Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5

Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5

postat la data 09.01.2012, ora 09:40
categorie: Ficțiune

Share | |


 


PARTEA A TREIA - IN LUMEA ZEILOR - continuare, 2

 

Taine deslusite

Prizonier al terapiei intensive si apoi al recuperarii accelerate, copilul nu mai stia ce se mai intamplase dupa ce lesinase. Cazuse in holul Universitatii, sub privirile intregii elite prezente la ceea ce se dorea a fi o receptie. Directorul spitalului universitar din oras, unul dintre cei mai distinsi epidemiologi in viata, prezent la intrevedere, ii dadu diagnosticul instantaneu si chema salvarea. Era vorba de o infectie banala, dar pentru care copilul probabil ca nu avea imunitate si trebuia intervenit de urgenta, pana nu avea sa se agraveze.

-   Atentie, pericolul este bilateral, va sfatuiesc si pe dumneavoastra sa va izolati si sa va urmariti starea de sanatate, pentru ca nu doar ei nu au imunitate la virusii nostri, ci nici noi s-ar putea sa nu avem la ai lor, din cauza diferentei mari de timp intre cele doua civilizatii. Recomandarea mea este sa amanati toata aceasta receptie pentru o alta zi, si sa va imunizati cat mai repede, ca sa nu se declanseze vreo epidemie. El este copil, a cedat mai repede, dumneavoastra sunteti adulti si rezistati mai mult, dar pericolul e acelasi.

Salvarea, chemata de el, a venit foarte repede, si, la recomandarea distinsului profesor Nicolas, cu care se cunostea mai bine inca de cu seara, directorul a recomandat insotirea copilului de catre pajul sau, care ar fi urmat sa fie si el imunizat si urmarit de personalul de la spital mai apoi. Pe print hotarara sa-l mai amane putin, pentru ca parea sa se simta foarte bine si profesorul ceruse ingaduinta, pentru ca aveau de discutat lucruri foarte importante cu acesta ocazie.

-   Cand terminam, venim si noi la spital si ne supunem investigatiilor si tratamentelor necesare, dar acum am vrea sa lamurim repede cateva chestiuni legate da aceasta calatorie, motiva profesorul in fata doctorului. Poate ca o ora-doua nu agraveaza situatia.

-   De acord, nu pare a fi nici o urgenta nici pentru el si nici pentru dumneavoastra, lasati ca rezolvam dupa aia. De copil ma ocup eu, plec imediat la spital sa-l supraveghez. Va astept acolo cand terminati.

-   Multumesc, doctore, pentru ajutor, raman dator, si ne vedem un pic mai tarziu.

Cei prezenti se imprastiara foarte repede, iar din atmosfera festiva se alese praful in cateva minute. In afara de Nicolas si print, pe holul celebrei universitati nu mai erau decat cativa oameni care adunau resturile lasate in graba de musafiri si faceau curat dupa ei. Afara mai astepta doar masina cu care venisera musafirii si cea cu care venise profesorul, ambele insotite de jandarmi si agenti raspanditi prin perimetru. Ceilalti se retrasesera odata cu multimea, pentru a respecta instructiunile si recomandarile de evitare a epidemiei facute de directorul de spital.

Profesorul se uita in jur, evalua situatia si il invita pe print inauntru. Se mira si el de intorsatura pe care o luasera lucrurile si parca il incerca tentatia sa accepte interventia divinitatii. Pentru ca era chiar ceea ce trebuia pentru a salva deconspirarea unor secrete pe care simtea ca le pierde de sub control.

-   Marite print, dupa cum vezi toti s-au cam speriat si au fugit sa se puna la adapost de primejdie. Noi nu ne speriem insa asa de usor, si daca ai vrea, am putea sa stam un pic de vorba despre necazurile voastre si despre ce e de facut.

-   Prea bine, marite Nicolas, dar poate ca ar fi trebuit sa ii fiu si eu alaturi copilului meu acum, cand e pe cale sa se stinga si el, ca sa nu fie singur, cum a fost mama lui.

-   Nu fi ingrijorat, marite print ! Copilul va fi bine. Vracii nostri il vor cauta de boli si il vor face bine din nou. Va fi din nou cum a fost inainte, nu te ingrijora. Nu este nici vina ta si nici a lui, mi s-a spus ca este vina noastra, pentru ca nu ne-am gandit ca intalnirea dintre doua lumi le poate imbolnavi. Acest lucru e cunoscut, dar am uitat despre el.

Printul ramase uimit. Cum sa fie vina zeilor ? Cum poate un zeu sa recunoasca, asa senin, ca este vina lui, ca a uitat, cand nici oamenii nu recunosc asta decat dupa cazne si munci grele, cand nu mai pot sa indure ? Ciudata lumea asta a zeilor, ciudati zeii astia, greu de inteles de catre muritori.

-   De aceea, am vorbit cu vracii nostri sa va ajute si pe voi, pe tine si pe pajul copilului, sa nu patiti ca si el. Si asa ca o sa mergem indata la palatul lor, al vracilor, ca sa ne intepe si pe noi cu ceva si sa ne dea puterea necesara de a invinge rautatea bolii. Pajul este deja acolo, cu copilul, si a primit cele trebuincioase, sa-i fie bine.

Printul ramase iarasi fara grai. Si zeul Nicolas trebuia intepat ? Pai zeii se imbolnavesc si ei, ca si muritorii ? Si de ce spunea ca toti acei zei s-au speriat si au fugit ? Nu mai intelegea, era peste puterile lui ...

-   Ce se intampla, nu ai incredere in mine ?

-   A, nu, marite Nicolas, sa-mi fie cu iertare, dar uite ca nu pot sa inteleg ... Cum adica, de ce s-au speriat toti acesti zei de boala, zeii se imbolnavesc si ei ca si muritorii ?

-   Ei, asta e de lamurit, dar nu aici. Ai incredere in mine ? Ma crezi ca nu te mint cand iti spun ca am lasat copilul pe maini bune si ca se va face bine ?

-   Da, marite Nicolas, nu am nici o indoiala ca tot ce mi-ai spus e intocmai.

-   Bine, atunci haide sa vorbim un pic despre asta si despre altele, si tu sa ma inveti pe mine ce nu stiu eu, iar eu sa te invat pe tine ce nu stii tu, si asa o sa fie bine pentru amandoi. Ce zici ?

-   Prea bine, sa vorbim.

-   Vom merge mai incolo, sa cautam un loc unde sa fim doar noi si sa stam la sfat. Vino cu mine.

Nicolas mai preda acolo din cand in cand si cunostea bine localul universitatii. Se descurca deci cu salile si cu coridoarele. Cunostea si personalul, avea trecere si pe la profesori, toata lumea il cunostea ca pe o personalitate deosebita, dar oricum nu era cazul acum, cand pe holuri batea vantul. Au urcat niste scari impunatoare si apoi au intrat in sala festiva, care era deschisa si pregatita pentru ei. S-au asezat fata in fata la o masa de pe podium, de unde se vedea totul. Draperii lungi opreau lumina sa intre cum vrea ea inauntru.

-   Asa cum imi spunea acel vraci al nostru, pe copil raul l-a lovit mai repede pentru ca e si mai firav, dar si fiindca el nu a baut vin la masa, ca voi. De aceea voi rezistati mai mult. Dar haide sa vorbim de ale noastre. Daca tot s-a imbolnavit copilul si intalnirea cu ceilalti trebuie amanata, daca tot am pierdut ziua de astazi, e bine ca cel putin sa putem discuta noi doi, in liniste, despre ajutorul de care aveti nevoie.

-   Prea bine, marite Nicolas, eu de aceea am venit aici, ca sa vorbesc despre ceea ce ne apasa si despre ceea ce ne poate ajuta. Iar daca vom vorbi mai intai doar noi sau nu, asta nu eu hotarasc.

-   Acum suntem doar noi doi aici, nu ne aude nimeni si, daca e sa vina cineva, noi il vedem inainte sa ne vada el. Deci, putem vorbi in liniste. Cum putem sa te ajutam ? Cum crezi tu ca am putea ?

-   Daca zeii ar vrea sa ne ajute, nu cred ca sunt eu in masura sa le dau sfaturi. Zeii trebuie ca stie ce e de facut si vor face negresit, dar daca trebuie sa spun ce cred eu o voi face, marite Nicolas.

-   Desigur, poti fi ajutat. Nu superi pe nimeni daca ceri ce ai nevoie, cu atat mai mult cu cat pentru asta ai fost trimis sa vii aici, in lumea noastra. Sau cel putin asa am inteles eu din ce mi-ai spus. Spune deci, cum sa te ajutam ?

-   Poporul meu este acum la mare stramtoare si la necaz. Asa cum am mai pomenit, vecinii nostri razboinici vor sa vina cu oaste mare sa ne cotropeasca, sa ne robeasca femeile si copiii, sa ne jefuiasca vitele si granele, sa ne ia aurul si sa ne ucida barbatii. Au pornit deja, si in zilele care vin vor ajunge la hotarele noastre. Batranul meu tata, regele acestui tinut, nu poate sa adune atata oaste cata ar trebui pentru a le face fata. E drept ca ei sunt niste venetici si niste netrebnici, dar au ajutor de la marele preot al templului zeilor, care mai intai i-a asmutit asupra noastra, apoi le-a promis aur si acum le trimite si oastea lui, si are oaste buna si mare, cu ostasi mai invatati, si cai mai multi, si arme mai bune decat noi. Noi avem doar barbatia si vitejia ostasilor nostri, si dorinta de a ne apara avutul si familiile. Noi nu ne temem de moarte, dar asta nu ne ajuta sa nu murim, iar glia noastra va ajunge a lor, cu tot ce e pe ea si sub ea, si cu tot cu strabunii nostri.

-   Sa stii ca barbatia si vitejia fac mai mult decat o oaste intreaga, marite print. Dar, daca e sa ai incredere in mine, sa stii ca nu va vor invinge. Vitejia voastra va birui. Numai ca, dupa cate se stie pe la noi, parca tot voi ati fi de vina. Nu v-ati trimis voi ostenii pe pamanturile lor ? Nu ati lovit voi oastea lor, facand-o de rusine ? Nu ati luat voi robi si prada din satele lor ? Si asta nu doar o data, ci chiar de mai multe ori, si chiar si dupa ce solii lor v-au cerut sa va opriti !

-   Asa este, marite Nicolas, dar, sa fiu iertat ca o spun, oare zeii nu stiu ca nu noi, poporul acestei cetati, am trimis osteni si am facut prada, ci marele preot si ostenii sai ?

-   Nu, la noi se stie doar ca au fost osteni care au plecat de pe pamanturile voastre, care i-au intaratat si i-au umilit, iar aceasta incercare de acum e un raspuns la nesfarsitele hartuieli pe care le-ati tot facut.

-   Inseamna ca marele preot si preotii care il slujesc pe el au mintit zeii cand le-au spus ce s-a intamplat. Pentru ca nu tatal meu si nici eu nu am trimis osteni acolo, noi am vrut sa fim in pace cu vecinii si ne-am multumit intotdeauna cu ceea ce zeii ne-au dat si creste pe pamantul nostru. Glia nostra stramoseasca este destul de manoasa, iar muntii au destul aur, arama si fier pentru nevoile noastre. Doar ca preotii, si mai ales marele preot, nu se mai pot opri din adunatul de averi nesfarsite, si isi trimit ostenii lor, platiti din aurul templului, sa jefuiasca vecinii. Si mereu spun ca asta e vointa si dorinta zeilor. Iar daca asta e vointa zeilor, noi nu ne putem opune, dar asta atrage mania vecinilor si ei vin acum sa ia inapoi ceea ce au pierdut si inca ceva pe deasupra, ca si cheltuiala de lupta. Noi le-am dat preotilor si templului tot ce ne-au cerut, aur si grane, vite si vanat, vin si alte cele. Dar ei spun ca zeii le cer si mai mult, si de aceea se duc ostenii lor sa ia prada si robi din tinuturile altora, suparandu-i. De aceea am venit noi aici, ca sa ne rugam zeilor ori sa nu mai ceara mai mult decat pot muntii nostri si glia nostra sa ne sa dea, ori sa ne ajute sa scoatem mai mult, ori daca nu sa ii opreasca pe razboinicii aceia, pentru ca, daca acestia ne ucid pe noi, nu o sa mai putem sa le dam zeilor nici macar putinul acela pa care il dadeam pana acum, si vor ramane fara nimic. Asta e toata ruga noastra, marite Nicolas !

-   Da, da, am inteles. Deci, acei razboinici vin pentru ca preotii vostri ii ataca fiindca vor mai multe bogatii pentru zei ... Si ce fac cu bogatiile acelea ? Cum le dau zeilor ?

-   Din vite si din grane aduc jertfe de sange si de ardere. La fel si din robii luati si din fetele fecioare pe care le-au rapit. Iar aurul, argintul si odoarele le duc intr-o pestera, in munte, o pestera sfanta, doar a lor, din care zeii isi iau tot ce au trebuinta.

-   Si cum isi iau zeii ce au trebuinta ?

