Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9

Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9

postat la data 13.01.2012, ora 10:51
categorie: Ficțiune

Share | |


 


PARTEA A TREIA - IN LUMEA ZEILOR - continuare 6

 

Zeul se intoarce

Au mers deci agale spre pestera, uitandu-se dupa ceilalti, poate cineva are nevoie de ei, dar fiecare se parea ca are alte treburi. Zeii care venisera cu ei mersesera la unul din carele acelea din poiana, unde se vedea ca vorbesc cu alti zei, din car. Deodata, o pala de vant mai puternic a ridicat niste frunze, rotindu-se nervos intre ei, si cerul parca s-a intunecat pe loc. Se uitara in sus si vazura, prin frunzisul miscat de vant, cerul negru din care statea sa ploua. Vantul se intetea. Au grabit pasul spre pestera, sa se adaposteasca. Au intrat si s-au oprit in gura ei, uitandu-se afara, la cei care forfoteau pe acolo. Dar nu au apucat sa vada prea multe ca un ropot de ploaie a lovit poiana. Zeii aceia s-au ascuns repede in carele lor si au trantit portile. Dar si zeii negri si albastri care erau pe afara fugeau catre carele acelea, sa se ascunda in ele.

-   Dar oare pe ei de ce nu ii ocoleste ploaia, ca doar sunt zei si au puteri nebanuite, iar ploaia trebuie ca e data de zei, nu ? - intreba copilul, nedumerit.

-   Asa e, dar nici eu nu inteleg multe din ciudateniile acestor zei, ii raspunse printul.

Pajul se uita mirat cand la print, cand la copil, de parca nu ar fi inteles nici intrebarea, nici raspunsul, dar tacu. Cine stie la ce il ducea gandul, cand observa:

-   Dar oare in pestera de ce nu e nimeni, doar spuneau ca il cauta pe Nicolas ?

-   Da, asa e, chiar ca nu e nimeni, remarca si copilul.

Si in momentul acela, un trasnet grozav lovi muntele, asurzindu-i cu pleoscaitul lui infricosator. Era asemeni aceluia care se auzise cand trasneau ei cu acele sfori aprinse, dar mult mai naprasnic. Lumina orbitoare a facut ca dupa aceea sa li se para ca s-a facut noapte in jur, dar de fapt a fost doar o parere de cateva clipe. Indata dupa aceea, fulgere si tunete incepura a dansa prin nori, luminandu-i, iar ploaia si vantul se intetira. In pestera era intuneric si nu era nimeni. Intrara mai in adancul ei, sa se adaposteasca, cand printul le spuse, abia soptit:

-   Haideti sa mergem in spate, sa vedem, nu o fi acolo ?

-   Si daca ne vede cineva ?

-   Acum s-au ascuns cu totii, trebuie ca e vremea, pana nu se opreste ploaia.

-   Eu am la mine lumina zeilor, steluta aceea fermecata, sa o scot ca sa fac lumina ?

-   Inca nu, pana mai vedem ceva nu, doar cand ajungem la capat, ca sa ne uitam de urme poate.

-   Nu a venit nimeni dupa noi, ca s-ar fi fazut, haide sa ne uitam.

-   Bine, sa ne uitam.

Si copilul scoase din san acea steluta magica, ce dadea lumina zeilor printr-o apasare. Se uita atent spre iesire, ca sa vada daca nu este vreo umbra pe acolo care sa ii vada, si apoi o aprinse. Totul era asa cum stiau ei, nici o urma, nici un semn.

-   Ramaneti aici, eu trec dincolo, vin indata, le zise printul. Nu faceti galagie. Da-mi mie lumina aceea, sa ma uit si dincolo.

-   Uite aici, ia-o si du-te, te asteptam, ii raspunse copilul.

Stinse lumina si i-o intinse. Printul aluneca tacut in tainita, pe intuneric, si aproape ca nici nu i se auzeau pasii in linistea aceea. Nici nu apucara sa se gandeasca la ceva, ca era iar langa ei, soptindu-le:

-   A fost acolo. Am gasit asta. Era pe stanca zeilor cea neagra. Nu a avut sabie si nici palos, si si-a lasat cutitul acesta. Si cred ca a plecat singur pe undeva, poate ca in lumea noastra, nu stiu.

Avea ceva in mana si aprinse steluta aceea a zeilor, ca sa le arate. Era un cutit nu prea mic, dar nici lung, cu maner de corn, dar destul de ciudat. Parea a fi taios si era tare ascutit la varf. Avea niste crestaturi lungi pe o parte si pe cealalta. Manerul avea si el o crestatura in care se vedea ca lama e prinsa intre alte lame de fier din acela argintiu, cum aveau zeii mai peste tot. La un capat avea ceva ca un nasture argintiu, si copilul apasa pe el, dar nu se intampla nimic. Se invatase deja ca in lumea zeilor, daca este ceva de apasat atunci se intampla ceva. Dar de data aceasta se inselase si nu intelegea de ce. Ciudata mai e lumea asta a zeilor, se gandi el a nu stiu cata oara. Printul stinse lumina indata si i-o intinse copilului.

-   Ascunde-o, ajunge, ca sa mergem inapoi putem si fara ea, pentru ca vedem calea de iesire acolo in vale. Acum stiu ca e plecat, dar nu stiu ce sa fac. Daca le spun taina pesterii, cum se vor duce sa il gaseasca oare ? Maine calea se inchide, si daca nu vine singur inapoi e pierdut. Doar daca traieste inca o suta de primaveri se mai poate intoarce, dar ...

-   Pai daca e zeu, traieste vesnic, nu-i asa ? - intreba copilul.

-   Da, sigur ... Dar cine ii mai stie si pe zeii astia ... ? Si apoi noi nu traim vesnic, si vom ramane prinsi aicea, in lumea lor. O vreme o sa le fim poate oaspeti, dar orice ospetie se termina odata, nu tine pana la batranete ... Si daca patru zile ne-a fost greu, cand mai credeam ca o sa plecam inapoi, cum or sa ne fie celelalte, cand stim ca vom ramane aici pe vecie ?

-   Cred ca de aceea cei care ajung aici isi uita si graiul, si apropiatii, si tinuturile, ca sa nu fie ca noi acum. Poate ca ar trebui sa ne rugam de stapanul acelui palat al vietii sa ne ajute si pe noi sa fim ca si acei oameni ai lor, care le slujesc, si sa ne uitam toate necazurile, spuse copilul, ganditor.

-   Dupa ce ne-a promis ca schimba legile si face cum ai zis tu ?

-   Daca pot, trebuie sa imi cer iertare, ca am gresit. Legile zeilor sunt bune, doar nu pot eu sa le inteleg, pentru ca sunt un muritor. Daca renasc aici, poate ca le voi intelege, sau cel putin le voi invata asa cum sunt ele, ca si ceilalti, si o sa fie bine.

-   Cred ca asa e mai bine. Dar noi am venit aici ca sa ii ajutam pe ei sa il gaseasca, si Nicolas spunea ca multi intelepti de-ai lor incearca sa caute taina reintoarcerii, si ca el vine aici ca sa ii ajute. Doar ca nu inteleg de ce nu il cauta si stau toti afara, in loc sa vina in pestera. Poate ca pana acum ar fi gasit si tainita, daca cercetau cu grija stancile acestea. Oare ei nu stiu cum am ajuns noi in lumea lor ? Oare Nicolas nu le-o fi spus nimica despre asta ? Oare ei nu stiu ca el a intrat aici si de aceea a disparut ?

-   Eu nu inteleg de loc lumea asta a zeilor, e atat de intoarsa pe dos ca numai ei o pricep.

Atunci se auzi vorbind si pajul cel tacut. Vorbea rar, dar bine.

-   Oare de ce sa nu-i intrebam pe ei ? Sa-i intrebam fara sa le spunem noi nimic lor. Si dupa ce ne spun ei noua ce vrem sa stim, ne hotaram ce sa spunem si ce nu. Sa intrebam daca ei stiu cum am ajuns noi in lumea lor, si ce le-a spus el, si cum au aflat ca a disparut Nicolas. Si atunci stim.

-   Bine gandit, daca nu stii ceva nu te intrebi singur, ci intrebi pe cine stie sa iti raspunda. Haide sa intrebam. Dar intrebam si atat, nu raspundem. Daca ne cer sa raspundem, raspund doar eu, dupa ce vorbesc si cu voi, dar ... cum sa facem sa nu ne auda talmaciul, daca vorbim prin el ?

-   Daca aflam ce nu stim, cerem ragaz sa ne gandim si ne tragem undeva si vorbim, nu e bine ? Iar daca nu aflam, atunci iarasi cerem ragaz sa ne gandim, ca si inainte.

-   Bine o fi, dar le suntem oaspeti si nu se cade sa ne ascundem de ei. Trebuie sa ne aratam cu credinta si respect fata de gazdele noastre. Si nu se cade nici sa le spunem ca nu ne place ospetia lor.

-   Asta asa-i, si atunci nu mai putem intreba nimic, asteptam sa ne intrebe ei pe noi.

-  Sau poate ca ar fi mai bine sa le spunem ca ne place. Adica sa-i intrebam de ce atata graba, ca ne place la ei. Si daca o sa ne spuna ca nu mai avem vreme, atunci Nicolas le-a spus ce stia de la mine. Iar daca ne spun altceva, atunci poate aflam ce stiu si ce nu. Si mai vedem atunci. Haide sa iesim dara. Da-mi sa acund cutitul asta la mine, acuma, si om mai vedea mai apoi.

Isi baga cutitul acela zeiesc intre vesminte, cu grija, sa nu se vada si sa nu se taie. Se indreptara spre iesire, incet, ca niste oameni care au vreme destula. Ajunsi la gura pesterii, ii vazura pe cei din poiana cum forfotesc pe acolo ca si inainte. Ploaia se oprise, chiar daca cerul inca mai era innorat. Unul din zeii negri ii vazu si striga ceva, aratand cu mana spre ei. Zeul cel tanar veni in fuga de undeva dinspre carele acelea ale lor. Se mai apropiara si alti trei zei, din care ei il cunosteau doar pe cel cenusiu, care il insotea mai mereu pe Nicolas pe unde mergea.

-   Unde ati fost, ca am crezut ca ati disparut si voi acum ?

Se uitara mirati unul la altul. Cum au crezut ca au disparut, dar nu i-au cautat chiar unde trebuia ? Nu cumva ei nici nu stiu macar ca trebuie sa caute in pestera ?

-   Ne-am ascuns de ploaie, raspunse printul. Si ne-am mai uitat prin pestera aceasta, ca parca nu am mai vazut-o de multa vreme.

-   Ploaia s-a terminat, si v-am cautat prin poiana si prin padure, dar voi nu ati fost de gasit. Si, cum iarasi a trasnit iarasi ca si atunci cand a disparut Nicolas, am crezut ca si voi v-ati dus dupa el pe undeva, ca doar erati printre noi inainte. Dar se pare ca ne-am inselat de data asta, iar acolo nu ne-am gandit sa va cautam. Bine ca sunteti aici, teferi, ca ne ingrijoraseram.

