CONTRA NATURII
EXCESELE DAUNEAZA …
DESPRE O ANUME VIOLENTA A LIMBAJULUI IN PUBLIC
CRITICA FARAMELOR DE VIATA
BUNATATEA DIVINA ... ?
DESPRE CREDINTA FARA DISCERNAMANT
CLASA A III-A SI LEGILE NATURII
RUGA
EVOLUTIA
LIBERTATEA
OARE DUMNEZEU DE CE N-O FI CREZAND IN OAMENI ?
DESPRE MESAJUL PASCAL AL PAPEI
REFORMA A AJUNS SI LA PORUNCA A SASEA
A C T U A L I T A T I
INTRE A CREDE SI A INTELEGE
DE CE INCA NU AM INCREDERE IN POLITICIENI
VERIGA LIPSA
EVOLUTIA LA HOTARUL DINTRE VIATA SI MOARTE
DESPRE EVOLUTIA SPECIILOR
DUMNEZEU TREBUIE OARE APARAT ?
CE, TE CREZI DUMNEZEU ?
CONTRAFACEREA - LIPSA DE CALITATE SI PERICULOZITATE
DREPTUL DE A JUDECA SI PEDEPSI
DESPRE PILDA TALANTILOR
TRIUNGHIUL BERMUDELOR NOASTRE
CONDUCEREA DE STAT
STATUL SI NOI
EU SI PARAZITII
GLOBALIZAREA
CONTRABANDA
EVAZIUNEA
DREPTATEA ROMANEASCA
CRIMA INDUSA SI PEDEAPSA ERONATA
LA JUDECAREA UNOR CRESTINI
SOLUTIE DE VINDECARE
OMULUI SA NE RUGAAAM … !
DISCRIMINAREA
PARAZITISMUL ATACA DIN NOU
DE CE MI-A SUNAT CEASUL
ATEISM SI CRESTINISM
MASELE SI DEMOCRATIA
IMPOZITAREA MULTIPLA
CHIRURGIE UMANITARA
OAMENI SI MASINI
ATESTATUL DE CONDUCERE
ATESTATUL DE MATURITATE
REDIRECTIONAREA SPRE UTIL A TENDINTEI DE JOACA A COPIILOR
DACA SUNT OM ...
CHESTIUNEA TIGANILOR
CREDINTA SI STIINTA
LA JUDECATA DE APOI
NEDUMERIRE
PENTRU ZONA DE DESTINDERE
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 2
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - final
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 18
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 17
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 16
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 15
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 14
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 13
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 12
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 11
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 10
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 9
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
PROBLEME DE DEZBATUT IN SOCIETATE
PRELUDIU LA LUCRAREA MEA, APOCALIPSA DE CATIFEA
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 11
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 10
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 7
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 6
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 2
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR, roman - 1
PUBLICITATE LA ROMANUL MEU
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR – roman
OPINIA MEA DESPRE "CIRIPITUL" CU FATA UMANA
MAFIA COMUNITARA
JUNGLA URBANA
INTEGRARE
FANTEZIE
DIALOG LA NIVEL INALT
SPOVEDANIA
STATUL, ECONOMIA SI CRIZA - PENTRU TOTI
POLITICA, RELIGIE SI POVESTI DE ANDERSEN
O PARERE DESPRE RELATIA CETATEANULUI CU DIVINITATEA
SECRETELE ZEILOR
REFORME 2011 - PAREREA MEA
ACEASTA ESTE PAREREA MEA DESPRE ...
RESEMNARE
AS VREA SI EU SA IUBESC ROMANIA
PREZENTAREA AUTORULUI
CINE SUNT EU. PROFIL DE AUTOR