Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2

Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2

postat la data 18.01.2012, ora 12:31
categorie: Opinii și păreri

Share | |


 


NATURA UMANA. DUALITATEA NATURII UMANE - partea intai

 

Motto:  Dar intr-o zi ingerii lui Dumnezeu s-au infatisat inaintea Domnului, si Satan a venit si el printre ei.   (Vechiul  Testament, Cartea lui Iov, 1-6)

 

Ce este natura umana

Prin natura umana se intelege felul de a fi al oamenilor la un anume moment dat. Natura umana este data deci de caracteristicile fiintei umane, de comportamentul sau, de idealurile sale si de asteptarile pe care le are ea - de la viata, de la viitor, de la divinitate, de la natura etc. Natura umana defineste modul in care se comporta omenirea in ansamblul ei, felul in care ea intelege si aplica ceea ce intelege din mediul sau si din realitatea inconjuratoare.

In decursul vremurilor, natura umana a primit multe caracterizari. Filozofii au dorit s-o faca tangibila doar spiritelor superioare, amestecand-o sau poate doar confundand-o cu antropologia - originea omului - sau cu sensul existentei acestuia - adica simularea viitorului omenirii. De asemenea, a fost confundata sau comasata si cu ceea ce indeobste numim conditia umana, care de fapt reprezinta modul de trai. Dar noi trebuie sa tratam natura umana, adica felul de a fi al omului, ca atare, adica doar ca si mod de comportare al fiintei in mediu, eventual prin comparatie cu alte fiinte, asemanatoare sau deosebite.

Natura umana a fost, se pare, dintotdeauna, si inca mai este si astazi, o natura duala, o combinatie de animalic si divin, dar nu in acelasi individ, cum s-ar putea eventual intelege, ci in comunitate, ca indivizi separati. Adica, pe intelesul tuturor, dintotdeauna comunitatile au fost alcatuite din elite - care au fost si sunt minoritare, dar cu o putere de reprezentare ridicata - si respectiv din restul lumii - lume majoritara numeric, dar slaba calitativ.

Evident ca cei majoritari cred ca prin elite se inteleg cei bogati si puternici, restul fiind prostimea. Realitatea insa este cu totul alta, elitele fiind doar cei care au caracteristicile care indeobste definesc omul, deci care pot fi apreciate ca reprezentative speciei umane, pe cand ceilalti sunt cei cu caracteristici comparabile cu ale animalelor. Astfel, daca primii confirma cu certitudine teoria creatiei, ceilalti confirma cu aceeasi certitudine teoria evolutiei, fiecare dintre cele doua entitati fiind ferm convinsa insa si sustinand cu tarie apartenenta ei la exact celalalt curent antropologic.

Raportul de astazi intre animalic si divin poate ca nu a fost intotdeauna acelasi, in trecutul cel mai indepartat probabil fiind net in favoarea animalicului, pe cand in viitor probabil ca va tinde tot mai mult in favoarea divinului. Aceasta din cauza ca, atata vreme cat selectia indivizilor dominanti ai comunitatii era bazata in trecut pe legea junglei, in care cel mai violent si mai puternic domina, procentul celor caracterizati de un comportament agresiv trebuia sa fie superior, deoarece cei ,,cuminti si pasnici" nu prea aveau sanse sa prospere. Odata cu adoptarea drepturilor omului, cu dominatia ratiunii si cu suprimarea cenzurilor de tot felul insa, sansele ca un om cu comportament liber (si nu libertin, nu confundati) sa prospere au crescut si inca mai cresc, cel putin prin zonele civilizate ale lumii, ceea ce face ca raportul dintre cele doua tipuri umane sa se schimbe in sens calitativ crescator.

Aceasta schimbare desigur ca este inca lenta, dar sigura si permanent pozitiva. Iar ceea ce pentru multi apare, in mod eronat, ca fiind elita, pentru ca se afla la conducere sau stapaneste averi considerabile, este de fapt doar rezultatul selectiei naturale, prin care cel mai viclean si mai rau dintre membrii unui clan ii subjuga pe ceilalti si se foloseste de rezultatul muncii lor, impreuna cu familia si protejatii sai, dupa vechea si nescrisa lege a junglei, adaptata conditiilor junglei betonate cotidiene.