Era destul de clar acum. Le raspunsesera la toate intrebarile deodata. Deci nu stiau nimic de pestera inca, nici nu cautasera acolo. Asta insemna ca nu stiau ca Nicolas intrase acolo, poate ca si el intrase tot ca sa se apere de ploaie, si ei credeau ca a disparut din poiana, cum crezusera acum si despre ei. Si mai insemna ca el nu le spusese nimic. Dar oare de ce ? Nu a apucat ? Avea atata timp pe drum sa le spuna ... Nu o fi vrut poate ? A vrut sa tina taina doar pentru el ?

-   Dupa cum ne-a spus invatatorul nostru Nicolas, voi tot aici ati aparut, in poiana, dupa ce a plouat si a trasnit, si acum ei cauta semne ale venirii voastre si ale plecarii lui. Inca nu au gasit, dar daca va aduceti aminte cum a fost si le puteti povesti, ca sa ii ajutati cumva ...

Se uitara unul la altul. Pajul raspunse cel mai repede dand din cap ca nu. Si printul statu putin pe ganduri si facu la fel, apoi ii imita si copilul.

-   Dar de ce atata graba, doar putem astepta sa treaca mai intai vremea asta rea, spuse printul asa, ca intr-o doara, ca si cum s-ar fi gandit sa spuna si el ceva, acolo.

-   Au si ei niste stapani mai mari si trebuie sa le dea socoteala de plecarea invatatorului, care e din alta lume de-a noastra si aceia ii intreaba unde e si ei nu stiu sa le raspunda. De aceea stapanii aceia au poruncit sa va aduca si pe voi aici, ca sa ii ajutati, dar daca nu aveti cu ce ...

Acum le era si mai clar. Nu stiau chiar nimic, dar nimic din taina lor. Si nu ei ii chemasera, ci stapanii lor le poruncisera sa ii aduca acolo. De aceea nici nu le purtau de grija. Printul era destul de nedumerit, pentru ca doar Nicolas ii spusese lui ca sunt multi intelepti care incearca sa afle taina pentru ca sa poata ei pleca inapoi. Sa fi mintit Nicolas ? Trebuia sa vorbeasca insa cu ai lui inainte de a deslusi cuiva tainele stiute, ca sa vada daca nu greseste cumva.

Mai multe minti gandesc mai bine decat una singura, si asta o stia inca de copil, de la tatal sau, care ii spunea ca sfatul cu ceilalti oameni de incredere, inainte de lupta, face mai mult decat vitejia unei ostiri. Pentru ca poate aduce o cale de scapare, sau de castig, sau deslusi vreo capcana pregatita de dusman.

-   Mai stati pe aicea, inca mai cauta semne si urme, poate ca gasesc ceva si va mai cauta.

Printul incuviinta. O luara alene pe langa carele acelea de pe drum, cautand sa fie singuri si sa vorbeasca in liniste. Nu era chiar greu, doar de acel tanar trebuiau sa se fereasca, pentru ca se parea ca doar el le stia graiul. La iesirea din poiana erau cate doi zei albastri pe drum, care se uitau cand la ei, cand la copaci si pe drum. Stiau acum ca aceia ii pazesc pe ei. Alti zei albastri si negri stateau pe langa carele acelea care cine stie ca ascundeau in ele, pentru ca mereu intrau si ieseau din ele niste zei, care se plimbau de la unul la altul si de la o ciudatenie din cele legate cu sfori de care la alta. Poate ca era bine sa arunce si ei o privire pe acolo, dar alte griji ii framantau acum.

-   Hai sa ne mai plimbam pe drumul asta, de colo-colo, si sa vorbim. Era mai bine inauntru, dar sa nu parem ca ne ascundem. Ca astia nu stiu nimic de pestera si de taina ei, din cate se vede.

-   Asta asa-i si tare ciudat pare sa caute urme unde nu sunt. Oare nu au vazut ca nu sunt ?

-   Urme sunt, ca doar noi pe acolo am fugit de ei cand au venit, dar pe drum se pare ca nu se vad urme si poate ca ei cred ca noi am venit de acolo de unde au vazut ca fugim cand ne-au prins.

-   Si asta se poate. Dar asa nu vor deslusi taina pesterii nici in veac. Sa nu le-o spunem noi ?

-   Daca le-o spunem, ce castigam si ce pierdem ? Hai sa ne gandim daca e bine sau e rau, ca daca inteleptul Nicolas nu le-a spus-o, cu toate ca sunt de-ai lui, din lumea aceasta a lor, a avut el vreun semn care sa il opreasca. Ca sa il gaseasca, trebuie sa mearga dupa el, dar cine poate sti unde s-a dus ?

-   Eu cred ca el stie unde s-a dus, si cum stie si taina pesterii ar trebui sa poata sa vina si inapoi. Asta daca se mai poate veni inapoi. Daca noi nu am fi avut o solie de adus catre zei, nu am fi iesit asa usor afara si am fi cautat o cale de a ne intoarce, adica am fi ramas acolo si pentru celelalte deschideri. Si poate si el a facut la fel, si atunci ar fi trebuit sa fi venit deja, pentru ca de cand a plecat el ... Dar oare cand a plecat, la prima sau la a doua deschidere de ieri ?

-   Oare asta sa fie o taina ?

-   Nu putem sti. Poate ca ar trebui sa incercam. Daca si asa drumul nostru se termina acum, si ramanem prinsi in lumea aceasta ciudata, decat sa induram chinul de care ne e teama poate ca e mai bine sa mergem sa il cautam pe Nicolas.

-   Adica sa fugim din lumea lor ?

-   Greu de spus. Nu fugim, ci doar intram acolo cand se deschide poarta si vedem cum ne-o fi norocul. Daca ajungem unde e el, poate ca il putem ajuta, cum ne-a ajutat si el pe noi. Daca ajungem acasa, inseamna ca ne-am intors si atat. Iar daca ajungem in alta parte, mai greu decat aici poate ca nu ne-o fi, pentru ca tot pierduti suntem, si tot pentru vesnicie.

-   Si cum sa facem ?

-   In asta seara trebuie sa mai fie o deschidere, si maine inca doua. Ca sa intram iara in pestera fara sa dam de banuit, trebuie sa le spunem ceva, ca intram sa ne odihnim, sau ...

-   Haide sa le cerem voie sa ne ducem lucrurile noastre in pestera, ca sa dormim acolo pana mai gasesc ei urme, si poate ca ne lasa, ca atunci nu ne mai poarta de grija. Iara noi trecem dincolo, in tainita. Cand or sa vada ca nu mai suntem, noi vom fi plecati deja pe cine stie ce meleaguri. Se lasa seara, si nu dam de banuit ca vrem sa ne odihnim.

-   Sa incercam. Mai cautam si alte lumi. Poate ca acelea or sa ne fie mai cu noroc, cine stie ...

Se indreptara alene spre carul unde il vazusera pe tanarul lor talmaci. Acesta ii vazu si le iesi in intampinare.

-   Cu ce pot sa va ajut, vreti sa va arat cum se cauta urmele ?

-   Am vrea, daca nu suparam pe nimeni, sa ne luam lucrurile noastre din carul acela si sa ne tragem la pestera, ca sa ne odihnim pana cand se mai gaseste ceva. Si asa alta treaba nu avem. Si asta pana nu se insereaza prea tare, adica pana inca se mai vede ceva pe aici.

-   Ma duc sa vorbesc cu stapanul acestor care, sa cer voie de la el.

Si se duse spre carul acela cat un palat, cu care venisera ei. Iar ei il urmara, alene, cum facura si pana atunci, ca orice om care nu prea are nici o treaba. Dupa o vreme iesi si vorbi cu un zeu albastru, apoi veni la ei si le spuse:

-   Stapanul acela a spus ca v-ati gandit bine si intelept, si puteti sa mergeti acolo. Si sa va dam toate lucrurile, sa vi le duceti acolo, sa puteti dormi pe ele.

Zeul albastru deschise atunci o tainita de sub carul acela urias, de care ei nu stiusera. Trase de ceva ca o poarta intoarsa, care se ridica in sus. De acolo scoase vesmintele si coifurile acelea ale lor si ceva ca o traista, dintr-o panza tare subtire si lucitoare, in care erau toate darurile primite de la zeii pamanturilor. Nu intelegeau de ce le dadeau si darurile acelea de care spuneau ca nu trebuie sa stea la ei, dar nu spusesera nimica, ca si asa aveau ganduri de plecare pe ascuns, si poate ca le-ar fi prins bine pe unde ajungeau, daca si asa nu aveau alta arma decat cutitul acela lasat de Nicolas la plecare.

Le luara si dadura sa plece, dar tanarul le mai spuse:

-   Venim si noi sa vedem unde si cum va culcati, ca sa stim unde sa va cautam daca trebuie.

Isi aruncara priviri tematoare, dar tacura. Sa vina, se gandeau, dar poate ca nu raman cu ei acolo. Si o luara la fel de alene catre pestera, de parca ar fi avut tot timpul din lume.

Intrara si urcara pana la capatul ei, langa zidul acela inselator de piatra. Zeul albastru aprinse indata dupa intrare o stea din aceea de-a lor, care lumina ca ziua toata pestera. Se gandeau ca asa poate le descopera tainita secreta, dar cand ajunsera aproape vazura ca cei doi nici nu se uitau la pereti, ci doar pe unde calcau. Isi asezara jos vesmintele acelea si coifurile, iar langa ele traista aceea cu daruri.

-   Lumina aceasta ramane aici la voi, poate ca va mai trebuie. Uite cum se aprinde si se stinge, le arata el. Odihna placuta, noi mergem inapoi afara.

-   Multumim, si sa gasiti ce cautati, le raspunse printul.

-   Asta dorim si noi. La buna vedere.

Si iesira amandoi, lasand lumina aceea langa ei. Ii urmarira cu privirea pana cand se facura nevazuti inspre intrare.

-   Sa stingem lumina si sa mai asteptam un pic.

Copilul o stinse, caci el era cel caruia i se aratase cum.

-   Ramaneti aici, eu ma duc sa vad ce fac pe afara.

Printul o lua incet si cu bagare de seama spre iesire, fara sa faca nici un zgomot. Cand ajunse in gura pesterii, parca se intunecase de tot. Era ca si noaptea aproape, si toate carele acelea erau luminate de stelele lor pe dinauntru. Nimeni nu parea sa aiba grija lor si a pesterii. Se mai uita putin dupa cei care pazeau, sa vada cam ce fac. Atunci, deodata, un fulger lumina vazduhul intunecat si tunetul se auzi parca odata cu el, speriindu-l. Daca il vazuse cineva acolo ?

Vantul incepu sa sufle tot mai tare, ridicand frunzisul, si ploaia rapai deodata, pe nepregatite parca. Mai statu putin, sa vada daca nu se ascunde nimeni in pestera lor, si vazu ca toti fug catre carele lor si portile lor se inchid cu zgomot, ca si mai inainte. Intr-o clipa poiana era goala si printul se intoarse repede catre ai lui. Acum ar fi fost vremea. Ajunse deindata la ei, pentru ca stia drumul bine acum, dupa ce il facuse de atatea ori. Le spuse, soptit;

-   Sa mergem, repede, sa prindem deschiderea caii !

