Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8

Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8

postat la data 12.01.2012, ora 16:46
categorie: Ficțiune

Share | |


 


PARTEA A TREIA - IN LUMEA ZEILOR - continuare 5

 

Evadarea

Ca si altadata, o rafala de vant spulbera praful si frunzele. Imediat, un fulger brazda cerul si tunetul rasuna in poiana si in padure prelung, cu ecou. Apoi rapai ploaia si zeii albastri si negri se grabira sa se adapostesca in carul cel mare. Domnitele se ridicara si intrara mai inlauntrul pesterii, pe cand barbatii si copilul duceau si desagii mai la adapost. De fapt ii duceau in fundul pesterii, langa vesmintele lor. Nu se grabeau, aveau vreme. Le-au lasat acolo jos si de indata domnitele s-au asezat din nou pe ei, zambitoare si increzatoare ca asa trebuie sa se intample.

Semnul asteptat a venit cu un pocnet sec si asurzitor. Domnitele s-au uitat speriate la cei de langa ei, care zambeau, impaciuitori. Le-a mai venit inima la loc si odata cu ea si zambetele asteptate.

-   Gata, a venit vremea. Copile, vino aici. Tu ia lumina aceea mare si stai asa. Aici e drumul, ai mai mers pe el, te vei duce singur de asta data si pe intuneric. Nu te grabi. Cand ajungi in tainita, aprinzi lumina si ramai acolo. Noi le aducem pe domnite si apoi vom lua si desagii. Acum stinge lumina si te du.

Copilul stinse lumina si pleca singur. Era prima lui misiune de barbat. Trebuia sa si-o indeplineasca asa cum se cuvenea si era hotarat sa le arate ca se pot increde in el. Calca usor si cu grija, stia ca trebuie sa urce putin si apoi sa coboare. Simtea piatra sub talpile cismelor sale. Simti cand se schimba inclinarea si cobori dincolo, apoi simti cand se indrepta drumul si carmi putin, apoi merse inainte cu o mana intinsa, ca nu mai stia cati pasi trebuia sa faca. Dar vazu intrarea ca o umbra, caci peretii pesterii parca aveau in ei o lumina usoara. Aprinse lumina zeilor albastri si o duse langa tron. O lasa acolo, cu fata la perete, ca sa lumineze sala si astepta. Indata intra pajul cu domnita lui. Dupa ei venea si printul cu printesa de mana.

Domnitele se uitara mirate in jur. Nu erau multe de vazut, dar probabil ca admirau si ele maretia si frumusetea acelei sali, asa cum facuse si el cand o vazuse intaia data. Barbatii le lasara si iesira repede, iar ele inaintara spre tronuri si se uitara la paraiasul acela cristalin. Nu dura mult si barbatii le adusera cate unul din desagi, apoi iesira din nou si le adusera si al doilea rand, si mai iesira odata, dupa care adusera tot ce mai ramasese, vesmintele lor si darurile de la zeii pamanturilor.

-   Suntem pregatiti, dar mai este ceva vreme. Ramai aici si ai grija de mama si de domnita ei, noi ne ducem sa vedem ce mai e pe afara, sa ne mai vada ca suntem pe aici. Vino cu mine, ii spuse printul pajului.

Iesira. Copilul privi la mama lui si la slujnica ei cum se uitau peste tot si vorbeau intre ele. Isi privira inelele si rasera, apoi se uitara la el si mama veni si il stranse din nou in brate. Era atat de bine in bratele mamei !  Se mai plimbara prin sala aceea si apoi se asezara pe cele doua tronuri pe rand, mai intai una pe unul si alta pe altul, apoi isi schimbara locurile. Vorbeau mereu, si copilul se intreba daca stiu ce urmeaza.

 

*  *  *

 

Din autocar, se vedeau cei doi barbati la gura pesterii, vorbind intre ei si uitandu-se cand la cer, cand la drum, cand la poiana. Se parea ca nu mai au rabdare sa astepte. Femeile si copilul nu mai erau cu ei, probabil ca se odihneau in pestera aceea. Erau niste salbatici si nici nu aveau nevoie de mai mult, nici ei si nici ele, gandea comisarul. Ii placea ideea de spectacol, conferinta de presa cu relatare live, cu reconstituire, apoi cu nunta de complezenta si cu regasirea mamei pierdute ... Ei, si cu o masa buna, ca la nunta, si cu ceva distractie, si nici dar nu avea de facut ... Asa mai merge, gandi el, satisfacut.

