Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final

Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final

postat la data 17.01.2012, ora 11:49
categorie: Ficțiune

Share | |


 


PARTEA A CINCEA - LA CAPATUL LUMII - continuare

 

La capatul lumii

Inainte de a veni primavara, cand soarele incepuse a mai avea un pic de putere si a mai topi din omatul gros, veni vestea ca regele a trecut in lumea zeilor. Se zvonea ca batranul rege a murit noaptea, in somn. L-au gasit dimineata, rece. Si au inceput ceremoniile care se cuveneau a fi facute, dar printul a hotarat sa-i cladeasca un fel de palat mai mic din lemn, asa cum spunea ca a vazut el in lumea zeilor. Si acel palat avea mai multe incaperi mici, iar intr-una din ele l-au pus pe cel acum trecut intre stramosi, iar in celelalte a poruncit sa sa fie dezgropate si aduse oasele parintilor si bunicilor lor, toate cate erau stiute. Si le-au adus si le-au pus acolo, dupa care acel palat a fost inchis in arama si pus langa templu.

A doua zi, printul a poruncit sa se adune in sala mare a palatului batranii si inteleptii cetatii, marele preot si mai marele ostenilor, si a vorbit in fata lor si le-a zis:

-   A venit vremea sa implinim si a doua mare porunca si vointa a zeilor. Prima a fost sa pedepsim necredinta si tradarea preotilor si sa facem alte legi, asa cum ne-au fost ele deslusite acolo, in lumea lor, si am implinit-o. Acum poporul e multumit, dusmanie nu mai e nici inauntru si nici de afara nu avem. Rasplata zeilor pentru implinirea acestei porunci a fost izbanda asupra dusmanului, intr-o singura noapte, si multumirea poporului de viata pe care o duce acum. A doua porunca ne cere sa mergem, dar numai noi, strabunii si urmasii nostri, impreuna cu marele preot pe care ei l-au ales, pe un drum de taina, care ne va fi deslusit doar cate putin in fiecare zi, pana catre capatul lumii, unde va trebui sa cladim templu si cetate si sa le aducem jertfele care ni se vor cere. De aceea, astazi vom hotari ce trebuie sa ducem acolo pentru ei si cine ramane sa conduca si sa hotarasca treburile cetatii pana cand noi ne vom intoarce.

Cei chemati ascultau in tacere. Auzisera ei zvonuri de multa vreme despre porunci si solii care asteptau semnul implinirii lor. Unii, cei mai apropiati regelui, stiau si despre ce e vorba, dar semnul doar printul il stia. Si daca el spunea ca acesta este, asa trebuia sa fie negresit, pentru ca doar el si poate ca si marele preot al zeilor primisera acele semne si poruncile ce trebuiau implinite.

-   Noi am hotarat ca batranii si inteleptii cetatii sa-si aleaga singuri un conducator, care sa le fie si judecator, si sa-l aleaga bine, pentru ca aceasta cale pe care vom porni este tare lunga, si pana cand ne vom intoarce noi va trece ceva vreme. La fel, preotii isi vor alege singuri care din ei este cel mai demn in a-i conduce in asta vreme. Iar palatul regelui si templul zeilor sa ramana in grija lor pana ne-om intoarce.

Batranii si inteleptii cetatii incuviintara in tacere hotararea printului. Daca era vointa si dorinta zeilor, nu se cuvenea ca ei sa o judece, ci doar sa o implineasca. Si nici vointa si hotararea printului, cel care a aratat ca are si puterea, si intelepciunea zeilor, nu aveau de ce sa le judece.

Si apoi, cine stie, se gandea poate fiecare din ei, daca printul si marele preot sunt printre ei neindoios ca ei sunt conducatorii lor de drept. Dar daca ei pleaca, atunci poate ca onoarea de a fi rege, print sau macar curtean de vaza ori mare preot va cadea si pe el sau pe un apropiat al sau, dupa cum or vrea zeii. Asa ca fiecare era de acord ca vointa zeilor trebuie implinita si ca orice ar dori printul sa ia cu el in calatorie, i se cuvine.

Odata hotarat, printul se ridica. Incepura pregatirile de plecare.

Afara de print si preot, fiecare cu familia sa, si de slujitorii credinciosi ai fiecaruia, mai luara cativa slujbasi care aveau sa ingrijeasca de cele trebuincioase drumului si calatorilor. Toti ostenii ramasi de la marele preot cel dinainte fura tocmiti sa mearga cu ei, fiecare cu familia si cu avutul lui.

Asa ca, in cateva zile, afara din cetate se forma un sir de care cu boi si carute cu cai, unele cu apa si merinde, altele cu nutret pentru vite, altele pentru dus familiile obosite, femeile si copiii. Fiecare ostas avea caruta lui, oastea mai avea si carute cu arme si corturi, fiecare slujbas avea si el doua sau trei care, iar palatul avea cele mai multe. Intre ele era si carul cel mare, cu doisprezece boi, care ducea palatul cel mic in care dormeau stramosii printului. Era un car tare ciudat, pe care mesterii cetatii il facusera dupa porunca printului, si care avea cate doua randuri de roti in loc de una, si cate doua randuri de osii in loc de una, ca sa duca acea greutate mare, pentru ca asa spunea el ca vazuse in lumea zeilor ca se duc unele case.

Dupa mai multe zile, totul era gata. Si-au luat ramas bun de la cetate si de la dregatorii ei, poporul le-a urat si el cale batuta si au plecat agale, ca la drum lung, spre miazazi. Erau ca o oaste mare, dar mergeau de parca veneau de la lupta, si nu ca si cand mergeau la ea.

Si au mers zile nesfarsite, tot prin locuri neumblate, caci ostenii dadeau roata toata ziua sa caute unde sunt pamanturi cu stapan si unde nu. Asta era misiunea lor, sa le caute loc de trecere, chiar daca fara drum batut, prin care sa razbata fara sa supere pe nimeni. Si au trecut prin campii si dumbravi unde se uitau caprele la ei fara teama, ca la ceva nemaivazut, caci nu mai vazusera om si cal sau bou niciodata, de cand erau ele. Iar vanatorii le sagetau deindata, si urmasele lor precis ca se vor fi temut mai apoi de oameni. Si dupa multe si nesfarsite zile de mers, atat de multe ca le pierdusera sirul, au dat de niste dealuri frumoase, cu paduri dese, cu pomi care dadeau rod dulce. Era si un rau pe aproape, iar in departare se vedeau munti semeti, cu creste albe, pe care le puteai asemena cu norii de vreme buna. Iar intr-o zi printul a rostit, hotarat, dupa ce s-a sfatuit si cu ostenii, si cu marele preot, si cu slujbasii:

-   Gata, am ajuns. Ne oprim aici. Aici vom ramane.

-   Dar aici nu e capatul lumii, ii zise copilul, nedumerit de o asa hotarare.

-   Ba este. Cand incepi ceva nou, incepi de la un capat. Asa e intelept. Iar acesta este capatul de la care noi incepem o lume noua, care o sa fie numai lumea noastra. Pe cealalta am indreptat-o pe calea cea buna si am lasat-o indestulata, pe maini bune, iar mai departe, zeii cu mila lor. Aceasta o sa o incepem cu bine si o vom calauzi tot pe o cale buna. Este vointa zeilor, si o vom implini.

Ramase uimit din nou de intelepciunea printului. Parca era bunul si inteleptul Nicolas. Sau poate ca era chiar intelepciunea lui Nicolas, care asa i-o fi poruncit acolo, in acele tainice sfaturi pe care le-au avut in acea zi in care el se imbolnavise din greseala si vina zeilor acelora ciudati.