Isi luara pe intuneric vesmintele si coifurile in maini, si pajul lua si traista aceea, iar printul lumina cea mare, stinsa. Apoi il prinse de mana pe copil si urca stanca pe nevazute, incet, ca sa nu alunece. Trecu dincolo si pajul ii urma, apoi se apropiara de intrarea in tainita, cand semnul cunoscut al deschiderii caii zeilor ii orbi si ii asurzi pe toti trei. Ramasera tintuiti acolo o clipa, dar o clipa lunga, lunga, si apoi printul ii ceru copilului:

-   Tine lumina aceasta si fa-o sa ne lumineze calea. Acum e prea tarziu, am  pierdut drumul acesta.

Copilul aprinse lumina si intrara in tainita. Dar abia daca facura cate un pas si se oprira, speriati de o aratare neasteptata. Privirea le ramase atintita spre tronurile lor, unde statea cineva si ii privea fix, nemiscat, parca fara sa ii vada insa. Toti trei au facut deodata ochii mari si au izbucnit intr-un glas:

-   Nicolas, Nicolas !

Tipand de bucurie si batand din palme, au alergat spre el, bucurosi. Bunul lor Nicolas era acolo, intreg si nevatamat, si abia se trezea din amortirea trecerii caii aceleia.

Se grabira sa il ajute sa se ridice, parca nevenindu-le sa creada ca il vad in fata lor. Si pe chipul lui se citea uimirea, dar parca si bucuria revederii. Parca ar fi lipsit nu doar o zi, ci poate un an intreg.

-   Dragii mei, ma bucur sa va vad din nou. Dupa cum ati vazut, am fost si eu in lumea zeilor. Am aflat multe taine si mi s-au lamurit multe lucruri. Dar ce e cu voi, cum ati ajuns aici ?

-   Am vrut sa venim sa te cautam, dar uite ca zeii ne-au tinut in loc si ne-au intarziat. Daca ne grabeam putin ... cine stie ... Si incepura sa ii povesteasca toata tarasenia, de la disparitia lui anuntata si pana la fuga lor planificata. Printul ii arata si cutitul gasit in stanca. Nicolas il lua, si nimeni nu a vazut ce a facut cu el, dar cutitul disparu indata.

-   Da, am facut si eu asa cum m-ai invatat, dar se pare nu era nevoie. Poarta a mers si fara el, dupa cum se vede, iar la intoarcere nu am lasat nimic acolo. Acum sunt sigur ca ceea ce ati lasat voi acolo la plecare, acolo va si asteapta, daca si eu am lasat cutitul acesta aici si voi l-ati gasit dupa ce eu am plecat dincolo. Si sa stiti ca ati gandit foarte intelept, cand nu ati tradat secretul pesterii voaste. Eu de aceea nu le-am spus nimic, pentru ca am descoperit ca acesti cautatori de urme nu pentru voi incercau sa caute taina, asa cum mi-au spus, ci pentru razboinicii lor care abia asteapta sa cucereasca ceva si sa jefuiasca, asa cum au fost invatati de inaintasii lor cei rai.

Dar trebuie sa incepem cu inceputul. Mai intai am intrebat cine este conducatorul lor, ca sa ii cer voie sa vin si eu aici si sa ii ajut. Si cand am aflat, am stiut ca vrea altceva decat spune, pentru ca e unul din acei oameni facatori de rele din lumea noastra. Si am cerut voie sa ii ajut, dar le-am spus doar povesti. Le-am spus ca voi ati coborat din cer pe un fulger care a cazut acolo unde se vad urmele voastre in iarba, si de acolo ati fost luati. Si pe cand ei cautau urme si semne in poiana, eu am intrat in pestera ca sa ma ascund de ploaie, ca si voi, dar am intrat repede si, cu lumina asta mica - si le arata ca avea si el o steluta din aceea cum primisera si ei in dar de la zeii pamanturilor - am gasit repede intrarea si tainita, si tronul. Si m-am asezat sa ma gandesc ce e de facut, dar nu am mai avut timp, pentru ca s-a intamplat ca m-am trezit in alta lume, o lume a zeilor pentru mine. Asa a fost sa fie, m-am gandit eu, iar in lumea de dincolo am aflat ca e o lege si in plecarile si venirile astea, si acum stiu care este aceea.

-   Adica stii si alte taine ale acestei pesteri ?

-   Doar una singura, taina reintoarcerii. In fiecare zi poarta se deschide de doua ori. Intaia oara e ca sa pleci inainte, spre ce va fi, iar dupa aceea e ca sa pleci inapoi, spre ceea ce a fost. Daca voi ajungeati la vreme si plecati acum, ajungeati acolo unde am fost eu, iar acea lume ar fi fost si mai greu de inteles decat aceasta, ca si pentru mine a fost greu de inteles. Dar daca mana zeilor v-a incetinit mersul, si daca si eu m-am intors si acum stim si ce e de facut pentru plecare, o sa va ajut sa plecati. Insa si daca eu plecam mai tarziu, ajungeam in lumea voastra si cine stie ce as fi patit acolo, chiar daca va stiu graiul si obiceiurile, si cine stie daca mai aflam taina intoarcerii, atat pentru mine cat si pentru voi. Dar dupa ce am trecut prin asta, pot sa spun ca uite, copilul asta e deja barbat. Copile, ai trecut dintr-o lume in alta si o sa mai treci inca o data. Ai trecut prin atatea incercari si ai vazut aici atatea lucruri minunate, asa-i ?

-   Asa-i, dar voiam sa spun, bunule Nicolas, ca te rog sa ma ierti ca am gresit si nu mai vreau sa schimbati legile voastre de aici, pentru ca e mai bine sa renasti si sa nu mai stii nimic din ce a fost si din ce ai stiut inainte, e mai usor de trait decat daca le stii si ti le amintesti mereu pe toate.

-   Trebuie ca ti-a fost tare greu zilele acestea daca gandesti asa, si sa stii ca inteleg prin ce ai trecut, pentru ca si eu am fost pentru o zi strain intr-o lume straina. De aceea am si spus ca si tu esti deja barbat. Dar zeii pe care i-am vizitat mi-au spus si ei ca va veti reintoarce, veti castiga batalia si veti trai ani multi si fericiti. Si mi-au mai spus ca tu te vei intoarce in lumea ta barbat dupa atatea incercari prin care ai trecut, si ca nu vei mai avea nevoie de un paj care sa te ajute la toate.

Mai este insa destula vreme pana la plecare, pentru ca doar maine pe vremea serii veti avea cale libera de intoarcere. Pana atunci va trebui sa-i inselam iarasi pe oamenii acestia rai, care vor sa afle tainele doar ca sa vina sa va calce tinuturile si sa va jefuiasca averile. Iar dupa ce plecati voi, timp de o suta de primaveri nu se mai deschide poarta. Si cei care va vreau acum raul vor ramane prinsi in cautatul de umbre prin lumea noastra, pentru ca la asta ii voi indemna eu. Noaptea asta vom povesti si ne vom odihni, dimineata va trebui sa iesim din ascunzatoare, iar maine ne vom pregati de plecare.

-   Bunule Nicolas, vii cu noi ? intreba copilul, mirat.

-   Nu, nu, barbate, ne pregatim cu totii, dar de plecat plecati doar voi. Insa vreau sa va ajut cat de mult pot inainte de plecare. Ca sa plecati multumiti si fericiti de aici, din lumea zeilor.

 

Conspiratia

Nicolas se plimba putin prin sala aceea mare si alba, luminata de lumina zeilor albastri. Copilul il asemui la mers cu bunicul sau, regele, doar ca  nu avea par si era altfel invesmantat. Dar era la fel de intelept si bun, gata sa ajute pe cei aflati la necaz si la fel de necrutator cu raul, doar ca nu il trecea prin sabie si nici nu il ridica in streang sau in furci, ca in lumea lor. Poate ca de aceea, fiindca cei aflati in lumea zeilor nu mai mor, avand ei viata vesnica. Ii insela doar pe acei oameni rai si apoi radea de ei cum muncesc degeaba la vanatoare de umbre. Pentru ca zeii aveau alte legi, ale lor, neintelese pentru ei, muritorii.

-   Ramaneti aici acum, ca eu vreau sa ies putin si sa vad ce mai e prin lumea de afara. Sa nu iesim toti odata, sa cantarim mai intai lucrurile si sa cautam caile cele mai bune catre ce ne dorim noi sa facem.

Nu puteau fi impotriva dorintei inteleptului Nicolas, asa ca ramasera in tainita, iar el iesi. Si nu se intoarse o buna bucata de vreme. Ramasi singuri, cei trei oaspeti ai lumii zeilor se uitau unul la altul si nu le venea sa creada. Doua bucurii deodata - regasirea lui Nicolas si vestea buna ca vor pleca indata spre casa - le-au aprins obrajii. Copilul uitase pana si de mama lui, uitase ca nu a vorbit inca cu ea si nu a revazut-o, pentru ca reintoarcerea lui Nicolas il zapacise.

-   Ce bine ca a venit, ce bine ca plecam acasa, se bucura el cu glas vesel, dar retinut.

-   Da, e tare bine ca s-a intors, pentru el am fost mai ingrijorat decat pentru noi, zise printul. Ma temeam ca din cauza mea a plecat si nu se mai poate intoarce, pentru ca de la mine aflase secretul pesterii zeilor. Acum, fie ce-o fi, daca o fi sa plecam bine, daca nu nu. Dar sa nu ne bucuram prea devreme, pentru ca ati vazut ca dupa fiecare bucurie ne-a asteptat cate o intristare. Sa asteptam vesti si sa vedem si ce se va mai intampla pana la vremea plecarii, pentru ca inca mai suntem oaspetii lor si inca suntem in lumea lor. Dar ma bucur sa aflu ca solia noastra s-a implinit si ca cei de acasa vor castiga batalia si ii vor invinge pe cotropitori, asa cum ne-am dorit. Vor fi mandri de noi, pentru ca solia noastra le va aduce victoria. Iar daca vom ramane aici, ca si ceilalti soli, ne vom infrunta soarta si vom intra si noi, ca si ceilalti, in lumea aceea a oamenilor care ii ajuta pe zei sa-si faca toate acele minunatii pe care le-am vazut si acele ciudatenii pe care poate ca asa le vom intelege si noi vreodata.

Copilul se intrista iarasi. Da, avea dreptate printul, inca erau in lumea zeilor si pana la plecare se mai puteau intampla multe, chiar daca erau inca ascunsi in tainita aceea a lor. Iar in lumea aceasta au vazut deja ca de la bucurie la tristete si de la cai deschise si pana la piedici de netrecut nu trecea uneori decat o clipa.