-   Asta eu nu stiu si nu ar putea sa stie cineva, e taina mare, o stiu doar marele preot si poate ca si preotii, supusii lui. Dar se stie ca numai marele preot intra sa vorbeasca cu zeii, ceilalti stau la intrare. Ei au voie doar pana la usa tainitei si atat. Cheia o are doar marele preot. Iar in jur, pana la poalele padurii, nimeni nu se poate apropia, nici om si nici jivina, pentru ca padurea e pazita zi si noapte de ostenii marelui preot, inarmati pana in dinti. El ii plateste si doar lui i se supun.

-   Si cine duce aurul in tainita aceea, marele preot ?

-   Nu, nu, el doar porunceste. Ostenii il duc pana la gura pesterii. Apoi, mai departe il duc robii si cu fetele care intra acolo, si care nu mai ies niciodata, nici vii si nici morti, pentru ca nimeni nu i-a vazut, si de aceea toti cred ca zeii vin sa ia atat bogatiile, cat si robii si fetele.

Nicolas ramase pe ganduri. Dadu din cap, gandindu-se la cine stie ce, o vreme. Printul tacea si el, respectuos. Intr-o vreme, Nicolas vorbi din nou.

-   Zeii nu au luat nimic din acea pestera. Este o mare pacaleala cu care preotii vostri aduna bogatii si cine stie ce fac ei acolo cu robii, cu fetele, cu merindele. Zeii nu au luat nici bogatii si nici robi sau fete. Dar stii unde e acea pestera ? Stii cum putem ajunge la ea ?

-   Eu cunosc toate locurile tinuturilor noastre, pentru ca tatal meu m-a desemnat sa-i fiu mostenitor, si le-am batut la pas ca sa le cunosc pentru caz de nevoie. Dar despre locul unde este acea pestera nu mi-a spus, si nici eu nu am intrebat, pentru ca este pestera lor sfanta si nimeni nu are nevoie sa mearga acolo. Cel care indrazneste negresit va muri, ori din pedeapsa zeilor, ori din cea a ostenilor marelui preot. Asa ca nu aveam de ce sa intreb si nici de ce sa mi se spuna.

-   Daca stiam unde e, puteam sa mergem cat de repede acolo, ca sa o vedem. Dar cel putin stii locurile, padurea ?

-   Da, locurile le stiu, sunt in ceilalti munti, de la rasarit, cale de trei zile cu carul cu boi. Dar nu am fost niciodata mai departe de hotarul lor, pentru ca e pazit de osteni strasnici, care nu se supun nimanui, ci doar marelui preot

-   Uite ce vreau eu sa iti spun. Oamenii sunt de trei feluri. Primul fel este cel al oamenilor intelepti, care inteleg lumea si lucrurile in alcatuirea si in rostul lor. Acestia smulg acestei lumi si acestor lucruri multe taine, apoi se straduiesc sa ii invete si pe altii. Ei sunt cei care fac bine si ajuta pe toata lumea. Apoi, sunt oamenii muncitori, care desi vad si aud, nu inteleg prea multe in jurul lor. Acestia sunt insa cuminti si ascultatori si, daca le ceri sa faca ceva, muncesc cu ravna si nu se lasa pana cand nu fac acel ceva asa cum li s-a cerut. Ei fac si bine si rau, dupa cum li se cere. Iar al treilea fel este de oameni rai, cei care mint, fura, inseala, ucid, jefuiesc, asupresc, si care iubesc bogatia si puterea si le cauta peste tot, luandu-le de unde le gasesc cu pretul multor vieti.  Ei fac doar rele, darama si strica tot ceea ce ating. Ce zici, asa este, sau nu ?

-   Asa este, marite Nicolas, cu multa intelepciune ai spus lucrurilor pe numele lor. Nici eu nu cunosc un altfel de om afara de cel intelept, de cel muncitor si de cel rau.

-   Iar preotii sunt si ei oameni, marite print, nu sunt zei. Sunt si ei deci ori intelepti, ori muncitori, ori rai. Iar preotii vostri, daca bine am inteles, sunt oameni rai. Si nu e de loc bine, pentru ca zeii sunt buni, iar cei care ii slujesc trebuie sa fie deci si ei buni. Crezi ca este intelept ce spun eu ?

-   Da, asa este, zeii sunt buni si intelepti, iar cei care ii slujesc ar trebui sa fie la fel, adica buni si intelepti, dar daca a fost voia zeilor ca ei sa fie altfel, noi nu ne putem opune.

-   Daca zeii sunt buni si conduc lumea, inseamna ca cei care conduc trebuie sa fie intelepti, pentru ca altfel lumea se prabuseste. Asta pentru ca cei rai doar strica si darama, pe cand cei intelepti si cei muncitori ridica si construiesc, iar daca toti ar darama si nimeni nu ar mai construi lumea s-ar darama si ea. Deci, inteleptii trebuie sa conduca, muncitorii sa construiasca ce le cer inteleptii si raii trebuie sa fie ori osteni, ori calai, ori morti. Asa e ?

-   Da, asa e.

-   Ceea ce ti-am spus pana acum, despre felul oamenilor, e bine sa nu mai spui decat unor intelepti, pentru ca cei muncitori nu inteleg si vorbesti degeaba, iar cei rai te vor uri si vor incerca sa te ucida pentru asta, vazandu-se descoperiti in toata uraciunea lor. Iar daca cei care conduc trebuie sa fie intelepti, atunci si preotii trebuie numiti dintre intelepti, dar numai zeii au puterea si caderea de a-si alege preotii, asa e ?

-   Da, asa spun si ei, ca zeii i-au ales sa le fie slujitori si ca oamenii nu se pot opune, pentru ca vor starni mania zeilor. Si noi nu ne-am opus, doar ca suntem cu griji ca trebuie sa ne aparam poporul de cei care vin peste noi pentru ca au fost intaratati de preoti si de ostenii lor. Asa cum zeii cunosc deja, ei au multi osteni, dar aceia pazesc doar avutul preotilor si al zeilor, si nu apara cetatile noastre. Si pleaca de acolo doar pentru jafuri, in taina, si atat.

-   Uite, astazi am sa-ti deslusesc taine pe care doar putini le cunosc aici la noi, in lumea noastra, si nimeni acolo la voi, in lumea voastra. Esti viteaz, esti intelept, si intr-o zi vei fi rege. De aceea iti voi putea spune si astfel de taine, pe care doar putini din cei care le cunosc le si inteleg. Dar mai inainte trebuie sa iti spun ca, daca aceste taine ajung  sa fie auzite de cine nu trebuie, mari necazuri iti vor face. De aceea e bine sa le spui doar celor de mare incredere, care sa le spuna si ei tot asa mai departe, unor oameni de mare incredere.

Printul ramase putin pe ganduri, privind la Nicolas. Acum vrea sa-i spuna taine namaiauzite, si doar putin inainte spunea ca a gresit si ca e vinovat. Ciudata purtare. Oare de ce o fi asa de ciudata lumea asta a zeilor ? Dar tainele nu ii sunt straine si tinerea lor nu e ceva aparte. Stie multe taine inca din copilarie, si nu le-a spus nimanui.

-   Da, marite Nicolas, voi putea tine aceste taine doar pentru mine. Dar, daca acestea nu ne pot ajuta sa traim in pace si liniste si sa ne biruim dusmanii care ne cotropesc, poate ca e mai bine sa nu le stiu.

-   Tocmai aceasta e dorinta mea, sa te ajut pe tine si sa ajut si poporul tau. Asculta deci cu atentie. Eu, Nicolas, iti spun ca tot ceea ce vei afla acum este adevarat, si ca toate aceste adevaruri se pot dovedi. Astazi te-ai mirat ca zeii acestia se sperie si fug de boala si ca eu am nevoie sa fiu intepat ca si tine de un mare vraci ca sa scap de blestemul acelei boli. Asa e ?

-   Da, asa e.

-   Marite print, stiu ca nu prea o sa-ti vina sa crezi, dar trebuie sa stii ca zeii nu exista, nu sunt zei in lumea asta si nici in alte lumi.

Printul se uita la el neincrezator, zambind. Se astepta la cine stie ce taina nemaipomenita, care sa-i explice mistere sau ciudatenii, macar unele din acelea foarte multe pe care le intalnise la tot pasul, de cand ajunsese in lumea zeilor. Iar Nicolas glumeste, ca un om, si asta este o alta ciudatenie de-a zeilor pe care el nu o intelege. Sau poate ca vrea sa-l puna doar la incercare ? Vrea sa-i vada credinta ?

-   Adica eu nu ascult pe nimeni acum, si e doar o inchipuire de a mea ?

-   Stiu ca e greu de crezut, pentru ca asa ai fost invatat de copil, ca toata lumea este facuta si condusa de zei. Si acum esti in lumea lor, ii vezi cu ochii tai ... Ai vazut minunile si puterea lor ... Asa este ?

-   Asa este, marite Nicolas, zeii sunt aici si eu ii vad cu ochii mei si ii ascult cu urechile mele. Iar minunile lor sunt la tot pasul, si le-am vazut si in lumea noastra, dar aici sunt mult mai multe, mereu vad ceva nou si ma minunez de intelepciunea si de puterea lor. Sau poate doar visez ? Sau poate am vedenii ? Sau e numai o parere ?

-   Nu e o parere ca vezi si auzi, nu e o parere nici ca intalnesti mereu lucruri necunoscute si surprinzatoare. Esti, intr-adevar, in lumea noastra si totul se intampla aievea. Doar ca nu te afli in lumea zeilor, ci intr-o alta lume a oamenilor, pentru ca zeii nu exista, nici in lumea aceasta si nici intr-o alta lume, asta vreau eu sa-ti spun. Eu nu sunt zeu, sunt un om si sunt muritor, ca si tine. Si nu numai eu, ci noi toti, cei cu care te-ai intalnit, suntem oameni, ca si voi, numai ca suntem oameni dintr-o alta lume, care va sa vina peste doua mii de primaveri. Ca sa intelegi mai bine, noi suntem urmasii vostri, stranepotii stranepotilor stranepotilor vostri. Si te pot convinge de asta.

Printul privi din nou la el lung si neincrezator. Poate ca totusi vrea sa-l puna la incercare ? Poate ca ...

-   Vad ca nu crezi, dar adu-ti aminte, cand ai iesit din pestera aceea, ti s-a parut ca esti in alta lume, sau ti s-a parut ca lumea e aceeasi, dar schimbata ?

-   Da, era aceeasi, dar altfel.

-   Asta arata ca ce spun eu e adevarat. Si azi ai vazut cu ochii tai cum se poarta acesti zei si cum se sperie si fug sa nu se imbolnaveasca de la musafirii lor. Daca erau zei, nu le pasa nici de asta, si nici de multe altele, si nici nu greseau si nici nu uitau. Si stiau ca voi veti veni si va stiau si graiul si stiau si cum veti merge inapoi. Si va stiau si gandurile si nici macar nu trebuia sa veniti voi incoace, pentru ca veneau ei la voi ca sa va ajute. Si o sa iti mai aduc si alte dovezi, in zilele care vin, cand o sa te duc sa vezi locurile acestea. Daca esti atent si le cunosti, vei vedea ca sunt locurile voastre, doar ca a disparut padurea si au aparut palate si castele si o cetate, dar pamantul si apele sunt tot acolo unde erau si inainte. E tot lumea voastra, dar dupa tare mult timp. Iar cand o sa-mi arati unde ar trebui sa fie cetatea voastra, eu o sa-ti arat unde a fost, si o vei recunoaste, pentru ca o cunosti. Pentru ca cetatea voastra astazi nu mai este, timpul a ruinat-o, dar i-au ramas ingropate urmele. Asa cum dupa oameni raman oasele dupa ce mor, si dupa cetati raman zidurile dupa ce timpul le doboara, ingropate in pamant.

-   Si puterea voastra, si intelepciunea voastra, de unde sunt ? Nu de la zei ?

-   Nu. Si noi suntem oameni ca si voi, adica putem fi intelepti, muncitori sau rai. Voi v-ati intalnit doar cu cei intelepti, si acestia au adunat intelepciunea a doua mii de primaveri si de aceea vi se par a fi zei. Doar ca nu sunt. Daca vei mai sta prin lumea noastra, sa te uiti atent in jur, vei vedea ca doar vesmintele si puterile ne sunt altfel, dar felul in care ne purtam este ca si al vostru. Si la noi sunt oameni insemnati, cum sunt si la la voi, si oameni care ii servesc pe acestia, dar si osteni, vraci, invatatori si alte feluri de oameni. Si aici sunt oameni muncitori si poate ca ne vom intalni si cu ei, dar sunt si oameni rai si de acestia voi incerca sa va feresc atat cat voi putea. Nu te-a mirat, cand ne-am intalnit, ca zeii nu va stiu graiul ?

-   Ba da, si nu am inteles de ce zeii nostri nu ne inteleg, dar mai apoi am gandit ca poate erau zeii altora, pentru ca stim si noi ca fiecare neam are zeii lui.