Vremea era destul de inchisa si asteptau sa se intoarca masinile cu cele necesare chefului. Profesorul comandase un meniu bogat si muzica adecvata, pe banii lui. Avea si de unde, se stia ca e bogat si mai avea si functie in cabinetul european, apoi aici avea toate facilitatile. Ei ii stateau la dispozitie si se lansasera in toate acele aventuri si explorari numai si numai din cauza insistentei lui de a descoperi legende care pana la urma i-au bagat pe ei in belea, pentru ca lui nu ii cerea nimeni socoteala pentru ce facea. El avea doar drepturi, ei doar obligatii, si schimbarile astea de regim ii putea afecta.

La un moment dat sosira si masinile cu cele comandate. Baieti iuti scoteau mese si scaune pliante si intindeau chioscuri demontabile de panza in poiana. Incepura sa soseasca si carele televiziunilor, cand vantul se arata si el din nou si cerul incepu sa se intunece.

Aglomeratia crestea in poiana. Spectacolul era pe cale sa inceapa cat de curand. Furnicarul de oameni crestea vazand cu ochii si masinile inteseau drumul si poiana, cand o rafala de vant facu sa se scuture serios firavele corturi si rasturna cateva scaune. Indata, un fulger lumina cerul si tunetul il urma si el, rau prevestitor.

-   Adapostiti-va de ploaie, continuam dupa aceea, se auzi vocea profesorului. Ma duc sa le spun celor din pestera sa se pregateasca, dupa interviu vor intra ei, apoi intru si eu si dupa aceea incepem nunta.

Cei care nu aveau de filmat spectacolul furtunii se retrasera in masini. si cei doi barbati din gura pesterii se retrasera probabil si ei mai in interior, ca nu se mai vedeau. Vantul izbucni si mai rasturna cateva mese goale si scaune, dar nu facu pagube. Ploaia rapai si uda imediat totul, mai putin ce era adapostit pe sub copaci. Deodata, un trasnet grozav lumina zona, iar tunetul instantaneu cutremura masinile si oamenii. Era manifestarea specifica zonei, cea care trebuia inregistrata si apoi corelata cu intamplarile ce aveau sa fie reconstituite.

Nu dura mult si ploaia se opri, la fel si vantul. Cerul se lumina mult mai repede ca altadata. Oamenii iesira sa-si continuie munca si pregatirile. Trebuia sa inceapa spectacolul. Profesorul iesi din pestera, unde se ascunsese de ploaie, si se indrepta spre autocar, de unde o lua prin poiana, insotit de regizorii carora le explica acum ce si cum trebuia filmat totul, dar si de eroii zilei, comisarul si agentul serviciilor speciale, care trebuiau sa explice in direct faptele si intamplarile saptamanii acesteia agitate.

-   Sa luam loc in poiana, domnilor, si sa incepem. Totul este pregatit, asa cum am hotarat.

Doar ca nu ei hotarasera, ci el. Si se convinsese deja cu ochii lui ca era si implinit.

 

*  *  *

 

Intr-un tarziu, printul si pajul se intoarsera. Aveau vesti noi. Venise acel car din care erau scoase mese si umbrare cum mai vazusera si cand li se adusese de mancare. Se pregateau de masa. Venisera si alte care si multi oameni care incepusera sa isi pregateasca acele ciudatenii de care mai vazusera in sala aceea de la palatul oaspetilor de seama. Dar cand incepusera sa vada semne de cer innorat, intrara sa se pregateasca de plecare.

-   Acum sunt ocupati cu toate acele lucruri si nu au grija noastra. Cand or sa o aiba, noi nu o sa mai fim in lumea lor. Haide sa ne pregatim. Sa ducem aproape de tronuri tot ce avem de luat cu noi si sa nu lasam aici nici un semn al trecerii noastre, asa cum ne-a sfatuit Nicolas. Asa e cel mai bine, ca sa ni se piarda urma si sa nu poata veni nimeni, niciodata, pe aceasta cale ca sa ne faca vreun rau.

