Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4

Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4

postat la data 08.01.2012, ora 17:54
categorie: Ficțiune

Share | |


 


PARTEA A TREIA - IN LUMEA ZEILOR - continuare

 

Cina la palat

A iesit si ea si le-a facut semn sa o urmeze. I-a condus pe un coridor intortocheat, spre un alt loc. A deschis o usa si au simtit imediat ca le este foame. Un miros de mancaruri bune venea de undeva. Dupa ce au mers putin pe un coridor, a deschis o alta usa si au intrat intr-o sala mare, la fel de alba si de luminata ca si cele dinainte. Acolo erau niste mese lungi, multe mese lungi, iar de o parte si de alta a lor erau niste lavite din lemn, cu ceva dintr-un fel de panza groasa pe ele. Erau placute la stat. La una din mese erau insirati, pe o parte, niste zei buni si zambitori, care semanau destul de bine la stat cu cei albastri si negri cu care se mai intalnisera, dar erau altfel invesmantati, ca si aceia multi pe care ii vazusera prin cetate. Cand au intrat, acestia s-au ridicat in picioare si atunci oaspetii s-au gandit ca asta e pentru ca au fost primiti in lumea zeilor. Dar si ca sunt niste oaspeti insemnati, daca acei zei uriasi ii respecta. Totusi, parca se uitau la ei altfel, nu chiar asa de atenti si mirati ca ceilalti de pana atunci.

*  *  *

-   Avem meniu special azi, daca tot mancam cu sefii de stat ?

-   Da, special, ca si bucataresele.

-   Adica mai slab ca altadata ?

-   Adica noi suntem slabe, vrei sa zici ?

-   Pai nu se cadea sa spun ca sunteti grase, dar nici profesioniste ...

-   Da, da, intoarce-o acuma. Lasa ca pentru tine pun deoparte rebuturile.

-   Pai daca ai rebuturi, inseamna ca am avut dreptate, asa ca ...

-   Auzi, da-le ceva consistent si bun daca tot ai de gand sa-i inchiriezi, ca asa spuneai parca.

-   Na, auzi la ea, atunci ma critica, acuma ma preseaza. Ce crezi, ca-mi trebuie petitoare ?

-   Nu te-am presat, te-am sfatuit, pentru randament, am si eu un pic de experienta.

-   In acte, sau si cu practica productiva ?

-   Cu practica neproductiva, esti multumita ?

-   Si crezi ca la sefii astia de stat o sa le convina meniul ?

-   Pai dupa recomandarile de la instruire se pare ca nici nu stiu sa manance.

-   Poate ca nici nu mananca, mai stii ? Ne alegem si noi cu o masa barosana azi.

-   Ei, nu asa, nu stiu sa foloseasca vesela si tacamurile voiam sa zic.

-   Ei, deci le dati lectii ca la bebe ?

-   Cam asa ceva, si voi trebuie sa le fiti modele, asa ca voi veti fi serviti primii si ei va imita.

-   Aha, si primim si prima de instructori ?

-   Daca ati uitat de bunele maniere, poate puneti si de-o prima, mai stii ?

-   De ce, avem si evaluatori ?

-   Da, pai maine au conferinta de presa, daca acolo arata ce-au invatat azi ...

-   Pe tema asta-i conferinta, ce ati invatat in prima zi de la localnici ?

-   Cine stie ce-i mai intreaba, ca de la ziaristii astia te poti astepta la orice.

-   Miroase bine, mai dureaza ?

-   Miroase ca am mancat noi inainte, dar pentru voi gatim proaspat, indata.

-   Daca nu aveam clienti de vaza, erati serviti deja, dar asa ii asteptam pe ei mai intai.

-   Numai sa le dea drumul doctorita si cu sora-sa, ca se pare ca le-au pus gand rau.

-   Cum rau, draga, daca le face un bine ?

-   Ma rog, le-au pus gand bun atunci, voiam sa spun ca de ele depinde.

-   Ma duc s-o intreb, ne mai tine mult nemancati in aromele astea ?

-   Du-te, si la evaluare cazi la testul de stres inainte de a intra la ea in cabinet.

-   Vedeti, sa nu uitati de protocol cand vin, repetam ?

-   Nu, cunoastem, noi suntem profesionisti.

-   La asa ceva ? V-au mai venit salbatici in vizita ?

-   La toate, ca si voi, parca voi ati mai fost bucatarese la sefi de stat ?

-   Pai suntem toata ziua, ce crezi, ca sefii nostri nu-s de stat, misca ei ceva ?

-   Al tau nu misca ? Si de ce-l mai tii parazit acasa ?

-   Lasa tu casa mea, ca-i port eu de grija, vezi-ti de-a ta, ca-i cam subreda.

-   Hai, hai, terminati, iar ati uitat ca nu sunteti tate ? Si mai vorbiti de maniere elegante ?

-   Pai daca ma provoaca ...

-   Poti sa ignori sau sa raspunzi elegant daca vrei.

-   Daca nu i-ai facut instructaj la tema inainte ...

-   Hai ca vin, uite, atentiune !

*  *  *

 

Zeita alba care i-a condus nu a mai intrat cu ei, ci a plecat repede inapoi. Ii asteptau insa altele doua, zambitoare, imbracate tot in alb, dar altfel decat acelea care ii intepasera si se uitasera la ei mai devreme. Insa nici acestea nu pareau a fi prea mirate de ei, ca si zeii de la masa. I-au poftit sa ia loc la masa lor, fata in fata cu acei zei, si s-au simtit tare mandri ca au trecut acele incercari. Dupa ce s-au asezat ei, s-au asezat si zeii. Era liniste, doar un sfarait si cateva zgomote de sabii lovite se auzeau dintr-o parte, si un miros puternic de mancare buna se simtea in aer. Uitandu-se intr-acolo, au vazut trei zeite albe trebaluind printr-o incapere cu multe lucruri mari si stralucitoare. Acolo se pregateste hrana zeilor, s-au gandit, si s-au uitat sa vada cum se face la ei asta. 

Oare de ce zeii isi fac singuri de mancare ? - se intreba copilul, mirat. Uite iar o ciudatenie, isi zise el. De fapt nu zeii, ci zeitele, dar oricum ... Era ca si la ei, legile zeilor pareau a fi si acum ca si ale lor.

Zeitele trebaluiau pe langa o masa ciudata, cu niste roti pe ea si cu niste spite negre, ca de fier, pe langa acele roti. Una din zeitele care se aflau acolo a facut un semn si una din roti a luat foc. Un alt semn, si o alta roata s-a aprins. Apoi, a pus deasupra focului niste vase subtiri si usoare, parca din argint. Lucrau repede, cu niste cutite subtiri, stralucitoare, si acelea parca din argint, si cu niste linguri mai mari sau mici, din acelasi argint. Si mai aveau ceva care nu era nici lingura nici cutit, dar avea multi spini ascutiti, semanand bine cu o furca de-a lor, cu care adunau fanul sau impungeau dusmanul, pe campul de lupta. Iar acele furci mititele le infigeau in mancarurile din acele vase si le scoteau si le puneau pe niste tingiri subtirele, parca din panza. Din niste tainite albe scoteau ceva invelit in foita subtire de argint, puneau in acele vase si apoi aruncau argintul undeva jos, nu se vedea prea bine de acolo de la ei unde.

Intre ele si cele care ii adusera la mese era un zid, si pe acel zid era ceva ca o masa ingusta. Acolo erau multe lucruri stralucitoare, de argint, pe care zeitele acelea doua le aduceau la masa. Mai intai le-au pus acelor zei din fata lor, in fata, pe masa, niste linguri, si niste furci din acelea mici, cu spini, si cate un cutit ciudat, fara varf.  Apoi le-au pus si lor la fel. Nu au prea inteles ei de ce intai zeilor si abia apoi lor, daca acei zei s-au ridicat cand au intrat ei, dar putea fi si pentru ca aceia au ajuns acolo inaintea lor. Dupa aceea au adus niste blide mici, usoare, subtiri, facute parca din panza. In spatele acestora au adus niste panze subtirele, multe, albe, aranjate asa ca se vedeau ca sunt multe.

Dupa aceea au pus intre ei niste blide mai mari. In ele erau bucati de ceva. Se uitau la zeii din fata lor si acestia priveau nepasatori in alta parte. Au facut si ei la fel. Poate ca asa se facea la meselor lor. Zeilor din fata li s-au adus niste cupe, apoi li s-au adus si lor. Erau parca din lemn sau poate din panza, tari, dar usoare, ca si blidele acelea ciudate. Li s-a turnat apoi in acele cupe apa, din niste vase lunguiete, prin care vedeai. Li s-a turnat si lor dupa aceea si atunci au vazut ca apa aceea bolborosea, ca si cum ar fierbe, si nu s-au atins de ea. Dar cei din fata lor au sorbit din cupe si li s-a facut semn sa faca si ei la fel. Au luat cupele cu grija, crezand ca sunt fierbinti, dar au avut o surpriza cand au simtit ca de fapt erau reci ca si gheata, si stropeau pe fata usor, iar apa aceea ii zgaria pe gat intr-un mod destul de placut cand era bauta. Iata apa zeilor - si-a zis atunci copilul, licoarea lor fermecata. Oare asta le da acea putere minunata ? - se intreba el, si bau cat de multa putea.

Acele zeite care gateau bucatele dincolo de zid au pus pe masa lor cea mica niste blide mai mari, si au spus ceva, iar cele care serveau la masa au luat acele blide si lingurile cele mari si au pus pe rand, mai intai zeilor care venisera mai intai si abia apoi oaspetilor, din blidele acelea. Era o zeama calda si placut mirositoare, cu ceva in ea.

Zeii din fata lor au luat cate o lingura si i-au indemnat sa faca si ei la fel, si au facut. Dupa care au inceput ca ia cu lingura din acea zeama si sa o soarba, si ei au facut ca si aceia. Era calda si foarte gustoasa, si semana oarecum cu zeama lor de acasa, doar ca avea un gust mult mai bogat si mai ciudat totodata. Zeama aceea le-a potolit putin foamea, dar era doar inceputul, pentru ca dupa aceea li s-au adus bucate ciudate, dar foarte bune la gust si foarte hranitoare. Era ceva lunguiet si sarat, semanand la fel de bine cu niste carne sau cu niste ciuperci, apoi niste bobite albe, multe si marunte, si langa ele niste boabe mai mari, verzi si rotunde. Alaturi se aflau bucati din ceva ce parea a fi carne, dar avea acelasi gust cu al acelor bucati lungi. Cei din fata lor au luat intr-o mana lingurile acelea cu dinti si in alta cutitele acelea fara varf. Au facut si ei la fel si atunci au vazut ca zeitele din spatele lor, care ii serveau si adunau dupa ei, au inceput sa rada si au venit sa le aseze acele unelte in maini, aratandu-le cum se folosesc. Mai aveau de invatat pana cand sa intre in lumea zeilor, totusi, se gandira poate musafirii.