-   Da, ai gandit intelept, dar de fapt e pentru ca graiul vostru s-a pierdut peste timp, si doar eu si cativa invatacei de-ai mei il mai cunoastem, si asta doar pentru ca l-am cautat si l-am invatat ca sa va putem descoperi tainele, care s-au pierdut si ele prin veacurile care au trecut. Ca in acest timp multe s-au intamplat, bune si rele, si unele s-au uitat. Iar noi am vrut sa stim mai multe despre stramosii nostri daci, si de aceea am invatat si graiul, si de aceea am si venit azi la pestera aceasta, de care stiam ceva, dar nu prea multe si nu prea bine. Si asa s-a intamplat, uite, sa ne intalnim. Poate ca zeii au vrut asta, dar nu stiu care zei, ca aici nu sunt si nici prin alte parti nu am dat de ei. Iar daca voi credeti ca noi suntem zei, si noi, la randul nostru, daca am merge vreo doua mii de primaveri inainte, poate ca am crede la fel despre acei oameni de atunci, care trebuie ca se vor schimba destul si ei fata de cum suntem noi acum.

-   Am inteles, marite Nicolas ... Dar atunci nu inteleg, cum am ajuns aici daca nu zeii ne-au adus ?

-   Asta nu stiu nici eu sa iti spun, dar o multime de oameni din acestia intelepti de aici, despre care tu crezi ca sunt zei, care acum cerceteaza pestera aceea si locurile, ca sa caute taina acestei veniri. Daca eram zei, le stiam pe toate, dar pentru ca nu suntem zei nu stim decat ceea ce am reusit sa invatam. Eu as vrea sa mai aflu si cum se poate pleca de aici inapoi, pentru ca as vrea sa te ajut sa pleci inapoi impreuna cu cei cu care ai venit, dar inca nu stiu nimic despre asta. Si nu doar ca nu noi v-am adus aici, dar nici macar nu am stiut ca veniti si de aceea ati fost prinsi acolo, in padure, pentru ca nu stia nimeni cine sunteti si ce cautati. Iar intalnirea noastra a fost absolut intamplatoare, pentru ca eu venisem aici fiindca am auzit ca exista o pestera ciudata si am vrut sa o vad, fara sa stiu ce inseamna acel ciudat. Asta ca sa intelegi cum ne-am intalnit, dar ca sa continui cu ce am inceput si sa te fac sa ma crezi ca nu suntem zei, acum te intreb: la voi, cand moare un om, ce faceti cu el ?

-   Il ingropam, cu mare cinste, daca a fost om cu stare sau un om bun si iubit, sau la loc ferit, daca a fost rau sau daca este din cei care nu au de niciunele.

-   Si ii puneti vreun semn, ca sa se stie ca acolo sta vreun om ingropat, si cine a fost acela ?

-   Da, la cei buni si la cei cu stare le punem, dar la ceilalti nu.

-   Si noi facem la fel. Uite, ridica-te si vino aici, sa-ti arat. Vezi acolo, imprejmuirea aceea ?

-   Da, o vad.

-   Vezi ca inauntru sunt multe pietre puse in rand ?

-   Da, le vad.

-   Sunt locuri in care sunt ingropati mortii nostri. Daca te uiti cu atentie, ai sa vezi ca multe au flori pe ele. Dar flori mai sunt si pe niste movilite, unde nu sunt pietre.

-   Da, am vazut.

-   Noi avem alte obiceiuri decat voi, pentru ca timpul mai schimba din obiceiuri, si a trecut tare mult timp de la lumea voastra la lumea noastra, doua mii de primaveri. Dar nu sunt chiar mult diferite, pentru ca toate locurile de ingropare care au pietre sunt ale unor oameni cu stare sau buni, pe cand cele fara pietre sunt ale unor oameni sarmani sau rai, ca si la voi. Acolo ne ingropam noi mortii, pentru ca suntem oameni si murim. Iar dincolo, in partea aceea, e un palat mare cu varf, il vezi ?

-   Da, il vad,  e ca si caciulile noastre.

-   Exact, si acela este un templu de aici, din lumea noastra. Si noi avem temple, si la noi oamenii care nu sunt intelepti se inchina la zei care nu exista si asteapta sa li se dea, sa li se faca, sa li se spuna ce au de facut, pentru ca e mai usor decat sa isi caute, sa isi faca, sa ia singuri hotarari. Sigur ca nu ii ajuta nimeni si au de suferit, dar cel putin au pe cine da vina, pentru ca se pacalesc singuri si spun ca nu ei sunt de vina, ci zeii care nu i-au ajutat. Si grijile nu dispar, dar oamenii mai incearca odata, mai spera, poate ca de data aceasta ii ajuta vreun zeu, si timpul trece, ei mor, iar cei care vin dupa ei fac la fel si tot asa. Si ei aduc ofrande la preoti, ca si voi, si tot degeaba, pentru ca din acestea se imbogatesc preotii, care nu ii ajuta cu nimic, decat cel mult cu vorbe mieroase, ca sa le mai aduca si altele. Vremea a trecut, zeii de astazi sunt altii, un fel de oameni morti, dar oamenii vii au ramas la fel, doar ca acum sunt stapani peste mai multe minunatii, pe care oamenii intelepti le-au facut si le-au lasat mostenire tuturor la moartea lor, asa cum si oamenii rai isi lasa relele mostenire celor care vin.

Printul ramase pe ganduri. Si atunci, daca sunt oameni si nu zei, cum anume o sa-i ajute ? De ce le-a spus Nicolas ca vor castiga batalia si ca ei ii vor ajuta ? Cum se vor mai intoarce oare in lumea lor, pentru a lupta si a-si apara familiile si avutul ?

-   Si atunci, cum or sa ne ajute zeii ?

-   Voi va veti ajuta singuri, prin vitejia si istetimea voastra. Dar si eu o sa va ajut. Uite, acum v-am ajutat cand ti-am spus sa nu pierzi vremea asteptand ca zeii sa faca ceva in locul tau. Daca stii ca nu vine nimeni ca sa faca treaba in locul tau, faci singur si iesi in castig. Mai departe, daca eu inteleg exact care sunt necazurile voastre si din ce s-au nascut ele, pot sa te ajut sa le sapi la radacina, ca sa se usuce si sa moara. In acelasi timp, asa cum ti-am mai spus, as vrea sa va ajut sa plecati cat de repede inapoi, ca sa va puteti ajuta poporul. Oricum, este bine sa intelegi ca zei nu exista, chiar de loc. Poate ca au fost candva, odata, foarte de mult, inainte de a exista oameni pe pamant, poate ca au facut ei ierburile si copacii, animalele si pestii, chiar si pe oameni. Dar, dupa ce i-au facut, au plecat in drumul lor si nu au mai venit niciodata inapoi, niciodata.

-   Dar daca nu le-au facut zeii toate astea din lume, cine sa le fi facut ?

-   S-au facut singure, dar nu vreau sa vorbim despre asta acum. Nu te ajuta cu nimic daca stii sau nu cum s-au facut singure. Dar te poti uita in jurul tau, cand ajungi inapoi in lumea ta, si vei vedea ca fiecare vietate isi face singura urmasii, nu vine nici un zeu sa-i faca. Si iarba, si pomii, si pestii, si animalele, chiar si oamenii isi pun singuri samanta la locul ei si din ea creste un vlastar tanar, care devine matur, isi indeplineste rostul sau si apoi moare. De aici poate ca ai vrea sa pui o intrebare, si anume cine i-a facut pe primii. Asta insa e inca o taina pe care si noi inca o mai cautam, si la care pana acum i-am gasit mai multe raspunsuri, si nu doar unul singur, care sa fie adevar curat. Dar totusi, nu vom vorbi despre asta azi, bine ?

-   Fie voia ta, marite Nicolas.

-   Deci, nu exista zei, dar daca taina asta o vei spune preotilor, acestia te vor ucide, pentru ca, daca nu exista zei, nu ar trebui sa existe nici preoti, iar lor nu le place chiar de loc sa ramana fara averea si puterea lor si sa mearga la munca. Iar daca le-o spui celor multi si nestiutori, si ei te vor ucide, pentru ca asta inseamna ca toata increderea lor ca cineva ii va putea ajuta la necaz se spulbera, iar ei tocmai pe aceasta speranta se sprijina. Chiar daca e doar o minciuna, le place si nu vor sa traiasca fara ea, asa cum omul caruia ii place bautura nu vrea sa mai traiasca fara, chiar daca il duce la ruina si la rele. Ei asa cred, ca daca nu mai au de la cine astepta sprijin in lumea lor si speranta intr-o lume a zeilor de dupa moarte, atunci nu mai au de ce trai. Si lor nu le place sa nu mai traiasca, deci isi vor cauta un conducator care sa le dea aceasta speranta si pe mai departe, chiar daca ii minte, pentru ca cel putin stiu pentru ce si pentru cine muncesc sau lupta. Doar inteleptii te pot intelege, dar acestia sunt foarte putini si iti vor cere dovezi, pe care nu ai de unde la scoate, deci te vor considera mincinos ori rauvoitor si te vor inlocui cu un altul, care gandeste si vorbeste ca si ei. De aceea trebuie sa tii taina doar pentru tine, si este bine sa nu o spui decat urmasilor tai, pe patul de moarte, dar si acestora doar daca sunt de incredere, intelepti si cercetatori, ca sa-si caute singuri dovezile trebuincioase. Acestea sunt peste tot, dar nu oricine le vede le si pricepe. Iar celor rai iarasi, nu are rost sa le spui. Ei stiu ca nu exista zei, pentru ca ca nimeni nu ii pedepseste pentru faradelegile lor daca oamenii nu ii pot dovedi ca le-au facut, dar nu vor recunoaste niciodata asta. Lor le convine ca cei multi sa creada ca sunt, pentru ca doar ei chiar pe numele zeilor se jura ca nu sunt vinovati, si daca s-ar dovedi ca nu sunt zei nu s-ar mai putea jura si ar fi pedepsiti. Daca isi cheama ca martori zeii, sunt ca si scapati.

-   Asta asa e, si noi stim ca sunt destui nelegiuiti care fura, ucid, rapesc, siluiesc si scapa nepedepsiti, caci oamenii nu-i pot dovedi, iar zeii ii lasa in pace. Dar vedem ca se imbogatesc fara sa munceasca, numai ca daca nu-i prindem in fapt nu le putem face nimic.

-   Da, asa e, si asta e doar pentru ca nu exista zei. Daca vrei dreptate, ea trebuie facuta de oameni intelepti. Iar cel mai usor ii poti stapani pe cei rai daca le dai de lucru ce le place lor, adica sa fure, sa ucida, sa distruga si sa faca orice alte rele, adica daca ii faci ostasi sau calai. Daca nu se poate asta, mai bine sa fie morti, pentru ca altfel vor omora ei oameni nevinovati, care nu vor mai munci si nu vor mai putea astfel fi de folos cetatii.

-   Da, am inteles, cu mare intelepciune mi-ai vorbit.

-   Iar cand va veti intoarce in lumea voastra, va trebui sa spuneti la toti ca ati fost in lumea zeilor, si ca tot ce faceti mai departe este din porunca lor. Nimeni nu se va opune, pentru ca nimeni nu mai stie acolo la voi ca nu este o lume a zeilor, si deci puteti spune ca purtati cu voi o solie de la zei si aveti porunci de implinit in numele lor, la cererea lor. Daca vei pastra taina pe care ti-am spus-o doar pentru tine, orice ai face vei spune ca este facut in numele zeilor si va fi bine primit, fiind de la zei.

-   Dar nu va fi un pacat sa invoc zeii pentru faptele mele ? Nu ii voi supara, si nu ne vor pedepsi ei pentru faptele noastre nelegiuite ?

-   Daca nu exista zei, asa cum ti-am spus, atunci nu e un pacat. Iar daca zeii exista si noi suntem aceia, atunci ai acum dezlegare de la mine ca orice bine vei face va fi cu binecuvantarea si la dorinta mea, iar cand vei pedepsi raul, pedeapsa o vei putea da in numele meu, pentru ca asa este vointa mea.

-   Prea bine, marite Nicolas, am inteles dorinta si vointa ta.

-   Nici o fapta prin care un conducator face bine poporului sau nu poate fi potrivnica vointei zeilor, atata timp cat acestia sunt buni si intelepti. Si nici o fapta care face rau acelui popor nu poate fi decat potrivnica vointei acelor zei. Iar pedepsirea raului nu doar ca este binecuvantata de zei, dar chiar dorita si trebuincioasa, iar conducatorul care nu o face nu poate fi ajutat de zei si nici binecuvantat de acestia.

-   Am inteles, marite Nicolas.

-   Asta doar daca zeii exista. Iar daca nu exista, esti liber ca si conducator sa faci asa cum crezi tu ca e bine. Daca esti bun vei face bine si daca esti rau vei face rau, si nimeni nu se va opune la aceste lucruri din lumea zeilor, singurii care iti cer socoteala sau ti se impotrivesc fiind tot oamenii. Oare ai vazut tu sau cineva dintre ai tai ca zeii vin si fac dreptate ? Oare ai vazut tu macar o singura data ca zeii au oprit raul ? Sau ca l-au inlocuit cu binele ? Nu cumva doar oamenii faceau asta, si decat spuneau ca zeii i-au ajutat ?