Rezumand, daca tinem cont ca unii oameni verifica prin comportamentul lor teoria evolutiei, chiar daca i se opun din rasputeri declarativ, aduc mult cu stramosul lor animalic, putem sa-i numim fara nici o teama de a gresi ,,evoluati". Simultan, pe ceilalti, care pot confirma prin comportament si idealuri creatia divina, chiar daca declara acel divin ca ceva imaterial si deci inexistent, putem sa-i numim ,,creati".

Astfel, am definit pe scurt caracteristica duala a naturii umane si i-am definit si cele doua componente, pentru a intelege cumva termenii in care vom discuta, dar si pentru a putea raporta, mai tarziu, la aceasta natura duala atat conditia umana cat si sensul existentei umane, atat in trecut cat si in viitor.

 

 Dualitatea naturii umane

Cand filozofii au incercat a-i atribui omului anumite etichete - gen homo faber, de exemplu, sau cel de trestie ganditoare ori de fiinta rationala - au avut in vedere, fiecare dintre ei, un anume tip uman, probabil cel caruia ii apartineau ei sau cel care i-a emotionat cel mai mult. Dar in general s-au raportat la omul creat, cel care la randul sau creeaza cu ajutorul ratiunii si al abilitatilor sale si inventeaza unelte, explicatii, teorii sau rationamente, si nicidecum la cel evoluat, care doar consuma, distruge, acumuleaza si stapaneste tot ce poate fi supus vointei sale violente. De aceea, in general, cand se vorbeste de om si caracteristicile sale sunt avuti in vedere oamenii creati, calitativ superiori, chiar daca procentual sunt mult inferior celorlalti, si motivul pentru care sunt dati ca exemplu pozitiv este calitatea lor indiscutabila, care le da o valoare deosebita si net superioara celorlalti si fac diferentierea neta de animal.

E drept ca au fost si filozofi care au definit omul ca fiind un animal mai deosebit, din cauza comportamentului preponderent salbatic al majoritatii componentilor umanitatii. Dar totusi, in ansamblu, prin omul definibil nu se intelege o fiinta inferioara si automata sau cel mult semiautomata, ci una superioara si independenta in actiune, cu vointa si ratiune, creatoare de unelte si tehnologii, creatoare de arta si cultura, capabila de a-si controla mediul si a-l supune. Ceea ce denota ca, poate inconstient, fie calitatea domina cantitatea in aprecierea naturii umane de catre observatori, in ansamblul ei, si elitele sunt definitorii chiar daca sunt inca in minoritate, fie creatia si-a lasat amprenta in constiinta colectiva de o asemenea amploare, incat suntem toti numiti dupa rodul acelei creatii si nu dupa rodul evolutiei naturale.

In ceea ce priveste aparitia, perpetuarea si conservarea dualitatii naturii umane pot fi lansate, dupa mine, trei ipoteze. Prima ipoteza este ca dualitatea  este de natura creationista, si aceasta ipoteza este inspirata din sursele arhaice care sustin ca omul a fost creat in doua sau mai multe etape, din prima etapa rezultand un om asemanator zeilor buni care l-au creat, cu stofa de conducator, cu tendinta de a fi nesupus dar puternic si inteligent, iar din cea de-a doua sau din urmatoarele etape rezultand oameni supusi, umili, adulatori, executanti ideali ai oricaror ordine, pe care nu le cerceteaza sau analizeaza, ca niste masinarii.

A doua ipoteza este ca a avut loc o interventie creationista la un anume moment din evolutie asupra unui primat sau a unui hominid incipient, interventie prin care s-a modificat usor, in sensul evolutiv dorit, o parte din genomul sau si s-a asigurat astfel o evolutie paralela a celor doua tipuri umane. Astfel ar fi rezultat modelul creatorului, omul cu caracteristici preponderent divine, dar nedotat cu abilitati de lider de clan, care sa-i permita sa se impuna prin forta si viclenie, si care din aceasta cauza a ramas in minoritate atata timp cat s-a aplicat legea naturala a evolutiei si a selectiei artificiale, numita de contemporani si legea junglei - respectiv omul celalalt, cu caracteristici preponderent animale, supus aceleiasi legi a junglei, care determina cine este lider, cu ce consecinte si in ce conditii.