Nicolas se intoarse in tainita lor dupa o vreme care li se paru a nu se mai sfarsi. Parea ganditor si le spuse si lor ceea ce gandea acum.

-   E liniste acolo, se pare ca toti dorm, chiar si aceia care ar trebui sa pazeasca locul. Trebuie sa iesim, dar o sa-i incercam mai inainte. Uite cum facem. Voi va luati pe voi aceste vesminte care se vad bine prin intuneric, si iesiti din pestera agale, ca sa fiti bine vazuti. Si luati cu voi si lumina aceasta, ca si cum ati iesi la o plimbare. Cand iesiti afara, lasati lumina jos, la cinci pasi in fata, aprinsa si indreptata spre drum, si va imprastiati fiecare in alta parte, ca sa va usurati. Ei va vor vedea pe voi, vor vedea si lumina, si nu ma vor vedea pe mine. Eu voi iesi cu grija si ma voi strecura pe langa carele lor. Voi, dupa ce terminati, va luati lumina aceea si va plimbati putin prin poiana, fara sa faceti larma insa, printre carele lor, si va uitati la toate cele, pana cand ma gasiti pe mine dormind acolo in iarba. Si tipati, si faceti galagie, ca sa sculati pe toata lumea. Asa, nimeni nu o sa va banuiasca de vreo rautate, si o sa caute sa va multumeasca pentru ca m-ati gasit si le-ati luat o piatra de pe inima. Eu o sa le spun apoi povestile mele, si voi o sa le auziti poate, dar sa nu vorbiti nimic de asta, si nici sa nu radeti, ca sa nu va vada si sa va auda auda acel invatacel al meu, care va intelege graiul. Iar dupa ce vor vedea ca am venit inapoi in lumea aceasta nu vor mai avea atatea griji si vom gasi o cale sa mergem iar in pestera la vremea plecarii, ca sa ajungeti si voi la timp la casa voastra. Ce ziceti, ati inteles planul meu ?

-   Da, e un plan intelept. Deci noi iesim si ne aratam lor cu mare lumina, iar tu te strecuri la umbra noastra si noi te gasim apoi cu mare galagie. Si dupa aceea ?

-   Dupa aceea mai vedem, ca avem toata ziua doar pentru urzit planuri. Atata doar, sa nu vorbiti nimic de fata cu acel invatacel al meu.

-   Pare sa fie un om de incredere si cu bunavointa, nu cred ca poate sa vrea raul cuiva.

-   Este asa cum spui, si eu o sa il invat si mai departe, o sa il ajut sa ajunga si el un invatator insemnat daca vrea asta. Dar e un tanar care inca nu a trecut prin incercarile vietii, si e usor de ademenit de catre acesti rai. Ai vazut cum, acolo la voi, poporul ii crede pe acei preoti si ii ajuta sa isi faca relele lor ? Asa poate si el sa fie ademenit ca ceea ce fac ei e bine, pentru ca inca nu stie sa deosebeasca binele de rau, inca nu l-a invatat nimeni. Asa ca trebuie sa va feriti nu de rautatea lui, ci de nestiinta lui.

-   Am inteles, marite Nicolas, si vom face precum ai zis. Acum mergem ?

-   Da, haide sa iesim. Ies eu inainte sa ma uit, apoi veniti si voi dupa mine, in liniste. Cand am trecut pragul, va invesmantati si aprindeti lumina aceasta, si iesiti inainte, iar eu voi veni mai in urma. Si facem cum ne-am inteles.

Au iesit si au facut cum s-au inteles. Afara era liniste si racoare. Iesirea lor a fost vazuta si s-au aprins lumini, s-au deschis porti de care, s-au vazut umbre urmarindu-i in noapte. Erau zeii albastri si negri care stateau de paza in poiana. Vesmintele si coifurile lor se vedeau ca niste stafii miscatoare, iar lumina aceea in care se scaldau la facea sa se vada si mai stralucitoare. Apoi si-au luat lumina si au inceput sa dea ocol agale in poiana, uitandu-se cate putin la ciudateniile acelea legate cu sfori de carele zeilor. Iar cand au ajuns la o margine, odata s-au oprit si printul a inceput sa strige, tanguindu-se:

-   Nicolas, marite zeu Nicolas, bine ai venit din nou la noi !

-   Bine ai venit, marite zeu Nicolas, se alaturara si ceilalti cu glas ridicat.

Se inchinau la o faptura care se ridica din iarba, frecandu-se la ochi.

-   Dar voi ce cautati aici ? Cum ati venit ? Cine v-a adus ?

Nu s-au grabit sa raspunda, si apoi nu au mai apucat, dar nici nu mai interesa pe cineva raspunsul lor. Cineva strigase ceva, poate unul din zeii aceia care erau ca niste umbre dupa ei. Indata s-a facut harmalaie si s-au aprins lumini, si din toate carele ieseau fapturi adormite care faceau roata in jurul lor. Se auzeau strigate de uimire si din toate se desprindea acelasi nume cunoscut: Nicolas.

Au vorbit, l-au imbratisat, i-au strans mainile. Intr-un tarziu, el a aratat spre ei, care se trasesera intr-o parte si ii priveau. Stinsesera lumina aceea, pentru ca erau acum multime de lumini de toate felurile aprinse peste tot. Aceia s-au intors spre ei si au inceput sa le vorbeasca veseli si zambitori si sa le stranga mainile, dupa obiceiul lumii lor, de parca atunci s-ar fi vazut prima data.

-   Toti va multumesc pentru ca m-ati gasit. Eu le-am spus ca nu am plecat niciunde si ca nu stiu cum am adormit aici, dar ei spun ca am lipsit o zi intreaga. Si ca de aceea sunteti voi aici si carul acela mare, care nu erau inainte. Trebuie sa ma mai gandesc, poate ca am visat ceva si o sa imi amintesc.

-   Trebuie ca doar zeii ne-au scos afara din culcusul nostru in toiul noptii si ne-au indemnat sa venim incoace, ca alta vrere nu poate fi, i-a raspuns printul, pe cand ceilalti doi dadeau din cap ca asa este.

-   Poate vreti sa mergeti inapoi la culcare ?

-   Vom merge, dar ne mai plimbam un pic, daca ne e ingaduit.

Nicolas vorbi cu cei de langa el, apoi le spuse.

-   Acesti oameni si-au adus acum aminte ca le sunteti oaspeti si nu se cade sa mai stati acolo, singuri, in frigul pesterii. Sunteti chemati sa va urcati in acel car mare, cu care ati venit, si o sa vin si eu cu voi, ca sa vorbim si sa ne odihnim pana la rasaritul soarelui. Iara dupa aceea o sa plecam la cetate, si o sa vedem ce mai facem dupa aceea.

Se simtea nesiguranta in vorbele lui. Lumea aceasta a zeilor iar intorcea foaia pe cealalta parte. Erau acolo, in tainita lor, pregatiti cu toate de plecare, si iata ca li se spunea ca vor pleca iar in cetatea zeilor, si cine stie daca vor mai putea pleca de acolo la vreme ca sa se poata intoarce. Cata dreptate avusese printul cand le spusese sa nu se bucure inainte de vreme, ca aici toate se pot intoarce impotriva lor intr-o clipita.

Dar nu aveau decat sa se supuna, ascultatori, vointei celor care erau stapanii locurilor, increzatori in ceea ce le spusese Nicolas cand se reintalnisera, ca vor reusi. Doar increderea in spusele si in intelepciunea lui, si speranta in norocul care ii ajutase pana acum le mai lumina calea spre casa. Se urcara astfel, tacuti si obositi, in carul care mormaia, asteptandu-i. Odata cu ei se mai urcara si Nicolas si cei doi zei care venisera cu ei de la cetate, si cate un zeu negru si unul albastru, care trebuiau poate sa ii pazeasca pe ei si pe zeii aceia. Se asezara in tronurile acelea moi si placute. De sub ele razbatea caldura binefecatoare a zeilor. Si, cu gandul la ce ii mai poate astepta si la ce s-a mai intamplat, razbit de oboseala zilei si a noptii nedormite si de trecerea prin acele intamplari neprevazute, leganat de mormaitul nesfarsit al carului si de monotonia vorbelor dintre zei, copilul adormi in imbratisarea placuta a tronului sau de zeu.

Cand se scula, era soarele sus pe cer. Ei inca stateau acolo, in poiana, desi era vorba ca vor pleca la cetate. Mormaitul carului incetase si se facuse oarecum racoare. Zeii coborasera afara si se vedea cum vorbeau intre ei, aratand in jur cu gesturi largi, ca si acolo, pe taramul zeilor pamanturilor. Doar printul si cu pajul mai erau langa el in car, si se uitau si ei afara, la acei zei.

-   Ce s-a intamplat, nu mai plecam ? - intreba el, ingrijorat.

Pajul s-a uitat lung la el, mirat si parca neintelegand.

-   De ce sa nu plecam ?

-  Pentru ca era vorba ca o sa plecam inapoi in cetate.

A izbucnit in ras, si tristetea i-a trecut indata.

-   Nu, se pare ca Nicolas a gasit o cale de a ramane aici. Inca nu stim care e aceea, dar de cand s-au trezit si au vrut sa plece el ii tot tine de vorba afara si le arata poiana, padurea, drumul si locurile, de parca  nu le-ar mai fi vazut vreodata. Si ei par a fi incantati si tot vorbesc mereu, dar ceilalti au adunat tot ce au avut prin poiana si au plecat deja. Numai noi am ramas, vezi ?

 

*  *  *

 

-   Chiar are rost sa mergem pana acolo si dupa aceea sa trebuiasca sa venim inapoi ? Batem drumul degeaba, si domnii aia nu vor avea ce sa le arate cetatenilor, concret..

-   De ce sa mai venim, domnule profesor ? V-ati intors teafar, de gasit nu am gasit nici o anomalie, treaba noastra s-a terminat aici. Si cred ca si pentru dumneavoastra, daca ipoteza cu pestera nu s-a confirmat. Acum puteti sa modificati legenda, e vorba de poiana zeilor.

-   Asta asa e, voi publica rezultatul cercetarilor, asa am promis, dar acum e vorba de presa. Daca tinem conferinta de presa acolo la hotel, ne vor cere sa venim aici, sa le aratam ce si cum. Asa ca mai bine sa vina ei, ca au mai multe resurse, si sa o tinem aici. Cel mai bine e sa ii convocam pentru dupa-masa, ca sa recreem scena, pentru media, cu personajele originale.

-   Mie ideea mi se pare foarte buna, dumneavoastra ce spuneti, domnule comisar ?

-   Da, cred ca ideea e buna, dar ce facem pana atunci, ca murim de foame ?

-   Asta se aranjeaza. Pentru acum comand eu un rand, prin studentul acesta al meu, si-asa trebuie sa il trimit acasa, ca lipseste deja de doua zile si ai lui probabil ca sunt ingrijorati. Telefoanele nu au semnal aici, asa ca singura posibilitate e curierul, dar se rezolva. Apelam la catering, la cei care au adus pizza pe santier, le cerem hamburgeri acum, portie dubla si apa, iar pentru dupa-masa trebuie sa ne gandim la altceva si sa le comandam cand vin. Acum platesc eu. Baiatul o sa le dea si adresa noastra de aici.