*  *  *

-   Vad ca nu fac nazuri, cred ca le place.

-   Da, si o sa ne laude la televizor.

-   Am pus-o, ne schimba astia incadrarea, ne muta la bucatarie.

-   Si nu ti-ar place ?

-   Da, daca-mi placea ma faceam eu bucatareasa, nu subofiter de politie. De salariu nici nu mai zic.

-   Bucatareasa la protocol, la vizite externe, nu la ai nostri, draga.

-   Tot aia-i, si astia poate ca-s mai manierati ca aia, ca macar au bun simt.

-   Hai sa vedem, cartofii prajiti le plac ?

-   La ei inca nu s-au inventat cartofii, rosiile, porumbul, de condimente nici nu vorbesc, poate nici sare nu aveau toata ziua la masa.

-   Si ce mananca acolo la ei ?

-   Probabil friptane in sange si fructe natur, habar n-am, dar stiu ca astea le-a adus Columb de la americani acum vreo cinci sute de ani.

-   Ba, da' americanii astia chiar le-au inventat ei pe toate ?

-   Indienii lor, da, de aia i-au bagat in rezervatii, ca sa nu mai inventeze, ca le-o fi ajuns si lor.

-   Atunci de aia le place, ca astia-s indieni de-ai nostri.

-   Uite ca le plac si astea, pregatim si desertul ?

-   Da, azi avem inghetata, am luat din congelatorul comandantului, avea o gramada acolo.

-   Si daca-i expirata ?

-   Nu cred, doar serveste grade mari, nu cred ca risca el.

-   Am scos si vinul, tot de-acolo, si o cola pentru pusti.

-   Ne respectam si noi azi, daca tot avem mana libera, nu ?

-   Da, se pare ca maine vin rezerve noi de protocol, asa ne-a zis, sa scoatem tot ce-i mai bun si sa nu facem unitatea de ras, asa ca putem goli totul, e caz de forta majora si se deconteaza.

-   Inseamna ca nu plecam pana nu golim totul, tragem un chef de pomina azi.

-   Se descurca si cu inghetata, vezi ?

-   Da, cred ca se cam minuneaza, dar se descurca.

-   Hai sa testam si bunatatea aia din sticla.

-   Ii luam credinta, ca asa se face la mese imparatesti.

-   Asa-i, dar sa-l amestecam cu cola, ca sa nu dam chix, ca si-asa nu bea copilul asta o sticla intreaga.

-   Bun si-asa, dar sa nu uitati ca asa va pacaleste mai usor alcoolul.

-   Pai ne facem portii, si cand le-am terminat, gata.

-   Mama, ce chef o sa am dupa un vin bun ... Si astia ma tin aici in consemn ...

-   Pai nu ziceai ca ... Adica gata, tac.

-   Ziceam, dar atat. Ca doar am supraveghetoare si evaluatoare si trebuie sa trec testul de stres.

-   Succes, ai deja trei puncte pentru intentie si responsabilitate.

-   Hai sa trecem la chef, ca au terminat

*  *  *

 

Au mancat in tacere. In tacerea lor, fireste, pentru ca glasurile acelor zeite nu se mai opreau de loc. Uitandu-se mereu la zeii aceia si facand ca si ei, au reusit sa isi termine masa. Apoi au baut din apa aceea a lor intepatoare si au crezut ca vor pleca de acolo, dar nu a fost sa fie asa, pentru ca acele zeite le-au mai adus si alte bunatati demne de masa unor zei. Mai intai le-au adus niste cupe de argint, mai mari, in care era ceva ca untul, dar avand mai multe culori. Li s-a dat cate o lingura mica, mica de tot, si au inteles de ce erau asa de mici doar atunci cand au luat acel unt colorat si l-au bagat in gura. Era rece ca si gheata, si daca ar fi luat mai mult odata poate ca le-ar fi inghetat limba in gura. Era rece, dar foarte dulce si aromat, foarte bun la gust, o minunatie. Cand l-au terminat si ei, si zeii, zeitele acelea au adus alte cupe, din ceva prin care se vedea ca si cum nici nu ar fi fost, dar totusi era, ca si acele panze prin care vedeai. Si zeilor le-au pus din niste vase lungi si colorate, apoi le-au pus si pajului si printului, iar copilului i-au pus altceva, care semana cu ce aveau ei, dar din alt fel de vas, mult mai mare, si care facea spuma in cupa. Pana atunci doar ii servisera pe ei, dar atunci au vazut ca zeitele acelea au pus si in alte cupe, amestecand din licoarea zeilor cu licoarea ce o pusesera copilului, si au venit langa ei si cele care pregatisera bucatele si au luat toate cate o cupa din aceea in mana, si zeii, si atunci au luat si oaspetii. Si zeii si zeitele au inceput sa ciocneasca acele cupe, lin, scotand niste clinchete placute, si apoi au ciocnit si cu oaspetii, spunand ceva, dar cum mereu spuneau cate ceva nu au inteles daca spun de ciocnitul acela sau doar vorbeau asa, cum faceau mereu, ca si femeile de pe la ei.

Dupa ce au ciocnit, au inceput sa soarba din ele. Copilul simti ca acea bautura avea un gust intepator la limba, dar foarte placut, dulce ca mierea, care te indemna sa tot bei. Printul si pajul simtira gustul vinului bun si demn de masa zeilor. Si indata au golit acele cupe, iar zeitele le-au umplut din nou, si s-au tot golit de cateva ori, iar veselia a tot crescut, de parca s-ar fi aflat la o petrecere si nu la masa. Nu intelegeau nici unii nici altii ce spun ceilalti, dar se intelegeau intre ei si, mai ales, erau tot mai zambitori si tot mai vorbareti, iar glasurile li se tot ridicau. La un moment dat, printul le vorbi alor lui pe un glas calm, retinut:

-   Ar trebui sa ne infranam, ca sa nu ne imbatam si sa ne facem de ras. Ei poate ca nu au nimica, dar eu simt ca ametesc si nu cred ca e bine.

-   Da, marite print, si eu simt la fel si ma voi opri, raspunse pajul.

-   Poti sa mai bei, suntem oaspetii lor si nu se cade sa refuzam, dar nu mai goli paharul asa repede.

-   Prea bine, asa voi face.

-   Eu nu simt nimica, nici un fel de ameteala, pot sa mai beau ? - intreba copilul, nedumerit.

-   Da, se pare ca tie nu ti-au pus din licoarea noastra, si am vazut ca si zeitele au amestecat licoarea noastra cu din aceea din care ti-au pus si tie, si de aceea nici ele nu au ametit. E  buna licoarea ta ?

-   Da, e tare buna.

-   Atunci mai bea, dar daca simti ca nu e bine infraneaza-te, pentru ca poate ca si aceasta e o forma de a ne incerca, poate ca ne incearca de virtute si la infranare.

-   Prea bine, asa voi face.

*  *  *

 

-   Gata, cred ca le-ajunge si lor, si parca si noua.

-   Ne tragem la pat ?

-   Da, adunam totul de aici si lasam in ordine pentru dimineata, sa nu ne reclame popotaresele ca le-am afectat mediul de munca.

-   Pai de ce n-au venit sa si-l afecteze singure ?

-   Nu ti-am zis ca nu le-au chemat ? Sunt civile, nu participa la alarme ca noi.

-   Pai macar sa curete, daca le-am facut noi treaba.

-   Hai, lasa, nu fi rea, ca nu e vina lor. Si-apoi, nu poti sa spui ca ai muncit chiar degeaba.

-   Bine, bine, si adunam tot, si spalam vasele ?

-   Astea mari nu, ca nu ne pricepem, dar restul da, si adunam si resturile.

-   Si cum stiu ei ce-am consumat de-aici ? Luam si la pachet ?

-   Pai am notat totul, ce crezi ? Si le-am lasat si ambalajele, ca sa nu avem discutii.

-   Asa ca pachetul cade. Dar la ce-ti trebuie, daca si-asa esti consemnata aici ?

-   Pe dimineata, dupa o noapte grea ar fi fost buna o gustare.

-   Eu te sfatuiesc sa dormi, dimineata ne sculam devreme, gustare primim oricum, si se pare ca o sa avem si maine o zi incarcata, poate mai vin si ceva oficiali sa-i vada sau sa-i preia, poate ne pun si de vreo ceremonie, inca nu stim.

-   Mare pacoste cu extraterestrii astia, daca o fi asa cum zic ei si n-o fi vreo cacialma.

-   Nu par sa fie actori, eu n-as zice.

-   Hai ca am terminat, ne schimbam si plecam.

-   Auzi, si n-or sa ne reclame ca le-am folosit echipamentul de lucru si de protectie ?

-   Asta pot sa o faca, de-abia isi asigura unul nou, oricum nu era recomandat sa gatim si sa servim in uniforma, nu cred ca cineva cere asa ceva, ar fi o prostie.

-   Si crezi ca ar fi singura ?

-   Hai sa lasam aprecierile, ca nu-s de noi, suntem in serviciu militar activ, nu la coltul blocului.

-   Se pare ca sunt multumiti toti, si ai nostri si musafirii, cred ca meritam o prima.

-   O sa propun, desi se poate sa ne-o fi luat deja din frigider.

-   Gata baieti, e ora inchiderii, la revedere si noapte buna !

-   Gata, asa repede ? Oricum, multumim frumos, a fost o seara reusita.

-   Daca s-ar mentine programul, ar merita cate-o consemnare din cand in cand.

-   Da, dar sa schimbam rolurile, treceti voi la cratita si noi la masa.

-   Si-asa merge, dar va asumati riscurile.

-   Gata, la culcare ca-i tarziu. Eu ma duc sa-i duc la dormitor, ca-i asteapta baiatul acolo.

-   Noapte buna.

-   Noapte buna.

*  *  *

 

Toata lumea era vesela si fericita. Si oaspetilor, chiar daca erau obositi, parca le venea sa treaca peste asta si sa mearga mai departe, pentru alte incercari. Erau fericiti ca au fost acceptati in lumea zeilor si, desi nu se intelegeau de loc la vorba cu acei zei uriasi, dar veseli, si cu acele zeite darnice, simteau din vorbele lor ca erau respectati si ca acestia ii socoteau egalii lor, dupa cum le spusese Nicolas. Dupa ceva timp, in toiul veseliei, au vazut ca acele zeite care facusera de mancare si celelalte, care ii servisera la masa, adunasera aproape totul de pe mese si dusesera in incaperea unde se facuse mancarea, dupa care venira din nou dincoace si isi schimbara vesmintele. Si-au dat jos vesmintele albe si le-au agatat de cate un betisor, pe un perete din lemn. Si-au luat apoi de pe acelasi perete, de pe alte lemnisoare, alte vesminte, niste mantii albastre, cu niste semne ciudate pe ele. Mai vazusera ei mantii din acelea si mai devreme, in curte. Atunci ele au zis ceva, si acei zei se ridicara de la masa si au iesit cate unul, pe rand. Oaspetii s-au uitat dupa ei, dar acestia nu i-au chemat, ci le faceau doar semne cu mana. In schimb i-a chemat una din acele zeite albastre, si au iesit, in timp ce celelalte ramasesera inauntru.