Iar a treia ipoteza, exclusiv evolutionista, ar fi ca omul este doar un accident genetic obisnuit al evolutiei, care a declansat aparitia unei specii noi, specie aflata inca in curs de tranzitie de la vechi la nou si care, pentru a se impune definitiv, va avea nevoie de mai multe milioane de ani de evolutie naturala, astazi aflandu-se intr-o faza tranzitionala in care cele doua tipuri - vechi si nou - convietuiesc inca. Cercetarile in domeniul antropologiei genetice vor stabili la un moment dat perioada in care au aparut aceste modificari si, pe baza comparatiei cu evenimentele geologice sau de alta natura din acea perioada, se va putea stabili daca a fost interventie artificiala sau accident natural.

Acesta dualitate nu se va destrama atata timp cat componenta animalica a caracterului oamenilor isi va face simtita prezenta in viata comunitatii. Pentru a o atenua va fi nevoie de o modificare a raportului dintre cei evoluati si cei creati, modificare ce se va putea face prin controlul calitativ al speciei, adica prin selectie artificiala in functie de niste criterii convenite de comun acord intre oameni, criterii care sa le convina tuturor si sa le ofere satisfactii indivizilor, pentru ca sa ii motiveze in acceptarea lor.

Trebuie insa tinut cont ca, pe masura ce procentul celor calitativ superiori va creste, va fi nevoie atat de inlocuirea celor care muncesc fizic - cu masini, mecanisme si roboti performanti - cat si de o scadere drastica a populatiei, pentru ca sa poata fi mentinut un standard de viata ridicat si un confort maxim pentru cei care raman. Pentru ca, pe masura ce natura umana tinde din ce in ce mai mult spre divin, conditia umana va tinde si ea tot mai mult catre perfectiune si ideal din cauza pretentiilor de ordin calitativ emise de tot mai multi membri ai comunitatii, iar durata sperantei de viata va fi solicitata sa tinda incet-incet spre infinit, ceea ce poate crea probleme enorme de suprapopulare daca nu se controleaza reproducerea - ceea ce evident ca implica o selectie a celor care pot procrea, functie de necesitatile societatii. Dar despre aceste aspecte ma voi opri mai pe larg la sectiunea rezervata viitorului si solutiilor de asigurare a acestuia dupa dorinta noastra.

Lumea noastra, a oamenilor este deci, asa cum aratam, o lume comportamental duala. Vedem in fiecare zi exemple de oameni - putini, e drept, dar foarte importanti - care fac lucruri marete, pline de intelepciune, pline de creativitate si inteligenta, lucruri pline de ratiune sau pline de har pur si simplu - adica pline de inspiratie divina. Dar vedem, la fel de bine, mult mai multe exemple de oameni care doar consuma, distrug, fac rautati de tot felul - razboaie, terorism, crime, jafuri si cate alte atrocitati - rautati care sunt condamnate de orice morala, mai mult sau mai putin religioasa, si considerate opere ale diavolului ori, in orice caz, ale reprezentantului fortelor raului.

De ce apare acest contrast comportamental la o fiinta atat de bine situata in ierarhia evolutiei, fiinta considerata cea mai grozava si cea mai dotata in calitati si posibilitati dintre toate fiintele de pe pamantul nostru, dar si ce este de fapt omul, care este originea si rostul sau, si cum se explica aceste manifestari contradictorii, sunt probleme care au captat atentia tuturor ganditorilor veacurilor si care inca se mai pot dezbate si astazi, in aceste timpuri marete, care deschid omenirii calea spre divinitate prin evolutia posibilitatilor sale cognitive si executionale.

Ca o paranteza, mentionez ca personal nu sustin neaparat creationismul, si in nici un caz de pe cel de natura divina, pentru ca am convingerea de nezdruncinat ca, daca omul este in stare sa manipuleze genetica, in conditiile in care abia daca a iesit putin din negura nestiintei si a dogmatismului rigid religios, atunci si alte entitati ar fi putut s-o faca - si poate chiar mult mai eficient decat o face el astazi - dar ca acestea nu erau, in nici un caz, divinitati, ci doar alti ,,hominizi", aparuti mai timpuriu ca noi.