-   Asa e, doar oamenii au facut-o, dar noi am crezut intotdeauna ca negresit este vointa zeilor acolo, pentru ca altfel nu s-ar fi intamplat.

-   Ba s-ar fi intamplat si, daca te gandesti bine inainte de a face ceva si prevezi si ce are sa se intample dupa aceea, poti spune dinainte ca zeii ti-au cerut sa faci asa si asa si se va intampla asa si asa, iar lumea te va crede, pentru ca asa se va intampla. Sau, altfel spus, daca esti intelept zeii sunt cu tine intotdeauna, indiferent ce ai face. Iar tu esti un om intelept, marite print, de aceea poti face orice doresti pentru ca ai binecuvantarea zeilor, doar ca trebuie sa faci bine celor care fac si doresc binele si sa faci rau numai celor care fac rau si doresc raul altora.

-   Am inteles, marite Nicolas, si asa voi face, daca ma voi mai intoarce.

-   Asa cum spuneam, atat eu, cat si multi alti oameni intelepti din lumea noastra, ne straduim sa aflam cum se face, ca sa va putem ajuta sa va intoarceti. Numai ca, pentru ca sa putem afla, trebuie sa ne povestesti cum ai ajuns aici.

-   Asa cum am spus atunci cand ne-am intalnit prima data, noi am fost alesi de catre marele preot spre a fi trimisi in lumea zeilor, ca sa le cerem ajutorul.

-   Da, desigur, imi amintesc, dar haide sa deslusim toate aceste lucruri, pentru ca eu trebuie sa inteleg ce s-a intamplat, cum ati ajuns voi aici, ca sa ma pot gandi la cum sa va putem ajuta sa va intoarceti in lumea voastra. Deci, cum v-a ales marele preot, si de ce ?

-   La noi este un obicei, vechi de cand lumea, care spune ca, atunci cand ne aflam la vreme de mare necaz, adica razboi, sau molime, sau puhoaie, sau arsita, sa trimitem un sol in lumea zeilor, care trebuie sa-i roage sa nu ne mai asupreasca sau sa ne ajute. Dar marele preot cel de acum le cere slujbasilor avuti ca, din porunca zeilor, pentru a fi aparata cetatea de un mare necaz, sa trimita in fiece an cate un sol in lumea zeilor, ales de ei, dintre copiii lor, si binecuvantat de marele preot, care trebuie sa-i roage sa ne ajute, si sa le aminteasca de comorile pe care le-au adunat ei pentru a le oferi zeilor ca ofrande, in pestera lor cea sfanta din munte. Dar tot el a spus ca la zei nu poti trimite decat un barbat frumos, tanar, puternic, fara prihana, intelept si cuminte, ca sa fie primit. Adica, cetatea trebuie sa dea tot ce are ea mai de pret drept jertfa zeilor, pentru a-i imbuna si a-i indupleca sa ne asculte ruga si sa ne ajute sa trecem peste acel necaz. Si marele preot le mai cere sa plateasca in fiecare an o parte din averea lor, in aur, argint sau odoare, pe care sa le aduca la templu, ca sa le faca jertfa pentru zei, ca plata pentru ajutorul ce il dau  cetatii si poporului. Dar si oamenii din popor trebuie sa dea din bucatele si din vitele lor ofrande la templu, pentru ca cetatea trebuie sa adune si astfel de jertfe, iar asta ii face pe unii nemultumiti. Pe acestia ii cheama la templu pentru iertarea pacatelor, dar unii se intorc biciuiti si schingiuiti, care se mai intorc, pentru ca sunt si din aceia despre care se zice ca zeii i-au pedepsit cu moartea pentru indrazneala de a judeca vointa si dorinta lor.

-   Pe mine, asta ma duce cu gandul ca, daca in fiecare an il aleg pe cel mai destoinic, in curand vor ramane in cetate doar muncitorii si nelegiuitii, pentru ca inteleptii vor pieri. Iar daca aduna si comori, si merinde, inseamna ca veti si saraci repede, pentru ca nu o sa mai aveti cu ce sa va luati hrana sau sa tocmiti oaste cand va fi nevoie de ele. Asta poate fi tradare, marite print, sau rautate, sau prostie, si niciuna  nu e de la zei, pentru ca zeii, daca sunt, nu sunt tradatori, si nici rai, si nici prosti, si nici nu isi aleg soli din acestia. Dar chiar acesta e semnul ca zeii nu exista, pentru ca daca existau nu ingaduiau sa se intample asa ceva acolo la voi, si asemenea oameni sa-i slujeasca. De aceea, cand te vei intoarce, va trebui sa dai in vileag tradarea aceasta si, din porunca zeilor, sa pedepsesti crunt pe cei care au facut-o.

-   Asa voi face, marite Nicolas, pentru ca eu socot ca vointa zeilor este porunca pentru mine si trebuie implinita.

-   Neaparat implinita, marite print, pentru ca altfel zeii se supara si nu va mai ajuta in vecii vecilor. Dar cum a ajuns acest om rau sa fie mare preot la templul vostru, cine l-a dus acolo ?

-   Despre marele preot nimeni nu stie de unde vine si cine ii sunt inaintasii, pentru ca a venit in cetate de undeva de departe inca de copil, era un copil mai marisor cand a ajuns si s-a dus la templu sa se inchine zeilor ca a gasit o cetate si un adapost. Acolo, preotii de atunci, cei buni, l-au luat ca slujitor mai intai, apoi l-au facut si pe el preot, pentru ca se spunea ca e tare supus acelor zei. Si, dupa ce marele preot al templului pleca in calatoria sa din urma catre zeii pe care i-a slujit toata viata cu cinste si cu mare folos pentru popor, batranii preoti care i-au urmat s-au stins si ei unul cate unul, intr-o iarna, iar poporul vorbea ca zeii i-au chemat pe toti la ei, sa fie tot impreuna si dincolo, ca tare buni au fost si tare bine s-au inteles ei aici. Iar tanarul preot a ramas sa fie el mare preot si si-a dus mai apoi preoti slujitori de pe la alte temple, din alte cetati, de unde spunea el ca zeii l-au indemnat sa se duca si ei i-au ales slujitorii, prin semne doar de ei cunoscute. Nimeni nu stie de unde i-a adus si nici cum i-a ales, dar se vede ca i-a ales bine, ca se inteleg si acestia la fel de bine ca si cei dinainte, doar ca la rele.

-   Poate ca a venit trimis, si inca de aceia pe care acum vrea sa ii cheme sa va cucereasca. Si poate ca tot de la ei a adus si slujitorii. Dar ma intreb daca nu cumva acei preoti batrani nu au murit de moarte buna, ci i-a ajutat el sa moara mai repede, ca sa poata sa ramana stapan pe templu si pe sufletele oamenilor.

-   Asta asa aduce, dar noi am crezut ca zeii ii apara pe preotii lor si asa ceva nu ar fi ingaduit.

-   Daca sunt zei da, ii apara, dar daca nu sunt nu are cine sa ii apere, si desigur ca acei preoti sunt siguri ca nu exista zei, pentru ca altfel nu ar fi facut rele. Dar ar putea sa afle ca totusi exista si ca judeca si pedepsesc, daca tu vei hotara asta cand te intorci.

-   Da, dar trebuie sa ma intorc.

-   Asta asa este, haide sa vedem deci mai departe, cum ati ajuns sa veniti aici si cum va puteti intoarce. Deci, trebuie trimisi soli la zei. Si cine hotaraste cine va fi solul, marele preot ?

-   Nu, poporul il alege, marele preot doar il binecuvanteaza si ii spune solia pe care trebuie s-o duca zeilor. Asa a fost dintotdeauna. Numai ca de asta data a fost altfel, pentru ca oamenii avuti si slujbasii au ales un alt sol, dar marele preot a spus ca a vorbit cu zeii, care i-au spus ca doar unul singur va fi primit, si acela este printul, adica eu. Dar si acela, spunea el, trebuie sa fie insotit de copilul sau si de pajul lui credincios. Si a mai spus ca de aceea trebuie sa mergem noi, pentru ca eu stiu toate tainele cetatii, iar fiul meu trebuie sa fie binecuvantat acolo pentru a putea sa conduca poporul cand va deveni rege, la randul sau, dupa datina. De paj nu a spus, dar tot poporul a inteles ca daca imi este slujitor, trebuie sa ma insoteasca si el. Tatal meu, regele, este batran si nu se poate duce la batalie decat ca sa moara, iar cetatea ar avea nevoie de print ca sa o apere, conducandu-i armata, iar de copil ca sa-i mosteneasca tronul. Pentru ca un singur mostenitor am, caci mama sa a murit inainte de a apuca sa faca si altii.

-   Si cum spuneai ca a murit mama copilului, de blestem ?

-  S-a stins deodata, parca ar fi fost blestemata sau descantata, toamna trecuta, dupa ce marele preot a chemat-o la el ca s-o binecuvanteze, ca sa aiba prunci frumosi si viteji. A chemat-o a doua zi dupa ce eu plecasem cu ostenii in tinut, ca sa cunostem locurile si cararile, cum e obiceiul. S-a dus cu slujnica ei, de care mai ca nu se despartea niciodata, ca aceea era o orfana care a crescut la casa lor de mica. Nimeni nu stie ce leacuri le-a dat sau ce farmece le-a facut, pentru ca nu au mai apucat sa vorbeasca cu cineva, si indata ce s-au intors de la templu au cazut la pat si au amutit, apoi au pierit amandoua deodata, parca lovite de blestem. De-abia a doua zi de dimineata, cand au vazut slujitorii ca nu mai vin si le-au cautat, le-au gasit moarte pe amandoua, printesa in patul ei si slujnica ei langa usa, ca si cum ar fi vrut sa iasa dupa ajutor si nu a mai apucat. Slujnica nu apucase sa se marite, iar pajul acesta al nostru trebuia sa-i fie sot. Iar preotii ne-au spus ca asa a fost vointa zeilor, si nu am avut ce face. Eu am aflat abia a treia zi, ca eram plecat cu ostenii in tinut. Erau vesele si pline de viata cand s-au dus, si au venit triste si planse inapoi, si pana seara s-au stins amandoua. Pe la sarbatorile de mijloc de iarna, marele preot a trimis vorba ca mi-o da de sotie pe una din ibovnicele lui, despre care a zvonit in cetate ca a fost unsa de zei cu intelepciune si ca tot ce spune si face e vointa zeilor, dar orice om intelept de la palat stia ca a uns-o doar marele preot cu unsoarea lui si ca e o vrajitoare, prin care marele preot ar fi vrut poate sa ma faca sa ascult de poruncile lui fara sa stiu ce fac.

-   Inteleg. Eu cred ca a fost o otravire, facuta din rautate, si ca aceasta ar trebui pedepsita.

-   Si noi credem ca el, marele preot, a ucis-o, si ca acum a vrut sa ne piarda si pe noi trimitandu-ne la zei, iar pe tatal meu, regele cetatii, il va pierde silindu-l sa mearga la lupta.

-   Si de ce nu l-ati cercetat si judecat, daca face din astea ?

-   Impotriva marelui preot nu poti sa te ridici, pentru ca datina spune ca doar zeii au voie sa il judece, pentru ca de la ei pleaca toate faptele sale si doar lor le poate da socoteala pentru ele, cand se va duce in lumea lor. Mai indraznise regele uneori sa il mai indemne la cumpatare, cand i se parea ca ceea ce face nu e bine primit intre oameni, sfatuindu-l sa se mai gandeasca sau sa se mai sfatuiasca inca o data cu zeii, ca poate ca nu a inteles el bine ce si cum. Dar asta o facuse in taina, asa ca poporul nu stia ca se calcase datina. De aceea, marele preot se tot uita urat la el ori de cate ori se vedeau sau nici nu se uita macar, trimitandu-si tot mai des supusii, adica preotii sai, sa vorbeasca despre ce nu ii placea lui sa auda. Dar nu numai de asta nu te poti atinge de el, ci si pentru ca e mereu aparat, ca si preotii lui, de ostenii lor, de care am spus.

-   Asa, asa, da, am inteles, marite print. Deci, voi ati venit aici pentru ca asa a vrut el, marele preot, sa va piarda. Dar de ce sa va piarda, solii trimisi la zei sunt pierduti ?

-   Da, pentru noi solii sunt pierduti, pentru ca niciodata nu au mai venit inapoi, iar daca marele preot si slujitorii lui nu sunt de incredere, zeii nu ne vor primi la ei si nu ne vor asculta, asa am gandit noi. Odata ajunsi acolo, in lumea zeilor, nimeni nu stie ce se intampla cu solii nostri, zeii ii pot tine langa ei ca robi, ii pot manca, ii pot alunga cine stie unde sau ii pot asculta si tine la mare cinste, dupa cum vor socoti ei de cuviinta. Dar noi, muritorii, oricum nu vom sti niciodata, asa cum nu stim nici cum e in lumea mortilor, caci nici de acolo nu s-a mai intors nimeni, niciodata, sa ne spuna.