Luara desagii domnitelor si ii inghesuira, unul peste altul, in spatele tronurilor. Apoi pusera peste ele vesmintele lor si coifurile albe si lucitoare. Iar deasupra pusesera cele doua traiste la fel de lucitoare, una cu darurile de la zeii pamanturilor si una cu darurile de la zeul verde. Se uitara cu atentie in jur, sa nu lase cumva vreun semn al trecerii lor pe acolo.

Apoi, printul lua cele doua lumini mari primite de la zeii albastri si le apropie de tronuri, punandu-le la picioarele acestora, indreptate spre intrarea in sala, ca sa nu le bata in ochi. Se aseza pe tronul cel mare si o chema pe printesa lui, facandu-i semn sa i se aseze in brate. Apoi le spuse:

-   Tu, copile, vino aici intre noi, ca esti mai mic si incapi. Iar tu asaza-te dincolo si ia-ti domnita in brate, ca si mine, ca sa intram cu totii in calea aceea stramta care se deschide. Ati vazut ca ceea ce era mai departe nu a venit cu noi. Acum trebuie sa asteptam semnul. Azi este a cincea zi de cand suntem in lumea aceasta, si acesta este ultima deschidere a portii. Daca nu plecam acum, doar peste o suta de primaveri mai puem pleca, si cine stie daca le mai putem astepta, daca cinci zile ne-au fost atat de grele.

Atunci, in intrarea pesterii se vazu o faptura. Tresarira, si indata vazura ca era Nicolas, care se uita la ei de acolo. Nu intrase, se oprise si le facea cu mana, in timp ce ei il priveau uimiti.

-   Ramas bun, bunule Nicolas ! striga copilul dezmeticit.

-   Ramas bun, adaugara si printul si cu pajul, intr-un glas.

El nu le raspunse insa. Nu mai apuca. Trasnetul lovi si lumina lui ii orbi si pe ei, si pe el. Sunetul ii asurzi. O ceta laptoasa ascunse totul privirii si calatorii ametira indata.

Pentru privitor, ceata se destrama indata. In fata lui era o incapere goala, ciudata, frumoasa poate, dar fara nici o importanta pentru urmatoarea suta de ani. Doar daca ar fi avut nevoie sa se ascunda de ochii presei o vreme, poate ca ar fi fost de luat in seama ...

 

Reintoarcerea

Pentru calatori, lucrurile stateau un pic mai altfel. Fumul, ceata si praful au umplut pe data incaperea si nu au mai stiut ce a fost, pentru ca au adormit de indata si cand s-au trezit totul era altfel.

Adica, asa cum le lasasera la plecare. Lumina zeilor albastri era tot aprinsa, la fel ca si in lumea cealalta, a lor. Faclia lor de deasupra intrarii se stinsese de mult. Palosul, sabia si cutitul inca erau acolo, lipite de stanca neagra, neatinse de fulgere. La usa erau desagii lor, pe care ii lasasera acolo, si care pareau a fi neatinsi. Printul se ridica de pe tronul sau, la fel si pajul, iar femeile se uitau si ele in jur si se minunau de ce au simtit si de schimbare, vorbind in graiul lor necunoscut. Printul se intoarse spre cei doi insotitori ai sai si spuse cu voce retinuta, de parca nu-i venea sa creada:

-   Ne-am intors, uite, sunt desagii si armele noastre. Sunt toate aici, asa cum le-am lasat noi. Zeii nu au primit ofranda noastra, dar ne-au facut toate voile si ne-au trimis si inapoi. Nicolas s-a tinut de cuvant si ne-a ajutat sa ne intoarcem. Tot ce ne-a spus el este adevarat, dar eu si acuma zic ca el e zeul cel mai mare si mai falnic acolo, in lumea lui. E cu adevarat zeu !

-   Asa e, marite print, el e cel mai mare si mai bun dintre zei.

-   Acum se face cea de-a cincea noapte de cand am plecat. Maine va fi ziua cand slujitorii nostri ar trebui sa plece daca noi nu ne intoarcem. Dar, fie ca ei inca mai sunt aici, fie ca nu, nu vom pleca in noapte, ci vom astepta ziua de maine. Avem toata noaptea a noastra, sa ne odihnim. 