Si nici evolutionismul pur nu il sustin neaparat, chiar daca explica stiintific tot ce tine de aparenta celor mai multe specii, de la primele microorganisme si pana la om, din simplul motiv ca aparitia teoriei creationiste si a intregului arsenal de povestiri insotitoare, intr-o vreme cand te asteptai de la omul primitiv sa-si vada de supravietuire si nicidecum sa umble cu povesti despre zei veniti din ceruri in care de foc sau pe spinari de pasari uriase cu glas de tunet nu pare deloc o actiune generata de plictiseala ploilor de toamna, de o inspiratie fenomenala indusa de o explozie solara sau de o rabufnire de inteligenta ancestrala datorata mutatiei genetice accidentale a unui individ aparte.

Continuand paranteza, ceea ce cred eu ca s-a intamplat este ca evolutia si-a urmat cursul firesc si natural pe planeta noastra, pana cand o entitate hominida a trecut mai mult sau mai putin ocazional pe aici si a intervenit in cursul acesta natural evolutiv, fie prin manipulare genetica, fie prin incrucisare directa - caz in care trebuie sa fi fost anterior compatibili genetic insa - dupa care a disparut fara urma, din motive mai mult sau mai putin imputabile lui, iar evolutia si-a vazut de treaba ei mai departe.

Acum, ca viata pe pamant o fi fost generata, la inceputurile ei, spontan si natural, sau ca planeta o fi fost mai intai ,,terraformata" de acea entitate sau de o alta intr-o vizita anterioara, aici nu optez pentru nici una din variante ca sigura, ambele fiind posibile. Cea de-a doua pare a fi totusi mai credibila, pentru ca ar explica eventual informatiile arhaice prin care scrierile foarte vechi, care au stat la baza basmelor, miturilor si religiilor, au sustinut creerea lumii de catre divin, aceleasi informatii stand si la baza teoriei creatiei omului de catre acelasi divin, iar logica ne indeamna sa luam acele informatii ca pe ceva real, chiar daca deformat in timp de interese sau de neintelegeri, cu atat mai mult cu cat si noi ne-am facut planuri in acest sens, imediat ce ne-am dat seama ca putem controla sisteme planetare daca ne dorim serios acest lucru.

Cine anume ar fi putut sa fie misteriosii nostri creatori si de ce au disparut la fel de misterios cum au venit nu pot sa stiu si nici nu cred ca stie cineva cu adevarat. Poate ca, prin vreo tehnica de arheologie spatiala a viitorului, generatiile care vor urma vor reusi sa afle mai multe decat stim noi astazi sau poate ca vor reusi sa refaca intocmai chiar adevarul complet, chiar realitatea asa cum s-a petrecut ea atunci. Avem doar in istorie un exemplu asemanator, prin care s-a reusit la un moment dat confirmarea fizica a realitatii existentei cetatilor si palatelor antice, pomenite in biblie sau in alte scrieri vechi si considerate timp de secole simple povesti.

Dar este la fel de posibil si sa nu mai aflam niciodata ce calamitate, cosmica sau locala, sau chiar de alta natura, sau ce alte motive i-au determinat sa ne paraseasca, sa ne uite, sa ne abandoneze. Pentru ca se poate si sa fi plecat intr-o aventura care inca nu s-a incheiat si din care inca nu au apucat sa se mai intoarca, se poate si sa ne fi parasit, suparati ca nu le-a reusit experimentul care s-a vrut ceva mai ambitios decat a iesit, se poate si sa fi fost doar in trecere pe aici si noi sa fim doar rezultatul acelei aventuri trecatoare.

Dar este la fel de posibil - chiar daca dureros de confirmat - si ca ei sa fi plecat doar temporar, dar un eveniment neasteptat sa-i fi spulberat pe vecie, noi fiind singura posibilitate de renastere a acelei entitati pierdute. In acest caz, au avut o excelenta inspiratie premonitionala - sau poate chiar o la fel de excelenta dorinta constienta de a se asigura ca lasa o urma a trecerii lor - cand au hotarat sa-si lase genele in conservare pe acesta planeta pierduta in imensitatea universului, in eventualitatea ca vor renaste, candva, in caz de catastrofa, din cenusa rece a amintirii lor, prin cei care le mostenesc atat chipul cat si caracterul.