-   Asa e, si nici nu se va mai intoarce niciodata, pentru ca mortii sunt morti pentru totdeauna. Nu mai este o viata dupa viata, iar daca vrei sa traiesti si dupa moarte, marite print, trebuie sa lasi in urma ta ceva care sa-i ajute pe cei care vor veni ca si cum tu ai fi printre ei si i-ai ajuta. Ori o cetate mareata, ori arme de aparare care sa-i scape de orice, ori invataturi care sa-i faca sa te pomeneasca de bine cat vor trai, ori alte felurite lucruri de care oamenii care vor veni dupa tine sa se poata folosi si sa spuna, uite astea sunt de la acel print vestit din vechime, si le folosim si astazi cu folos. Prin asta traieste omul dupa moarte, si nu prin viata lui de dupa aceea. Daca le faci bine mereu, e ca si cum ai fi intre ei pentru totdeauna. Rostul oamenilor nu este sa traiasca ei in veci, ci sa lase ceva cat mai folositor celorlalti in urma lor. Dar si sa innoiasca poporul mereu, pentru ca el, poporul, poate fi nemuritor chiar daca oamenii mor unul cate unul, daca fiecare din acestia sunt inlocuiti.

-   Da, da, am inteles, ca si furnicile care robotesc si apoi mor, dar furnicarul merge mai departe.

-   Asa e, asa e. Deci, v-a ales pe voi sa mergeti soli la zei, si v-a trimis la pestera aceea ?

-   A, nu, nu, nu asa se merge, nu asa sunt trimisi solii. Solii, dupa ce au fost binecuvantati de marele preot, pot sa aleaga daca vor intre suliti si foc. Adica sa fie aruncati in suliti sau arsi pe rug. Despre cei arsi pe rug se spune ca se ridica direct la cer odata cu fumul, care se amesteca in norii zeilor, si ajung acolo deindata ce au plecat. Iar despre ceilalti se spune ca se ridica la cer doar dupa ce sunt ingropati ca orice mort. Asa ca ridicarea prin foc pare a fi mai iute si mai buna, doar ca putini sunt cei care sa poata sta in foc fara sa se vaite si sa se planga, iar zeii nu vor soli care se vaita sau se plang cand se duc la ei. De aceea, cei mai multi aleg sulitele. Numai ca eu, sfatuindu-ma cu tatal meu, regele, am ales focul, si am ales sa mergem toti trei impreuna si nu pe rand, cum ar fi vrut marele preot. Iar marele preot, auzind ca am ales focul, tare s-a mai bucurat si ne-a dat binecuvantarea lui imediat. Doar ca bucuria i-a cam trecut cand am ales nu rugul, ci focul sfant al zeilor, cu care acestia lovesc in stanca de la Piatra arsa, unde este aceasta pestera tainica.

-   Si preotul nu v-a oprit sa mergeti acolo ?

-   Nu mai putea sa o faca, dupa ce ne-a dat binecuvantarea lui, caci poporul s-ar fi ridicat impotriva lui, ca se opunea vointei zeilor. Pentru ca regele, tatal meu, le-a spus ca asa i-au spus lui zeii, ca trebuie sa alegem focul lor sfant din munte si sa ducem cu noi si odoarele si merindea adunata ca ofranda pentru zei. Insa nimeni nu stia ca el cunostea, din copilarie, taina pesterii, dar nici macar el nu o stie toata, daca nu stie cum se merge inapoi. Cand am plecat ne-am gandit ca poate ca zeii ne vor trimite inapoi, daca vor, dupa ce le aratam semnele mostenite, dar si ca s-ar putea ca noi sa ramanem la ei, si vor veni ei sa ne ajute poporul.

-   Si care e acea taina a pesterii pe care o stie tatal tau ?

-   Aceea e o taina pe care am jurat sa nu o spun nimanui pana la moarte. Si se cuvine sa-mi respect juramantul, chiar de va fi sa ramanem aici pentru totdeauna, prizonieri in lumea zeilor.

-   Ai murit deja, nu mai esti printre ai tai, ai intrat in lumea zeilor si deci esti dezlegat de juramant. Iar cel care te intreaba este un zeu, caruia nu poti sa ii ascunzi nimic. De aceea, juramantul nu mai are valoare aici. Si, in plus, acea taina s-ar putea sa ne ajute sa gasim calea reintoarcerii. Pentru ca nu suntem noi, oamenii de azi, mai intelepti decat voi, cei de ieri, dar noi stim mult mai multe taine decat voi, taine care ni s-au deslusit in miile de ani care au trecut. Uite, daca vrei, si eu ma jur in fata ta ca nu voi spune nimanui aceasta taina, decat celor care te pot ajuta sa pleci de aici, impreuna cu ai tai, si sa te reintorci la poporul tau. Ar fi bine daca ai putea sa te intorci acolo, pentru ca ai putea sa-i dovedesti pe preotii aceia de tradare, spunand ca zeii te-au trimis inapoi sa faci dreptate in numele lor. Si ostenilor lor le-ai putea porunci, in numele zeilor, sa apere cetatea si tinuturile. Iar poporul, stiind ca esti singurul care s-a intors din lumea zeilor, te va asculta cu sfintenie si va lupta cu mai multa vitejie decat pana acum. Vei fi atunci si mare preot, si rege, si stapan, ca unul ce a fost primit, ascultat si trimis de zei pe pamant, in numele lor, pentru a face dreptatea acea mult asteptata de tot norodul din veacuri. Nu crezi ca ar fi mai bine pentru ei, decat sa mori pe meleaguri pierdute si nimeni sa nu mai stie de soarta ta, iar ei sa moara acolo neajutati de zei ?

-   Intelepciunea ta mereu ma uimeste, marite Nicolas, si intr-adevar cred ca esti un zeu, cel mai mare si mai bun dintre zei, caruia am sa-i spun taina mea. Caci daca alti zei nu mai exista, si deci nu am in fata cui sa imi calc juramantul, de ce sa-l mai tin si sa fac rau atator oameni nevinovati ?

-   Ai vorbit intelept, marite print. Deci, care e acea taina ?

-   Cand a fost sa alegem calea catre zei, tatal meu m-a chemat in tainita sa si mi-a spus ca el stie o cale catre zei despre care a aflat din intamplare. Spunea ca, atunci cand era doar un baietandru, a haladuit pe meleagurile acestea, cu vanatorii si pastorii locului, ca era fiu de rege si trebuia sa-si cunoasca tinuturile si oamenii, si sa-l cunoasca si ei pe el. Erau vremuri frumoase si rodnice atunci, si nu erau razboaie, si oamenii erau muncitori si binevoitori. Si ca, intr-o zi, ducandu-se cu cainele sau sa cerceteze niste urme, departandu-se de vanatori si pastori, a cazut intr-o groapa acoperita cu cetina. A cazut bine si nu a patit nimic, dar era tare adanca si nu putea iesi. Si a strigat dupa ajutor, dar abia spre seara a venit cineva. Numai ca acel cineva nu era unul dintre ai lor, ci era un batran garbovit de ani, imbracat altfel decat cei de prin partea locului, si de care nu stia nimenea. Si acela i-a aruncat franghie, si l-a tras afara si pe el si pe cainele sau, ca era puternic ca un urs. Dar cainele l-a atacat sa-l rupa, ca nu-i placea de el, si atunci batranul l-a atins cu batul lui, care parea fermecat, si pe loc a chelalait si s-a trantit pe jos, de parca l-ar fi ars. Apoi a mai incercat o data, si a patit-o iar, dupa care s-a cumintit si nu s-a mai apropiat de batran niciodata la mai putin de trei pasi buni.

Si tatal meu spunea ca a atins si el batul acela fermecat, dar nu a patit nimic, insa era un bat moale si greu, dintr-un lemn negru de care nu mai vazuse niciodata, si care parea a fi facut din carne si oase. Iar batranul l-a intrebat cine e, ce face acolo si, cand a auzit cate stie si ca va fi regele tinuturilor, a spus ca, daca se leaga cu juramant, ii va spune o taina nestiuta inca de nimeni afara de el, care il poate ajuta pe cel care o stie sa ajunga, daca vrea, in lumea zeilor. Si el a jurat in fata batranului ca asa o sa faca. Si atunci batranul i-a spus ca el nu e din aceasta lume, ci din alta, dar a venit odata aici, in tineretea sa, si a ramas ca sa cerceteze locurile si oamenii, salbaticiunile si pomii. Iara tot ce a descoperit el a lasat intr-un anume loc tainic, pe care l-a insemnat pe o panza cu multe semne neintelese. De aceea, in schimbul tainei, l-a rugat sa pastreze acea panza ciudata, pe care a facut el acele semne cu un fel de betigas ascutit la un capat, care lasa urme cand il plimbi de colo-colo pe acea panza. Asa am vazut ca faceau si cei cu care am trecut incercarile de dinainte de a fi primiti in lumea zeilor, cand am ajuns la palatul zeilor albastri. Si i-a mai spus ca, daca avea sa se duca vreodata in lumea lui, sau poate copiii sau nepotii lui, sa le dea celor de acolo acea panza, ca ei sa stie cine este cel care o aduce si cine e cel care o trimite, iar in schimbul ei va fi rasplatit si va fi ajutat sa revina acasa pe aceeasi cale. Dar daca spune taina la straini si ajunge la ei un nechibzuit, aceia se supara si ii pot pedepsi cu mare apasare, si de aceea nu trebuie spusa decat la om de incredere.

-   Si mai exista acea panza ?

-   Da, mi-a dat-o mie si am adus-o, dar acele semne ale lui s-au sters atunci cand vesmintele noastre au fost luate si spalate de acele fapturi ciudate, inainte de a intra in lumea zeilor. Iar inainte de asta nu am spus la nimeni de acele semne si de acea panza pentru ca nu stiam cu cine vorbesc, iar tatal meu a spus ca inainte de a spune ceva de acestea sa cunosc pe cei cu care vorbesc si sa vad ce vor sa faca, pentru ca nu cumva niste oameni rai sa foloseasca poarta pentru a veni sa ne ucida.

-   Foarte bine ai facut, pentru ca asa este, sunt si oameni rai care ar putea veni sa va jefuiasca. Mare pacat ca acel mesaj s-a pierdut, poate ca era in el taina reintoarcerii. Dar il mai ai, asa sters cum e ? Pentru ca oamenii de azi pot citi si lucruri care s-au sters. Nu stiu cat de bine, dar trebuie sa vedem daca se poate.

-   Da, marite Nicolas, il mai am si daca asa ti-e voia, ti-l voi da.

-   Prea bine, o sa-l dau celor care stiu sa citeasca si apoi mai vorbim. Si ce i-a mai spus dupa aceea ?

-   Dupa aceea i-a spus ca el sta intr-o tainita ascunsa a unei pesteri, tainita nestiuta de oameni, in care se deschide, odata la doua vieti de om, o cale catre zei. Si acea cale se deschide la anumite semne, si ca vremea ei va fi atunci cand tatal meu va fi batran, si de aceea ar fi bine sa spuna si copiilor sau nepotilor de ea, poate ca ei vor vrea sa mearga acolo.

-   Si care sunt acele semne, daca mi-e ingaduit sa aflu ?

-   Semnele acelea spun ca, la o suta de primaveri odata, pasarile si jivinele padurii parasesc padurea care inconjoara acel pisc de piatra de deasupra pesterii, pentru de trei ori atatea zile cate degete ai la o mana. Mai intai ele pleaca in padurile din jur, iar in cele cinci zile se aduna nori negri doar aici, pe acest pisc de munte, si fac inel negru. In alte cinci zile dupa aceea ploua cu vant si trasneste de doua ori pe zi, o data pe la pranz si o data seara. Dupa care in celelalte cinci norii se risipesc si pasarile si jivinele padurii vin inapoi la salasurile lor. Ele simt cand vine vremea sa se intoarca, asa cum stiu si sa se fereasca din calea zeilor. Iar tatal meu a tinut totusi socoteala anilor, chiar daca nu a avut de gand sa trimita pe cineva acolo. Din spusele batranului, trecusera deja treizeci de primaveri de cand venise el si mai erau saptezeci de trecut. Tatal meu le-a insemnat pe raboj si in fiecare primavara facea cate o taietura, pana cand s-au adunat atatea cate trebuie. Stia deci ca in vara asta e vremea, si de aceea a trimis padurarii sa vada ce fac jivinele si pasaretul in padure. Si, cand ei i-au spus ca jivinele au inceput sa se adune in numar mare in padurile celelalte, si ei nu stiu de ce pleaca de aici, pentru ca nu au mai facut asa ceva niciodata, s-a uitat si a vazut ca au inceput si norii sa se adune in cerc in jurul piscului acela. Asa ca, atunci cand marele preot a zis ca trebuie sa ne ducem noi la zei, a hotarat ca asta este calea care trebuie incercata.