Printul s-a uitat la cele doua femei, care erau ocupate sa-si aranjeze vesmintele, frumoase, dar neobisnuite aici la ei. Pajul se uita si el, apoi se duse sa le ajute. Printul a zambit, apoi s-a dus si s-a uitat in desagi. Copilul se uita mirat la amandoi, pentru ca regulile se schimbasera si la ei, dupa numai cateva zile de stat in lumea zeilor, chiar daca li s-au parut tare lungi. Asta pentru ca pajul, care ar fi trebuit sa faca acest lucru, era preocupat sa ii aranjeze slujnicei hainele ravasite de trasnet, iar ea se tinea de el cu o mana si cu cealalta facea acelasi lucru stapanei ei, care privea cand la print, cand la copil, parca incercand sa-si aduca aminte de unde ii stie, de cand si de ce. Nu pareau prea speriate dupa aceasta calatorie, care ar fi trebuit sa fie neobisnuita pentru ele, dar poate ca mai trecusera ele prin asa ceva si altadata, cine sa stie ?

Printul parca nu mai era printul cel cunoscut de el, pajul parca nici el nu mai era paj. Nu cumva si el era altfel ? - se intreba atunci copilul. De ce i-o fi spus Nicolas ca de acum trebuie sa fie barbat, nu cumva vazuse el ca este si el schimbat ? Si doar cinci zile si patru nopti au stat in lumea zeilor, dar parca au fost o viata intreaga ... Printul le spuse, linistit:

-   Sunt toate cum le-am pus, asa ca o sa facem un popas de bun sosit. Trebuie ca si femeile sunt flamande ca si noi, si obosite de drum. Haide sa mancam din merindele pregatite pentru zei, ca lor nu le trebuie, am vazut ca au altele mai bune. Si sa ne odihnim apoi, ca maine ne asteapta iara o zi grea.

Pajul s-a dus sa pregateasca cele trebuincioase. Au ales amandoi si au tras doi din desagii cu merinde mai la mijloc. Erau multi acolo langa usa, unii cu grane si alte cele, altii cu odoare si aur, cum le-au adus atunci, la plecare. Copilul se duse si el sa ii ajute, pentru ca era deja barbat si acum se vedea ca nici rangul nu mai conta, erau toti egali intre ei si egali cu zeii.

Au scos din desagii aceia o bucata de panza curata, pe care au intins-o pe jos, apoi au scos si au pus pe ea merindea dinauntru. Desagii goi i-au intins apoi langa, ca sa stea pe ei. Pajul s-a dus la tronuri si a adus de acolo vesmintele acelea stralucitoare, pe care le-a intins pe jos, ca sa aiba pe ce sta si femeile. Asternutul era gata, dar femeile au scos si ele din desagii aceia ai lor cate o cerga lunga, lata si moale, din care mai vazusera doar cand au intrat in lumea zeilor, si le-au intins si pe acelea peste toate. Dupa care s-au asezat intr-o parte si in cealalta, cu picioarele stranse sub ele.

Pajul a mai adus si apa din paraiasul acela curat, intr-un burduf de piele, scos si el din desagii aceia ai lor. Si a mai pus si inca un burduf plin cu vin pregatit sa fie facut ofranda pentru zei. Asta seara aveau sa fie ei zeii acelei tainite. Apoi s-au asezat si ei, facand roata in jurul merindelor. Aveau acolo carne afumata, peste sarat, branza, paine de grau coapta pe vatra si mere rosii.

Si au inceput sa manance, flamanzi cum erau cu totii, si au tot mancat si au baut apa proaspata si vin, pana nu a mai ramas nimic din toata merindea aceea. Era buna, tare buna, mult mai gustoasa decat toate acele minunatii, tare dulci si aromate, ale zeilor. Si celor doua femei parea ca le-a placut, amandoua pareau tare multumite. Din cand in cand mai vorbeau in graiul acela cantat al lor, radeau, chicoteau ca doua surori si se uitau cand direct, cand pe furis, ba la print, ba la paj, ba la copil. Si apoi, satui si bucurosi ca au ajuns acasa, se intinsera sa se odihneasca putin pe asternuturile acelea.