 

Prima noapte  

Zeita i-a condus prin coridoare luminate de acele luni lungi ca niste bete si au urcat pe scari, multe scari, dupa care au intrat pe un alt coridor, dar nu au mers pe el, ci s-au oprit la usa din fata scarilor. Acolo ea a batut la usa si a aparut indata un zeu mare, albastru, ca si cei care au fost cu ei la masa. Au spus amandoi cate ceva scurt, si-au dus mainile la cap ca si cum si-ar fi facut niste semne si apoi zeul le-a facut semn sa intre. Au intrat, si atunci el a venit in spatele lor si a tras usa, iar zeita care ii condusese pana acolo se facu nevazuta. Acolo era o sala mai mica decat cea in care tocmai mancasera, si pe o parte si pe cealalta erau cate trei lavite, una dupa alta. Si toate erau la fel, albe cu albastru, semanand oarecum cu vesmintele zeului. In fata lor era o masa cu un scaun si in spatele ei o cerga mare, din tavan in pamant. Pe masa era ceva ca un coif mai mic si ceva ca o traista din piele, dar cu multe ciudatenii atarnate pe ea. Alaturi era un vraf din acela de panze subtiri si un betisor de facut semne langa el.

Zeul le-a aratat la fiecare cate o lavita din acelea si apoi a luat de pe ele cate o cerga subtire, desfacand-o. Le-a facut semn sa se aseze. A venit apoi la copil si i-a tras cismele din picioare. Pajul a sarit imediat, dar zeul i-a facut semn sa stea la locul lui si s-a dus inapoi. A pus cismele la un capat de lavita si i-a scos tunica, apoi pantalonii, pe care le-a indoit si le-a pus langa cisme. L-a intins pe lavita si l-a acoperit cu cerga aceea subtire si moale, facandu-i semn sa doarma, ca o mama buna la pruncul ei, zambind. Dupa care le-a facut semn si pajului, si printului, sa faca si ei la fel. Pajul a sarit din nou sa-i scoata cismele printului si zeul nu s-a mai opus. L-a ajutat si sa scoata tunica si pantalonii si apoi a facut si el la fel, dupa care amandoi s-au intins si zeul a venit la ei sa-i ajute sa se acopere.

Iar li s-a parut ciudat ca un zeu sa faca pentru ei munca unui slujitor, dar intelegeau tot mai mult ca lumea aceasta a zeilor are niste reguli ciudate, pe care doar o minte de zeu le poate intelege, pentru ca mintile lor de muritori nu reuseau.

Apoi zeul s-a dus spre usa, dar nu a iesit, ci a ridicat o mana, a facut un semn si luna cea mica si lunga din tavan s-a stins ca o lumanare suflata. S-a facut noapte deodata si pe nepregatite. Prin cerga aceea de pe perete se vedea putina lumina si zeul s-a dus si s-a asezat la masa aceea, pe tronul sau. A scos ceva din traista, a invartit altceva pe acolo, apoi s-a ridicat si a inceput sa se plimbe prin incapere, de la usa la masa, cu mainile la spate. Iar ei au adormit, unul cate unul, satui, fericiti ca incercarile li s-au terminat si ca au intrat in lumea aceea ciudata, neinteleasa, dar foarte primitoare a zeilor.

 

Micul dejun

Cand s-au trezit era ziua de mult, pentru ca, pana ce ei au trecut prin toate acele incercari, si pana au ajuns sa se culce, trecuse o buna bucata de noapte, iar apoi au dormit bustean, ca au fost tare obositi si de la drum, si de la toate acele intamplari si incercari prin care au trecut. Asa ca a trecut si o buna bucata de zi pana cand s-au trezit. Au dormit insa foarte bine, si primul s-a trezit pajul, care s-a sculat si s-a imbracat sub privirile zambitoare ale zeului albastru de la masa. La scurt timp a deschis ochii si printul, si s-a sculat si el, poate putin rusinat ca afara e deja soarele sus si el inca mai doarme. Pajul l-a ajutat cu imbracatul si incaltatul si zeul albastru a venit la ei si i-a chemat cu el. I-a condus la o usa mica alba, si le-a aratat acele tronuri de care mai vazusera si mai folosisera deja, si le-a aratat cum aprind si sting lumina si cum trag apa, apoi i-a lasat si s-a intors la masa lui. Mai tarziu, pajul l-a prins de umar si pe copil, care a tresarit putin, poate ca tocmai visa ceva, dar el i-a spus, zambind, sa se scoale, ca e ziua de mult. Si s-a sculat. S-a imbracat ajutat de paj si s-a uitat prin incapere. Zeul statea la masa lui si facea semne cu betisorul sau pe acele panze ale lui cu liniute si semne. Din cand in cand se uita atent la o bratara de pe mana, de parca ar fi vazut ceva la ea. Era din piele acea bratara, si avea ceva ca o brosa de argint, si la acea brosa parca se tot uita zeul. Printul statea langa lavita lui, uitandu-se la el si zambind. Pajul l-a chemat cu el. L-a dus in acea sala micuta, alba, cu marmura pe tavan si pe pamant, unde au fost si ei mai devreme. Acolo, copilul a vazut ca era un tron din acela de marmura cu scoarta si cu izvor de apa, cum mai vazuse de cu seara. Pajul i-a spus sa se aseze. Stia ce are de facut pe acel tron si s-a usurat in el, iar pajul a facut semnul zeilor si apa a izvorat imediat, vuind si udandu-l. A ras, mirat ca pajul are puterea de a porunci izvorului.

-   Cum ai facut ? Vreau si eu !

Pajul l-a sters cu niste bucatele de panza foarte moale, care s-au udat imediat, si apoi inca o data, pana s-a uscat. Apoi i-a tras pantalonii si i-a legat. Dupa care i-a aratat:

-   Uite, apasa aici !

A apasat si izvorul a murmurat un pic.

-   Mai tare, mai barbateste !

A apasat barbateste si atunci izvorul a tasnit imediat, cu vuietul sau. Si apa a luat acele bucatele de panza aruncate acolo si a disparut cu tot cu ele in haul acela mic din pamant. Dupa care s-a oprit. A mai apasat odata, dar abia a murmurat si a bolborosit suparat, si nu a vrut sa mai arunce apa.

-   Haide sa-ti mai arat ceva, i-a spus pajul, ridicand din umeri.

Si-a ridicat mana si a facut un semn, si s-a facut noapte acolo. Si apoi a facut alt semn, si s-a facut iar ziua. Copilul a ras iar. Hotarat lucru, pajul sau primise peste noapte puterile zeilor, se gandea el, incantat.

-   Cum, cum ? - intreba nerabdator sa vada si sa faca si el.

-   Pune mana aici si apasa usor.

A pus mana si a simtit cum acel ceva din marmura alba, dar calda si de taria lemnului, se misca. A apasat si luna s-a stins, a apasat iar si s-a aprins, apoi iar si iar. Au ras amandoi.

-   Cum ai aflat secretele zeilor ?

-   Mi-a aratat chiar zeul acela..

Zeul venise sa vada si radea si el, amuzat de joaca lor. Era vesel si bucuros ca si muritorii, de parca se bucura ca acestia ii invatasera cateva din taine. Ciudati zeii astia, se gandi iarasi copilul in sinea lui, de ce s-o fi bucurand ca le stim secretele, in loc sa fie suparati si sa ne pedepseasca ?

A mai apasat odata pe izvor si apa a izbucnit din nou, cu zgomot. Zeul a ras iar si a zis ceva. Pajul l-a luat de mana si l-a tras afara din acea camara mica.

-   Gata, ajunge, sa nu-l suparam.

S-au dus la lavitele lor, dar zeul i-a chemat la masa lui si le-a aratat altceva. A luat acele panze uscate cu semne si le-a ascuns intr-o tainita ce iesise de sub masa. Traista aceea din piele a pus-o langa masa, si coiful l-a pus peste ea. Dintr-o alta tainita a scos o multime de lucruri colorate, stralucitoare, care scoteau sunete ciudate, parca scartaituri, dar altfel, care ii facea sa se incrunte. A asezat cate trei din lucrurile acelea in fiecare parte a mesei, si toate erau la fel, perechi. Apoi a scos si niste cupe din acelea de-ale lor, usoare si subtirele, si ceva ca un fus, dar mai mare, prin care se vedea ca inauntru se misca ceva ca un vin rosu. Era acel vas ciudat din care vazusera de cu seara si au inteles ca in el se afla acea licoare intepatoare, dulce, aromata si foarte buna la gust. A prins acel fus cu o mana si l-a tinut, iar cu cealalta a rasucit un capat rosu al lui, care a iesit afara. Apoi a desertat din acel fus in cupele de pe masa cate un pic de licoare din aceea care fierbea cand ajungea in cupa. Dar fierberea s-a oprit la fel de repede cum incepuse si zeul a sorbit putin din cupa lui, plescaind din buze. Si le-a facut semn sa-l imite. Au facut-o, si au vazut ca era rece ca gheata, asa cum fusese si apa de aseara.

Zeul a luat cate una din acele ciudatenii care scartaiau cand erau stranse in mana si le-a intins la fiecare, apoi a luat si el una si le-a aratat ceva ca un snur mititel. A tras de el si atunci au vazut ca ciudatenia era ca o punga, dar dintr-un fel de argint foarte subtire si fosnitor, si acel snur o deschidea. Au facut si ei ca el si si-au deschis pungile, din care a razbatut imediat o aroma la fel de ciudata ca si punga aceea si ca toate lucrurile zeilor, dar imbietoare la mancare. Li s-a facut foame imediat ce au simtit-o si au vazut ca in acea punga erau niste foite subtiri si care pareau a fi tari, dar ti se sfaramau in degete. Erau galbui si zeul a luat din punga lui una si a inceput sa o roada ca un soarece. A incercat si copilul, cu sila parca, dar a facut indata ochii mari.

-   Ce buna e ...