Cand printul a zis de capatul lumii, el se gandise la sfarsitul ei, si nu la un inceput. Pentru ca inceputul este si el un capat, asta e drept, dar numai pentru un intelept. Si acum se gandi ca toti cei care l-au ascultat pe print, cand le-a zis ce va face, au gandit la fel. Si ca o sa-i tot astepte sa se intoarca de la capatul lumii, cu incredere, asa cum stiau ca s-au intors si din lumea zeilor, cand nu ii mai astepta nimenea. Iar acum ii asteapta toti si nu se mai intorc ei.

Oare nu au ajuns si ei sa fie ciudati, ca si zeii aceia ? Oare nu cumva de aceea erau ciudati zeii, pentru ca nu le intelegeau ei intelepciunea ?

-   Si cand o sa ne intoarcem inapoi ? a intrebat el atunci.

-   Daca o sa avem noi nevoie sa ne intoarcem, o sa ne intoarcem. Daca nu, nu. Noi nu ne dorim sa ne mai intoarcem, asa cum nici cei pe care i-am lasat acolo nu isi mai doresc. Asa e firea omului, cand ajunge undeva mai la bine nu mai vrea sa se intoarca la mai rau. Dar la plecare am zis ca o sa ne intoarcem ca sa se gandeasca cei care raman ca au de dat socoteala daca iau hotarari netrebnice, caci atunci nu le vor lua. Si am mai zis si ca sa ne mai putem intoarce daca nu razbim sa ajungem la capatul lumii noastre, cum am vrut. Dar am ajuns, asa ca noi nu ne mai dorim sa ne intoarcem si n-o sa-i mai necajim nici pe altii, intorcandu-ne.

-   Si ce-o sa facem aici ?

-  O sa ne facem o cetate a noastra, si un palat, langa care se vor aseza cateva sate, in care vor sta atat ostenii batrani si urmasii lor cat si cei care vor fi tocmiti la munca la cetate, la palat si la camp. Sunt dealuri bogate aici, campii manoase, rauri si paraie. Avem de cultivat grane, de adunat fructele, de vanat si de prins peste. Avem de crescut oi, porci, pasari, cai si vite. Avem apa de mori si de udat campul. Ne-om salaslui aici si-apoi om vedea ce-o mai fi, ca timp avem destul. Suntem cu totii inca tineri si in putere, si cand om imbatrani o sa vina din urma cei care acum inca sunt tinerei sau copilandri. Ne-om face aici o lume noua, a noastra, pe care sa o randuim dupa vrerea si puterea noastra.

 

Renasterea

Si inca din acea zi, slujitorii si ostenii incepura a taia pomi tineri, rarind dumbrava de pe celalalt deal. Si ii ciopleau si ii faceau pari inalti, pe care ii bateau in pamant, iar intre ei impleteau ramuri anume, mai groase sau mai subtiri, mai lungi sau mai scurte, dupa mestesugul cunoscut de ei. Si au facut asa o imprejmuire maricica, unde au dat drumul vitelor si cailor. Apoi altele, pentru oi,. porci si oratanii. Dupa care au ridicat casute de lemn lipite cu lut si au adus lemne de foc pe langa ele, asa ca pana a venit iarna au avut si unde sta, si ce manca, si cu ce se incalzi, si au avut si animalele si granele adapost, ca la oamenii gospodari. Au pus deoparte si fan pentru vite, si boabe pentru porci si pasari, si fructe pentru oameni, iara cat a fost iarna de lunga vanatorii prindeau salbaticiuni si le jupuiau, si carnea o mancau sau o afumau si uscau, iar pieile le pregateau de cojoace si incaltari, ori de invelitori in casa.

Iarna a fost blanda si nu a tinut asa de mult, iar cand a dat dezghetul s-a inceput sapatul. Au fost tocmiti sapatori care veneau pentru cativa banuti pe zi si mancare, dar si mesteri platiti cu aur si argint. Pe un deal au sapat o groapa uriasa, pana au dat de piatra. Tot pamantul a fost carat pe marginile dealului, in timp ce siruri de care carau piatra din munte.

Uitandu-se la ei si la munca lor si mai si ajutandu-i cand muncea odata cu ostenii, copilul de atunci isi aminti de zeii pamanturilor si de cum sapau si carau ei cate un deal odata, dar nici muncitorii tocmiti nu pierdeau vremea si curand au vazut cum se inalta ziduri frumoase de piatra, intre care bateau cu maiul pamantul sapat, palma cu palma, si mereu il stropeau cu apa, de se facea tare ca piatra. Incaperi felurite si coridoare s-au zidit, pe sub tot dealul acela, si cand a venit vremea sa le faca boltile le-au facut, apoi le-au acoperit cu pamant si nu ai mai vazut decat vreo cateva scari pe ici si colo si gata. Si a venit indata toamna, ploile au oprit lucrul, oamenii tocmiti au plecat multumiti de cat au castigat si cei ai casei au inceput iara sa adune roade si vanat si lemne pentru iarna.

A doua primavara s-a facut iarasi un rand de incaperi, si iara s-au acoperit, dar cu alti mesteri si cu alti oameni, ca sa nu se stie unii de altii si nici sa nu stie unii ce-au mesterit ceilalti. Iara dupa cativa ani de truda a rasarit deasupra dealului un castel falnic, din piatra, la un capat, si un templu frumos, iscusit facut, cu toate cele necesare chemarii zeilor si aducerii de ofrande, dupa datina, la celalalt capat. Iar la poalele dealului se intindeau case frumoase, cu drumuri largi de care si de oaste, intarite cu piatra, si langa ele cu drumuri mai inguste, din pamant batut, pentru oameni, cum vazusera ei ca au zeii in lumea lor, marginite de santuri pentru apa si de pomi cu fructe gustoase, pentru calatorii infometati si insetati. Mai colo erau livezile si lanurile, iara intre ele tarcurile unde se tineau vitele noaptea sau iarna.

Au trecut asa anii unul dupa altul, si cel ce a fost copilul calator in lumea zeilor a devenit un tanar falnic si spatos, cum era altadata printul. Munca la cetate si la palat si invatatura de la oaste, pe care le-a facut de cand venise alaturi de ostenii cei mai vrednici, au facut ca barbatul acela inca mititel, care se credea el cand s-a intors din lumea zeilor, si care statea mai toata ziua cu mama lui la treburile femeiesti, sa se faca inalt si voinic.

Mama le invatase din nou graiul, si la fel si domnita marelui preot. Ele duceau acum greul muncii din gospodaria palatului. Pentru ca tot nedespartite au ramas, chiar daca erau una nevasta de print si alta de mare preot, asa cum si printul si cu marele preot au ramas la fel de nedespartiti. Si de la ele invata el si scrisul si cititul, desenatul si socotitul, pe care ele le invatasera in lumea zeilor si spuneau ca sunt tare bune daca le stii in viata. Le-a invatat odata cu cei trei prunci ai marelui preot, cu care prea adesea se juca si pe care ii invata cate minunatii putea, ca un frate al lor mai mare, dar mult mai mare.

El inca nu gasise la ce ar fi putut fi bune scrisul, cititul si socotitul, dar daca asa zicea mama apoi trebuia sa fie ceva adevar acolo, ca ea, ca si printul, niciodata nu vorbea degeaba. Dar despre desenat stia bine ca e tare bun, spunand ca orice vrei sa arati la cineva, daca ii desenezi intelege indata si nu mai trebuie sa povestesti o zi intreaga ca sa iti spuna la urma ca nu a priceput.

 

 

Vizita

Si intr-o zi a primit porunca sa mearga la palat, ca printul are treaba cu el acolo. Si s-a dus, cum se cuvenea, iara acolo il asteptau printul si marele preot, in sala mica, de sfat. Avea si acel palat o sala mica si una mare pentru sfat, la fel ca cele lasate dincolo, la celalalt capat al lumii.