Copilul dormea fericit si multumit cand simti ca cineva il scutura usor de umar. A deschis ochii, inca adormit pe jumatate, si a vazut ca era mama lui. Atunci si-a amintit ca au ajuns acasa, ca trebuie sa fi fost dimineata, ca era impreuna cu mama sa si ca isi implinisera si solia pentru care au fost trimisi in lumea zeilor, dar si dorinta lor de a o gasi pe mama si de a o aduce inapoi acasa.

Nici nu simtise cum a trecut noaptea, dupa toata oboseala acelor zile si nopti nu prea dormite si dupa masa aceea imbelsugata. Se ridica repede si amorteala i-a pierit imediat. Era doar barbat deja si mai avea de implinit cateva porunci de-ale zeilor, despre care inca nu stia ce ii cer, dar banuia ca avea sa afle curand.

Se uita in jur si vazu ca totul era adunat, in incapere era curat, doar el si cerga pe care dormise mai trebuiau puse in desagi. Si pajul, ajutat de slujnica, au si adunat-o si scuturat-o deindata si au facut-o mica si au pus-o la locul ei. Dupa aceea, slujnica a luat o ciudatenie din acelea care suflau parfumat si a deschis-o, apoi a apasat pe ea spre fiecare dintre ei si la urma spre ea. Si indata pestera si vesmintele li s-au umplut de parfumul acela placut din lumea zeilor, care avea sa le aminteasca inca multa vreme de bunatatea si bunavointa acelor zei ciudati, dar marinimosi, care ii slujeau ei pe oameni in loc sa ceara sa fie slujiti, si care le-au facut ei daruri in loc sa ceara sa li se faca.

Printul s-a dus langa desagii de la intrare si si-a luat teaca de la palosul sau, apoi si-a incins-o la locul ei. Apoi le-a luat si pe ale lor si le-a aruncat langa ei, sa si le puna. Le-au pus. El s-a dus la stanca si si-a tras palosul, dar acesta nu voia sa vina la el. A mai incercat, apoi l-a tras intr-o parte si a reusit sa-l smulga din stransoarea stancii. Si l-a bagat in teaca, apoi a tras si sabia pajului si cutitul si le-a adus. Si ei le-au bagat in tecile lor, copilul uitandu-se oarecum mirat ca printul facea el asta in loc sa-i ceara pajului sa o faca.

Dupa aceea, printul isi lua pe desupra vesmintelor sale acel vesmant stralucitor primit in dar de la zeii pamanturilor. Pajul si copilul facura si ei la fel, iar femeile ii ajutara sa le imbrace. Si-au pus toti trei si coifurile albe peste caciulile lor. Printul se uita la ei si rosti:

-   Pana acum, ne-a fost greu, ca nu stiam ce va fi si ce nu, eram la mila acelor zei si a bunavointei lor. Puterile lor ne-au speriat si neputintele lor deopotriva. De acum, oricat de greu ni s-ar parea, o sa fie mai usor, pentru ca suntem doar la mila noastra si a puterilor noastre, pe care ni le cunoastem. De acum, noi suntem zeii. Avem o zi grea azi, si inca ne mai asteapta si alte zile grele. Dar le vom razbi, pentru ca acum avem si putere, si intelepciune de la zei, si mai avem si femeile noastre aici care sa ne ajute, si mai avem si binecuvantarea zeilor, care ne-au spus ce sa facem si ca tot ce facem pentru poporul nostru va fi bine primit si cu mare folos. Asa ca, la treaba. Mergem, dar desagii astia ii lasam aici, ca ne-om intoarce mai incolo sa ni-i luam. Nu luam acum cu noi decat darurile astea, si atat.

Ceilalti au incuviintat. Printul a scos toate acele daruri din traista aceea stralucitoare si le-a dat la fiecare cate o facla din acelea mici si cate o steluta care lumineaza cand apesi pe ea. Tipsia aceea alba cu multe facle a lasat-o acolo, langa desagi. A luat si acea punga tare si ciudata in care se ascundeau trasnetele zeilor, pe care le primise de la zeii pamanturilor, si si-a bagat-o in san. Apoi incepu sa scoata desagii domnitelor de dupa tronuri si pajul il ajuta. Ii pusera langa ai lor, acolo langa intrare. Langa acestia lasara si acea desaga mica si alba cu acele parfumuri suflatoare. se uita daca nu e ceva nelalocul lui, si nu vazu.