Printul si pajul au gustat si ei si le-a placut. Impreuna cu zeul albastru, au golit acele pungi, fiecare pe a lui, si imediat li s-a facut o sete de vin din acela ciudat, dulce si intepator. Erau si sarate si iuti, amare si dulci, toate deodata. Zeul le-a luat acele pungi si le-a pus in punga lui, apoi le-a ascuns intr-una din tainitele acelea ale lui de sub masa. Tare mult si-ar fi dorit copilul sa o ia cu el, nu mai vazuse niciodata argint atat de subtire si de fosnitor, dar cum sa iei din argintul zeilor ? Nu ar fi indraznit sa ceara niciodata asa ceva unui zeu. Iar zeul le-a umplut iarasi cupele, de parca ei ar fi fost zeii si el muritorul care ii slujeste, si toti le-au golit din nou. Au inteles atunci ca erau si ei zei, dar trebuie ca erau niste zei foarte insemnati, pe care ceilalti zei ii servesc si ii slujesc. Nu intelegeau de loc de ce, dar au aflat destul de repede ca lumea zeilor e atat de plina de ciudatenii, ca mintea omeneasca nu le poate pricepe. Apoi zeul a luat celelalte pungi ciudate si le-a dat la fiecare, dupa care iar a tras de un snur si ei au facut la fel si s-au deschis si acelea. Atunci au gustat si aceasta merinde de-a zeilor, care parca era din lapte si miere, doar ca foile din punga aceea erau mai groase, mai sfaramicioase si mai moi decat cele de dinainte. Si mult mai dulci. Si le-au mancat pe toate, dupa care au baut din nou vin de-al zeilor.

Zeul a luat atunci si ultima punga de pe masa si le-a aratat cum sa o desfaca. Se tragea de ea si se rupea in doua, fara snur, in lungul ei. Iar ce-au vazut inauntru i-a facut sa intoarca mai intai capul, dar avea o aroma tare atragatoare si au vazut ca erau niste bucati legate intre ele, care pareau a fi murdarii, dar era foarte placut mirositoare. Zeul a rupt o bucatica din aceea si a plimbat-o prin gura lui, scotand o limba murdara la ei, care i-a facut sa rada de el. A ras si el si i-a indemnat sa incerce. A incercat pajul mai intai, strambandu-se, iar ceilalti doi il priveau strambandu-se ca si el, in timp ce zeul radea de ei si mai luase inca o bucata. Dar pajul si-a schimbat indata chipul, mirat, si le-a zis:

-   E dulce ca si mierea, si e tare buna.

Si atunci au incercat si ei, neincrezatori ca asa ceva poate fi dulce si bun. Dar daca mananca si un zeu din ea, nu avea cum sa fie rea. Iar cand au vazut cat e de dulce si cum li se topea in gura, au mai luat inca una, iar mai tarziu inca una si tot asa, pana cand au mancat tot ce era in pungile acelea. Zeul le-a zambit, si ei i-au raspuns la fel. Era urata la chip acea merinde ciudata, dar atat de buna la gust !  

Au terminat cu masa. Zeul a adunat iarasi acele pungi si le-a pus din nou in punga lui, inchizandu-le in acea tainita din masa. Copilul i-a soptit printului:

-   Nu pot sa-i cer o punga din aceea de argint ? Sunt atat de frumoase !

-   Fii cuminte, copile. Nu pentru asta am venit aici. Avem vreme pentru toate. Dupa ce vom vorbi cu zeii si ne vom fi implinit solia, om vedea ce-om mai face. Dar acum nu, trebuie sa le fim pe plac si supusi, sa nu-i suparam. Sa ne implinim intai solia !

Asa era, deja uitase, pentru ca atat de bine se purtau zeii cu ei, incat era sa uite de buna cuviinta si de solia lor. Noroc cu printul, care era cu capul pe umeri ca intotdeauna si stia ce trebuie sa faca. A dat din cap, hotarat. Asa era !

 

Plecarea

Zeul i-a poftit dupa el. Au iesit din acea sala cu lavite si au coborat scarile acelea multe. El cobora repede, alergand, si au facut si ei la fel. Era ca o joaca. La capatul scarilor zeul a deschis o poarta si au iesit imediat in curtea castelului. Au recunoscut imediat carul cu care plecasera din padure si venisera aici aseara, dar langa el mai erau si altele, parca mai ciudate. Dar nu au avut timp sa se uite prea mult nici la ele, nici la alte ciudatenii care mai erau prin acea curte, ca privirile le-au fost atrase de o multime de zei si zeite, albastri toti, insirati pe un rand, ca ostenii preotilor, cand isi luau simbria. Cand i-au vazut iesind, s-au auzit tipete scurte si toti acei zei au tresarit, miscandu-se parca speriati si uitandu-se nelinistiti in jur. Au stat asa putin si apoi au inceput sa bata din palme, tipand. Oaspetii s-au oprit mai intai, speriati si ei si buimaciti, neintelegand ce inseamna lovitul mainilor si tipetele acelea. Pana acum i-au tratat ca oaspeti, si asa, deodata, ii amenintau si ii speriau. Ciudati, zeii astia ...

*  *  *

 

-   Atentiune, va aliniati ! Drepti ! Pentru onor, inainte !

-   Pe loc repaos ! Aplaudati !

-   Atentiune ! Asigurati transportul musafirilor !

-   Imbarcarea !

*  *  *

 

Dar zeul care venise cu ei s-a oprit nedumerit, s-a uitat mirat la ei si a ras. Atunci a inceput si el sa-si loveasca mainile, si le-a aratat sa faca si ei la fel. Si au vazut ca toti radeau, si ca tipetele erau de bucurie si nu de amenintare, cum crezusera ei. S-au gandit ca o fi un fel de salut de-al lor pentru oaspeti si au raspuns si ei la fel. Le-a placut, pentru ca si-au ridicat mainile si le-au fluturat cu bucurie. Au raspuns si ei. Atunci, zeul lor le-a facut un semn cu mana si a intrat in castel, tragand si poarta dupa el.

S-au uitat la zeii albastri din fata lor si au vazut ca printre ei erau si acele zeite care le-au taiat parul, si acelea care le-au dat de mancare, si zeii care ii adusesera cu carul lor aici. Deodata, zeii aceia s-au bulucit la carele care dormeau in curtea lor. Unii au mers catre un alt car albastru, cativa la altele, mai mici si albe cu albastru, dar cei mai multi dintre ei s-au catarat repede intr-unul urias, cu coviltir, care avea multe roti uriase, cat un copil de inalte, groase cat un copac si negre ca de taciune. Nu aveau spite, ca si cele mai mici ale celorlalte care, dar erau rosii inauntru si nu argintii si aveau multi ochi albi acolo in ele.

Zeitele s-au insirat si au plecat ca ostenii, una dupa alta, spre poarta castelului, intrand inauntru. Zeul cere ii adusese aseara cu carul sau a venit in intampinarea lor si i-a chemat la el. S-au dus spre el si i-a indemnat sa urce in acel car. S-au urcat deindata, ajutati de acel zeu albastru, care le punea o mana in cap si cu cealalta ii tinea de mana, ca si atunci cand s-au urcat intaia data, acolo, in padure, si au inteles din asta ca asa se facea, desi nu pricepeau de loc de ce doar lor le facea asta, pentru ca ei nu-si puneau mainile in cap si nici lui Nicolas nu ii facusera asa. O fi doar vreo cinste facuta oaspetilor, se gandea copilul.

Deodata s-a auzit un scrasnet scurt si puternic, ca de masele de urias, si imediat un mormait grozav. Un fum negru a iesit indata de sub caruta acea uriasa cu multi zei in ea. Parca era de smoala, dar la fel de repede s-a facut alb, ca de brad si apoi abia daca s-a mai zarit. Iesea dintr-un cos mititel care era sub car, in loc sa fie deasupra lui, cum are orice casa. Ciudat, ciudat, dar totusi iesea fumul si asa, iar uriasul mormaia ca un urs furios. S-au speriat putin de acea scrisnire si de mormaitul acela, dar imediat au inteles ca este de fapt o alta ciudatenie de-a zeilor, din cele foarte multe cu care aveau sa dea piept in acele zile cat au stat in lumea lor. Mormaitul s-a transformat indata in raget amestecat cu gemete si alte urlete, iar uriasul s-a miscat din loc. Copilul se gandi atunci ca puterea care il misca urla chinuita, iar fumul si tusea aceea au fost scoase cand a fost trezit din somn cu vreun ghiont al zeilor. Caci se parea ca toate acele care ciudate, fara cai, au niste suflete care se sperie cand le trezesti si maraie mereu cand muncesc, iar maraitul este cu atat mai inspaimantator cu cat e mai mare acel car.

 

Palatul Cunoasterii

Carul acela urias s-a oprit langa poarta castelului, mormaind mai linistit. Indata, in fata sa a trecut unul mic si alb cu albastru. Atunci s-a deschis poarta mare a castelului si lumini albastre au inceput sa se roteasca, innebunite, pe carul acela mic. Imediat au inceput altele, mai linistite, sa se roteasca si pe cel mare. Urletul acela asurzitor, de pisica chinuita, pe care il auzisera si la carele lor s-a auzit si dinspre acele care. Iar ele au iesit incet din curte si au luat-o intr-o parte, iar poarta s-a inchis imediat in urma lor. Dar urletul s-a mai auzit o vreme, departandu-se, apoi s-a oprit. Imediat dupa aceea, zeul acela albastru a trantit poarta carului lor si apoi s-a urcat pe poarta din fata. Langa el, pe tronul sau, era un altul, acela care tinea roata de caruta in mana si o tot rotea, facand mereu tot felul de semne ciudate ba in fata, ba pe langa roata, ba mangaind o ghioaga mica infipta langa el, si toate acele semne li se parea ca dirijau carul acela al sau in mers, asa cum dirijeaza un calaret calul, cu semne din haturi sau din picioare.

Un semn, un miorlait scurt, dar mult mai incet decat al carului acela urias, si mormaitul nemultumit al carului care primea de lucru incepu sa se auda. Carul albastru de langa ei s-a umplut de zei si a icnit parca si el, dupa care a inceput sa mormaie. Un alt car alb a iesit in fata lor. Apoi s-a deschis iarasi poarta castelului si au vazut luminile acelea alergand innebunite in jurul carului, au auzit urletul de mata uriasa si au iesit de pe poarta pe rand, mai intai cel alb, apoi al lor si dupa aceea celalalt car albastru, si el cu luminile lui. Au intors usor intr-o parte si apoi au iutit tare drept inainte, pe un drum larg, negru, neted si cu multe semne de toate felurile pe el, toate albe ca laptele. Urletul s-a oprit repede, dar luminile acelea le-au vazut mereu si aveau sa se mai roteasca si dupa ce carele s-au oprit si zeii au coborat din ele. Nu au inteles de ce nu le-au oprit, daca erau ca sa li se faca loc pe drum, atunci cand au stat pe loc. Dar nici nu au intrebat, respectand cuvantul printului, care spusese ca prima lor grija trebuia sa fie implinirea soliei pentru care au venit aici, in lumea aceasta ciudata a zeilor.