-   Copile, te vedem barbat falnic si viteaz, invatat si intelept. Ai trecut prin multe incercari si ai invatat multe lucruri, mai ales de cand te-ai intors de acolo, din lumea zeilor. Dar a venit vremea sa ai si tu o casa a ta, nevasta si copii. De aceea, noi am hotarat sa iti cautam nevasta pe masura.

Pe masura ? Doar n-or sa se duca iara in lumea zeilor dupa vreo una, ca pestera se mai deschide de-abia dupa ce-om muri toti, se gandi el. A zambit la gandul asta.

-   Multamesc domniilor voastre. Si unde o sa-i gasiti masura, cumva prin lumea zeilor ?

Au izbucnit amandoi in ras. Nu se asteptau la o asa nastrusnicie, ei vorbeau serios si chiar gandeau cum sa faca, pe cand el tot in joaca lua treburile astea, ca si copilandrii aceia cu care isi pierdea multa vreme facandu-i sa rada si sa se minuneze de cate si mai cate nazbatii.

-   Acolo, dupa cum stii si tu bine, n-om mai putea ajunge. Poate doar tu, cand ii fi mai batran ca regele cand s-o prapadit, saracul. Dar marele preot, aici de fata, stie unde putem gasi o printesa pentru tine.

-   Cu voia zeilor, am intalnit intr-o zi, cand am fost dupa cele trebuincioase castelului cu femeile si ostenii, intr-o cetate nu prea departata, o domnita care seamana tare bine cu zeita aceea frumoasa si buna, care te-a grijit cat ai fost bolnav acolo, in lumea zeilor. Mergem la ea, si daca va placeti, o s-o petim pentru tine. Iar daca nu, om lasa-o altora, si-om mai cauta.

-   Dar eu nu am casa mea, si nici slugile mele, care s-o grijeasca, nu-mi pot aduce domnita inca. Trebuie sa-mi fac intai acareturi si alte cele, nu ?

-   Foarte bine gandit, se vede in tine intelepciunea, ca si a bunului zeu Nicolas. Numai ca domnita aceea e doar una, si daca o ia altul alta nu mai este. Asa ca ar fi bine si sa mergem si sa o arvunim, sa fie pentru noi. Si apoi, pana s-o stabili luatul si alte cele, dupa datinile ei de acolo, o sa cladim si casa, si acareturi, si o sa-ti tocmesti si slujitori, dar trebuie sa stii ca si ea o sa-i aduca pe ai ei, ca e domnita de neam. Dar ar fi bine sa mergem si sa va vedeti, si doar daca va placeti sa vorbim de petit, de obiceiuri, de pret.

-   Bine, daca-i musai, om merge. dar cand ?

-   Cand vrei tu.

-   Maine.

-   Maine ? Gata, asa repede ? Ti s-au aprins deja calcaiele ?

-   Nu, dar ai zis cand vreau eu, si eu am raspuns, si acuma vad ca de fapt e cand vreti voi. Bine, cand vreti voi.Ca trebuie sa trimitem soli inainte, care sa ne anunte, si sa pregatim daruri de soi, ca pentru o domnita de neam, si care sa o hotarasca sa ramana a noastra. Dar de maine putem pregati, si numai bine ca, pana o da toamna si s-o face vinul nou, ne-am putea duce si cu darul. Dar pana atunci am putea face altceva.

-   Ce altceva ?

-   Uite, sa zicem ca ne-am imbraca toti trei in vesminte ostasesti. In altele nu e bine, ca se vede ca nu suntem nici tarani si nici mesteri sau negustori, ca prea suntem falosi si tantosi. Si ne-om duce asa, ca si cum am fi in trecere sau cu ceva trebi prin cetate. Si om pandi cand o apare domnita prin cetate, sa o vezi si tu, si sa te vada si ea, si sa vezi daca se uita la tine si cum, si atunci om sti mai multe. Ce zici ?

Ii placea asa o aventura. Sa mearga ca straini prin multime, pe furis, dar in vazul lumii, si sa pandeasca pe acolo ca si cum ar cumpara ceva, si sa dea nas in nas cu domnita ca si cum habar n-ar avea ca mai este si una ca ea in lume, si ...

-   Da, bine gandit. Ma prind la asta.

-   Dar sa ai mare grija. Sa nu uiti o clipa ca esti ostas, ca altfel, daca o sa se afle cine suntem, mare suparare o sa fie, ca gazdele or sa spuna ca am mers acolo cu ganduri rele, si ca daca nu ne-am dus mai intai pe la palat, cum se cuvine, e ca am vrut sa punem la cale ceva rau. Crezi ca te poti face ostean ?

-   Da cum nu ? O sa fiu ostean zece zile, si apoi, daca nu ma da nimeni in vileag aici, apoi nici acolo nu m-o da, ca doar aici se cam stie cine sunt. Pot sa incerc ?

-   Da, iarasi ai dat dovada de intelepciune si cumpatare, si sunt tare mandru de tine si increzator ca vom reusi. Du-te dara si te fa ostean, ca noi om pregati cele trebuincioase, cum am zis. Si dupa zece zile om veni sa te cautam. Daca te-om gasi, vedem cum om face. Iara daca nu, atunci esti adevarat mester in ascuns.

Si asa a facut. Se invesmantase si alta data ca ostean, mergand cu ei dupa rosturile ostirii sau la munca palatului si chiar a campului, cand trebuia. Dar acum trebuia sa umble singur si sa se fereasca de ei, dar fara sa fuga pe undeva. Asa ca isi lua vesmintele si isi taie parul, apoi lasa sa-i creasca barba si mustatile stand prin tainitele palatului si mancand doar pe furis, cand si cand. In zece zile slabi si se schimba destul cat sa nu-l mai cunoasca decat poate cei mai mari dintre osteni, si aceia dupa vorba doar.

Si intr-o zi, cand socoti el ca s-a implinit sorocul, iesi si merse la un ostean, cerand sa fie primit la oaste ca simbrias. Acela il duse la mai-marele sau care il incerca sa vada ce stie, si se minuna de maiestria acelui tanar, intrebandu-l unde a invatat.

-   Tatal meu a fost ostean toata viata lui la cetatea aceea din vecini, dar a murit si eu imi caut acum slujba la cine plateste mai bine.

Si il duse la palat, sa fie incercat pentru apropiatii printului, ca se parea ca e mester bun si merita.

Asa intra intre ostenii palatului inca din ziua aceea. Asa ca, spre seara, cand printul si cu marele preot se dusera intre osteni sa-l caute, el ii insoti odata cu alte garzi, necunoscut de nimeni. Si cautara, dar nu il gasira si se intoarsera abatuti, vorbindu-se intre ei.

-   Trebuie sa amanam drumul asta, ca se pare ca s-a ascuns pe undeva. Dar o sa mai cautam cateva zile, ca poate ca le-o fi pierdut socoteala.

-   Sau si-a gasit alta treaba si a uitat de calatorie. Si pentru asta nu putem merge doar noi doi.

-   Daca nu va e cu suparare, pot sa vin si eu cu domniile voastre, auzira un ostean necuviincios intrand in vorba neintrebat.

Si se uitara urat la el, printul intreband pe mai-marele lor:

-   Dar asta cine mai e, ca parca nu l-am mai vazut ?

-   Astazi mi-a fost adus de incercare, inaltimea voastra. Mi s-a spus ca e tare bun la lupta si la aparare, dar nu am stiut ca si la vorbe necuviincioase se pricepe. Dar o sa il aduc eu la ascultare, indata.

Osteanul nu parea de loc speriat de ce il astepta si mai indrazni o data:

-   Cunosc bine locurile si pot sa va insotesc, ca doar de acolo vin si eu.