-   Asta e taina pesterii si astea sunt semnele deschiderii caii catre lumea zeilor. Dar tatal meu, care stia si de o tainita care se ascunde in pestera aceea, pentru ca fusese in ea in copilaria lui, ne-a spus sa o folosim si ca pe o cale de scapare, pentru ca, daca zeii nu ar fi deschis calea, sau daca el ar fi gresit socoteala semnelor, ramaneam in acea tainita pana ni se pierdea urma si apoi plecam cu totii undeva in lume, de unde sa putem veni inapoi cu oaste si sa ne cucerim cetatea si pamanturile de la cotropitori. Pentru ca in acea tainita am dus si comorile cerute de el de la preoti, care ni le-au dat ca nu aveau incotro, dar si bucate, merinde si vin din cele adunate de preoti pentru zei. Tatal meu le-a spus preotilor ca asa este vointa zeilor, sa le ducem cu noi, si ei s-au supus, ca sa nu starneasca mania poporului, care indata calca in picioare pe oricine indrazneste sa incalce porunca de la zei.

-   Deci trebuie sa inteleg ca ati pacalit zeii inca de la plecare, daca ati lasat acolo toate acele lucruri.

-   Noi nu i-am pacalit pe zei, pentru ca noi pentru zei am lasat acolo, in tainita acelei pesteri, toate acele lucruri, iar cand am trecut in lumea zeilor nu mai erau, si am crezut ca zeii si le-au luat. Nici acum nu stiu sa spun unde sunt, pentru ca acolo nu mai erau cand noi am iesit afara din tainita. Dar noi nu i-am pacalit, pentru ca daca era sa venim aici credeam ca vor veni si ele cu noi, iar daca ramaneam acolo ramaneau si ele cu noi si nu ii pacaleam decat pe preoti.

-   Tare inteleapta gandire, se vede ca regele e un om cu multa cumpatare si se gandeste la toate cu intelepciune. Poate ca acele comori si merinde au ramas acolo, in lumea voastra.

-   Daca noi am ajuns aici, trebuiau sa fi ajuns si ele, dar ... nu stiu ce s-a intamplat cand a cazut trasnetul acela.

-   Trasnet ? Ce trasnet ?

-   Poarta se deschide cu un trasnet strasnic, care cade din stanca de sus in cea de jos si atunci nu mai vezi nimic, adormi si treci dincolo.

-   Care stanca de sus si de jos ?

-   Trebuie sa spun mai intai cum ajungi acolo, in tainita pesterii, de care pomeneam. Pentru ca batranul acela l-a dus pe tatal meu pana la acea pestera, si l-a dus inauntrul ei si i-a aratat taina prin care intri in tainita ei, acolo unde nimeni nu stie ca se poate intra decat condus de cel care ii stie  taina dinainte. 

-   Adica este si o taina a intrarii in tainita acelei pesteri ?

-   Da, pestera are o tainita nevazuta de ochiul omenesc, si cand au ajuns in fundul grotei, batranul s-a urcat pe un perete de piatra si i-a facut semn sa-l urmeze, dupa care a disparut, intrand in stanca. Si tatal meu tare s-a minunat de asta, si l-a urmat, dar cand a ajuns cativa pasi mai sus a vazut ca de fapt dupa acea stanca era alta, si erau inclinate astfel incat credeai ca acolo e un perete de piatra, dar erau doi alaturati, si intre acestia un intrand pe care putea merge si un urs in picioarele de dinapoi. Era si facut asa ca puteai cobori. A coborat si apoi a intrat pe o usa, care ducea la o incapere uriasa, inalta si alba ca de var, in mijlocul careia era o stanca neagra, cu un varf ascutit indreptat in sus. Deasupra ei, in tavan, era o alta, aproape la fel ca aceea, dar cu varful in jos. De o parte a stancii aceleia izvora un paraias care imprejmuia stanca pe trei sferturi, dupa care intra din nou in munte. Si intr-o parte erau doua tronuri sapate in piatra, unul mai mare si altul mai mic. Aceea era tainita acelei pesteri, pe care nimeni nu o putea banui acolo, caci nu se vedea.

-   Acum am inteles. Si ce a mai povestit tatal tau ?

-   De acel om sau poate zeu ciudat, de care spunea ca el a vazut ca avea puterea de a lovi cu trasnetul de la mare departare, dar si ca avea puterea de a vedea pe pe intuneric, pentru ca tinea in mana lui puterea stelelor, a lunii si a soarelui, care straluceau cand el facea un semn, luminandu-i calea pe intuneric si speriind jivinele codrilor. Dar avea si puterea de a vedea ce nu se vede, pentru ca avea un bat fermecat cu care vedeai ce nu putea vedea ochiul omenesc. Si mai avea puterea de a aprinde foc doar printr-un semn, si nu cu cazna, ca noi.

-   Din cate povestesti, eu inteleg ca un om din lumea noastra, sau dintr-o lume apropiata de a noastra, poate una viitoare, s-a dus acolo si a a ramas de bunavoie, ca sa cerceteze locurile, si a lasat semne pe care le-a deslusit pentru cei din lumea lui ca sa ii gaseasca lucrurile, stiind ca el nu se mai poate intoarce. Deci se poate merge si incolo. Dar nu i-a povestit tatalui tau cum ?

-   Nu, i-a spus doar cum se poate veni incoace si ca cei de aici il vor trimite inapoi, daca le va da acea panza cu semne facute de el acolo.

-   Asa, deci totusi se pare ca el stia cum se face drumul inapoi, dar nu l-a spus ca sa se asigure ca cel care pleaca ii va duce mesajul. Numai ca nu s-a gandit ca daca cel care pleaca ramane cumva prizonier dincolo, si mesajul lui se pierde, pe cand daca s-ar fi intors mai exista o sansa sa fie dus si altadata. Nu a fost asa de intelept ca tatal tau, regele, si nu s-a gandit la toate. Vezi, si zeii mai gresesc, dar de fapt gresesc fiindca nu sunt zei. Daca acela era zeu, nu avea nevoie de bunavointa unui muritor care sa-i duca mesajul, ci si-l ducea singur. Dar haide sa ne intoarcem la taina cunoscuta si sa vedem daca am inteles. Deci, o data la o suta de primaveri se deschide calea catre zei in acea pestera, si semnele sunt cele ale salbaticiunilor, norii adunati in inel si trasnetele timp de cinci zile, de doua ori pe zi, dupa masa si seara.

-   Asa este.

-   Mai departe, trebuie sa intri in pestera, sa vrei sa treci prin piatra, sa reusesti, sa ajungi in sala ascunsa si sa ... ce trebuie sa faci acolo, astepti trasnetul ?

-   Nu, trebuie sa dai stancii negre armele tale, si ea ti le ia cu strasnicie, si le tine lipite de pieptul ei.

-   Cum adica sa i le dai si ea le ia, ca nu inteleg ?

-   Le duci langa ea si le intinzi si stanca ti le smulge din mana si le tine la pieptul ei.

-   Aha, inteleg, da inteleg ... e o stanca neagra, da, da ... Si mai departe ?

-   Apoi te asezi pe tron si astepti.

-   Ce astepti ?

-   Semnul de la zei. Deschiderea portii. Cand am venit noi, semnul acela a fost un trasnet care ne-a ametit, si cand ne-am trezit pestera parea a fi la fel, dar nu mai era nimic in ea, nici lumina, nici arme si nici desagii nostri cu aur si merinde, ci doar noi.

-   Si voi erati toti la un loc, sau stateati prin pestera ?

-   Nu, noi stateam pe cele doua tronuri si pajul era intre noi.

-   Deci doar ce e langa tronuri pleaca, restul ramane, am inteles.

-   Noi eram acolo si am ajuns aici, dar tot ce am dus cu noi acolo si am pus langa intrare, ca sa fie mai usor de luat de catre zei, nu am mai vazut, si am crezut ca zeii si-au luat ofrandele si ne vor primi si ajuta. Asa am crezut noi, dar de fapt nu stim unde sunt toate acele lucruri.

-   Bine, cred ca am inteles cum e cu calatoria. Acum, daca tot am inceput sa discutam despre asta, cand te vei intoarce vei gasi acolo unde le-ai pus toate acele lucruri care nu au ajuns aici odata cu voi. Dar vei mai avea de facut cateva lucruri ciudate pentru ai tai, dar necesare pentru tine si pentru urmasii tai. Si va trebui sa le faci in numele zeilor, pentru toata lumea, dar in numele dreptatii si a dreptului celui intelept de a salva intelepciunea sa, pentru tine. Dar aceasta trebuie sa fie o taina pe care doar tu trebuie sa o stii. Copilul este intelept si iti seamana din cate am vazut, dar inca e copil si nu trebuie silit sa duca povara unor taine pe care inca nu le poate duce. Iar slujitorul e slujitor si trebuie sa ramana asa.

-   Copilul e copil si ii voi incredinta tainele doar cand va veni vremea. Slujitorul meu insa e un om de incredere, de aceea il tin pe langa mine si de aceea si marele preot a vrut sa il piarda odata cu mine si cu copilul. Dar voi putea pastra tainele pentru mine, si sunt gata sa jur daca asa mi se cere.

-   Nu am stiut de darul acesta al slujitorului, care este tare tacut si cuminte, dar daca e asa, atunci poti sa le spui si lui, si regelui, dar si copilului acesta intelept, daca vrei si socoti ca trebuie. Ba, mai mult, eu cred ca slujitorul tau ar putea, daca e asa intelept cum spui, sa te ajute, luand asupra sa o parte din indatoriri. Ce crezi, ar putea sa ia locul marelui preot, daca ii explici cum stau lucrurile ?

-   Asta nu pot eu sa hotarasc, ci doar el, dupa ce ii voi vorbi. Am toata increderea in el si in intelepciunea sa, in loialitatea sa, dar nu pot eu hotari ce sa faca el cu viata lui, chiar daca ii sunt stapan.

-   Intelept ai gandit, marite print, si am incredere ca tot ce vei face va fi la fel de bine gandit. Dar daca tot a fost si el in lumea zeilor si cunoaste taina pesterii, ar trebui sa nu mai fie slujitorul tau si al copilului, ci sa iti fie egal, asa cum noi doi suntem egali pentru ca stim amandoi aceeasi taina. Si asta se poate doar daca il vei face mare preot, in numele si la dorinta sau din porunca zeilor care te-au trimis inapoi acasa ca sa le faci voia.

-   Prea bine, marite Nicolas, asa voi face, daca si el va voi asta.

-   Cat priveste copilul, lasa-l deocamdata sa creada ca e in lumea zeilor si ca tot ceea ce veti face voi va fi din porunca lor. Ai timp sa-i spui cand va fi om la casa lui, dupa ce va incepe si el sa inteleaga mersul lumii si ca cunoasca rostul lucrurilor. Abia atunci poti sa ii deslusesti toate aceste taine, pentru ca trebuie sa ii aduci si dovezi ca sa te creada, dar si sa aiba puterea de a intelege acele dovezi.

-   Cred ca e intelept ce spui si asa am sa fac.

-   Sa stii ca eu stiu tot viitorul poporului tau, dar nu pentru ca sunt zeu, ci pentru ca toate faptele de care eu vorbesc s-au intamplat de doua mii de ani incoace. Asa cum tu stii ce s-a intamplat inainte de tine, si eu stiu ce s-a intamplat inainte de mine. Asa cum tu nu stii ce se va intampla dupa tine, nici eu nu stiu ce se va intampla dupa mine. Asta pentru ca amandoi suntem oameni si doar vesmintele si vorba ne e altfel, pentru ca fiecare din noi traieste in lumea lui. Deci spuneam ca eu stiu viitorul poporului tau, si acesta nu e de loc frumos, dar nimeni nu poate schimba lucrurile din mersul lor. Nu iti voi spune cum vor trai urmasii tai si prin ce vor trece in cei doua mii de ani care vor veni, pentru ca acum nu ne ajunge timpul pentru asta. Iti voi spune doar doua lucruri, si anume ca din acesta batalie de acum voi veti iesi invingatori, si va fi o infrangere rusinoasa pentru ei si glorioasa pentru conducatorul vostru, care va fi ajutat chiar de zei, dar si ca dupa acesti doua mii de ani urmasii poporului tau vor fi asa cum ii vezi acum, pentru ca noi suntem aceia si nu cred ca esti nemultumit de ceea ce ai vazut aici si acum.

-   Ba chiar ma bucur ca sunt asa, pentru ca noi am crezut ca voi sunteti zei, si oare cine nu ar vrea ca urmasii lui sa aiba o viata de zeu ? Chiar daca inca nu stiu prin ce vor trece pentru asta, eu cred ca merita toate incercarile daca acesta este rezultatul lor.

-   Din nou ai gandit intelept, marite print. Noi stim ca timpul nu iarta si ca, orice ai face, lucrurile acestea se vor intampla. Peste niste ani, orice ati face voi, alti dusmani, veniti de la miazazi, vor cuceri tinuturile dacilor si cetatile lor, toate, si le vor supune, apoi le vor parasi cand vor veni alti cuceritori de la soare-rasare. Nepotii sau stranepotii tai vor fi oricum ucisi sau luati robi ori de unii, ori de altii, daca vor mai fi pe aceste meleaguri.