-   Si dupa aceea ?

-   O sa vorbesc eu cu ei, sa apeleze la cei care vin filmeze spectacolul sa dea si de mancare daca vor spectacol, ca altfel nu le autorizam filmarea. Daca pune fiecare cate-un pic, se rezolva. Daca, nu, platesc eu si apoi cer decontare la dreptul de difuzare. Nu va faceti griji, se rezolva.

-   Si la ce spectacol v-ati gandit ?

-   Pai, putem face doua, unul cu gasirea mea, pe intuneric, si unul cu gasirea lor, pe lumina. Apelam la agentii dumneavoastra pentru autenticitate. Cred ca o sa le placa la toti si o sa primiti laude pentru informare prompta si corecta. Iar dupa aceea le dam interviuri detaliate, in care le explicam ca nu stim ce s-a intamplat si ca veti mai face cercetari complexe in laborator.

-   Da, pare buna ideea, dar ce sa le spun eu superiorilor, ca am anuntat ca azi coboram ?

-   Coboara restul, noi ramanem sa organizam conferinta de presa. Spuneti-le doar sa convoace media pentru ora 17, ca sa avem timp sa le facem pe amandoua, si noi pana atunci mai repetam un pic. Dati ordinul de imbarcare, eu ma duc sa vorbesc de mancare cu baiatul acesta.

Ordinul de imbarcare se dadu, iar echipajele se grabira sa adune echipamentul si sa plece. Cu unul din ele fu trimis si tanarul translator, care mai avea de implinit si rugamintea profesorului sau de a comanda o masa copioasa. Dupa ce convoiul se puse in miscare, comisarul se apropie din nou de profesorul european:

-   Stiti, ma tot gandesc de ce nu am fost eu in locul dumneavoastra, domnule profesor. Ce oportunitate, domnule, sa gasesti surse exploatabile atat de usor cu tehnologia noastra, aparate de niste primitivi pe care ii poti elimina in trei secunde ...

-   Si eu ma gandeam la fel, oare de ce mi se intampla numai mie, dar daca asa a fost sa fie ... Asta e, domnule comisar, fiecare cu soarta lui !

Si ii zambi protocolar, larg, prelungit, ca sa inteleaga ce mult il respecta ...

 

*  *  *

 

Copilul se uita in cealalta parte si vazu ca poiana era intr-adevar goala. Nu mai erau decat urmele acelor care, pentru cine avea ochi sa le vada, lasate in iarba aceea calcata de ele. Doar zeii lor negri si albastri se mai vedeau plimbandu-se pe drum. Vru sa iasa afara, dar poarta carului era inchisa.

-   Si noi suntem prinsi aicea, in carul acesta ?

-   Cred ca l-au inchis ca sa fie cald, dar daca le cerem il vor deschide. Haide sa le facem semn.

-   Degeaba vrei sa faci semne, ca nu te vad, doar de afara nu se vede inauntru, doar dinauntru se vede afara. Trebuie sa asteptam.

Nu asteptara mult. Stapanul acelui car facu un semn si poarta sufla scurt si se deschise. Urcara toti, pe rand. Poarta ramase deschisa si racoarea diminetii intra si la ei, odata cu aerul proaspat al padurii. Nicolas le vorbi in graiul lor:

-   Te-ai trezit si tu, copile. Bine ca te-ai trezit si ca esti odihnit, ca avem de vorbit. Acum, ca am venit si eu inapoi, s-a vorbit ca trebuie sa ne intalnim iarasi cu acei vorbitori care trebuiau sa va puna intrebari si voi sa le raspundeti. Ei voiau sa mergem pentru aceasta in cetate, iar eu i-am invatat ca este mai bine daca le cerem lor sa vina aici, la locul in care ati venit voi, am disparut eu si apoi am revenit din nou. Si le-am spus sa vina pentru dupa-masa, ca sa le aratam mai intai cum v-am gasit noi pe voi si apoi cum m-ati gasit voi pe mine. Adica, mai intai voi o sa stati in poiana si noi o sa venim sa va prindem, ca atunci, iar dupa aceea voi o sa intrati in pestera, apoi o sa iesiti si o sa ma cautati. Asa le-am spus eu ca vom face, dar de fapt voi veti intra in pestera, veti trece nevazuti dincolo, iar la semn veti pleca in lumea voastra. Ei or sa va astepte o vreme, dar nu o sa va caute decat dupa ce va trece furtuna, pe care vor sa o vada. Iar atunci voi veti fi deja acasa la voi, si cei veniti pentru povesti vor primi povesti de la mine. Ei nu stiu ca poarta se va inchide dupa aceea, si chiar daca vor descoperi tainita ascunsa nu vor intelege ce s-a intamplat. Dar nu o vor descoperi, si de aceea e bine sa nu lasati nici un semn, cat de mic, sa luati cu voi totul, totul. Si sa lasati in seama mea restul.

-   Am inteles, asa vom face.

-   Celalti au plecat toti, si l-am trimis acasa si pe acel invatacel al meu, ca a lipsit de acasa doua zile si parintii lui poate sunt ingrijorati. Si-a facut datoria, acum va pot talmaci eu, asa e ?

Zambea cu inteles, dar un inteles doar pentru ei, care cunosteau taina spuselor sale.

-   L-am rugat sa vorbeasca cu cineva acolo in cetate si sa ne trimita ceva de-ale gurii, ca avem de stat mult aici. Asa ca asteptam sa ne soseasca masa, pentru toti, si apoi sa ne pregatim, sa repetam pentru aceste gazde ce vrem sa aratam acelor oaspeti care vor veni. O sa le repetam ca sa aiba incredere si sa nu ne urmareasca, da ?

-   Asteptam si facem cum spui, ca sa ne fie bine la toti.

-   Bine, atunci ne-am inteles. Mai intindeti-va, sau puteti sa va plimbati pe afara, dar sa nu va departati de carul acesta, ca sa nu le fie teama ca ati avea vreun gand de fuga.

-   Asa vom face.

Printul se inclina in fata lui Nicolas, apoi in fata celorlalti, care inclinara si ei capul, vazand in atitudinea oaspetilor doar atentie si supunere. Cobori, urmat de paj si de copil. Si se plimbara alene pe langa car, incoace si incolo, asteptand o masa nestiuta, dar trebuincioasa. Si ceilalti zei mai statura o vreme in car si mai vorbira, apoi iesira si ei la plimbare.

Intr-o vreme, in linistea padurii se auzi un mormait. Era acel mormait deja cunoscut al carelor zeilor. In curand se vazu cum pe drum urca alene un car din acela alb si mare, cum vazusera la stapanii pamanturilor. Opri langa ei si din el coborara doi oameni ca si cei de atunci, care vorbira cu zeii si se inclinara catre ei. Apoi deschisera portile din spate ale carului si facura iarasi un umbrar si intinsera mese, ca si acolo. Doar ca pe mese pusera alt fel de bucate, mai groase si mai multe. Niste paini mici si umflate erau taiate si intre jumatatile lor se ascundeau niste bucati de ceva ce pareau a fi carne taiata in felii subtiri, unsa cu ceva ce aducea a sange si cu inca altele, si invelita in frunze verzi. Langa acesta erau fuse din acelea prin care se vedea apa dinauntru. Nicolas se apropie si vorbi cu ei, apoi le dadu ceva, niste panze mici si colorate, iar ei se inclinara adanc in fata lui, zambind si vorbind, de parca le-ar fi dat aur. Apoi lua o paine din aceea invelita in panza aceea alba si subtire care se rupea imediat, o stranse in mana, dadu panza la o parte si musca adanc din ea, facandu-le semn sa faca si ei la fel. Se apropiara si ei si zeii, si Nicolas le ceru acelor oameni, albi ca si carul lor, sa le duca si zeilor albastri si celor negri cateva paini. Acestia le pusera pe cate o tipsie si le dusera si acelora, care stateau la locurile lor si se tot uitau mereu in lungul drumului si spre padure, dupa cum le era treaba. Apoi venira si le dusera si cate un fus cu apa. Nu puteau insa sa vada cum mancau acei zei negri fara chip si fara gura din painile acelea gustoase, pentru ca stateau cu spatele la ei.

Dupa doua-trei paini din acelea, se saturasera si golira cate un fus din acela subtirel de apa de-a zeilor. Copilul nu intelegea de loc de ce nu beau apa din paraul acela de sub munte, aflat la doi pasi de ei, dar nu era treaba lor si apoi se invatasera deja cu purtarea ciudata si pe dos a acelor zei. Era buna si cea din fusurile acelea si gata.  Cand au terminat, zeii aceia au adunat totul, tipsiile si fusurile goale, panzele acelea, mesele si umbrarul lor si au plecat cu carul lor alb inapoi pe unde venisera.

Soarele se ridicase destul de mult din padure. Pe la ei nu ajungeau prea multe raze, din cauza copacilor, dar prin poiana se mai vedeau destule. Din cand in cand cate un nor ii mai acoperea, si uitandu-se prin luminisul dintre pomi vazura ca erau destul de multi, de grosi si de negri, dar se tineau catre munte. Pentru ei, care stiau semnele, era semn bun, caci asteptau inca doua rabufniri de vreme rea in acesta zi, dintre care ultima sperau sa le aduca si scaparea din lumea aceasta plina de bunatati si de puteri necunoscute si atragatoare, dar tare greu de inteles si de inghitit a zeilor.

Nicolas ii indemna sa se pregateasca si sa repete scena regasirii. El avea sa se intinda in iarba poienii si ei aveau sa-l regaseasca pentru zeii aceia care priveau incantati de pe drum. Doar ca, spunea el, nu mai stie unde a fost, si nici cei care l-au gasit nu mai stiau prea bine, asa ca zeii aceia trebuiau sa hotarasca locul. Si i-au ales ei unul potrivit, unde le-a placut lor, si au inceput.

Totul a durat ceva vreme, si au mai facut inca o data, ca sa vada ei daca totul e bine. Le-a placut si au hotarat ca asa vor face. Asa ca cei trei oaspeti au cerut prin Nicolas sa isi lase toate lucrurile acolo inauntru, si zeii le-au mai dat inca o lumina din aceea mare, ca sa aiba una inauntru si una cu care sa iasa afara. Lui Nicolas i s-a parut intelept si ei au spus ca si el. Si a ramas sa astepte seara.

 

Mama

Dar iata ca indata ce si-au terminat de pregatit lucrurile si au iesit afara din pestera, pe drumul padurii s-a auzit iarasi mormait de care. Erau doua care, unul din acela mai mic si mai scund, si altul ca si cel al zeilor albastri, dar altfel si cu multe ferestre acoperite cu panze pe dinauntru. Carele s-au oprit. Din primul au coborat doi zei, si atunci au vazut ca unul era tanarul invatacel al lui Nicolas si celalalt era zeul acela mare si verde, stapanul palatului vietii, care acum era invesmantat altfel. S-au apropiat si Nicolas a iesit in intampinarea lor, vorbind tare si vesel.