-   Copile, stinge lumina aceea mare, o sa o luam alta data. Acum mergem pe intuneric, cu grija, sa nu ne simta nimeni.

Apoi iesira pe rand din sala alba si trecura acel prag, intrand in pestera. Printul mergea inainte, tinand-o pe printesa lui de mana si ajutand-o sa treaca pe intuneric de acele stanci. Apoi il urma copilul, dupa aceea pajul, care si el o ajuta pe slujnica sa treaca hotarul tainitei pesterii. Era intuneric, dar undeva departe, in jos, se vedea lumina de la intrare. Drumul era curat si usor de strabatut, si doar ieri il mai facusera de cateva ori incolo si inapoi, asa ca il stiau acum bine.

Cand au ajuns la gura pesterii, soarele rasarise deja. Grajdarii erau tolaniti pe iarba din poiana, sub umbrar, pe cojoacele lor. Caii pasteau cuminti pe langa paraias, legati de picioarele dinainte, sa nu poata sa alerge. Cand unul din grajdari i-a zarit, a tresarit speriat si s-a uitat la ei ca la niste aratari din alta lume. Si e drept ca asa si erau. Si aratari, cu vesmintele si coifurile acelea ciudate si fara pletele lor bogate, dar si veniti din alta lume. A sarit speriat si, cand a inteles cine sunt, a strigat odata tare:

-   Au venit, s-au intors, uite ! Sa ne traiesti, marite print !

Si s-a plecat, cum se cuvenea, in fata lor, dar tot cu ochii pe ei si pe cele doua domnite, speriat. Ceilalti au sarit si ei ca arsi, inchinadu-se si urandu-le bun venit.

-   Pregatiti caii, plecam la cetate, porunci scurt printul. Devenise iarasi print, in fata supusilor sai.

Grajdarii alergara sa implineasca porunca, parca bucurosi ca au ce sa faca si ca nu au de-a face cu niste duhuri necurate, pentru ca desigur ca nu se mai asteptau ca ei sa se mai intoarca din lumea zeilor, cum nu se mai intorsese inca nimeni pana atunci, si mai ales sa o aduca inapoi de acolo si pe domnita lor, si inca o domnita. Si mai aveau si vesmintele si coifurile alea ciudate pe ei.

Cai erau destui pentru toti, pentru ca atunci cand venisera aveau si doi cai de povara, pentru desagi. Dar printul a socotit ca nu se cuvine sa puna domnitele pe caii grajdarilor, si a tras-o pe printesa in sea, langa el. Si ea parea fericita ca s-a reintors din nou acasa, si se uita cu bucurie la toate cele, dar mai ales la print, se uita si radea. La fel a facut atunci si pajul, care si-a tras si el domnita sus, in fata lui. Si ea era vesela si radea mereu, ca si stapana ei. Dupa care s-a saltat si copilul in sea, chiar daca nu a mai venit pajul, ca altadata, sa-i tina scara, pentru ca doar se vedea, credea el, ca este deja barbat si nu-i mai trebuie paj la scara. Grajdarii se uitau lung la ei si la vesmintele lor ciudate, la domnite si la vesmintele lor, la fel de ciudate. Pentru ei, parca veneau din alta lume si asta chiar era adevarat. Erau mirati si buimaciti de intoarcerea asta ciudata si neasteptata, de cum aratau, fara plete si cu vesminte nemaivazute, dar si de printesa care se reintorsese si ea si nici macar singura.

La porunca printului, doi grajdari au luat-o inainte, iar doi au ramas in urma, sa duca cu ei si caii cei de povara, acum liberi. Si asa, in sir, au luat-o incet la vale, pe drumul cunoscut, apoi au luat-o la trap, tot mai repede, pe masura ce caii se incalzeau si soarele se ridica tot mai sus pe cer.