Si poate ca nu ar fi rau sa repetam si noi acest gest, si chiar de mai multe ori, cand ni se va ivi ocazia, pentru a ne asigura ca, si in situatii extreme, materia are o noua sansa de a se transforma in constiinta si ratiune, pentru a perpetua aceasta stare a materiei si a nu sili evolutia sa se tot repete. In acest fel  ne vom putea asigura o data in plus ca sfarsitul real al lumii si al universului – prin contractia prezisa de fizicieni ca va urma expansiunii actuale – va avea sanse sa fie evitat de o entitate care, pana la acea data, va fi invatat sa-si dirijeze resursele astfel incat sa devina independenta de acest fenomen si sa se salveze de la extinctie. Pentru ca altfel exista realul pericol ca acest eveniment sa gaseasca evolutia materiei tot la stadiul de reincercare disperata de a depasi bariera inteligentei banale si a constiintei incipiente.

Inchid paranteza cu gandul ca poate ar trebui sa lasam aceste consideratii pentru atunci cand vom dezbate solutiile de viitor si sansele de supra-emancipare ale comunitatii acelor timpuri.

Sa ne mai amintim si ca violenta eruptie care a conservat Pompeiul si Herculanele romane pentru posteritate a facut posibila cunoasterea realitatii vietii romane cotidiene, a aspectului oamenilor si a modei lor, a uneltelor folosite si a inscriptiilor de pe ziduri, facand astfel posibila o evaluare corecta a acesteia atat in raport cu ce se speculase pana atunci cat si in raport cu cea din zilele noastre.

Eruptii vulcanice au mai fost de-a lungul erelor geologice, si nu putine. Asa ca nu este de loc exclus ca, peste zeci, sute sau poate chiar mii de ani, cei ce vor fi atunci urmasii nostri sa descopere, intamplator sau tehnologic, stupefiati, o lume incredibila conservata sub straturi de cenusa, lume despre care fie ca nu aflasera de loc, fie ca o speculasera anterior ca fiind diferita de cea reala, bazandu-se pe date incomplete ori doar presupuse. Desigur ca nu ma refer aici la flora sau fauna surprinse de eruptie si acoperite de cenusa vulcanica – desi chiar si acestea pot oferi surprize in ceea ce priveste, mai ales, aspectul real, care ar putea sa fi fost foarte diferit de ceea ce si-au imaginat artistii care au ,,imbracat” scheletele fosile, desoperite anterior, in tinuta de gala inchipuita de ei - ci la posibilele civilizatii sau comunitati locale care ar fi putut lasa in urma lor localitati, constructii, dotari, aparate si dispozitive, unelte, informatii scrise si multe altele. Si nu exclud nici descoperirea acelor fiinte care le-au facut ori macar le-au utilizat – desi majoritatea poate ca s-au salvat.

Va inchipuiti ce bomba informationala s-ar detona daca s-ar descoperi vestigii asemanatoare celor contemporane, sau chiar mult mai evoluate tehnologic, dar cu o vechime de zeci sau sute de mii de ani, poate chiar milioane.

Absolut exclus nu este. Mai intai ca fiinte evoluate se pare ca au trecut pe aici in zorii umanitatii, altfel nu am fi avut abundenta de informatii despre ele provenind din arhaicul atemporal. Mai apoi ca eruptii vulcanice au avut loc, si nu este absolut exclus ca una sa-i fi surprins pe undeva, poate chiar in timp ce studiau vulcanul. Si, in ultimul rand, pentru ca si noi am lasat sub cenusa ultimelor eruptii de la sfarsitul de mileniu trecut constructii, industrie, vehicule, dotari si chiar victime, pe care nu am mai avut timp sau interes sa le salvam ori sa le mai recuperam.

Iar acum sa incercam sa dezvoltam cele trei ipoteze prezentate.

 

Prima explicatie - dualitatea creationista

Asa cum spuneam, una dintre ipotezele logice care ar putea explica dualitatea umanitatii este de natura creationista. Concret, se poate afirma ca poate fi logica o dualitate comportamentala umana care se datoreaza dualitatii comportamentale divine, daca divinitatile (care se pare ca au creat omul in cel putin doua etape) sunt ele insele duale (una de tip sapiential si creativ si alta de tip demonic si distructiv) si fiecare din ele a creat cate un om dupa chipul si asemanarea sa.

Informatiile ancestrale despre creatie, chiar asa trunchiate sau ,,imbunatatite" cum ne-au parvenit, contin date despre trei etape ale creatiei fiintelor superioare: zeii, semizeii si oamenii.