Cei trei s-au strans de maini, dupa obiceiul lor, si au vorbit, si apoi au venit spre cei doi zei de langa carul mare din poiana. Acestia i-au intampinat si le-au strans si ei mainile, au dat mult din cap si din maini vorbind si ei.

*  *  *

 

-   Domnule doctor, ce surpriza ! Placuta, placuta, desigur, dar cu ce ocazie pe la noi ?

-   Te-am cautat disperat pe mobil, aici se pare ca nu e semnal, si pana la urma am auzit ca ati coborat. Dar nu erai acolo cu ei, si am reusit sa dau de studentul acesta cuminte, care m-a condus pana aici.

-   De ce disperarea asta, ca doar nu am patit nimic ?

-   Si eu de unde sa ghicesc ? Am auzit ca ai disparut si nu mai stiam ce sa fac, pentru ca am adus doamnele incoace.

-   Doamnele ?

-   Da, pai nu am promis eu ca o caut pe mama copilasului asta cuminte ? Si m-am tinut de cuvant, dar e insotita, si le-am adus pe amandoua.

-   Aici, acum ?

-   Da, pai nu vezi ? Sunt aici, cu translatorul lor, l-am adus si pe el incoace, ca sa ne intelegem. Si am pregatit si de cununie, le-am adus inele si cadouri.

-   O, ce surpriza, si pentru noi, si pentru ei, si pentru ele ... Domnule comisar, domnule agent, domnul doctor a venit cu doua doamne, sa vedem daca le putem face perechi acestor doi domni, o sa iasa un spectacol la televiziune, ceva de zile mari.

-   De unde le-ati mai scos, ce v-a venit ?

-   E o idee mai veche, nu am stiut ca lucrurile vor evolua asa, am pregatit un spectacol dar s-a intamplat asta cu disparitia si acum am venit incoace, ca nu mai stiam ce sa fac, daca sa il anulez sau nu.

-   Pai daca l-ati pregatit, nu-l mai anulati acum, dar trebuie sa asteptam sa vina media pentru spectacol, nu ? Si mai e ceva pana vin ei. Dar unde le-ati gasit pe doamnele ?

-   Le-am invitat din niste insule mai indepartate, ca sa fie de aceeasi conditie ca ei, si de aceea cred ca se vor intelege bine. E o poveste mai lunga, una din doamne seamana cu mama copilului si asa ne-a venit ideea sa le organizam o intalnire.

-   Nu se inteleg, vorbesc limbi diferite, domnule comisar, de aceea le-a adus si talmaci, dar poate ca o sa le treaca vremea mai usor cat mai stau pe la noi, pentru ca se pare ca vor mai sta mult si bine, poate ca toata viata. Sunt destul de agitati, asa se mai deconecteaza si le trece timpul mai usor.

-    O idee buna, o sa aiba trecere la public, dar au rabdare sa astepte televiziunile ?

-   Haideti sa facem ceva pana vin ei, sa mai treaca vremea, haide sa facem o repetitie si dupa aceea sa lasam doamnele aici si noi sa pregatim de o nunta. Pana vin televiziunile am si comandat totul.

-   Ce sa comanzi ? Ce nunta ?

-   Pai ce trebuie la o nunta, masa, lautari ... Trimit eu vorba la cei de la catering sa modifice comanda, platesc eu, o sa iasa un spectacol de zile mari, o sa vedeti, si toata lumea o sa va laude pentru initiativa. O sa avem o seara, jos palaria, pe cuvantul meu ! Le facem si o nunta fara invitati, noi o sa fim si socri, si nasi, si musafiri, noi si reporterii.

-   Bine domnule profesor, daca dumneavoastra spuneti ...

-   Haide sa le facem cunostinta, ce ziceti ?

-   Pai cum spuneti dumneavoastra, si domnul doctor, desigur ...

-   Ma duc sa le explic si lor, sa stie. Haide cu mine, tinere, sa le dam o bucurie !

 

*  *  *

 

Printul, pajul si copilul nu intelesesera mare lucru din ce s-a intamplat. Ei erau in gura pesterii cand au venit carele acelea si se apropiara de carul acela mare in care dormisera cat timp zeii aceia vorbeau si dadeau din maini acolo. Au ajuns langa el tocmai cand Nicolas si cu invatacelul sau veneau din cealalta parte veseli, si cand i-a vazut le striga:

-   Bucura-te, copile, ca promisiunea s-a implinit. Ti-a venit mama inapoi !

-   Mama ? A venit mama ?

Bucuria il facea sa sara in sus si sa topaie, ca si acel copilas caruia ii daduse acel dar pe care el nu il intelesese si care ii urla in urechi. Uitase deja de ea, in bucuria revederii lui Nicolas si a vestii ca se vor intoarce acasa la ei, si abia acum isi dadea seama de asta. Ce bine ca ei, zeii, nu au uitat si au vorbit cu ea sa vina aici, ca sa o vada inca o data inainte de a pleca de tot din lumea lor ! Mama, cat de dor i-a fost de ea !

-   Da, a venit, dar suntem putin ingrijorati, pentru ca daca a renascut in lumea zeilor si-a uitat si graiul, si apropiatii, si nu va mai cunoaste. Asa s-au vorbit inainte de a veni incoace, ca se uita la voi si daca spune da, atunci vrea sa fie din nou langa voi si o sa invete iara graiul stramosesc, iar daca spune nu, atunci veti avea voie doar sa va mai luati odata ramas bun si atata.

Atunci copilul deveni deodata trist, ca si inainte. Oare ce o sa faca mama lui ? Oare o sa spuna da, sau o sa spuna nu ?

-   Si nu a venit singura, ci este insotita de slujnica ei de acolo de unde a fost gasita. E o alta slujnica, pe cea de la palat nu au mai gasit-o. Ele s-au pierdut una de alta cand au ajuns aici, in lumea zeilor. Si nu stim daca o sa hotarasca singura sau daca o sa o intrebe pe ea, si nici ce o sa spuna aceea.

Da, o grija in plus, se gandi si copilul. Ei, cata dreptate avea printul ! Uite ca grijile te pot face sa-ti uiti si bucuria reintoarcerii, pe care abia ai asteptat-o atata vreme, si sa te faca sa te intorci langa ai tai trist si fara bucuria ca ti-ai implinit solia pentru care te-au trimis in meleaguri atat de primejdioase si indepartate. Atunci parca si-a adus aminte prima intalnire cu zeii aceia negri si rai, fara chip, pe care i-a crezut calaii zeilor. Se gandise atunci si ca poate ca au venit sa ii taie pentru ca au intrat in lumea lor fara voie. De atunci au trecut patru zile si patru nopti, dar parca trecusera tot atatia ani. Atatea intamplari ciudate, atatea schimbari de la rau la bine si iar la rau, chiar daca acel rau s-a dovedit de fiecare data ca nu era rau decat in mintea lui, si atatea ciudatenii vazute in acele zile ar fi ajuns si pentru o viata, nu doar pentru patru zile.

Si pentru ea trebuie sa fi fost la fel de greu cand a ajuns aici, se gandi el. Ce bine ca a renascut si a uitat totul, cel putin nu a mai simtit ca e pierduta pentru totdeauna intr-o lume ciudata si straina, cum simtea el tot mai puternic, de la o zi la alta. Nu mai era de loc suparat si trist ca mama nu il mai cunoaste si nu mai stie sa vorbeasca, doar la ei e usor si de vorbit si de trait si se va invata iarasi, asa cum a mai stiut odata, inainte. Numai sa vrea sa se reintoarca.

Pe cand gandea el asa, s-au apropiat de cele doua care. Zeul verde a luat ceva din carul mic si copilul a vazut ca avea ceva ca o traista intr-o mana, pe care a intins-o tanarului, spunandu-i ceva. Era ca o desaga mica din panza stralucitoare, cu semne si culori pe ea si cu baiere de care se tine, iar inauntrul ei era ceva mare si nu prea greu.

Din cel de-al doilea car au coborat alti doi tineri. Unul din ei a deschis poarta cea mare dintr-o parte. Copilul se astepta ca de pe acea poarta sa apara mama lui, asa cum o stia el cand a plecat. Dar nu a fost asa. A coborat o femeie care parea a fi frumoasa si tanara, intr-o rochie de culoare inchisa si cu un sal frumos pe spate. Aceea s-a uitat inspre ei, a zambit si apoi s-a intors catre car. A ramas dezamagit. Gresisera din nou zeii aceia si au adus alta femeie pierduta prin lumea aceea a lor. Era frumoasa, e drept, dar putea sa se duca inapoi, ca nu era mama lui.

Si atunci femeia aceea si-a intins mainile catre car si cei doi tineri si-au intins si ei mainile, si din el a coborat o alta femeie, intr-o rochie stralucitoare. Cand s-a uitat la ei, a ramas o clipa pe loc. Mama, era mama lui ! Si, fericit, a uitat ca trebuia sa astepte sa se uite la ei si sa spuna da sau nu si a alergat la ea, strigand-o:

-   Mama, mama !

A prins-o in brate si, cat era el de barbat, trecut prin incercari felurite, a inceput sa planga de bucurie. Mama, cat de mult si-a dorit sa o vada de cand a plecat, dar mai ales de cand au venit in lumea zeilor si a auzit ca poate fi gasita ! Si acum, in sfarsit, a venit si a vazut-o, era chiar mama lui cea buna, si era chiar langa el ! O strangea in brate si simtea ca are alt miros, unul de aici, din lumea zeilor, cum mai intalnise pe unde a mai fost. Se uita la ea si a vazut ca il priveste dragastos, asa cum il privea si inainte, si ca a scos de undeva o carpa alba si moale si i-a sters ochii, privindu-l si zambind. Si zambea atat de frumos mama ! L-a luat de mana si atunci s-au intors catre ceilalti. Se adunasera acolo langa ei toti cei care mai erau in poiana, de la zeii negri si albastri la cei doi tineri necunoscuti. Avea sa afle mai apoi ca unul era talmaciul femeilor, iar celalalt era cel care dirija carul acela cu panze in ferestre.

Deodata, uitandu-se spre print si paj, si-a adus aminte ca trebuia sa astepte mai intai ca mama sa ii priveasca si sa faca semn daca da sau nu. A dat sa plece inspre ei, dar mama l-a tras langa ea. S-a uitat la cealalta si a spus ceva, la care aceea a raspuns inclinandu-se. L-a chemat pe tanarul ei insotitor si s-au dus impreuna la print si la paj si s-a inclinat in fata lor. Femeia a vorbit si acela a talmacit deindata, repezit, dupa care tanarul lor talmaci, care era langa ei, le-a spus:

-   Femeia aceea cere voie printului sa-l insoteasca.