Era ziua. Se vedea pana departe, dar prea departe nu puteau vedea de case, palate, castele si copaci. Pe langa drumul acela mare al carelor iuti erau si niste drumuri mai mici, pe care mergeau zeii, pe jos, ca si oamenii. De ce nu or fi mers cu acele care fermecate sau de ce nu or fi zburand, daca sunt zei, nu intelegeau, dar parca nici nu se mai mirau de de ciudateniile lor, care apareau in orice ar fi facut. Acele drumuri erau ba negre, ca si acela de care, ba din piatra. Intre acele drumuri mici si cel mare erau bucatele de iarba cu flori si pomi mici si firavi, verzi, cu crengi, si pomi uriasi, grosi, de culoarea mestecenilor, dar mai murdari si fara nici un ram. Insa fiecare din aceia mari avea in varful sau cate ceva despre care ei credeau ca erau acele stele mari care luminau noaptea cetatea. Erau mari si alungite, argintii pe margini iar la mijloc de culoarea florii soarelui.

Au vazut tot felul de zei acolo in cetatea lor si s-au mirat ca acestia erau la fel ca oamenii, adica barbati, femei si copii, batrani si batrane. Unii erau invesmantati mai mult, altii mai putin, fiecare parca in felul lui si parca nici nu erau doi invesmantati la fel. Unii aveau niste incaltari mai mici, doar din niste cureluse, si poate ca erau mai saraci, altii mai mari, unii chiar ceva ca niste cisme, dar si acelea tare mititele. Culorile incaltarilor lor erau de toate felurile, ca si cele ale florilor dintre drumuri. Unele erau ca cerul, altele ca apa sau ca laptele, dar au vazut si negre, si pestrite sau cu multe culori.

Casele erau aproape toate castele sau palate inalte pana la cer, unele mai aveau si ziduri, altele doar panza aceea ciudata si tare prin care se vede sau nu se vede, dupa cum te uiti. Au vazut case cu ferestre uriase, in care erau ingramadite tot felul de ciudatenii, chiar si vesmintele celor care locuiau acolo. Ba au vazut chiar si zei sau zeite fara cap sau chiar numai capete, maini si picioare, imbracate in haine ciudate, unele atat de mici ca le acopereau doar partile rusinoase, si nici alea de tot. Dar au vazut si zei intregi, care stateau nemiscati in ferestrele caselor lor, de jurai ca sunt morti, dar cum sa fie mort un zeu ? Erau si acestea ciudatenii neintelese de mintea omeneasca, fireste, pentru ca zeii treceau pe langa ele fara ca macar sa se uite. Iar toate acele ferestre erau acoperite cu acele panze groase si tari ca si o gheata, prin care se poate vedea, dar vantul nu bate, cum aveau si carele.

Din loc in loc, luni rosii sau verzi luminau drumurile. Dar nu se vedea lumina lor, ci doar stralucirea lor colorata, si oaspetii nu prea intelegeau de ce trebuiau sa lumineze acolo. Insa era ciudat ca unele stateau asa, ori rosu ori verde, pe cand altele se tot mutau de la rosu la verde si uneori chiar la galben.

S-au oprit langa un palat din acela foarte mare, facut parca fara ziduri, doar cu panza din aceea lucitoare prin care se vede, dupa ce au iesit din drumul mare si au intrat pe unul mai mic, ca si acelea pe care zeii mergeau pe jos, ca oamenii. Pe acoperisul acelui palat crescusera parca niste pomi ciudati, argintii, cu frunze mari si lungi, albe. Mai erau si niste tepi uriasi si niste tobe agatate in pomii aceia, si ei nu intelegeau ce cauta acolo. Dar nici nu au intrebat pe nimeni, pentru ca au vazut ca ii asteptau, veseli, cativa zei albi, si cativa zei colorati, care aveau tunici, pantaloni, camasi si cu ceva ca niste streanguri late legate de gaturile lor, fiecare de alta culoare.

*  *  *

 

-   Raportez, am ajuns, intram pe pozitii ?

-   Da, care e situatia ?

-   Calma, nimic deosebit evident.

-   Ocupati pozitiile, blocati traficul pe alee, asigurati grupurile si traseul.

-   Inteles

-   Oficiali ?

-   Da, pe terasa, asteapta degajati.

-   Ceva de raportat ?

-   Acum au ajuns, coboara.

-   Reactii ?

-   Curiozitate, se uita la antenele de pe cladire.

-   Bine, asigurati mai ales grupurile, sunt studenti si au reactii necontrolate.

-   Inteles. Cordon ?

-   Aprobat, dar fara provocare sau agresivitate.

-   Executat.

*  *  *

 

Langa carul lor oprise celalalt car albastru si cel alb. Cel alb statea de-a curmezisul drumului si luminile lui albastre se roteau inca, innebunite, vrand parca sa scape si nereusind. Cei patru zei albastri coborasera si se plimbau agale, intorsi cu spatele la ei, de parca nici nu ar fi fost acolo. Altele erau grijile acelor zei acum, si se uitau parca spre pomii si cladirile din jur.

Zeii aceia din carul albastru coborasera si ei. Se plimbau ca si ceilalti, agale, pe drumul care ducea la palat, uitandu-se dupa flori si copaci, cu spatele la zeii albi si la insotitorii lor. Se intinsesera cat era drumul de lung, plimbandu-se fara griji si copilul chiar se intreba de ce or fi venit si ei cu mare graba si cu atatea urlete incoace, daca nici nu le pasa de ei sau de cei ce ii asteptau si se uitau la floricele sau la copaceii aceia firavi si rotunzi de pe marginea drumului. Dar zeul lor a deschis poarta carului si i-a ajutat sa coboare, cu o mana pe cap si alta servindu-le de sprijin, ca intotdeauna.

*  *  *

 

Inca de dimineata, la Universitate s-au adunat personalitatile locului. Sefii de catedre au venit sa isi intampine oaspetii, indata ce locatia lor a fost desemnata sa le fie gazda, capitala fiind prea departe si prea aglomerata pentru niste vizitatori sensibili si greu transportabili. Unii dintre ei au mobilizat si cativa studenti, desi erau in vacanta, prin liga lor. Ca sa nu streseze musafirii, i-au insirat dupa arteziana, spre scari, unde asteptau flancati de jandarmi. O sedinta scurta, operativa, se desfasura pe holul pavoazat inca de la festivitatea de absolvire.

-   Deci, sa repetam. Dupa protocol, mergem in sala festiva, sa ii prezentam studentilor, o ora.

-   Da. Apoi, dupa ce se mai destind, facem un tur de prezentare a laboratoarelor, sa vada procesul de invatamant la noi. Asta inseamna cam inca o ora.

-   Dupa aceea revenim la sala si incercam sa discutam si noi cu ei, mai la concret, fiecare din domeniul lui de activitate. Am putea scoate o lucrare colectiva din asta, aspecte concrete ale vietii populatiei dacice, nu ? Dar maxim doua ore.

-   Apoi o masa festiva restransa, la cantina, avem sala de nunti si protocol rezervata pentru doua ore.

-   Corect, si dupa aceea conferinta de presa de dupa-masa, inca vreo trei ore, cu tot cu pregatire.

-   Urmeaza cina, si atunci mai putem intreba cate ceva si lamuri aspecte neintelese, si apoi distractia.

-   Da, am vorbit deja sa le prezentam un documentar cu lumea de azi si un colaj de filme cu dacii, sa ne spuna ce ar fi corect si ce nu in ele, ca sa stim pe viitor ce aspecte sa abordam in domeniu.

-   Si spectacolul de muzica populara, desi e cam aiurea, ca nu prea stim ce muzica si ce dansuri sunt la moda pe la ei. Nici cei de la muzica veche nu stiu decat medievale.

-   Poate ne spun ei si improvizam, sau cel putin ne pregatim pentru data viitoare.

-   Corect, dar sa nu depasim ora 22, sa nu intram in conflict cu autoritatile.

-   Pot sa inteleaga si ei, ca nu toata ziua ai o asa onoare, sa-ti vina musafiri de la asa departare.

-   E mai bine sa ne incadram si nu ne cream obligatii.

-   As fi vrut si eu sa le prezint spitalul, sa vada evolutia grijii fata de om.

-   Mai sunt zile, mai sunt si alte obiective, industrie, tehnologie, dar ma tem sa nu clacheze cu atatea informatii intr-un timp atat de scurt.

-   Si poate ca nici nu pricep mare lucru din cauza bazei de intelegere inca neformate. Nu au suportul adecvat asimilarii, nu au nici macar cele patru clase elementare, nici cunostintele de baza in stiintele exacte.

-   Pai si atunci, mai are rost sa viziteze laboratoarele ?

-   Desigur, doar ca nu trebuie sa-i ducem azi la toate obiectivele. Azi ramane cum am stabilit, daca tot suntem aici, iar pentru zilele urmatoare putem face programe distincte.

-   Tragem la sorti ordinea, sau aleg ei, sau cine stabileste prioritatile ?

-   Eu zic sa vedem cum reactioneaza azi, si dupa aceea mai vedem ce prioritati apar. Functie si de ce ii intereseaza mai mult.

-   Corect. Haide sa iesim la strada, ca se apropie ora.

Au iesit si au pornit spre aleea de acces. Pe platforma de festivitati, studentii se aranjau in doua grupuri, fiind de la doua facultati. Jandarmii ii instruiau cu privire la comportament. Ajunsera la alee.

Profesorul era destul de ingrijorat. Trebuia sa aiba mare grija ce secrete se dezvaluie acum, pentru ca printre studentii lui de la filologie era cel putin unul destul de apt in a intelege orice. Chiar el il perfectionase, si atunci se bucura ca macar un localnic este interesat de istoria, limba si cultura celor care i-au fost stramosi. Acum il deranja asta. Se gandise ca va detine controlul total, si uite ca deja il pierdea de la bun inceput. Cauta solutii de cenzurare a informatiilor. Una ar fi fost sa-l cheme pe cel vizat la masa si sa-l stopeze de a face public ce nu trebuia, dar oricum informatia ramanea la el, si mai erau si altii care intelegeau destule ca sa retina esentialul. Erau doua riscuri majore, unul ca niste secrete pierdute sa ajunga la cunostinta publicului si sa fie exploatate de mafie, si al doilea ca intrusi profesionisti, specializati, sa mearga in lumea lor ca jefuitori si sa folosesca tehnologii moderne pentru a ucide si distruge vestigii unice.

El ar fi dorit ca secretele sa ramana accesibile doar istoricilor si arheologilor pana cand aveau sa fie valorificate stiintific, in folosul tuturor, fiind vorba de o civilizatie pierduta si uitata si, totodata, de niste stramosi ai sai despre care se pierdusera foarte multe informatii. In plus, dupa o viata de cercetari in domeniu nu i-ar fi placut de loc sa-i sufle cineva rezultatele. Iar pe mafiotii de orice gen nu putea sa-i sufere, cu atat mai mult cu cat deja se infiltrasera in toate structurile puterii si de acolo isi asigurau imunitati, ponturi, acoperire in actiunile lor imorale cotidiene. Aceasta era starea lui de spirit cand rectorul il aborda:

-   Uite ca au ajuns. Domnule profesor, va rugam sa ne ajutati sa-i intampinam.