Nu le venea sa creada. De unde de acolo, daca ei nu spusesera unde merg si pentru ce ?

-   Care locuri ?

-   Acelea unde am vorbit ca vom merge ca osteni, zilele astea.

Atunci se luminara si ei cu cine vorbeau. Si odata se apropiara amandoi, razand si bucurandu-se, spre mirarea acelui ostean batran, care nu mai intelegea nimic.

-   Asa te vreau, copile, mester mare te-ai dovedit si ne-ai pacalit pe toti. Haide dara cu noi, sa punem la cale plecarea si sa vedem ce o fi de facut. Iara tu, se intoarse catre mai marele ostenilor lui, sa te uiti mai bine pe cine aduci langa noi, ca nu toti ne-or fi prieteni buni.

Acela se inclina, spasit, ca unul care se descoperi ca a gresit si merita pedeapsa. Nu primi pedeapsa insa. Dar trebuie ca niciodata nu mai avea sa aduca langa print ostas necercetat inca. Dar nici nu stia inca cine era acel ostas care le vorbea asa printului si marelui preot, de parca ar fi fost deodata cu ei in rang.

 

Rapirea

Ei intrara in palat. A doua zi, trei osteni neinarmati si cam neingrijiti de la palat iesira pe la poarta din dos si plecara inca de dimineata, calare, spre cetatea aceea. Se plimbara si vazura tot ce era de vazut pe acolo, iar pe la amiaza o vazura si pe acea domnita cum iesea din palat, impreuna cu slujnica ei, ca sa cumpere cele trebuincioase de la targ. Si se dadura pe langa ele, ca sa se poata intalni fata in fata. Era greu insa, intre gramezile de marfuri de toate felurile si multimile de vanzatori guresi, cumparatori zgarciti si gura-casca fara treaba, sa faci cum vrei tu, fara sa fii prea indraznet si fara sa dai de banuit ce vrei sa faci. Asa ca se tinura dupa ele, la distanta unul de altul, ca si cum nu s-ar fi cunoscut, pana acelea isi umplura cosurile si apoi o luara spre palat, caznindu-se sa le duca si tot asezandu-le jos, sa-si mai traga sufletul. La primul popas, inca in inima targului, un ostean tanar si fara arme se apropie curtenitor:

-   Daca nu va e cu suparare, as putea sa va ajut sa le duceti pana la poarta palatului.

Domnita se uita lung la el, zambi, dar nu raspunse. Si slujnica il privi oarecum mirata si nici ea nu spuse nimic. Se intoarsera, isi ridicara cosurile si le mai dusera vreo cativa pasi buni, pana in mijlocul unei adunari gurese si colorate, care se targuia cu mare larma si intr-un grai neinteles. Ostenii le urmara, dar la cativa pasi unul de altul, uitandu-se fiecare in alta parte, de parca s-ar fi aflat in plimbare pe acolo, ca sa nu le sperie cumva.  Doar cel tanar era in spatele domnitelor, asteptand sa se hotarasca. Numai ca, indata ce intrara intre ei, precupetii se stransera iute in jurul lor si cateva femei le inghesuira repede pe domnita si pe slujnica intre fustele lor, si indata aveau gurile umplute si mainile legate in fata, in timp ce barbatii ii impungeau pe ostenii prinsi la mijloc cu cutitele, ca sa taca si sa nu miste, legandu-i bine si pe ei, dupa care ii ridicara ca pe niste saci si ii impinsera in carutele lor, unde ii acoperira cu paie si fan.

Toate acestea se petrecura tare repede. Iar indata dupa aceea, un sir de carute iesea pe poarta cetatii, indreptandu-se spre dealurile impadurite din jur, pe drumul mare al carelor.

Cand au fost descoperiti, erau in padure, intr-o poienita. Carele erau asezate roata-roata, facand un cerc. Barbati si femei tuciurii si galagiosi trageau de ei si ii pusera langa copaci. Domnitele au fost dezlegate, dar erau prinse intre femeile acelea galagioase care se invarteau pe langa ele, si plangeau pe tacute, nestiind ce le asteapta. Ostenii aceia fara vlaga stateau cu capul in pamant, abia aruncand cate o privire unul la altul sau catre rapitori. In jurul lor se invarteau barbati mustaciosi, intunecati la chip si la priviri, care ii cantareau din ochi. Ii lasara asa, cu mainile legate la spate, si ii legara si de picioare, apoi de copaci.

In mijlocul taberei se aprinse indata un foc mare, la care se frigeau oi  pe care barbatii le taiasera si le jupuisera legate de copacii langa care stateau si ei, apoi femeile le luara si le spintecara, pregatindu-le. Cand friptura le fu gata, se bulucira toti sa manance, certandu-se si smulgandu-si unul altuia bucatile din maini, ca niste salbatici. Apoi incepura sa cante urland si sa se invarta in jurul focului, dantuind dupa datini doar de ei cunoscute. Si continuara sa cante si sa joace pana tarziu in noapte, cand oboseala ii dobori.

Prinsii puteau acum vorbi neauziti, stand mai la margine.

-   Bine ca ne-am lasat prinsi, caci altfel nu-ti mai vedeai domnita niciodata.

-   Bine ca ne-am nimerit acolo chiar azi, cand au rapit-o, ca altfel ...

-   Astia par a fi rapitori de oameni. Cred ca ii vand pe la altii, pentru bani sau mancare.

-   Da, am auzit de ei, pe la noi inca nu au venit, dar poate ca or sa vina intr-o zi.

-   Nu ne-au mirosit cine suntem, ca ne-au legat ca pe niste copilasi. La noapte le luam si fugim cu ele inapoi. Dar oare o sa gasim drumul ?

-   Ne-au judecat dupa vesminte, de aceea. Bine ca ne-am imbracat ca niste netrebnici. Eu cred ca stiu cam cum avem de mers, dar daca nu nimerim trebuie sa mergem undeva pana la ziua, si atunci om vedea.

-   Eu ma pot dezlega usor, dar nu o fac pana nu adorm toti, ca poate vin sa ne caute. Am vazut si unde le-au pus pe domnite, asa ca le putem lua cu noi. Numai sa nu se sperie si sa tipe, ca e de rau.

-   Asta e cel mai greu de facut. Trebuie intai sa ne pregatim caii, sa ii legam si sa-i despiedecam, iar pe ceilalti sa ii dezlegam si sa ii alungam, ca sa nu ne poata urmari.

-   Ma prind eu sa fac asta.

-   Nu e bine, trebuie sa o facem toti trei. Ca doar dupa aceea mergem la caruta, cand le luam sa le si aruncam pe cai si sa fugim cat mai repede.

-   Dar inainte trebuie sa punem de un foc zdravan, ca sa nu vada de el pe unde am luat-o noi.

-   Mai bine le punem foc la carute, sa aiba de lucru.

-   Atunci nici nu mai baga de seama cine si de ce tipa.

-   Eu am cu ce pune foc, dar voi ?

-   Si eu mai am o candela din aceea, ca ne-au dat atunci destule zeii pamanturilor.

-   Si eu am una. Dar pot si sa le tai franghiile cailor, ca am cutitul lui Nicolas la mine.

-   Bine atunci. Deci uite cum facem. Stam si ne facem ca dormim pana adorm ei. Apoi ne dezlegam cu grija, si folosim franghiile sa legam de pomi trei cai mai zdraveni. Nu putem lasa domnitele singure, ca poate nu stiu sa calareasca. apoi taiem legaturile la ceilalti si ii manam in padure.

-   Cate un scai sub coada ar fi numai bun pentru asta.

-   Si ai vazut pe undeva ?

-   Nu, dar o sa-i intep cu cutitul pe fiecare, si pana le trece alearga ceva vreme.