Printul a facut cativa pasi repede si s-a inclinat in fata ei, si ea s-a inclinat in fata lui. Apoi a luat-o de mana si a strans-o la pieptul sau. Nicolas si zeul verde au inceput sa bata din palmele lor, cum faceau ei cand se bucurau. Si ceilalti doi zei au facut la fel de indata, dar mai putin si mai incet. Pajul a venit si s-a inclinat si el in fata ei, si slujnica il privea lung, zambitoare, dar cumva incurcata, de parca ar fi vrut sa-i spuna ceva, dar nu-i cunostea graiul. Zeul verde a iesit in fata lor si a zis ceva, iar Nicolas l-a intrebat:

-   Marite print, o recunosti, este printesa ta pierduta ?

-   Da, marite Nicolas, ea este si ma bucur tare mult si va multumesc tuturor ca ati gasit-o si ati adus-o aici, langa noi.

-   Copile, este mama ta ?

-   Da, marite Nicolas, este mama mea si sunt tare bucuros ca a venit azi la noi.

Au vorbit atunci cu tanarul acela, el a vorbit cu ele si dupa aceea au spus:

-   Marite print, acesta femeie este bucuroasa sa se intoarca din nou la printul si la copilul ei.

Printul a zambit, s-a intors catre ea, s-a inclinat si a strans-o din nou la piept. Dupa aceea a strans-o din nou si copilul, bucuros ca mama lui avea sa vina din nou cu ei acasa si ca nu aveau sa se mai desparta inca o data. A luat-o de mana si ea l-a strans, zambitoare.

-  Atunci, noi va vom da binecuvantarea noastra ca sa fiti din nou, print si printesa. Iata, ca sa intarim aceasta legatura si aceasta binecuvantare, o sa va punem la fiecare pe deget cate un inel.

Si, in timp ce Nicolas vorbea, iar tinerii talmaceau pentru toti, zeul verde lua mana printesei si ii puse un inel pe un deget, apoi lua mana printului si ii puse si lui un inel. Dupa care le puse mainile una in cealalta si ii stranse in brate pe amandoi odata. Si se dadu in spate, iar printul il lua de mana pe copil, si acesta o lua de mana pe mama lui, si au stat asa pret de cateva clipe, fericiti. Nicolas vorbi din nou catre ei:

-   Slujnica acestei femei va trebui si ea sa o insoteasca. Se leaga slujitorul tau sa o ia si in grija lui, si sa o invete graiul si obiceiurile, pana cand printesa va invata din nou graiul si obiceiurile vechi, pe care le-a uitat ?

Printul se uita la paj. Acesta raspunse, incurcat:

-   Da, marite print, o iau in grija mea, dar trebuie si ea sa vrea asta.

-   Ea vrea, ea a intrebat daca vrei si tu, spuse Nicolas.

-   Atunci, poate sa vina, o sa am grija ei.

-   Atunci noi va dam binecuvantarea noastra, a zeilor, ca sa fiti sot si sotie cand ajungeti in lumea voastra. Si o sa intarim aceasta binecuvantare la fel ca si pe cealalta, cu cate un inel.

Le lua si lor mainile, la amandoi, si le puse pe degete cate un inel. Apoi ii stranse si pe ei in brate, si tot deodata, si le lua mainile si le puse impreuna. Se dadu in spate cativa pasi si incepu sa bata din palme, iar toata acea adunare de zei facu la fel, uitandu-se la ei, si iarasi simteau acea bucurie ca sunt ca si zeii, ca acesti zei ii respecta si ii considera oaspetii lor de seama. Padurea rasuna de zgomot. Toata lumea parea fericita si doar copilul se mai gandea, pe ascuns, ca ar trebui ca acum sa urmeze ceva care sa le strice bucuria aceasta si sa le mai pune o piedica in drum, inainte de plecare, dupa cum era obiceiul in lumea zeilor.

-   Si pentru toti, cate un dar de la noi, adauga el. Va voi arata ce este si cum se foloseste. Dar sa tineti minte, se foloseste putin de tot, doar cand trebuie, iar atunci cand moare trebuie ingropat ca si oamenii, dar fara semne, ca si celelalte daruri de la noi, pentru ca altfel va pot face mult rau. Si nu cumva sa ajunga in foc, pentru ca ucide, raneste si aprinde totul in jurul sau.

Nicolas ceru tanarului sa-i dea acea traista adusa de zeul verde si o deschise si se uita in ea, iar zeul verde scoase din ea niste ciudatenii care semanau cu aceea in care erau acele sfori cu scantei si fulgere in ele, pe care le primise printul de la zeii pamanturilor. A scos capacul de la una din acele ciudatenii si le-a aratat ca trebuie apasat pe un alt capac. Copilul se gandi din nou ca iata, intr-adevar, tot ce au zeii se foloseste prin apasare, si ca si printul si pajul stiau deja asta. Si atunci acea ciudatenie a suflat spre ei si au simtit imediat un parfum din acela de care mai simtisera si atunci cand se imbaiasera, la venire. Doar ca atunci nu vazusera de unde venea si nici nu stiau cum se face. A scos doua din acele ciudatenii si le-a dat unul printesei si unul printului, si inca doua pe care le-a dat unul slujnicei si unul pajului, apoi inca unul pe care l-a dat copilului. Dar in acea desaga mai erau si altele, pe care le-a dat acelui tinerel care le talmacea lor vorbele. Iar acela a fugit repede catre carul acela cu care venisera si le-a pus pe undeva pe acolo.

Domnitele se pare ca au inteles repede cum se foloseste darul primit, pentru ca le-au deschis deindata, le-au mirosit si le-au suflat putin spre mainile lor, pe care iar le-au mirosit si au vorbit intre ele, zambind incantate. Apoi le-au inchis si le-au tinut si ele in maini, ca si ei.

-   Se cuvine sa va plimbati doamnele prin poiana si sa le aratati locurile. Pana atunci, eu o sa vorbesc cu cei de fata, sa vedem cum facem, ca vizita aceasta a venit neanuntata si nu ne-am pregatit de loc pentru ea. Tinerii acestia va vor ajuta sa va intelegeti.

Si el se intoarse catre zeii cei care ii insotisera, impreuna cu zeul verde, pe cand cei doi stapani ai carelor se uitau la acestea si vorbeau intre ei, iar zeii albastri si negri se intorsesera la indeletnicirea lor si pazeau drumul si padurea. Femeile si barbatii, impreuna cu copilul si cei doi tineri talmaci, incercau sa se faca intelesi plimbandu-se pe drum si spre pestera, cei trei incercand sa le aduca aminte cine au fost inainte si cum au ajuns sa fie altcineva in lumea aceasta a zeilor.

Dupa o vreme, Nicolas a venit la ei si le-a spus:

-   Uite cum ne-am inteles, lasam desagii doamnelor aici, si trimitem carele acelea in cetate, sa ne aduca cele trebuincioase pentru ca sa sarbatorim. Pe cei doi tineri ii rugam sa mearga si sa il ajute pe acel mare vraci la pregatire. Diseara, cand vor veni acei multi intrebatori aici, sa le aratam si pe doamnele acestea, si sa povesteasca si ele cine sunt si cum au ajuns aici. Va spun ca sa intelegeti de ce facem asta, le spuse privindu-i in ochi, ca sa inteleaga ca iar pune ceva la cale.

-   Am inteles, asteptam sa se intoarca acel car si sa vina si acei intrebatori. Dar cred ca ar trebui sa le aratam si acestor domnite ce au de facut, si fara talmaci va fi greu ...

-   Pana diseara mai e mult si trebuie sa le aratati voi, pentru ca ei trebuie sa mearga sa pregateasca cele trebuincioase, asa e mai bine, sa fie toti acolo. Iar voi trebuie oricum sa incepeti sa va intelegeti cumva, si acum aveti prilejul acesta. Aratati-le si pestera, si de unde plecati voi, si ce mai trebuie aratat.

-   Asa vom face.

Printul era putin nelamurit. Intelegea ca Nicolas se zbate sa ii lase sa intre in pestera impreuna, dar era ciudat ca ii indemna sa le arate si tainita. Iar desagii domnitelor ramaneau afara. Nu ramanea decat sa le cheme sa se plimbe prin pestera, si sa mai vada dupa aceea daca il poate intreba ce a planuit. Asa ca intrara cu lumina aceea mare aprinsa, si le aratara unde isi tineau ei vesmintele si coifurile. Apoi iesira din nou la lumina. Carul lor plecase, ca si carul cel mic al zeului verde. Desagii domnitelor stateau pe marginea drumului, aproape de gura pesterii. Langa cei patru desagi mari era si traista aceea mica in care erau acele suflatori parfumate, si printul si-a pus-o si pe a lui acolo langa ele, ca sa nu o mai tina in mana, si ceilalti au facut la fel, chiar si domnitele.

Chiar atunci, Nicolas cobori din car. Veni spre ei, uitandu-se in jur. Il chema la el pe unul din zeii albastri care se plimba agale pe acolo. Vorbi cu el ii dadu ceva, apoi veni catre ei.

-   Copile, am sa-ti mai fac doua daruri, si acest zeu o sa-ti arate cum se folosesc ele, ca el e priceput.

Zeul albastru il chema dupa el. Il urma si, cand ajunse langa un copac, zeul albastru facu o miscare iute in fata si din mana lui tasni o lama de cutit, care se infipse in copacul acela. O trase iute inapoi si, cu cealalta mana, o mangaie usor si lama disparu. Copilul recunoscu indata acel cutit pe care printul il gasise in tainita pesterii si care se dovedise ca era al lui Nicolas. Intelese ca vrea sa i-l dea lui si ca vrea ca mai intai cineva care stie sa il foloseasca sa ii arate ce poate sa faca.

Se uita la el, si zeul albastru nu mai avea in mana nimic. Nu intelegea cum a disparut si atunci se gandi ca de aceea trebuia sa ii arate cineva, pentru ca era un cutit care avea una din acele puteri necunoscute ale zeilor. El il vazuse, si isi amintea ca avea ceva de apasat si ca apasase, dar nu se intamplase nimic. Deci nu ajunge sa stii ca trebuie sa apesi pe ceea ce e scos mai in afara, cum se gandise el. Mai trebuie sa stii si altceva ... Atunci zeul albastru ii arata ca tinea in palma sa uriasa ceva ca un lemn sau poate ca un corn de cerb slefuit. Avea niste crestaturi lungi pe o parte si pe cealalta. La un capat avea ceva ca un nasture argintiu. I-a aratat mai intai cum sa il tina, apoi i-a pus in mana acel corn si i-a strans degetele pe el cu grija. Dupa aceea, i-a aratat sa apese cu degetul cel gros acel nasture. Cand a apasat, o fulgerare argintie si un sunet sec au scos din acel corn o lama scurta si scanteietoare. Atunci a inteles. Era ca sa iasa lama din el, si cand el apasase lama era iesita. Dar oare cum se baga inapoi ?