-   Desigur, ma ocup personal. Asteptati aici, sa nu ii stresam, pe mine ma cunosc deja si ii preiau eu, apoi ii aduc si vi-i prezint.

*  *  *

 

Din grupul de zei din fata lor a iesit repede Nicolas cel bun, care a venit sa ii intampine, vesel. Copilul se bucura ca avea iarasi cu cine vorbi in graiul lui si a uitat imediat de ciudatenia aceea. Nu se simtea prea bine. Drumul parca l-a cam zdruncinat si simtea ca merindele acelea ciudate, chiar daca au fost tare gustoase, vor sa iasa afara pe unde au intrat. Parca era si cam ametit si cam fara vlaga, si si-a adus aminte ca aseara si printul si pajul s-au simtit la fel, dar nu voia sa-i spuna asta acum nici printului sau pajului, dar nici zeului acela bun, care ii ajuta mereu.

-   Bine ati venit. cum va simtiti ? Ati dormit bine ?

-   Da, marite Nicolas, suntem foarte multumiti de cum am fost primiti in lumea zeilor si de cinstea care ni s-a aratat. Abia asteptam sa ne spunem pasurile noastre si sa le cerem zeilor ajutorul pentru poporul nostru, care ne-a trimis soli la ei !

Nicolas a ras.

-   Desigur, marite print, acum vom merge sa vorbim despre ceea ce v-a adus aici. Sa mergem. Acum ii veti cunoaste pe cei care va asteapta aici.

Incepu sa arate catre cei de fata. Fiecare din zei intindea o mana cu care ii strangea de maini, pe rand, pe toti trei, apoi se dadea la o parte si venea urmatorul, care facea si el la fel. Si asa trecura toti prin fata lor, vorbindu-si ca sa se poata cunoaste, cum era obiceiul in lumea aceea a zeilor.

-   Acesta este stapanul acestui palat al cunoasterii.

-   Suntem onorati si bucurosi sa il cunoastem si ii multumim ca ne primeste la palatul sau.

-   Acesta este ajutorul sau.

-   Ne bucuram sa il cunoastem si pe acesta.

-   Acesta este stapanul palatului vietii, care are grija la palatul sau de vietile tuturor oamenilor.

-   Suntem recunoscatori stapanului vietii ca ne are in grija sa.

-   Acesta este stapanul celor care pazesc si ocrotesc oamenii din cetatea noastra.

-   Ne bucuram sa il cunoastem si ii multumim ca ne ocroteste si pe noi.

-   Acesta este ...

Copilul era tot mai putin atent, se simtea tot mai slabit si mai ametit. Se straduia sa faca fata si sa mai reziste pana cand aveau sa-si prezinte solia si sa le ceara ajutorul. Stia ca trebuie sa indure cu barbatie orice incercari si facea tot ce se putea pentru asta.

Au pornit pe jos spre palat. Drumul era din acela mai mic, drum de zei si nu de care. De-o parte si de alta a acestui drum erau multe lavite si, ceva mai incolo, multime de flori colorate si pomi mici si rotunzi. Se vedea ca zeii isi ingrijeau livezile lor frumoase. Frumusetea mai deosebita insa era inaintea lor, unde, sapat intr-o piatra mare, rotunda, ca o cupa, se ridica in vazduh un izvor urias, care arunca apa sa in toate partile la fel, de parca era vrajit. Si apa aceea cand se ridica sus de tot, cand doar putin, apoi iarasi sus si iarasi mai jos si tot asa, ca o joaca. Iar apa lui si soarele dadeau curcubee mici si colorate, o frumusete.

Copilul uita o vreme de ameteala lui si se bucura de acel izvor minunat si de curcubeele lui, cand deodata tresari. Cum au dat ocol acelui izvor, s-a auzit un val de tipete si un zgomot puternic. Si-a intors privirea si a vazut atunci o multime de zei tineri batand din palme si tipand veseli, topaind chiar, salutandu-i intocmai ca si zeii care ii intampinara de dimineata. Drumul cel mic se sfarsise la izvor si de aici incepea piata palatului, mare, pavata cu multe pietre cu o forma placuta, toate la fel, facute parca de aceeasi mana maiastra, si a recunoscut maiestria zeilor in forma lor si in felul cum se imbucau toate intre ele. Pe o margine a acestei piete erau acei zei tineri si zgomotosi, iar in fata lor, cu spatele la ei, o multime de zei albastri. Gandul l-a dus ca ar putea fi cei care plecasera inaintea lor, in carul acela urias care mormaia furios. Si atunci parca a inteles ca si ceilalti, care se uitau dupa verdeturi, poate ca ii pazeau de ele, dar nu intelegea cum ar putea niste iarba sau niste flori sa vina dupa ei si sa le faca vreun rau. Pentru ca se vedea ca acei zei uriasi, cu mainile intinse, tineau in loc acea multime, ca sa nu sara pe ei de bucurie ca ii vede acolo.

Atata bucurie il mira. Sa fie ei, zeii, mai fericiti ca niste muritori au venit la ei in vizita, ca sa le ceara ajutorul, decat sunt acei muritori, care abia daca indraznesc sa se bucure in sinea lor ? Sau o fi doar una din acele ciudatenii nesfarsite ale zeilor ?

*  *  *

 

-   Uite, au venit indienii nostri, uraaa !

-   Salutare, John Waine, ce mai faci ?

-   Asta nu-i facut de Nicolaescu ? Prea e exagerat.

-   Fii atent si pustiul, ce marfa, parca-i scos de la arhiva.

-   Dar ala, ala-i seful, fii atent ce namila, de unde l-or fi scos ?

-   N-ai auzit ca au venit de la ei de-acolo. Sunt daci autentici, unul e print, cred ca barosanul.

-   Da', vezi sa nu, chiar crezi toate balivernele astora ? Cred ca pregatesc vreo premiera si fac circ.

-   Mie asa mi-a spus la Liga, nu cred ca nu ne spuneau daca era vreo cacialma.

-   Poate fac si ei un ban din sponsorizari si au interesul sa minta, ca sa mearga banda.

-   Nu cred, aveau mai mare trecere daca anuntau spectacol de prezentare, erau mai multi interesati.

-   Eu tot nu cred SF-uri d-astea, tot cacialma e, dar cine stie pe ce tema.

-   Oricum, ma asteptam sa vad ceva mai acatarii, astia-s cam stersi, parca-s speriati.

-   Poate chiar or fi, tu nu te-ai speria daca ai ajunge vreo doua mii de ani mai incolo ?

-   Sa ma sperii de ce, de rachete ?

-   De ce-or avea aia pe acolo, chiar si de ei, daca nu le stii intentiile, poate ca epoca asta pasnica se deterioreaza intr-un mileniu si aia manaca retardati la micul dejun, mai stii ?

-   Hai ca esti bun, contacteaza-i si da-le idei pentru episodul doi.

-   Hai ca s-au dus, trebuie sa mergem la sala festiva sa-i intrebam nu stiu ce, despre cum e la ei.

-   Hai, poate mananca ei retardati si ne scapam de profii nostri cei bine ancorati.

-   Tu da-le ideea si eu le fac si recomandari nominale.

-   Am si eu recomandari de facut, nici o problema.

-   Hai sa mergem, daca ne lasa.

*  *  *

 

Au inceput si ei sa isi loveasca palmele, dar fara prea multa credinta ca asa trebuie facut, pentru ca zeii care ii insoteau nu faceau asa ceva. Iar unii din acei tineri zei zgomotosi au inceput si ei sa nu le mai bata, chiar daca parca tipau mai tare ca inainte tot felul de cuvinte neintelese, dar tare vesele, pentru ca radeau in hohote. Si isi ridicau mainile in sus sau le duceau la cap si la ochi si, atunci, din niste ciudatenii din mainile lor ieseau fulgere mici si orbitoare, dar fara nici un tunet. Altii se uitau, mai veseli sau mai incruntati, la acele ciudatenii ale lor, de parca nu se bucurau de loc de vederea lor. Au trecut de primul grup si s-au apropiat de un al doilea, care inca isi mai lovea palmele una de alta si tipau, veseli. Cand oaspetii au raspuns la salutul lor, batand la randul lor din maini, harmalaia si rasetele au crescut deodata, semn ca salutul a fost bine primit.

 

*  *  *

 

-   Fii atent ce patetici, parca nici nu stiu sa bata din palme, sau n-or avea vlaga.

-   Sau nu pricep daca e bine sau nu ce fac, eu asa as zice, ca-s derutati.

-   Uite, aia-s lingvistii, sunt la ora de comunicare.

-   Da, si se pare ca se si inteleg, ce idiom or folosi ?

-   Windows opt, e cel mai proaspat si universal.

-   Crezi ca au astia resurse pentru asa ceva ? Ala cere memorie si putere de calcul, nu asa.

-   Trebuie sa aiba, sunt din anii terminali, si daca au facut fata ...

 

*  *  *

 

Nicolas, care mergea insotit de ceilalti zei inaintea lor, inclinandu-se si zambind acelor grupuri de zei tineri, le-a facut cu mana celor din al doilea grup, mai linistit parca. Indata s-au auzit strigate in graiul lor.

-   Bine ati venit ! Fiti bineveniti la noi ! Salutare tie, marite print !

-   Bine v-am gasit, multumim de ospetie, raspunse printul, inclinandu-se catre ei.

Galagia a crescut si urarile de bun venit s-au inmultit. Copilul era din nou fericit de primirea pe care i-o faceau zeii, dar si mirat de ciudatenia ca ei sa se bucure in locul lui. Se gandi atunci ca de aceea Nicolas le facuse cu mana, pentru ca acestia erau din aceeasi familie cu el, adica din familia celor care cunosteau graiul lor. Poate ca sunt multi zei in lumea asta a lor, se gandi el dupa aceea, zei ai multor popoare si neamuri, si fiecare stie graiul acelui neam. Asta insemna ca ei vor trebui sa vorbeasca cu aceia care sunt protectorii lor, si doar ei ii vor putea ajuta. Dar iar nu intelegea de ce ceilalti, care nu le stiu graiul, s-au purtat asa de frumos cu ei pana acum. Oare asa o fi obiceiul la zei, sa te bucuri de oaspeti chiar daca nu stii cine sunt si ce vor de la tine ? Desigur ca nu poate fi decat obicei de zeu, la care nu-i e frica de vreun gand rau sau de vreo fapta rea facuta de un oaspete necunoscut, pentru ca muritorii trebuie sa aiba mare grija la cei care sunt straini, pentru ca odata se pot intoarce impotriva lor si sa le faca rau.