-   Dupa aceea mergem si dam foc la carute, si incepem cu acelea de acolo, afara de acelea de langa a domnitelor. Iar cand sar ei sa le stinga, noi luam domnitele si fugim la cai, apoi o luam spre drum.

-   Daca tipa, nu le mai aude nimeni atunci.

-   Adica tipa doua in plus, ca tipete or sa mai fie destule.

-   Drumul trebuie sa fie intr-acolo, din cate am simtit eu cum am venit.

-   Si eu tot asa zic.

-   Si eu. Si cand ajungem la drumul mare, de piatra, trebuie sa o luam incolo ca sa ajungem la cetatea lor, ca asa am iesit din el si am intrat pe cel de pamant.

-   Caii nu au sei si trebuie sa ne tinem bine si noi, si sa le tinem si pe ele. Noi doi, care suntem si ostasi si stim calari mai bine, le luam cu noi, iara tu le atii calea daca o trebui, si te mai uiti in urma sa vezi ce si cum.

-   Asa o sa fac. Atunci imi dati mie cutitul, voi sariti cu ele pe cai si eu le tai streangul, apoi il tai si pe al meu si gata, vin dupa voi.

-   Dar oare o fi bine sa le ducem inapoi acasa noaptea asta ? Ca le cauta toata cetatea, si cand ne prind poate ca intai ne taie, si abia apoi ne intreaba cine suntem si ce facem.

-   Si ne mai intreaba si ce cautam acolo ca osteni straini.

-   Da, bine zis, mai bine o luam spre cetatea noastra, si maine trimitem vorba ca sunt la noi.

-   Mai bine le ducem noi vorba, si poate ca ar fi bine sa punem si de un petit.

-   Asta mai vedem, sa ne vedem intai acasa.

-   Ei, si asta o fi greu. Nu ne lasa strajile sa intram noaptea, si nu le putem spune cine suntem, ca iesim rau. Trebuie sa innoptam pe campuri sau sub ziduri.

-   Nu trebuie. Pana plecam de aici se face catre ziua, pana ajungem se lumineaza, intram pe unde am iesit si gata. Mai trebuie doar sa lamurim domnitele ca sunt pe maini bune, ca sa coboare de pe cai si sa le ducem de mana, ca sa nu ne lege strajile.

-   Si asta o fi greu, dar trebuie sa le vorbim frumos.

-   Gata, hai sa dormim, ca vin sa ne vada.

Focul se facuse doar o gramada de jar si abia daca le mai lumina fetele. Femeile le legasera din nou pe cele doua rapite si le urcara intr-o caruta, indata dupa ce voira sa le dea sa manance, dar ele nu voiau. Caii pasteau liberi, impiedicati de picioarele din fata, in poiana. Cativa barbati venira sa ii vada. Sforaiau de zor si s-au trezit speriati cand i-au cautat de legaturi. Apoi s-au dus si aceia sa se culce prin carutele lor.

Timpul le trecea destul de greu, dar erau invatati cu lipsurile vietii de ostas. Dupa o vreme, incepura sa se invarta de pe o parte pe alta. Se uitau daca cineva ii urmareste ce fac, dar acestia erau rapitori si nu ostasi, nu aveau om de paza si nici nu stiau lega temeinic. Vazura ca la carute nu misca nimic si incepura sa se dezlege incet, ca timp aveau destul.

Tanarul se dezlega primul, ca avea incheieturile mai usor de miscat incoace si incolo, si se rostogoli spre marele preot, acum un biet ostean legat fedeles de un pom. Il ajuta sa se dezlege de tot, apoi se trase spre print, dar acesta era ca si dezlegat deja. Adunara cu grija cele trei franghii, ca sa le foloseasca la legat caii si apoi ca si darlogi, cu care sa poata conduce caii.

Se ridicara in liniste si pornira pe dupa copaci, roata, alene, sa nu sperie caii. Si-i alegeau la lumina stelelor, privindu-i de jos in sus si facandu-si semne.

Cand au ales trei cai si i-au pregatit si apoi i-au legat la indemana, au pornit spre ceilalti. Cu o miscare scurta le taiau legaturile de la picioare, si cu o intepatura ii alungau iute in padure. Au terminat repede si s-au despartit. Unul a luat-o la un capat, altul la altul, iar al treilea statea de paza sub caruta cu fete.

Indata, carele din margini au inceput sa arda incetisor, si luau foc unul dupa altul, pana s-au apropiat de cel pazit. Atunci s-au ridicat toti trei si au rascolit in fan dupa fete. Le-au saltat cu brate de fier si le-au tras afara. Nu s-au auzit decat icnete si gemete, si repede s-au dus la cai.

Focul incepuse sa se intinda, dar ei apucasera sa fuga. Se urcara pe cai, cu domnitele intinse de-a latul, fara sei si cu darlogii de franghie. O luara la pas spre iesirea din poiana, cand se auzira primele tipete, dupa care trecuta la trap. Erau liberi acum.

In spatele lor, focul si tipetele se departau cu fiece pas repezit al cailor. Ajunsera la drum si il urmara dupa cum stiau ei semnele, apoi dadura si de drumul mare al carelor dintre cetati. O luara spre cetatea lor, mai sigura acum decat cealalta, lasand caii obositi la pas. Cand iesira la loc mai larg si mai sigur, se oprira.

-   Haide sa le coboram si sa le dezlegam, saracele, ca or fi moarte si de frica, si de oboseala.

-   Or sa se odihneasca azi la palat, si apoi o sa le dam vesminte noi si daruri. Si le anuntam la palatul lor, sa nu se mai ingrijoreze.

Coborara si legara caii de cate un pom de pe marginea drumului, apoi le coborara si pe ele si le taiara legaturile, si atunci intelesera de ce nu tipasera. Aveau gurile infundate cu carpe, si cand le scoasera incepura sa sufle tare, semn ca nu prea avusera aer pe drum. Nu plangeau si nu se vaitau, ca nu mai aveau putere. Dar se uitau amandoua cu niste ochi mari si speriati, neintelegand de loc ce se intamplase.

-   Sa le frecam un pic pe maini, ca poate au amortit de la franghii. Si sa le incalzim un pic, ca poate sunt inghetate. si sa le spunem ce au patit.

-   Domnita draga, daca ne dadeati voie sa va ajutam ajungeati mai degraba la palat si nici obosite nu erati, si nici rapite. Dar e bine ca ne-au rapit si pe noi, ca sa aiba cine va scoate din mainile lor.

Ele se uitau speriate, cu ochii mari, dar nu spuneau nimic.

-   Poate ca nu stim noi graiul lor. Dar le incalzim un pic, apoi o luam pe jos, sa se mai miste. Pana se face ziua ajungem la cetate si le ducem la palat. Acolo o sa le dam pe mana printesei, sa le faca leacuri de sperietura si de incalzire si sa le spele si sa le imbrace curat. Si sa trimitem soli sa vesteasca unde sunt.

-   Asa o sa facem. Haide sa le incalzim.

Printul o stranse in brate pe slujnica si fiul lui pe domnita cea frumoasa. Amandoua se lasara si nu zisera nimic. Dupa o vreme, printul zise:

-   Haide sa mergem. Le dam vesminte de-ale noastre, luam caii de darlogi si mergem pe jos pana se lumineaza. Ne mai trece si timpul si se mai incalzesc si ele.

Asa si facura. Domnitele nu mai pareau asa de speriate, dar mergeau destul de incet in incaltarile lor nepotrivite pentru drum lung. 

-   Se face ziua. Haide sa le luam langa noi pe cai si mergem la pas. Ca altfel ne prinde soarele pe drum.