Se uita cu atentie la zeul albastru si il vazu cum parca il mangaie cu o mana, in timp ce il tine cu cealalta. Mai impunse de cateva ori si mai mangaie lama stralucitoare, si copilul intelese. A intins mana si l-a cerut.  Zeul i l-a dat. Cu pumnul aproape inchis, a apasat nasturele si, cand lama a tasnit, a impuns inspre acel copac. Dupa care l-a tras si a apasat lama cu celalta mana, tragandu-l totodata inspre maneca, asa ca nu s-a mai vazut ca ar avea ceva in mana. Zeul a fost multumit, pentru ca l-a batut pe umar usor si i-a vorbit. Apoi l-a indemnat sa mai faca, si a mai facut.

Dupa aceea, zeul ii ceru cutitul si ii arata altceva. Il tinu in mana nevazut, ca si inainte, apoi il deschise si, rotindu-se, il arunca fulgerator spre acel copac, in care se infipse cu un icnet scurt. Se apropie si il scoase, apoi se departa si facu din nou acea miscare, si inca o data. I-l dadu apoi lui, sa incerce. Si reusi din prima, apoi repeta de cateva ori si reusi din nou, iar zeul albastru ii stranse mana, zambind.

Dupa aceea, zeul albastru a aratat ca mai are ceva in mana. Era ceva mic si argintiu, si copilul se gandi ca mai toate lucrurile lor par a fi facute din argint. Zeul a bagat acel ceva mic in gura sa si imediat un suierat ascutit si tremurat a rasunat in poiana. Cei care se uitau la ei din spate au ras. I l-a dat si a suierat si el lung, apoi si-a tras sufletul si a mai suierat odata. dupa care zeul i l-a luat si i l-a pus in mana, facandu-i semn sa il pastreze.

Si l-a bagat in san, unde mai avea si altele. Cutitul insa inca il mai tinea in mana si se mai uita la el, deschizandu-l si inchizandu-l inspre privitorii de pe drum, bucuros de asa un dar aparte. Iar zeul albastru ii facu un semn cu mana si pleca inapoi pe drum, sa se uite incolo si incoace, cum facea mereu.

De pe drum, Nicolas si musafirii se uitau la copil si la miscarile lui. Nimeni nu intelegea ce vorbeau ei acolo, probabil comentau miscarile.

-   I-am dat cutitul acela lui, mie nu imi mai trebuie. Il luasem doar pentru asta. Dar am facut-o ca sa avem motive sa vorbim neascultati. I-am dat si un fluier, il aveam la mine de mai de mult. Cand va sta sa ploua, duceti domnitele si desagii lor la adapost. Dupa primul semn, duceti-va in tainita si nu mai iesiti de acolo. La al doilea semn sa fiti la locul de plecare. Calatorie frumoasa si o viata lunga si fericita. O sa le spun eu dupa furtuna ca am vazut cum ati disparut cand erati in poiana. Si mai ceva, doamna a fost adusa ca mama pentru copil, si abia apoi ca si printesa. Ar fi bine sa-i ramana mama, chiar daca s-a schimbat.

-   Multumim, marite Nicolas, asa vom face. Ramai cu bine si zeii sa te ocroteasca, raspunse printul.  

Nicolas mai statu langa ei pana cand cei doi se despartira si-i facu un semn de multumire celui care il ajutase. Dupa aceea s-a intors si a luat-o agale catre carul acela mare, urcandu-se in el, langa ceilalti insotitori ai lui. Copilul veni langa ei, mandrindu-se cu cutitul lui cel nou, si mama si insotitoarea lor il admirara si ele. Printul le vorbi destul de incet, dar destul de clar ca sa auda amandoi:

-   A intrat sa ii tina de vorba. Norii s-au strans si indata va fi primul semn. Mai trecem odata prin pestera, apoi iesim si mergem sa aducem desagii inauntru. Cand va incepe ploaia, ii vom duce in spate. Dupa primul semn, le ducem in tainita pe domnite, apoi ducem si desagii si ramanem si noi. Nu trebuie sa lasam nici o urma de-a noastra pe aici, asa ne-a cerut Nicolas. Domnitele nu inteleg, dar nici nu e nevoie. Cand se va intoarce talmaciul lor, noi vom fi deja disparuti pentru ei.

Mersera alene catre pestera, pe care o strabatura pana la capat, apoi se intoarsera din nou. Din gura pesterii se vedea ca vantul incepuse sa ridice frunzele si se intuneca putin. Le lasara pe domnite acolo si ei trei plecara sa le aduca desagii. Barbatii luara fiecare cate doi, iar copilul lua traista aceea cu darurile de la zeul verde. Le dusera la gura pesterii si domnitele se asezara pe desagi. Se aseza si copilul, pe cand barbatii se uitau la ele, cu spatele spre poiana.

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

0 comentarii pentru Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9

Fii primul care adauga un comentariu!


Spune-ti parerea despre Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 


Arhiva texte
Un Paşte fericit !
LA MULŢI ANI !
RISCUL LUI MOISE
CONSERVATORII
SOLUTII SOCIALE. EDUCATIE, MUNCA, RESPONSABILIZARE
PROGRESUL CALITATIV – VIITORUL UMANITATII
ORGOLIUL, O FORMA DE CREDINTA, CA SI GELOZIA SAU INVIDIA …
CONCURENTA, NECESAR A FI CONTROLATA
DEGENERARE
INVESTITORII SI INFORMATORII … LOR
OMUL, INTRE TEORIE SI PRACTICA
LUMEA DURA, SALBATICA SI PRIMITIVA A AFACERILOR
Ganduri … concediabile
MEDICII SI MEDICINA
REMIXURILE ŞI INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
BOLNAV PE MOARTE, ÎN REPAOS TOTAL
SCRISOARE DESCHISA, CATRE AMICI SI IN-AMICI
JUSTITIE, EDUCATIE, RESPONSABILIZARE
CENTRALISM SI DEMOCRATIE, SAU CONDUCERE SI COORDONARE
VERIGA LIPSA, PREZENTA PRINTRE NOI
PLANIFICAREA DEZVOLTARII
STATIA URMATOARE - SCLAVAGISMUL
DACA DIVINITATEA CHIAR AR EXISTA
PROFETII SI FALSUL IN DECLARATII
A FI PROST SAU A FI FRAIER
NOI SI VIATA DE APOI
ADEVARATA CREDINTA
SI FARA PARTIDE SE POATE … !
CRESTINISMUL, IN TREI RANDURI. LUNGI.
PLEDOARIE PENTRU MICROSISTEMUL ECONOMIC PRIVAT
DESPRE EXTRATERESTRI SI INTALNIRILE DE GRADUL TREI
DE CE ISI INCEARCA OARE DUMNEZEU CREDINCIOSII ?
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI AR PUTEA FI DOAR O ILUZIE ?
O MARE PRIVATIZARE REUSITA - USL-ul
PREDICĂ NETERMINATĂ
PARVENITII POLITICI – FRATRICIZII SISTEMULUI
UN PIC DE FILOZOFIE - Comunista, dar antimarxista
OM LIBER, CAUT STAPAN
LIBERAL SI COMUNIST – O ANTITEZA INEXISTENTA
VREMEA, VREMURILE SI VREMELNICIA
SAMSON SI DALILA – UN EXEMPLU DE MISTIFICARE A REALITATII
PROPUNERE SUPRA-DECENTA
O D A
OMARUL AL DOILEA
ACOLO UNDE ITI STAU PICIOARELE, ACOLO ITI VA STA SI CAPUL …
T E A P A
N O U V E L L E
G A N D A C E L U L
SA NE REAMINTIM DE EMINESCU
PLAN DE PERSPECTIVA
BLESTEM
COLINDELE
POLITICA SI ALEGERI IN 2012 - O ALIANTA CONTRA NATURII
EXCESELE DAUNEAZA …
DESPRE O ANUME VIOLENTA A LIMBAJULUI IN PUBLIC
CRITICA FARAMELOR DE VIATA
BUNATATEA DIVINA ... ?
DESPRE CREDINTA FARA DISCERNAMANT
CLASA A III-A SI LEGILE NATURII
RUGA
EVOLUTIA
LIBERTATEA
OARE DUMNEZEU DE CE N-O FI CREZAND IN OAMENI ?
DESPRE MESAJUL PASCAL AL PAPEI
REFORMA A AJUNS SI LA PORUNCA A SASEA
A C T U A L I T A T I
INTRE A CREDE SI A INTELEGE
DE CE INCA NU AM INCREDERE IN POLITICIENI
VERIGA LIPSA
EVOLUTIA LA HOTARUL DINTRE VIATA SI MOARTE
DESPRE EVOLUTIA SPECIILOR
DUMNEZEU TREBUIE OARE APARAT ?
CE, TE CREZI DUMNEZEU ?
CONTRAFACEREA - LIPSA DE CALITATE SI PERICULOZITATE
DREPTUL DE A JUDECA SI PEDEPSI
DESPRE PILDA TALANTILOR
TRIUNGHIUL BERMUDELOR NOASTRE
CONDUCEREA DE STAT
STATUL SI NOI
EU SI PARAZITII
GLOBALIZAREA
CONTRABANDA
EVAZIUNEA
DREPTATEA ROMANEASCA
CRIMA INDUSA SI PEDEAPSA ERONATA
LA JUDECAREA UNOR CRESTINI
SOLUTIE DE VINDECARE
OMULUI SA NE RUGAAAM … !
DISCRIMINAREA
PARAZITISMUL ATACA DIN NOU
DE CE MI-A SUNAT CEASUL
ATEISM SI CRESTINISM
MASELE SI DEMOCRATIA
IMPOZITAREA MULTIPLA
CHIRURGIE UMANITARA
OAMENI SI MASINI
ATESTATUL DE CONDUCERE
ATESTATUL DE MATURITATE
REDIRECTIONAREA SPRE UTIL A TENDINTEI DE JOACA A COPIILOR
DACA SUNT OM ...
CHESTIUNEA TIGANILOR
CREDINTA SI STIINTA
LA JUDECATA DE APOI
NEDUMERIRE
PENTRU ZONA DE DESTINDERE
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 2
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - final
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 18
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 17
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 16
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 15
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 14
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 13
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 12
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 11
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 10
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 9
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
PROBLEME DE DEZBATUT IN SOCIETATE
PRELUDIU LA LUCRAREA MEA, APOCALIPSA DE CATIFEA
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 11
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 10
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 7
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 6
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 2
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR, roman - 1
PUBLICITATE LA ROMANUL MEU
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR – roman
OPINIA MEA DESPRE "CIRIPITUL" CU FATA UMANA
MAFIA COMUNITARA
JUNGLA URBANA
INTEGRARE
FANTEZIE
DIALOG LA NIVEL INALT
SPOVEDANIA
STATUL, ECONOMIA SI CRIZA - PENTRU TOTI
POLITICA, RELIGIE SI POVESTI DE ANDERSEN
O PARERE DESPRE RELATIA CETATEANULUI CU DIVINITATEA
SECRETELE ZEILOR
REFORME 2011 - PAREREA MEA
ACEASTA ESTE PAREREA MEA DESPRE ...
RESEMNARE
AS VREA SI EU SA IUBESC ROMANIA
PREZENTAREA AUTORULUI
CINE SUNT EU. PROFIL DE AUTOR