Dupa ce au trecut si de acest grup, urmandu-l pe Nicolas si pe cei care il insoteau, au ajuns la scarile palatului. Erau mari, largi, iar sus, in fata lor, erau deschise niste porti uriase din acea panza tare de forma unei ape care nu curge si prin care se vede, panza care parea ca nu se sprijina pe nimic si ca pluteste asa, prin aer. Urcatul scarilor parca i-a readus copilului acea ameteala si moleseala care il tot incercasera. Dar s-a straduit sa le urce barbateste, strangand din dinti si nelasand merindele sa iasa afara din gatul lui, care incepuse sa arda.

In portile larg deschise ale palatului, stapanul acestuia se intoarse si le vorbi. Nicolas le talmaci:

-   Stapanul acestui palat va doreste bun venit si va multumeste pentru onoarea ce i-o aratati, vizitandu-l. Fiti bineveniti in acest palat al cunoasterii !

Copilul ramase iar uimit si se uita lung la ei. Cum adica, stapanul palatului cunoasterii zeilor nu vorbeste in graiul lor, si are nevoie de talmaci ? Si atunci ce fel de cunoastere au zeii acestia, care se vede ca stiu si stapanesc foarte multe minunatii, dar parca nu cunosc lucruri simple, cum este graiul acestor meleaguri pe care le pastoresc ? Si le multumeste pentru onoarea de a-l vizita, de parca ei ar fi zeii si zeii ar fi muritorii care datoreaza respect si supunere ? Ciudati zeii acestia, tare ciudati, se gandi el din nou.

-   Spuneti-i maritului stapan al cunoasterii zeilor ca noi si poporul nostru ii multumim inzecit pentru onoarea si bunavointa de a ne primi si asculta nevoile, raspunse printul, inclinandu-se.

 

Fara vlaga  

Copilul nu mai putu rosti nimic. Inghitea tot mai des si se uita in pamant, simtind ca se impleticeste si ca se inconvoaie ca un batran neputincios. A mai mers dupa ceilalti, dar incepuse sa auda tot mai greu si sa vada ca prin ceata, si deodata, cand era deja in palat, in sala lui cea mare, lumea s-a invartit cu el, capul lui s-a facut mai greu ca trupul si l-a tras in jos, picioarele nu l-au mai ascultat si s-a impleticit, apoi a cazut, fara vlaga, pe jos. Imediat, din gura au inceput sa-i iasa valuri-valuri de amareli si usturimi si apoi deodata nu a mai vazut si auzit nimic, doar vajaieli si ceata, si apoi si-a pierdut cunostinta, chiar cand credea ca e mai mare nevoia sa fie viteaz si sa isi duca solia aici, la capatul ei cel bun.

 

*  *  *

 

-   Hopa, ca e busculada, ce s-o fi intamplat ?

-   Or fi inceput cu gustarea, parca era si rectorul pe acolo.

-   Pe bune, ceva e, ca prea se agita toti.

-   Uite ca si jandarmii se agita.

-   Na, ca nu mai e nevoie de noi, le-o fi dat altcineva ideea, sau le-a venit telepatic.

-   Uite ca vine unul cu anuntatul.

-   Hai sa vedem ce e.

Un personaj din delegatie cobori la ei. Nu-l cunosteau, poate era un profesor de la alta specializare, poate era vreun oficial. Ii anunta sec:

-   Dragii nostri, ne pare rau, dar un eveniment neprevazut ne face sa anulam programul de astazi. Va rugam sa va intoarceti la activitatile voastre initiale. Accesul in cladire este restrictionat, exista un pericol epidemiologic major, s-a instituit carantina. Va anuntam din timp cand se revine la normal. Ne cerem scuze pentru disconfort, multumim pentru intelegere.

-   Dar ce s-a intamplat ?

-   Unul dintre musafiri a lesinat, se pare ca e un virus banal dar ii lipseste imunitatea, de aceea se considera ca exista riscul reciprocitatii. Poate au si ei vreun virus la care nu avem noi imunitate si s-a declarat carantina. Va multumim pentru intelegere.

S-a intors si a plecat inapoi. Lumea incepea sa iasa din cladire si sa se imprastie.

-   Ia auzi, astia or fi adus cu ei vreun virus extraterestru ?

-   Sau ancestral, vreo stafie de virus.

-   Poate e unul din ala legat de blestemul din piramide, sau asemenea.

-   Din pesteri, de unde piramide la astia ?

-   Ba, chiar e pe bune, sunt de pe vremurile alea, ca nu arata de loc stafii ?

-   Si nici fosile sau mumii.

-   Mumie o fi fost bacteria aia.

-   Uite si salvarea, chiar e pe bune.

-   Numai una, la o epidemie ?

-   Nu pricep, dar o sa ma uit pe seara la stiri sa vad ce-a fost.

-   Hai sa ne decontaminam, daca tot s-a pus problema. Mergem tot la barul ala, e cool.

-   Au si alcool sanitar ?

-   Esti nebun, ce, am ajuns puscariasi ? Folosim din cel clasic.

-   Oricum, noi am fost in aer liber si nu cred ca ne-a contactat mai mult de una-doua exemplare.

-   Asa ca merge si cu bere.

-   Se pare ca pustiul e afectat, parca el e pe targa.

-   Preferam sa fie rectorul. Dar inseamna ca nu virusul lor e de vina.

-   Corect, si atunci de ce e alarma ?

-   Nu pricep, dar se pare ca se sparge gasca, hai la decontaminare.

-   Hai.

*  *  *

 

Cand s-a trezit, copilul a inceput sa invoce pe cei din jur, desi inca era jumatate adormit si avea ochii semideschisi. Probabil ca visa ca este intre ei si ca toti se uita la el si il cearta din priviri pentru ca a stricat totul.

- Iarta-ma, bunule print, ca nu am avut puterea sa imi duc solia la bun sfarsit, sopti parca prin vis.

Iarta-ma, mama, ca nu am mai avut puterea sa te mai caut.

Iertati-ma si voi, oameni ai poporului meu, care m-ati trimis cu solie la zei, ca nu am fost vrednic de increderea voastra.

Iertare, bunule zeu Nicolas, ca te-am facut sa crezi ca sunt barbat si nu am fost.

Lasati-ma pe mine sa mor, dar ajutati-i pe cei care m-au trimis sa treaca peste necazurile lor. Ca eu de aceea am venit aici, ca sa ma jertfesc pentru ei si nu ca sa ma bucur de ospetii si veselie.

S-a oprit din invocare doar cand a simtit o mana care o strangea pe a lui si a deschis ochii cu greu. Atunci l-a vazut pe paj aplecat deasupra lui, iar langa el o zeita rosie care il tinea de mana si il privea cu doi ochi speriati, dar calzi, ca si ai mamei. Deci nu murise inca, se gandi, dar oare unde o fi ? Ca nu mai era acolo, intre toti acei zei, in palatul acela urias, ci pe o lavita mica, intr-o incapere scunda, si totul se misca si cu el si in jurul lui, iar acei doi ochi de zeita il priveau speriati. Era rosie ca focul si statea langa paj, iar deasupra lui si a lor erau multe ciudatenii clipitoare care ciripeau.  O mana ii era legata de acea lavita cu ceva si nu o putea misca. Cealalta mana ii era legata de sus, de ceva, iar de la incheietura ei pleca un snur prin care se vedea ca parca ar curge niste apa dintr-o plosca ciudata, legata si ea sus si prin care la fel, se vedea apa din ea. Si totul se misca, de parca ar fi fost intr-un car din acela al zeilor, si parca auzea si urletul acela groaznic de mata salbatica uriasa, si lumea i se invartea in cap si deodata si-a dat ochii peste cap si si-a pierdut iar cunostinta. Pajul se uita la el, apoi la zeita rosie, dar aceasta privea la ciudateniile acelea care clipeau si ciripeau si facea semne ciudate spre ele, de parca le-ar fi certat ca nu il ajuta sa traiasca.

 

Zeul vietii

Cand s-a trezit din nou, statea tot pe o lavita din aceea, dar era in alta parte si nu se mai miscau toate cu el. Era intr-o incapere mica, dar cu tavanul tare inalt. Peretii pareau a fi facuti dintr-o panza alba, si el era tot legat de lavita si tot asa, cu snurul si plosca de apa legate de mana. O zeita alba se uita pe ceva la picioarele lui. Un ciripit nesfarsit se auzea mereu, mereu, in spate, si nu putea vedea ce este. S-a miscat sa se uite, si a vazut ceva ciudat, ca o oala mare, dar nu rotunda, ci in colturi. Si apa din ea era colorata, foarte luminoasa si se misca ciudat, in sus si in jos, si tot felul de licurici si gaze colorate se tot miscau in ea. De la oala aceea plecau o multime de snururi albe, negre sau colorate care mergeau la mainile si picioarele lui, la piept si la burta. Zeita cea alba a venit indata langa el, zicand ceva, si a strigat apoi mai tare, cine stie de ce. Copilul s-a uitat la ea sa inteleaga ce vrea si a vazut ca era frumoasa, atat de frumoasa, si mirosea atat de frumos, ca nu se mai putea opri din mirosit. Imediat au mai aparut, de dupa perete, inca doua zeite albe, care s-au uitat si ele la el si apoi la ea, zambind. Apoi s-au dat la o parte si au intrat si doi zei verzi, din care unul cu barba, iar celalalt fara. Cel fara barba i se parea ca parca semana cu unul din acei insotitori ai zeului alb Nicolas, care il stransese de mana atunci cand a intrat in palatul cunoasterii. Semana foarte bine cu el, dar se gandi ca acela era acolo si nu avea cum sa fie aici. Sau poate ca era, doar i se spusese ca acela ar fi zeul vietii, adica stapanul vietii oamenilor ? Sau nu mai stia el prea bine ... Cine sa mai stie ?

*  *  *

 

-   O, te-ai trezit, dragul de tine. Dom' director, s-a trezit, si-a revenit !

-   Ei, sa vedem. Deci asa, da, da, e in regula, diagnostic confirmat, evolutie normala.

-   Si monitorul arata bine, stabilizat hemodinamic, toate functiile normale.

-   Destul de slabit, destul de stresat, necesita un sedativ si inca un pic de odihna.

-   Draga, du-te cu fetele la mine in cabinet, sa aduca de acolo trusa sterila, am pregatit ce-mi trebuie inauntru. Deschizi si inchizi dupa ele, da ?

-   Ce ai aici, aveti si voi icoane de zeite sfinte ? A ta si-a facut datoria, baiete, si te-a scapat de mai multe ori deja. Merita sa-i multumesti. Dar parca o stiu de undeva, poate ca au mostenit-o si crestinii.

-   Am adus-o, dom' director, poftiti.

-   Pregatiti sedativul, puneti si o doza de antibiotic.

-   Am inchis la loc, ramane aici trusa ?

-   Nu, trebuie dusa alaturi, dar intai sa termin aici. Uite ce zeita are la gat, nu ti se pare cunoscuta ?

-   Parca am vazut-o nu de mult pe Facebook sau asa ceva.