De aceea as vrea sa-ti mai dau un sfat, despre care eu cred ca va trebui urmat si implinit, dar te las pe tine sa hotarasti cand si cum vei face, gandindu-te doar ca poate ca zeii ti-au dat o misiune. Indata ce faci dreptate si innoiesti legile acolo, in cetate, muta-ti familia si avutul din acele locuri si du-te inspre miazazi, peste dealuri si munti, prin locuri neumblate si nestiute, pana cand vei gasi unul care sa iti placa si sa nu aiba stapan inca. Am spus la miazazi pentru ca de acolo va veni cuceritorul, si poate ca e mai bine ca urmasii tai sa isi recucereasca pamanturile parasite de inaintasii lor, si sa fie stapani pe ele si mai departe, decat sa fie cuceriti, ucisi sau luati robi. Si acolo, departe, sa te asezi, si sa iti cladesti cetate si palat, si sa lasi mostenire alor tai nu doar intelepciunea, ci si averile care, daca vei face asa, vor fi salvate si nu vor fi luate de cei care vor veni si vor cuceri pamantul acesta.

Dar trebuie sa te gandesti intelept la plecare, sa nu te grabesti, iar averea luata trebuie sa fie din cea dosita de preotii cei rai in acea pestera ascunsa a lor, pe care o poti dobandi cu ajutorul acelui mare preot, caruia ii poti porunci in numele zeilor sa o deschida. Poporul va fi de partea ta, daca zeii au poruncit asa, si tot asa se pot dezlega de juramant si ostenii aceia. Veti gasi voi o cale, sunteti oameni foarte intelepti si cunoasteti caile care se pot deschide mai bine decat mine, care le stiu doar din auzite. O parte din acea comoara sa o dai poporului, ca rasplata pentru ajutor si ca asigurare ca te va sprijini si in viitor. O alta parte sa o pui deoparte pentru vremuri de restriste, si sa lasi vorba despre ea celor care raman dupa ce voi veti pleca. Iara o parte sa o iei cu tine pentru a o duce ofranda zeilor, acolo, departe, la capatul lumii, unde zeii iti vor fi cerut sa te duci.

Si sa iti aduci aminte ca orice lucru are doua capete, un inceput si un sfarsit. E singurul sfat pe care ti-l pot da acum, altele ti le vei da poate singur, daca vei lua de bun acest adevar - ca zeii sunt doar vise si amagiri, pe care inteleptii ii folosesc pentru a explica ceea ce nu stiu inca sa explice, muncitorii si-i doresc pentru a avea pentru cine munci si pe cine da vina cand nu reusesc, iar cei rai ii invoca pentru a-si dovedi nevinovatia, si reusesc intotdeauna.

-   Si deci toata credinta noastra e o amagire ...

-   Ai vazut ce cuminte si ascultator este copilul tau ? Stii de ce e asa ? Pentru ca are incredere ca nu va pati nimic rau, pentru ca asa i-a spus tatal lui, pe care il crede pe cuvant, deci ca urmare a invataturii primite. De aceea accepta orice incercare fara nici o teama. Daca ar avea indoieli ar plange, s-ar feri, ar fugi, pentru ca i-ar fi teama. Dar asa fac si oamenii mari. Atunci cand sunt siguri ca la sfarsit le va fi bine, nu se dau in laturi de la nici o incercare. De aceea sunteti voi, dacii, cunoscuti ca cei mai viteji si mai neinfricati in razboaie dintre toti tracii care traiesc pe meleagurile acestea, pentru ca voi credeti ca ajungeti in lumea zeilor dupa moarte si acolo e bine pentru voi. Indoiala cu privire la cum va fi sfarsitul ii poate face sa ezite si sa caute scapare, de aceea nu e bine sa spui nimanui ceea ce ai aflat acum. Acesta este secretul increderii, deci al credintei. Credinta adevarata este in bine, intr-un bine de la sfarsit, care acopera tot raul drumului parcurs pana la el. Dar daca cei care trebuie sa insamanteze credinta o fac gresit, sau daca ei nu respecta ceea ce spun ca trebuie respectat, oamenii isi pierd increderea in ei si in ceea ce spun ei si atunci credinta dispare. Asa ca, daca ai incredere in ceea ce vezi tu aici, cu ochii tai, atunci esti sigur ca ceea ce faci este bine si poti merge mai departe. Asta incerc eu sa te fac sa intelegi acum, ca daca pleci din tara ta cand stii bine ca ramanand nu o poti ajuta cu nimic nu renunti de fapt la lupta, ci iti pastrezi puterile pentru mai tarziu, cand prin urmasii tai vei putea ajuta la creatia acestei lumi de azi, o lume a zeilor pe care oricine si-ar dori-o.

-   Ma voi gandi la asta, marite Nicolas, dar nu pot sa promit nimic. Eu asa am pomenit, ca acela care conduce poporul nu are voie sa il lase la greu si trebuie sa moara odata cu el. Asa m-a invatat tatal meu si eu la fel mi-am invatat copilul. Asa ca nu cred ca voi pleca nicaieri. Dar voi lasa poate vorba urmasilor sa faca asta, daca vor crede ca e mai bine.

-   Nu il vei lasa la greu, ci la bine, greul va veni abia peste multi ani. Si de plecat toti, adica si tu si poporul tau, oricum nu puteti pleca. Poti lasa insa in urma ta lucruri mai bune decat ai gasit si oameni alesi, si toata lumea sa fie multumita si de ce ai facut, si ca ai plecat. Dar astea sunt lucruri pe care nu le pot eu hotari, trebuie sa te gandesti singur daca intelepciunea este mai bine sa traiasca undeva la adapost si sa faca roade candva, sau sa moara odata cu prostia sub biciul destinului dinainte stiut. De aceea, chiar daca acum ti se pare ca ar trebui sa faci un rau si iti tradezi poporul, de fapt le faci un bine urmasilor, care vor putea ajunge asa cum ii vezi tu azi. Cred ca stii si tu ca nu toate bataliile se castiga, unele se mai si pierd, dar cand pierzi o batalie fara mare importanta doar pentru a castiga alta, care te face sa castigi si razboiul, asta arata ca esti intelept si ca te gandesti la viitor mai mult decat la prezent. Asta va fi si plecarea aceasta a voastra, o batalie pe care o pierzi cu buna stiinta pentru a castiga una mult mai importanta dupa aceea si mai ales pentru a castiga razboiul cu viitorul. Daca vei face asa cum iti spun eu acum, peste doua mii de ani urmasii tai vor avea puterea aceasta a zeilor, pe care o vezi si o poti si folosi, dar inca nu o intelegi. Ei o vor intelege si o vor folosi, si acesta va fi semnul ca razboiul a fost castigat. Pentru ca ce alt tel mai mare decat sa-ti vezi urmasii ca au ajuns niste zei ti-ai putea dori ? Si de ce sa-i sortesti a fi robi sau a muri ?

-   Da, este drept ca orice parinte isi doreste pentru copiii lui o soarta buna si un viitor stralucit. Incredere am in tine si in intelepciunea ta, dar invatatura mea nu ma lasa sa fac asta. De aceea nu pot sa fac nici o promisiune astazi, dar am inteles tot ce mi-ai spus si o sa ma gandesc la toate aceste sfaturi.

-   Dar sa nu uiti, cetatea pe care o vei intemeia va trebui sa aiba si preoti si zei, pentru ca o sa aiba si oameni simpli, care daca nu au zei buni oferiti de tine isi vor aduce altii, rai, de pe unde vin ei. O cetate fara zei si preoti e pierduta, pentru ca nici macar peste doua mii de ani oamenii nu vor intelege ca ei sunt zeii si ca nu trebuie sa se mai inchine nimanui, asa ca unei cetati ii trebuie si zei si preoti, dar e bine ca acestia sa fie buni si drepti. Iar cand o sa vina vremea de plecare sa spuneti celor care raman ca plecati doar fiindca zeii v-au cerut-o, si ca va veti intoarce. Asta pentru ca cei ramasi sa nu se lupte pentru putere, fiindu-le frica de reintoarcerea voastra, dar si ca sa nu va urmareasca, stiind ca aveti misiune de la zei si avand incredere ca va veti intoarce. Dar sa le impartiti si din averea luata de la preoti, ca sa aiba preocupare in a cheltui pana va indepartati voi destul si sa nu mai fie o vreme doritori sa va atace pentru bogatii.  Iar daca veti umbla doar prin locuri nestiute si nebatute de om, vi se pierde urma deindata.

-   Am inteles, marite Nicolas, si o sa tin minte toate aceste sfaturi intelepte.

-   Cat priveste lumea aceasta a noastra, sa stii ca este foarte mare, chiar mult mai mare decat a voastra. Si tu nu cunosti lumea voastra decat pana la niste hotare, iar dincolo de aceste hotare stii doar ca mai este si atat. Nici eu nu o cunosc pe aceasta a noastra chiar pe de-a-ntregul, cu toate ca am calatorit aproape peste tot in aceasta lume. Voi nu ati vazut decat o bucatica foarte mica din ea, cam cat un deget dintr-un om sau o pana dintr-o pasare. Nici daca ai ramane aici tot restul vietii nu ai reusi sa o cunosti pe toata. Sunt multe tainele pe care le-au deslusit oamenii de-a lungul celor doua mii de primaveri care au trecut de la voi pana la noi, si multe puterile pe care noi le stapanim si le cunoastem astazi. Asa cum ai vazut, noi stapanim tunetul si fulgerul, si l-ati vazut acolo, in padure. Si mai stapanim si care fara cai, si lumina sau intunericul, si mai stapanim si vorbele, care pot merge singure unde vrem noi, fara cel care le rosteste, si apoi mai stapanim si vedeniile, care ne arata tot ce vrem noi sa vedem, si inca multe altele, pe care poate ca le vei vedea in zilele care vor mai veni. Dar, cu toate ca le stapanim pe acestea, si cu toate ca pentru tine acestea par a fi semne ale puterii zeilor, totusi nu suntem zei, ci oameni. Si acum ne straduim sa aflam taina aceasta, a pesterii, ca sa cautam calea reintoarcerii voastre. Cand o vom sti, vom fi si mai puternici, dar tot oameni vom ramane. Acum o sa ma gandesc la toate cate mi le-ai spus si o sa vad daca pot sa merg pana acolo, la pestera, ca sa vad cu ochii mei cum arata si sa incerc sa inteleg ce se petrece acolo. Si dupa aceea mai vorbim, mai lamurim cate ceva daca trebuie. Acum insa, cred ca cel mai intelept ar fi sa mergem la copil, sa vedem cum se simte si sa-l imbarbatam, ca sa ii fie mai usor de trecut prin incercarea aceasta. Azi e a doua zi de cand ati venit la noi, si deci mai sunt trei in care putem cauta si afla secretul intoarcerii. Si eu am incredere ca il vom afla, sau il vom descifra din acea panza cu semne sterse.

-   Iti multumesc pentru sfaturi si pentru ajutor, marite Nicolas.

-   Nu trebuie sa-mi multumesti nici pentru ajutor si nici pentru sfaturi. Toata viata am alergat, am muncit, am invatat si m-am straduit sa fac bine celorlalti. Eu imi multumesc singur, ori de cate ori reusesc sa mai fac un bine cuiva. Tot ce te rog este sa tii minte ce te-am invatat si sa te gandasti cu intelepciune la ce va urma dupa ce iei o hotarare. Acum vom merge sa vedem ce face copilul si sa ne intepam si noi, ca sa nu patim ca si el, iar dupa aceea vedem ce mai e de facut. Eu va trebui sa ma duc si la pestera, ca sa o vad de aproape si sa incerc sa o inteleg. Dar despre aceasta vom discuta dupa aceea. Acum, haide sa coboram.

 

*  *  *

 

Pe hol ii astepta jandarmul, plimbandu-se agale de colo-colo. Se dusera la masina. Nicolas ceru sa fie dus la spital. Ajunsi acolo, urcara toti trei scarile si intrara pe holul puternic luminat, dupa care luara liftul si mersera la birourile administratiei. Batu la usa si ii deschise chiar directorul spitalului. Jandarmul ramase afara, dupa consemn, iar ei intrara inauntru.

-   Buna ziua domnule profesor, buna ziua domnule, ce onoare, cu ce va pot ajuta ?

-   Buna ziua doctore, am venit cum am promis, pentru tratamentul preventiv. Copilul cum se simte ?

-   Luati loc, va rog.

-   Multumim.

-   Copilul se simte aproape excelent, dar e in convalescenta. Diagnosticul s-a confirmat, tratamantul a fost optim, are un comportament bun, reactia a fost previzibila. L-am lasat inca la terapie intensiva, preventiv, dar numai pentru a se putea inregistra datele, pentru ca in fapt e ameliorat si se odihneste sub sedativ. Pana maine va dormi sigur, dar o sa-l mutam de acolo. Ma ocup de el personal, cand lipsesc eu e asistenta sefa langa el, si mai bine de atat nu se poate.