Incepuse cea de-a sasea zi de cand plecasera cu solie la zei. Pamantul era inca reavan, se vedea ca plouase de curand. Mirosea a crang verde, a cai munciti, nu mai era in aer mirosul acela ciudat, afumat, al zeilor. Poteca era mai ingusta decat drumul zeilor, caii mergeau mai incet decat carele lor si ii scuturau la fiecare pas, dar nu ar fi dat lumea asta mica si saraca a lor pe lumea zeilor niciodata, oricate puteri ar fi avut ei acolo si oricate bunatati. Pentru ca vedeau si simteau si ei ca mai bine dacat la ei acasa, langa lumea pe care o cunosteau si o intelegeau nu poate sa fie nicaieri, oricat de grozave ar fi alte lumi. Iar pomii si pasarelele lor de aici le erau parca mai dragi decat orice lucru de acolo de la ei.

Copilul era si el bucuros de reintoarcerea acasa. Se vedea deja barbat, la palat, implinind poruncile zeilor, asa ca si printul si pajul sau. Zilele acelea petrecute in lumea zeilor il facusera asa. Asa ca a scos balaurul acela mic din san si, cand a ajuns langa stanca ce da spre rau, l-a aruncat deodata in apa. Nu l-a vazut nimeni, pentru ca printul si pajul erau in fata si nu aveau ochi decat pentru domnitele lor, iar grajdarii din spate erau mai in urma, dupa copaci, ca trebuiau sa traga dupa ei si caii aceia de povara, mai inceti la mers. Asa credea el ca a terminat-o si cu lumea zeilor, dar si cu lumea copilariei, ca doar de-acuma era barbat si avea alte indatoriri.

Au mai mers asa o vreme si indata, cand au iesit mai la luminis, in vale s-a vazut cetatea pe care si-o doreau sa o vada. Gata, erau ca si acasa acum.

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

0 comentarii pentru Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8

Fii primul care adauga un comentariu!