-   Eu ma gandeam ca o fi vreo icoana crestina, mostenita de pe la ei.

-   Nu, altundeva am vazut-o, undeva intr-un album, acum recent. Cred ca in cel de la Medici fara frontiere, poate ca e o doctorita, sau o voluntara, sau o zeita indiana, desi pare europeana dupa chip.

-   Daca reusesti sa dai de ea, anunta-ma, ca mi-a venit o idee, dar mai intai sa vedem cine e.

-   Ma duc acum sa ma uit ?

-   Nu, dupa ce adoarme. Stai cuminte ca nu doare asa tare, si e pentru binele tau.

-   Nu te intelege, dar cred ca pricepe ce vrei si indura.

-   Foarte bine, cuminte baiat si istet. Gata, indata adoarme, lasi aici o fata si poti pleca. Vorbeste cu al tau si cheama-l si pe insotitorul lui, daca trebuie.

-   Da, am inteles. Gata, puteti duce trusa dincolo, una din voi sa revina mai incolo pentru supraveghere. Peste zece minute.

-   Bine sefa, vin eu.

-   Mai stau si eu sa-i vad reactia si sa vad monitorul.

 

*  *  *

 

Cei doi zei s-au uitat pe niste tablite pe care acea zeita frumoasa le-a intins spre ei cand au venit. Apoi s-au uitat la ciudatenia aceea de oala cu apa colorata si cel cu barba a atins-o de mai multe ori. Ori de cate ori o atingea, aceea ciripea altfel, o data mai ascutit, alta data mai gros, de parca o durea. Au vorbit cei doi zei, s-au mai uitat la oala si in tablite si apoi au zis ceva si toate trei zeitele albe s-au intors si au plecat.

Zeul acela cu barba s-a mai uitat la el odata si apoi a plecat si el. Celalalt zeu, zeul vietii, a venit la capul lui, s-a uitat lung la el, l-a mangaiat pe frunte, cum ii facea si mama lui cand inca mai traia, si a zambit. A luat apoi in mana chipul mamei sale, pe care il purta legat la gat cu lant gros de aur, si s-a uitat lung la ea, apoi iar la el, a spus ceva neinteles dupa care l-a lasat la loc. Doua dintre zeitele ce iesisera s-au intors cu un cos de argint stralucitor, pe care l-au deschis si au umblat prin el. Apoi a venit si zeita cea frumoasa si mirositoare, cu o tablita in mana.

Zeul i-a aratat si ei chipul mamei sale si au vorbit in graiul lor. Apoi a facut niste semne cu un betisor pe tablita aceea, apoi a scos ceva din cos si a infipt in el un spin din acela subtire de intepat, de care mai vazuse intr-o incercare din aceea, cand a intrat in lumea zeilor. A intepat ceva lunguiet, scos din cosul acela, si l-a miscat repede, apoi inca ceva din acelasi cos, tot asa, miscandu-l, apoi a venit la el si l-a lovit scurt de doua ori cu mana peste umar si apoi a intepat scurt, adanc, si a inceput sa impinga in mana lui, prin spinul acela, niste apa care durea destul de rau. Copilul a strans din dinti si a rabdat, gandindu-se ca trebuie sa suporte orice acum, daca nu a putut sa mai stea pe picioarele lui pana cand si-ar fi implinit solia. Se gandea ca oricum, e bine ca inca nu a murit, dar pe de alta parte nici nu era prea sigur daca se poate sau nu sa mori in lumea zeilor. Nu prea stia el atunci nici unde se afla si nici ce cauta acolo, dar incepuse deja sa aiba incredere ca zeii aceia sunt mai buni decat oamenii, dupa cum se purtasera cu ei si dupa cate puteri magice aveau. I se parea ciudat ca toate acele puteri si le foloseau sa faca bine si nu sa faca rau, asa cum stia el ca fac zeii, de la preoti si de la osteni.

Dupa ce zeul verde l-a intepat, cele doua zeite albe au plecat cu cosul lor argintiu si el a mai ramas doar cu acel zeu al vietii si cu acea zeita tare frumoasa si cu acel miros atragator al ei. Dar capul i s-a facut tot mai greu, si ochii i s-au inchis, si ciripitul acela s-a pierdut si el pe undeva, apoi a adormit, sub efectul sedativelor primite.

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

1 comentariu pentru Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4

Adauga comentariul tau
  • postat de vizitator la data de 19.06.2012, 02:25
    comentariu sters pt. spam



Spune-ti parerea despre Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 


Arhiva texte
Un Paşte fericit !
LA MULŢI ANI !
RISCUL LUI MOISE
CONSERVATORII
SOLUTII SOCIALE. EDUCATIE, MUNCA, RESPONSABILIZARE
PROGRESUL CALITATIV – VIITORUL UMANITATII
ORGOLIUL, O FORMA DE CREDINTA, CA SI GELOZIA SAU INVIDIA …
CONCURENTA, NECESAR A FI CONTROLATA
DEGENERARE
INVESTITORII SI INFORMATORII … LOR
OMUL, INTRE TEORIE SI PRACTICA
LUMEA DURA, SALBATICA SI PRIMITIVA A AFACERILOR
Ganduri … concediabile
MEDICII SI MEDICINA
REMIXURILE ŞI INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
BOLNAV PE MOARTE, ÎN REPAOS TOTAL
SCRISOARE DESCHISA, CATRE AMICI SI IN-AMICI
JUSTITIE, EDUCATIE, RESPONSABILIZARE
CENTRALISM SI DEMOCRATIE, SAU CONDUCERE SI COORDONARE
VERIGA LIPSA, PREZENTA PRINTRE NOI
PLANIFICAREA DEZVOLTARII
STATIA URMATOARE - SCLAVAGISMUL
DACA DIVINITATEA CHIAR AR EXISTA
PROFETII SI FALSUL IN DECLARATII
A FI PROST SAU A FI FRAIER
NOI SI VIATA DE APOI
ADEVARATA CREDINTA
SI FARA PARTIDE SE POATE … !
CRESTINISMUL, IN TREI RANDURI. LUNGI.
PLEDOARIE PENTRU MICROSISTEMUL ECONOMIC PRIVAT
DESPRE EXTRATERESTRI SI INTALNIRILE DE GRADUL TREI
DE CE ISI INCEARCA OARE DUMNEZEU CREDINCIOSII ?
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI AR PUTEA FI DOAR O ILUZIE ?
O MARE PRIVATIZARE REUSITA - USL-ul
PREDICĂ NETERMINATĂ
PARVENITII POLITICI – FRATRICIZII SISTEMULUI
UN PIC DE FILOZOFIE - Comunista, dar antimarxista
OM LIBER, CAUT STAPAN
LIBERAL SI COMUNIST – O ANTITEZA INEXISTENTA
VREMEA, VREMURILE SI VREMELNICIA
SAMSON SI DALILA – UN EXEMPLU DE MISTIFICARE A REALITATII
PROPUNERE SUPRA-DECENTA
O D A
OMARUL AL DOILEA
ACOLO UNDE ITI STAU PICIOARELE, ACOLO ITI VA STA SI CAPUL …
T E A P A
N O U V E L L E
G A N D A C E L U L
SA NE REAMINTIM DE EMINESCU
PLAN DE PERSPECTIVA
BLESTEM
COLINDELE
POLITICA SI ALEGERI IN 2012 - O ALIANTA CONTRA NATURII
EXCESELE DAUNEAZA …
DESPRE O ANUME VIOLENTA A LIMBAJULUI IN PUBLIC
CRITICA FARAMELOR DE VIATA
BUNATATEA DIVINA ... ?
DESPRE CREDINTA FARA DISCERNAMANT
CLASA A III-A SI LEGILE NATURII
RUGA
EVOLUTIA
LIBERTATEA
OARE DUMNEZEU DE CE N-O FI CREZAND IN OAMENI ?
DESPRE MESAJUL PASCAL AL PAPEI
REFORMA A AJUNS SI LA PORUNCA A SASEA
A C T U A L I T A T I
INTRE A CREDE SI A INTELEGE
DE CE INCA NU AM INCREDERE IN POLITICIENI
VERIGA LIPSA
EVOLUTIA LA HOTARUL DINTRE VIATA SI MOARTE
DESPRE EVOLUTIA SPECIILOR
DUMNEZEU TREBUIE OARE APARAT ?
CE, TE CREZI DUMNEZEU ?
CONTRAFACEREA - LIPSA DE CALITATE SI PERICULOZITATE
DREPTUL DE A JUDECA SI PEDEPSI
DESPRE PILDA TALANTILOR
TRIUNGHIUL BERMUDELOR NOASTRE
CONDUCEREA DE STAT
STATUL SI NOI
EU SI PARAZITII
GLOBALIZAREA
CONTRABANDA
EVAZIUNEA
DREPTATEA ROMANEASCA
CRIMA INDUSA SI PEDEAPSA ERONATA
LA JUDECAREA UNOR CRESTINI
SOLUTIE DE VINDECARE
OMULUI SA NE RUGAAAM … !
DISCRIMINAREA
PARAZITISMUL ATACA DIN NOU
DE CE MI-A SUNAT CEASUL
ATEISM SI CRESTINISM
MASELE SI DEMOCRATIA
IMPOZITAREA MULTIPLA
CHIRURGIE UMANITARA
OAMENI SI MASINI
ATESTATUL DE CONDUCERE
ATESTATUL DE MATURITATE
REDIRECTIONAREA SPRE UTIL A TENDINTEI DE JOACA A COPIILOR
DACA SUNT OM ...
CHESTIUNEA TIGANILOR
CREDINTA SI STIINTA
LA JUDECATA DE APOI
NEDUMERIRE
PENTRU ZONA DE DESTINDERE
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 2
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - final
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 18
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 17
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 16
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 15
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 14
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 13
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 12
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 11
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 10
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 9
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
PROBLEME DE DEZBATUT IN SOCIETATE
PRELUDIU LA LUCRAREA MEA, APOCALIPSA DE CATIFEA
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 11
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 10
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 7
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 6
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 2
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR, roman - 1
PUBLICITATE LA ROMANUL MEU
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR – roman
OPINIA MEA DESPRE "CIRIPITUL" CU FATA UMANA
MAFIA COMUNITARA
JUNGLA URBANA
INTEGRARE
FANTEZIE
DIALOG LA NIVEL INALT
SPOVEDANIA
STATUL, ECONOMIA SI CRIZA - PENTRU TOTI
POLITICA, RELIGIE SI POVESTI DE ANDERSEN
O PARERE DESPRE RELATIA CETATEANULUI CU DIVINITATEA
SECRETELE ZEILOR
REFORME 2011 - PAREREA MEA
ACEASTA ESTE PAREREA MEA DESPRE ...
RESEMNARE
AS VREA SI EU SA IUBESC ROMANIA
PREZENTAREA AUTORULUI
CINE SUNT EU. PROFIL DE AUTOR