Nicolas se intoarse catre print si vorbi cu el, apoi continua:

-   Multumesc mult doctore, si tatal lui iti multumeste. Eu iti raman indatorat, e ca si copilul meu, mi-ar fi parut rau sa pateasca ceva neplacut. Si insotitorul lui ?

-   Am o rezerva aproape, l-am cazat acolo. Sunt doua paturi, i-am aratat ca poate sa doarma daca vrea, se pare ca a inteles. L-am lasat sa-l vada de mai multe ori, si pe el si pe jandarmul de paza. Jandarmul e prietenul fetei si fac de garda cu schimbul, cand el, cand insotitorul si cand fata, se inteleg ei cumva.

-   Ce crezi, ar trebui sa il imunizam si pe tatal lui ? Are nevoie de vreun tratament ?

-   In principiu, daca nu are semne clinice de manifestare a afectiunii, nu. Dar putem sa il facem si preventiv, se practica, iar acelui tanar i-am facut deja. Doar ca el sta de mai multa vreme aici in spital si e mai expus.

-   Eu as dori sa-i facem si tatalui sau, ca sa fie sigur ca nu va avea probleme mai incolo.

-   Da, desigur, se rezolva, ma ocup personal de asta.

-   Si trebuie sa fac si eu ?

-   Daca doriti, se poate si asa, si asa, depinde de dumneavoastra.

-   Eu as dori, pentru ca o sa merg iar prin padurile alea si nu vreau sa o patesc pe acolo, fara semnal la telefon si fara spectatori. Nu ma duc eu singur, dar cine stie ...

-   Desigur, se rezolva, si pe loc.

-   Multumesc foarte mult, si daca nu te superi as vrea sa-ti propunem sa ramanem prieteni. Chiar daca e o diferenta oarecare de varsta intre noi, nu e mai mult decat intre tata si fiu si poti sa-mi spui pe nume si sa ma tutuiesti, ca ai o valoare care iti da dreptul.

-   Incantat, nu sunt prea multi care sa se bucure de onoarea asta si nu o s-o refuz. Multumesc mult pentru onoare si propun sa mergem sa sarbatorim dupa-masa in oras. Stiu eu un loc bun pentru asta. Si sa-ti spun si ce idee mi-a trasnit prin minte. Copilul are la gat o zeita frumoasa, mi se pare cunoscuta, o sa incerc sa o identific si sa vedem daca nu i-o putem aduce live, daca tot e convins ca a ajuns in lumea zeilor. Cred ca s-ar bucura tare mult sa afle ca zeita lui protectoare a venit sa il vada personal.

-   Ideea pare exceptionala, o putem discuta pe indelete, doar ca deocamdata nu am cum sa vin, pentru ca nu pot sa il iau cu mine pe printul acesta strain, ar atrage atentia si ne-am face necazuri. In plus, ar fi nevoie de forte speciale, are statut de oficial strain si nu-l pot lasa asa. Noi ne mai putem fofila, dar el nu stie si nu intelege nici rostul si nici scopul si ...

-  Da, inteleg, dar daca ar ramane in spital, alaturi de fiul sau, ar fi vreo problema ?

-   Nu, cred ca s-ar bucura, dar as fi vrut sa-l iau cu mine la hotel, sa-i asigur macar o masa, ca de dimineata au luat doar o gustare usoara.

-   Asta pot sa rezolv si aici, le pot asigura la amandoi, cer la bucatarie.

-   Nu, nu e bine, nu stiu cum reactioneaza la masa din spital, sa nu se repete scena aia, prefer altceva. Eu m-am gandit sa fac o comanda la mine la hotel si sa o trimit aici, dar nu stiu ce are voie copilul si nici cum sa ajunga la ei, ma ajuti ?

-   Sigur, vorbesc la poarta si trimit pe cineva sus, dar sa le spunem ca e pentru asistenta sefa de nivel, ca sa ii dea ei pachetul si apoi ea se descurca. Copilul doarme pana dimineata, iar cand se scoala ar trebui ceva usor, lapte si cornuri de exemplu. Iar adultilor presupun ca le-ar trebui ceva consistent, ca sunt barbati doar.

-   Perfect, atunci hai s-o facem, sau mai trebuie sa stai pe aici ?

-   Nu neaparat, putem merge, dar inainte haide sa-l cazam pe domnul si sa vorbesc cu cei in drept sa rezolve problema.

-   Bine, dar trecem dupa aia si pe la hotel, sa dau comanda ? O sa le comand si lor, si asistentei, si jandarmului cate doua mese, ca sa se descurce pana maine, iar copilului niste cornuri cu lapte.

-   Bine, dar mergem pe la ei intai.

S-au dus la salon si printul l-a vazut pe fiul sau dormind in rezerva, supravegheat de tanara aceea frumoasa si pazit de jandarm la usa. Apoi a intrat in rezerva cealalta si acolo s-a intalnit cu pajul. A vorbit cu el si s-a asigurat ca totul e in regula. Nicolas le-a explicat ca vor ramane amandoi acolo peste noapte si ca le va trimite de mancare prin asistenta sefa cea frumoasa, si ei au inteles. Intre timp, doctorul i-a spus si fetei acelasi lucru, si jandarmului la fel, ca sa stie ce sa faca. Jandarmul avea sa fie schimbat peste noapte de un altul si se intorcea la ei dimineata, iar asistenta sefa pleca si ea acasa peste noapte, deci cei doi aveau sa faca de straja cu schimbul la patul copilului, dupa ce avea sa fie mutat in alt salon.

Apoi, doctorul i-a invitat pe amandoi la camera de tratamente si i-a injectat preventiv. Dupa aceea, s-au despartit si a ramas sa se reintalneasca a doua zi. Cei doi au plecat impreuna, discutand aprins, in timp ce printul inca se minuna ca si Nicolas a facut aceeasi intepatura ca si el. Asta insemna ca ori avea dreptate ca nu e zeu, ori a primit si el din puterea zeilor.

In acea seara, sub privirile oaspetilor, asistentele l-au mutat pe copilul adormit in salonul pregatit dinainte. Cei doi au ramas in salonul alaturat, si printul a profitat ca sa-i explice pajului ce a aflat de la Nicolas, discutand si dezbatand peste noapte situatia si perspectivele. Dupa-masa le-a sosit si masa comandata de Nicolas, si au mancat pe rand si ei, si fata si jandarmul, asa cum se facuse intelegerea. Peste noapte ei au mai mancat odata, iar copilului i-au rezervat doua cornuri mari si doua portii de lapte conservat. Dimineata erau amandoi satui, odihniti, lamuriti in masura in care se putea si mult mai optimisti decat inainte.

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

0 comentarii pentru Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5

Fii primul care adauga un comentariu!


Spune-ti parerea despre Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 


Arhiva texte
Un Paşte fericit !
LA MULŢI ANI !
RISCUL LUI MOISE
CONSERVATORII
SOLUTII SOCIALE. EDUCATIE, MUNCA, RESPONSABILIZARE
PROGRESUL CALITATIV – VIITORUL UMANITATII
ORGOLIUL, O FORMA DE CREDINTA, CA SI GELOZIA SAU INVIDIA …
CONCURENTA, NECESAR A FI CONTROLATA
DEGENERARE
INVESTITORII SI INFORMATORII … LOR
OMUL, INTRE TEORIE SI PRACTICA
LUMEA DURA, SALBATICA SI PRIMITIVA A AFACERILOR
Ganduri … concediabile
MEDICII SI MEDICINA
REMIXURILE ŞI INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
BOLNAV PE MOARTE, ÎN REPAOS TOTAL
SCRISOARE DESCHISA, CATRE AMICI SI IN-AMICI
JUSTITIE, EDUCATIE, RESPONSABILIZARE
CENTRALISM SI DEMOCRATIE, SAU CONDUCERE SI COORDONARE
VERIGA LIPSA, PREZENTA PRINTRE NOI
PLANIFICAREA DEZVOLTARII
STATIA URMATOARE - SCLAVAGISMUL
DACA DIVINITATEA CHIAR AR EXISTA
PROFETII SI FALSUL IN DECLARATII
A FI PROST SAU A FI FRAIER
NOI SI VIATA DE APOI
ADEVARATA CREDINTA
SI FARA PARTIDE SE POATE … !
CRESTINISMUL, IN TREI RANDURI. LUNGI.
PLEDOARIE PENTRU MICROSISTEMUL ECONOMIC PRIVAT
DESPRE EXTRATERESTRI SI INTALNIRILE DE GRADUL TREI
DE CE ISI INCEARCA OARE DUMNEZEU CREDINCIOSII ?
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI AR PUTEA FI DOAR O ILUZIE ?
O MARE PRIVATIZARE REUSITA - USL-ul
PREDICĂ NETERMINATĂ
PARVENITII POLITICI – FRATRICIZII SISTEMULUI
UN PIC DE FILOZOFIE - Comunista, dar antimarxista
OM LIBER, CAUT STAPAN
LIBERAL SI COMUNIST – O ANTITEZA INEXISTENTA
VREMEA, VREMURILE SI VREMELNICIA
SAMSON SI DALILA – UN EXEMPLU DE MISTIFICARE A REALITATII
PROPUNERE SUPRA-DECENTA
O D A
OMARUL AL DOILEA
ACOLO UNDE ITI STAU PICIOARELE, ACOLO ITI VA STA SI CAPUL …
T E A P A
N O U V E L L E
G A N D A C E L U L
SA NE REAMINTIM DE EMINESCU
PLAN DE PERSPECTIVA
BLESTEM
COLINDELE
POLITICA SI ALEGERI IN 2012 - O ALIANTA CONTRA NATURII
EXCESELE DAUNEAZA …
DESPRE O ANUME VIOLENTA A LIMBAJULUI IN PUBLIC
CRITICA FARAMELOR DE VIATA
BUNATATEA DIVINA ... ?
DESPRE CREDINTA FARA DISCERNAMANT
CLASA A III-A SI LEGILE NATURII
RUGA
EVOLUTIA
LIBERTATEA
OARE DUMNEZEU DE CE N-O FI CREZAND IN OAMENI ?
DESPRE MESAJUL PASCAL AL PAPEI
REFORMA A AJUNS SI LA PORUNCA A SASEA
A C T U A L I T A T I
INTRE A CREDE SI A INTELEGE
DE CE INCA NU AM INCREDERE IN POLITICIENI
VERIGA LIPSA
EVOLUTIA LA HOTARUL DINTRE VIATA SI MOARTE
DESPRE EVOLUTIA SPECIILOR
DUMNEZEU TREBUIE OARE APARAT ?
CE, TE CREZI DUMNEZEU ?
CONTRAFACEREA - LIPSA DE CALITATE SI PERICULOZITATE
DREPTUL DE A JUDECA SI PEDEPSI
DESPRE PILDA TALANTILOR
TRIUNGHIUL BERMUDELOR NOASTRE
CONDUCEREA DE STAT
STATUL SI NOI
EU SI PARAZITII
GLOBALIZAREA
CONTRABANDA
EVAZIUNEA
DREPTATEA ROMANEASCA
CRIMA INDUSA SI PEDEAPSA ERONATA
LA JUDECAREA UNOR CRESTINI
SOLUTIE DE VINDECARE
OMULUI SA NE RUGAAAM … !
DISCRIMINAREA
PARAZITISMUL ATACA DIN NOU
DE CE MI-A SUNAT CEASUL
ATEISM SI CRESTINISM
MASELE SI DEMOCRATIA
IMPOZITAREA MULTIPLA
CHIRURGIE UMANITARA
OAMENI SI MASINI
ATESTATUL DE CONDUCERE
ATESTATUL DE MATURITATE
REDIRECTIONAREA SPRE UTIL A TENDINTEI DE JOACA A COPIILOR
DACA SUNT OM ...
CHESTIUNEA TIGANILOR
CREDINTA SI STIINTA
LA JUDECATA DE APOI
NEDUMERIRE
PENTRU ZONA DE DESTINDERE
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 2
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - final
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 18
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 17
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 16
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 15
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 14
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 13
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 12
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 11
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 10
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 9
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
PROBLEME DE DEZBATUT IN SOCIETATE
PRELUDIU LA LUCRAREA MEA, APOCALIPSA DE CATIFEA
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 11
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 10
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 7
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 6
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 2
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR, roman - 1
PUBLICITATE LA ROMANUL MEU
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR – roman
OPINIA MEA DESPRE "CIRIPITUL" CU FATA UMANA
MAFIA COMUNITARA
JUNGLA URBANA
INTEGRARE
FANTEZIE
DIALOG LA NIVEL INALT
SPOVEDANIA
STATUL, ECONOMIA SI CRIZA - PENTRU TOTI
POLITICA, RELIGIE SI POVESTI DE ANDERSEN
O PARERE DESPRE RELATIA CETATEANULUI CU DIVINITATEA
SECRETELE ZEILOR
REFORME 2011 - PAREREA MEA
ACEASTA ESTE PAREREA MEA DESPRE ...
RESEMNARE
AS VREA SI EU SA IUBESC ROMANIA
PREZENTAREA AUTORULUI
CINE SUNT EU. PROFIL DE AUTOR