Asa si facura. Si cand se facea ziua bine, ajunsera sub ziduri. Coborara si le coborara si pe ele, le luara de mana si, cu caii de darlogi, intrara ca niste oaspeti oarecare pe poarta care tocmai se deschidea. Mersera la palat si intrara pe poarta din spate a slugilor, legara caii si intrara. Ostasul de straja le atinu calea, dar printul se descoperi cine este si porunci:

-   Du-te repede si cheama slujnicele printesei. Sa vina aici.

Le dadura domnitele pe mana, cu porunca sa le ingrijeasca asa ca pe niste domnite de neam. Si ei plecara sa se schimbe si sa se gandeasca ce au de facut.

Acum se vazu cat de bine e sa stii a scrie. Ca printul ii ceru feciorului sau sa scrie printului vecin scrisoare, in care sa spuna ca trei osteni ai sai au scapat doua domnite din mainile rapitorilor si le-au adus la palatul lor, unde au primit grija, vesminte si daruri si asteapta sa se intoarca acasa. Si ii arata pe unde ii gaseste pe rapitori, cu desen mestesugit, cum ii placea lui sa faca. Iar la urma ii spuse ca ostenii aceia au primit rasplata cuvenita si nu se cuvine sa le mai dea si el, si ca maine vor fi aduse domnitele acasa, dupa ce se mai intremeaza si se mai odihnesc.

Un sol anume fu trimis cu vestea si cand se intoarse aduse raspuns. Multumirile curgeau garla si erau invitati sa vina la palatul lor cu totii.

Nu au refuzat. A doua zi, domnitele, care nu stiau graiul lor, invesmantate in straie noi si bogate, cu salbe la gat si bratari pe maini, intremate, s-au urcat in carele domnesti, langa printesa si marea preoteasa. Alaturi calareau printul, feciorul sau si marele preot, alaturi de osteni si de slujitori. Toti erau curati, cu parul si barba ingrijita, invesmantati in straie de sarbatoare, si aveau la ei daruri pentru gazde, cum se cuvenea la case mari.

Au mers cale de jumatate de zi, si au ajuns la cetatea vecina, unde au fost intampinati cu surle si trambite, cu alai si oaste, de stapanul cetatii si palatului. S-au cunoscut si si-au dat daruri si binete, apoi au intrat sa vorbeasca si sa povesteasca.

Gazdele au aflat astfel ca ostenii lor, care treceau pe drum venind de la targ,  au auzit galagie mare in padure, si cand s-au dus sa vada ce e acolo i-au gasit in padure pe rapitori, care le-au oferit spre vanzare domnitele. Iar ei au spus ca le cumpara si au ramas acolo peste noapte, dar le-au eliberat si au fugit cu ele la palat. Iar carelor si taberei i-au pus foc, sa nu fie urmariti.

Oaspetii au aflat de la gazde ca rapitorii au fost gasiti in padure de ostenii cetatii, indrumati de desenele lor. Luati pe sus, acestia au recunoscut ca au rapit domnitele, dar le-au spus ca nu stiu unde sunt, poate ca au ars in focul acela despre care nu stiau cine l-a pus. Nu au spus nimic de osteni care sa le cumpere si nici de alti osteni, legati de pomi. Dar nici nu mai puteau spune, ca ramasesera toti acolo, in acea padure, atarnati de copacii aceia arsi. Iar gazdele erau tare multumite ca fata lor si slujitoarea ei au scapat asa usor dintr-o asa incercare.

-   Si, daca nu va e cu suparare, am vrea sa cerem fata pentru mostenitorul nostru, aici de fata, sa-i fie soata. Si daca o vrea, o sa-i trimitem cele de cuviinta si slujitoare sa o invete graiul, si apoi sa vorbim si de nunta, si de ce o mai trebui, dupa obiceiul locurilor.

Fata era de fata si au intrebat-o. Feciorul se ridicase si se uita la ea. Ea l-a privit imbujorata si cu ochii plecati si a dat din cap ca da. Si a inceput indata sa curga bucatele si vinul, si sa cante muzica, si nu au mai plecat de acolo pana a doua zi de dimineata, cand se stia ca in toamna se poate face si nunta.

Era cam devreme, dar se intelesesera. Trebuiau sa pune repede de un palat pentru mire si mireasa, dar nu aveau vreme sa il ridice. Asa ca hotarara sa le dea lor o parte din palatul cel mare, pana cand aveau sa il ridice pe cel mic, si incepura sa se pregateasca cu amandoua deodata, cu mesteri buni si mare cheltuiala.

 

O noua viata

A venit si toamna. Mirele si-a luat mireasa de la casa ei parinteasca, insotit de curteni, ostasi, popor si de un mare alai, impodobind-o cu daruri, cum se cuvenea la case mari. Iar nunta a tinut trei zile si trei nopti, ca in povestile batranilor.

A trecut anul si in palatul vechi s-a nascut si primul urmas. A mai trecut unul si s-a terminat si palatul nou, iar tinerii s-au mutat in el. Si au mai trecut cativa si au aflat ca domnita nu mai poate naste si alti urmasi, intocmai ca si cele dinaintea ei. Mostenise si el blestemul de a avea un singur urmas, un baiat, ca si tatal, bunicul si strabunicul sau, de care stiau ca asa au patit.

Dealurile cu vii si fructe, animalele salbatice din paduri si cranguri si cele crescute de oamenii lor la stanile de pe dealuri si din munti, pasunile, fanetele si padurile peste care s-au facut stapani, cu voia zeilor, ca si cele primite de domnita ca zestre le-au asigurat bogatie si prosperitate. Comorile aduse din lumea lor cea veche, din pestera comorilor, le-au ajuns ca sa dureze tot ce au vrut si le-au mai ramas si pentru mostenitori. Si au trait zile multe si fericite si au avut grija ca si cei din cetatea lor si de pe langa sa fie multumiti de viata si de destin.

Dar nimic nu e vesnic. Nici macar credinta in ceea ce ai vazut cu ochii tai.

 

Adevaruri periculoase

Intr-o zi de inceput de vara, acum batranul print il chema la el pe fiul sau. Era in sala mica a sfatului, alaturi de aproape la fel de batranul mare preot al cetatii.

-   Copile, a venit vremea sa implinesc si cea din urma porunca a zeilor. Iti mai aduci aminte ? Eu eram cam de anii tai cand am fost acolo, in lumea lor, iar tu erai cam de anii feciorului tau.

-   Cum sa uit asa ceva ? O sa-mi aduc aminte cat traiesc, fiecare lucru vazut, auzit si facut atuncea.

-   Asa si eu. Dar a venit vremea sa iti destainuiesc tainele din urma, cele pe care le-am tinut doar pentru mine atata vreme, pentru ca asa a fost porunca. Porunca lui Nicolas, care era pentru noi zeul zeilor.

-   Nicolas, bunul Nicolas, cat de mult ne-a ajutat ! Si de atunci si pana acum, doar mana lui ne-a indrumat si ne-a calauzit drumul, pentru ca numai bine am gasit pe unde am mers si doar noroc am avut.

-   Da ... Mi-am dat cuvantul ca nu voi spune nimanui, decat copilului meu, cand va fi destul de barbat ca sa inteleaga, si tu esti acum asa cum eram eu atunci. Sa tii minte, si sa nu spui nici tu nimanui, decat cel mult copilului tau, daca merita, cand va fi ca tine acum, ca sa inteleaga bine.

-   Asa voi face.

-   Nu trebuie sa crezi sau sa nu crezi, nu trebuie sa raspunzi pentru ca eu nu te voi intreba. Uite, si marele preot, aici de fata, iti va spune ca asa este, pentru ca si el tot de atunci stie totul. Iar viata pe care ai trait-o pana acum iti poate raspunde si ea la unele intrebari. Mai stii ce nu intelegeai atunci ? Mai stii cat de ciudat se purtau zeii aceia ?