Spune-ti parerea despre Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 


Arhiva texte
Un Paşte fericit !
LA MULŢI ANI !
RISCUL LUI MOISE
CONSERVATORII
SOLUTII SOCIALE. EDUCATIE, MUNCA, RESPONSABILIZARE
PROGRESUL CALITATIV – VIITORUL UMANITATII
ORGOLIUL, O FORMA DE CREDINTA, CA SI GELOZIA SAU INVIDIA …
CONCURENTA, NECESAR A FI CONTROLATA
DEGENERARE
INVESTITORII SI INFORMATORII … LOR
OMUL, INTRE TEORIE SI PRACTICA
LUMEA DURA, SALBATICA SI PRIMITIVA A AFACERILOR
Ganduri … concediabile
MEDICII SI MEDICINA
REMIXURILE ŞI INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
BOLNAV PE MOARTE, ÎN REPAOS TOTAL
SCRISOARE DESCHISA, CATRE AMICI SI IN-AMICI
JUSTITIE, EDUCATIE, RESPONSABILIZARE
CENTRALISM SI DEMOCRATIE, SAU CONDUCERE SI COORDONARE
VERIGA LIPSA, PREZENTA PRINTRE NOI
PLANIFICAREA DEZVOLTARII
STATIA URMATOARE - SCLAVAGISMUL
DACA DIVINITATEA CHIAR AR EXISTA
PROFETII SI FALSUL IN DECLARATII
A FI PROST SAU A FI FRAIER
NOI SI VIATA DE APOI
ADEVARATA CREDINTA
SI FARA PARTIDE SE POATE … !
CRESTINISMUL, IN TREI RANDURI. LUNGI.
PLEDOARIE PENTRU MICROSISTEMUL ECONOMIC PRIVAT
DESPRE EXTRATERESTRI SI INTALNIRILE DE GRADUL TREI
DE CE ISI INCEARCA OARE DUMNEZEU CREDINCIOSII ?
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI AR PUTEA FI DOAR O ILUZIE ?
O MARE PRIVATIZARE REUSITA - USL-ul
PREDICĂ NETERMINATĂ
PARVENITII POLITICI – FRATRICIZII SISTEMULUI
UN PIC DE FILOZOFIE - Comunista, dar antimarxista
OM LIBER, CAUT STAPAN
LIBERAL SI COMUNIST – O ANTITEZA INEXISTENTA
VREMEA, VREMURILE SI VREMELNICIA
SAMSON SI DALILA – UN EXEMPLU DE MISTIFICARE A REALITATII
PROPUNERE SUPRA-DECENTA
O D A
OMARUL AL DOILEA
ACOLO UNDE ITI STAU PICIOARELE, ACOLO ITI VA STA SI CAPUL …
T E A P A
N O U V E L L E
G A N D A C E L U L
SA NE REAMINTIM DE EMINESCU
PLAN DE PERSPECTIVA
BLESTEM
COLINDELE
POLITICA SI ALEGERI IN 2012 - O ALIANTA CONTRA NATURII
EXCESELE DAUNEAZA …
DESPRE O ANUME VIOLENTA A LIMBAJULUI IN PUBLIC
CRITICA FARAMELOR DE VIATA
BUNATATEA DIVINA ... ?
DESPRE CREDINTA FARA DISCERNAMANT
CLASA A III-A SI LEGILE NATURII
RUGA
EVOLUTIA
LIBERTATEA
OARE DUMNEZEU DE CE N-O FI CREZAND IN OAMENI ?
DESPRE MESAJUL PASCAL AL PAPEI
REFORMA A AJUNS SI LA PORUNCA A SASEA
A C T U A L I T A T I
INTRE A CREDE SI A INTELEGE
DE CE INCA NU AM INCREDERE IN POLITICIENI
VERIGA LIPSA
EVOLUTIA LA HOTARUL DINTRE VIATA SI MOARTE
DESPRE EVOLUTIA SPECIILOR
DUMNEZEU TREBUIE OARE APARAT ?
CE, TE CREZI DUMNEZEU ?
CONTRAFACEREA - LIPSA DE CALITATE SI PERICULOZITATE
DREPTUL DE A JUDECA SI PEDEPSI
DESPRE PILDA TALANTILOR
TRIUNGHIUL BERMUDELOR NOASTRE
CONDUCEREA DE STAT
STATUL SI NOI
EU SI PARAZITII
GLOBALIZAREA
CONTRABANDA
EVAZIUNEA
DREPTATEA ROMANEASCA
CRIMA INDUSA SI PEDEAPSA ERONATA
LA JUDECAREA UNOR CRESTINI
SOLUTIE DE VINDECARE
OMULUI SA NE RUGAAAM … !
DISCRIMINAREA
PARAZITISMUL ATACA DIN NOU
DE CE MI-A SUNAT CEASUL
ATEISM SI CRESTINISM
MASELE SI DEMOCRATIA
IMPOZITAREA MULTIPLA
CHIRURGIE UMANITARA
OAMENI SI MASINI
ATESTATUL DE CONDUCERE
ATESTATUL DE MATURITATE
REDIRECTIONAREA SPRE UTIL A TENDINTEI DE JOACA A COPIILOR
DACA SUNT OM ...
CHESTIUNEA TIGANILOR
CREDINTA SI STIINTA
LA JUDECATA DE APOI
NEDUMERIRE
PENTRU ZONA DE DESTINDERE
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 2
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - final
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 18
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 17
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 16
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 15
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 14
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 13
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 12
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 11
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 10
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 9
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
PROBLEME DE DEZBATUT IN SOCIETATE
PRELUDIU LA LUCRAREA MEA, APOCALIPSA DE CATIFEA
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 11
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 10
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 7
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 6
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 2
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR, roman - 1
PUBLICITATE LA ROMANUL MEU
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR – roman
OPINIA MEA DESPRE "CIRIPITUL" CU FATA UMANA
MAFIA COMUNITARA
JUNGLA URBANA
INTEGRARE
FANTEZIE
DIALOG LA NIVEL INALT
SPOVEDANIA
STATUL, ECONOMIA SI CRIZA - PENTRU TOTI
POLITICA, RELIGIE SI POVESTI DE ANDERSEN
O PARERE DESPRE RELATIA CETATEANULUI CU DIVINITATEA
SECRETELE ZEILOR
REFORME 2011 - PAREREA MEA
ACEASTA ESTE PAREREA MEA DESPRE ...
RESEMNARE
AS VREA SI EU SA IUBESC ROMANIA
PREZENTAREA AUTORULUI
CINE SUNT EU. PROFIL DE AUTOR