-  Desigur, am spus si atunci si mai spun si acum ca lumea aceea a zeilor era atat de ciudata si de neinteles, ca mintea muritorilor nu poate sa o priceapa.

-   Asa am zis si eu la inceput. Dar mai tarziu am deslusit-o aproape pe toata.

-   Cum ai facut ?

-   Aceia nu au fost zei. Au fost doar oameni, ca si  noi, dar oameni din alte timpuri, care vor veni abia peste vreo doua mii de primaveri si toamne. Ei sunt urmasii urmasilor nostri. Si la ei, ca si la noi, sunt atat intelepti invatati, cat si muncitori care asculta de ceilalti si fac ce li se cere, dar si oameni rai, care doar strica tot ce vad si traiesc din munca celorlalti. Aceia cu care am vorbit noi erau oameni invatati, ca si noi. Cei care ne serveau erau cei muncitori, si cei care munceau pe acolo la fel. Iar cei de care ne pazeau ei erau cei rai. De aceea ne-au tinut mai mereu ascunsi prin castelele lor secrete. De aceea aveau luminile acelea si urlatoarele, pentru ca prin ele le cereau celor multi sa li se supuna si sa se dea la o parte cand li se cere. Dar sa iti spun tot ce mi-a spus Nicolas atunci, in ziua aceea, cand tu ai cazut si te-au luat zeii rosii ...

Si ii povesti totul. Iar atunci parca un val de ceata se ridica de pe ochii lui si vazu intr-o alta lumina totul. Intelegea acum si de ce erau serviti de catre zei, si de ce erau nebagati in seama cateodata, si de ce zeii stateau cand inainte cand inapoia lor, si de ce zeii erau uneori nelinistiti si speriati, alteori greseau, si cate si mai cate din cele altadata nelamurite si neintelese.

-   Si atunci mama ... nu a renascut la ei ? Cum ne-au dat-o inapoi ?

-   Asta e o taina pe care nu mi-a spus-o. Poate pentru ca nu am mai avut cum sa vorbim dupa ce a venit ea, dar ... Mie mi s-a parut a fi o alta printesa, dar la fel de frumoasa si de buna ca si cea de dinainte. Ea nu stie decat ceea ce a aflat de la noi, si atat. Doar Nicolas si zeul verde au stiut taina ei, dar nu ne-au mai spus-o si noua. Si nu stiu nici in ce lume a zeilor vom mai ajunge dupa moarte, daca aceea nu era cea buna. Dar Nicolas mi-a spus ca ceea ce am vazut noi acolo e doar cat un deget de la un om, sau cat o pana de la o pasare din toata lumea lor cea mare. Si ca cele mai multe parti ale lumii lor ne raman nedeslusite, pentru ca nu ajunge o viata de om sa le cuprinda pe toate.

-   Si atunci, daca nu ei ne-au ajutat sa castigam batalia aceea, atunci cine ?

-   Ce nu stii tu, pentru ca erai copil si nu iti puteam spune atunci, este ca batalia ar fi fost castigata oricum, chiar si fara ajutorul nostru, pentru ca asta se stia deja atunci. Insa cetatea si poporul vor cadea sub robia altor neamuri, peste niste ani. Iar ei vor cadea la randul lor sub robia altor neamuri, mai tarziu. Fiecare om are soarta lui si si-o va trai, indiferent daca o stie dinainte sau nu. Dar noi am vazut cu ochii nostri, si am auzit cu urechile noastre, ca viitorul va fi foarte frumos pentru urmasii nostri, si ca ei vor trai ca si zeii, chiar daca acest lucru se va intampla abia peste vreo doua mii de primaveri. Este peste puterile noastre sa facem ceva ca sa schimbam lucrurile, si acei oameni viitori cu care am vorbit ne-au spus ca si peste puterile lor este sa ne ajute, caci lucrurile nu se pot schimba, toate au cursul lor, ca si trecerea timpului.

-   Si de ce nu trebuie sa spun nimanui taina asta ?

-   Pentru ca astea sunt adevaruri periculoase.

Si ii explica si urmasului sau, asa cum ii explicase si lui odata Nicolas, de ce nu vor oamenii sa primeasca adevarurile acestea, care se pot dovedi destul de usor pentru oricine daca acela e deschis catre adevar si nu hotarat sa il respinga fiindca nu ii place.

-   Toti oamenii traiesc la fel, si au parte si de bune si de rele in viata lor, fiecare cum se nimereste. Uite, noi am trecut impreuna aceleasi necazuri sau bucurii, si viata noastra a fost aceeasi, cu toate ca eu stiam ca zeii nu exista iar tu stiai ca sunt. De cand ne-am intors de acolo, adica de cand eu si cu marele preot stim adevarul, si nu am mai asteptat ca zeii sa hotarasca pentru noi, ci am judecat si am hotarat singuri, viata noastra a fost mai frumoasa si mai plina de impliniri decat inainte.

-   Dar ca sa se intample asta, ai urmat sfatul intelept al lui Nicolas, cel mai intelept dintre toti zeii, si ai cunoscut viitorul de la el. Daca nu il stiai, si nu stiai dinainte ce ai de facut, ar fi fost altfel.

-   Asta asa e, si de aceea eu incerc acum sa iti spun si tie adevarurile acestea. Daca zeii sunt cei care cunosc adevarul si pot spune cum va fi in viitor, atunci noi suntem zei. Doar ca nu suntem nemuritori, dar nici ei nu erau, pentru ca Nicolas mi-a aratat mormintele lor. Deci, acum, chiar daca il cunosti, traieste si pe mai departe ca si pana acum, adica fa-ti datoria ta de om, pentru ca tu, spre deosebire de ceilalti, cel putin stii ca da, in viitor oamenii vor trai ca si zeii, deci le va fi bine, asa ca fa doar bine oamenilor din jurul tau si fii fericit si multumit de tine insuti. Dar numai oamenilor, si mereu sa iti aduci aminte de ce spunea Nicolas despre oameni, ca cei care au fost creati de zei dupa chipul si asemanarea lor le seamana si sunt buni si muncitori, pe cand ceilalti nu se trag din zei ...

-   Dar el spunea de zei, si daca zeii nu exista ...

-   Uite, chiar aici e intelepciunea spuselor sale. Daca zeii exista si sunt buni, atunci si oamenii creati de ei sunt buni ca si zeii. Daca zeii nu exista, atunci hotaram noi care oameni sunt buni si care nu. Daca zeii sunt rai, atunci nu merita sa te supui lor si trebuie sa te feresti de ei cat poti. Tu insa, care esti intelept si stii adevarul, trebuie sa le spui celor multi, care nici nu vor sa il auda macar, pentru ca nu le place, ca zeii exista si ca sunt buni, ca ei sa ii ia de exemplu si sa fie buni ca si zeii. Si sa le oferi si preoti la fel de buni, care sa le fie deasemeni un exemplu de urmat. Iar tot ce este rau trebuie dat deoparte, ca sa nu mai fie si in cetatile oamenilor ca in padure, unde raul si binele traiesc impreuna si se mananca intre ei. Pentru ca de aceea ne-am facut ziduri si ne-am separat de padure, ca sa nu mai lasam raul sa intre printre noi.

-   Si daca nu zeii ne-au deschis poarta aceea, atunci cine ?

-   Asta nu stia nici el sa spuna, si de aceea s-a dus si el prin ea, sa-i caute taina, pe care a aflat-o si ne-a spus-o si noua. Acum o stim intreaga, si o sa ti-o spun si tie. Dar sa incepem cu ceea ce stiu de la bunicul tau si tatal meu, regele ...

Si ii povesti toata istoria stiuta de la rege, apoi completa cu ce stia de la Nicolas, cerandu-i:

-   Sa le spui si tu urmasilor tai tainele acestea, dar numai cand vor fi destul de intelepti ca sa inteleaga. Aceasta trebuie sa ramana o taina a celor buni, pentru ca din cand in cand sa poata merge inapoi daca vor sa vada ce a fost rau, si inainte daca vor sa vada ce e bine, ca sa aleaga. Doar asa poarta aceasta poate sa ramana o cale catre lumea zeilor ...

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

2 comentarii pentru Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final

Adauga comentariul tau
  • postat de Ioana la data de 09.04.2012, 20:29
    E prima carte pe care o incep...de la final! Citind, am "evadat" in lumea mea de odata, cea in care personajele din basme convietuiau cu celebrii muschetari si personajele westului salbatic. A fost o lectura placuta. happy

  • Imi face placere sa citesc asta
    postat de FGH la data de 10.04.2012, 22:49
    Pentru ca de fapt din doua motive am scris - ca sa placa si ca sa imi exprim punctul de vedere referitor la un viitor pozitiv. Primul deziderat se pare ca s-a implinit, al doilea il voi verifica de sus - sau de jos - dupa cum va fi sa fie.



Spune-ti parerea despre Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 


Arhiva texte
Un Paşte fericit !
LA MULŢI ANI !
RISCUL LUI MOISE
CONSERVATORII
SOLUTII SOCIALE. EDUCATIE, MUNCA, RESPONSABILIZARE
PROGRESUL CALITATIV – VIITORUL UMANITATII
ORGOLIUL, O FORMA DE CREDINTA, CA SI GELOZIA SAU INVIDIA …
CONCURENTA, NECESAR A FI CONTROLATA
DEGENERARE
INVESTITORII SI INFORMATORII … LOR
OMUL, INTRE TEORIE SI PRACTICA
LUMEA DURA, SALBATICA SI PRIMITIVA A AFACERILOR
Ganduri … concediabile
MEDICII SI MEDICINA
REMIXURILE ŞI INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
BOLNAV PE MOARTE, ÎN REPAOS TOTAL
SCRISOARE DESCHISA, CATRE AMICI SI IN-AMICI
JUSTITIE, EDUCATIE, RESPONSABILIZARE
CENTRALISM SI DEMOCRATIE, SAU CONDUCERE SI COORDONARE
VERIGA LIPSA, PREZENTA PRINTRE NOI
PLANIFICAREA DEZVOLTARII
STATIA URMATOARE - SCLAVAGISMUL
DACA DIVINITATEA CHIAR AR EXISTA
PROFETII SI FALSUL IN DECLARATII
A FI PROST SAU A FI FRAIER
NOI SI VIATA DE APOI
ADEVARATA CREDINTA
SI FARA PARTIDE SE POATE … !
CRESTINISMUL, IN TREI RANDURI. LUNGI.
PLEDOARIE PENTRU MICROSISTEMUL ECONOMIC PRIVAT
DESPRE EXTRATERESTRI SI INTALNIRILE DE GRADUL TREI
DE CE ISI INCEARCA OARE DUMNEZEU CREDINCIOSII ?
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI AR PUTEA FI DOAR O ILUZIE ?
O MARE PRIVATIZARE REUSITA - USL-ul
PREDICĂ NETERMINATĂ
PARVENITII POLITICI – FRATRICIZII SISTEMULUI
UN PIC DE FILOZOFIE - Comunista, dar antimarxista
OM LIBER, CAUT STAPAN
LIBERAL SI COMUNIST – O ANTITEZA INEXISTENTA
VREMEA, VREMURILE SI VREMELNICIA
SAMSON SI DALILA – UN EXEMPLU DE MISTIFICARE A REALITATII
PROPUNERE SUPRA-DECENTA
O D A
OMARUL AL DOILEA
ACOLO UNDE ITI STAU PICIOARELE, ACOLO ITI VA STA SI CAPUL …
T E A P A
N O U V E L L E
G A N D A C E L U L
SA NE REAMINTIM DE EMINESCU
PLAN DE PERSPECTIVA
BLESTEM
COLINDELE
POLITICA SI ALEGERI IN 2012 - O ALIANTA CONTRA NATURII
EXCESELE DAUNEAZA …
DESPRE O ANUME VIOLENTA A LIMBAJULUI IN PUBLIC
CRITICA FARAMELOR DE VIATA
BUNATATEA DIVINA ... ?
DESPRE CREDINTA FARA DISCERNAMANT
CLASA A III-A SI LEGILE NATURII
RUGA
EVOLUTIA
LIBERTATEA
OARE DUMNEZEU DE CE N-O FI CREZAND IN OAMENI ?
DESPRE MESAJUL PASCAL AL PAPEI
REFORMA A AJUNS SI LA PORUNCA A SASEA
A C T U A L I T A T I
INTRE A CREDE SI A INTELEGE
DE CE INCA NU AM INCREDERE IN POLITICIENI
VERIGA LIPSA
EVOLUTIA LA HOTARUL DINTRE VIATA SI MOARTE
DESPRE EVOLUTIA SPECIILOR
DUMNEZEU TREBUIE OARE APARAT ?
CE, TE CREZI DUMNEZEU ?
CONTRAFACEREA - LIPSA DE CALITATE SI PERICULOZITATE
DREPTUL DE A JUDECA SI PEDEPSI
DESPRE PILDA TALANTILOR
TRIUNGHIUL BERMUDELOR NOASTRE
CONDUCEREA DE STAT
STATUL SI NOI
EU SI PARAZITII
GLOBALIZAREA
CONTRABANDA
EVAZIUNEA
DREPTATEA ROMANEASCA
CRIMA INDUSA SI PEDEAPSA ERONATA
LA JUDECAREA UNOR CRESTINI
SOLUTIE DE VINDECARE
OMULUI SA NE RUGAAAM … !
DISCRIMINAREA
PARAZITISMUL ATACA DIN NOU
DE CE MI-A SUNAT CEASUL
ATEISM SI CRESTINISM
MASELE SI DEMOCRATIA
IMPOZITAREA MULTIPLA
CHIRURGIE UMANITARA
OAMENI SI MASINI
ATESTATUL DE CONDUCERE
ATESTATUL DE MATURITATE
REDIRECTIONAREA SPRE UTIL A TENDINTEI DE JOACA A COPIILOR
DACA SUNT OM ...
CHESTIUNEA TIGANILOR
CREDINTA SI STIINTA
LA JUDECATA DE APOI
NEDUMERIRE
PENTRU ZONA DE DESTINDERE
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 2
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - final
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 18
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 17
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 16
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 15
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 14
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 13
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 12
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 11
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 10
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 9
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
PROBLEME DE DEZBATUT IN SOCIETATE
PRELUDIU LA LUCRAREA MEA, APOCALIPSA DE CATIFEA
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 11
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 10
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 7
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 6
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 2
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR, roman - 1
PUBLICITATE LA ROMANUL MEU
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR – roman
OPINIA MEA DESPRE "CIRIPITUL" CU FATA UMANA
MAFIA COMUNITARA
JUNGLA URBANA
INTEGRARE
FANTEZIE
DIALOG LA NIVEL INALT
SPOVEDANIA
STATUL, ECONOMIA SI CRIZA - PENTRU TOTI
POLITICA, RELIGIE SI POVESTI DE ANDERSEN
O PARERE DESPRE RELATIA CETATEANULUI CU DIVINITATEA
SECRETELE ZEILOR
REFORME 2011 - PAREREA MEA
ACEASTA ESTE PAREREA MEA DESPRE ...
RESEMNARE
AS VREA SI EU SA IUBESC ROMANIA
PREZENTAREA AUTORULUI
CINE SUNT EU. PROFIL DE AUTOR