Zeii sunt prezentati in general ca niste fiinte duale: in timp ce unele sunt divine, in intelesul pozitiv al lucrurilor, adica intelepte, bune, creative, altele sunt negative, demonice, fiind agresive, sangeroase, viclene - in general cu niste caracteristici care te fac sa te cam iei cu mainile de cap si sa-ti scuipi in san, ca nu cumva sa ajungi vreodata sa ai de-a face cu ei si lumea lor, imaginea lor fiind de stapani nu atat de atotputernici cat de atotrauvoitori, abuzivi, brutali, comparabili cu autoritatile unui stat totalitar.

Semizeii sunt de regula fiinte eroice, cu  multa demnitate si spirit de sacrificiu, cu foarte multa independenta si cu posibilitati cognitive superioare, care de regula sunt in conflict cu zeii demonici, precum adolescentii cu parintii lor, putand fi comparati astfel cu niste oameni onesti intr-un stat totalitar. Ei par a fi cei creati de zeii divini, pozitivi, dupa chipul si asemanarea lor, avand mai multe caracteristici divine si doar nemurirea lipsindu-le din patrimoniul genetic. Ei par a fi creati primii, fara un scop anume decat eventual cel experimental, fiind niste copii destul de reusite ale divinitatilor pozitive care i-au creat.

Oamenii, bietii de ei, sunt fiinte supuse, preaplecate, fara calitati evidente, in general fara prea multe posibilitati de supravietuire si foarte dependenti de cei de deasupra lor, carora le cersesc totul - de la mijloacele de trai si pana la durata vietii, putand fi usor comparati cu animalele de pe langa casa omului din punct de vedere al relatiilor cu zeii si semizeii.

Crearea oamenilor de rand s-a facut in cea de-a doua sau poate chiar in mai multe etape experimentale, de catre zeii plini de rautate, demonici, care doreau sa se scape de unele corvoade sau isi doreau sclavi care sa-i preamareasca in veci. Se poate face o comparatie cu societatea umana din vremurile de astazi, in care oamenii buni, care creeaza masini pentru a construi ceva util comunitatii, sunt copiati de catre cei rai, care le reproduc masinile create, pe care le modifica si apoi le folosesc la distrugere sau la hartuire.

Pentru a rezuma categoriile zeitatilor si ale eroilor arhaici, precum si tipurile de antropologii creationiste din mitologiile popoarelor, vehiculate in decursul mileniilor in credintele populare din diferitele colturi ale lumii, am extras din Victor Kernbach - Miturile esentiale, lucrare care sistematizeaza cam toata informatia de specialitate intr-o forma usor de inteles si asimilat de catre necunoscatori, cateva pasaje.

Astfel, in primul rand retinem, din panteonul de zeitati, esenta:

-  zoroastrismul iranian acceptă sistemul dual al celor două principii fundamentale: binele (Ahura Mazda) şi răul (Angra Mainyu)

-  mozaismul impune cultul unic al lui Yahweh, admiţând însă divinitatea negativă (Şarpele, Azazel sau Diavolul), care practic face din divinitate o dualitate

-  în Mesopotamia sunt înregistraţi peste 2.500 de zei, pozitivi si negativi

-  India ajunsese în epoca vedică la 3.399 de zei, de asemenea buni si rai

-  zeii mitologiilor din America prccolumbiană depăşeau 2000, de ambele feluri

-  în China antică un edict imperial simplificase cultul, reducând numărul de zei obligatorii la 600

-  după unele izvoare romanii ar fi avut 30.000

 -  japonezii ar fi avut chiar 8.000.000

Acestia sunt clasificabili in functie de preocupari, astfel:

- zeii supremi (unii existând dintotdeauna, alţii, ca Re sau ca Brahma, autocreaţi), zei care sunt de obicei şi creatori ai universului şi ai omului

-  zeii luciferici, de categorie demonică (Angra Mainyu, principiul zoroastric al răului, biblicul Azazel, vedicul Vritra, egipteanul Seth)

-  zeii forţelor naturale (lumina şi întunericul, viaţa şi moartea, elementele, timpul); zeii protectori ai lumii naturale şi sociale (luna, pădurile, visele, turmele, furtuni sau agricultura, comerţul, justiţia, artele, războiul, speranţa);

-  zeii sapienţiali, când înţelepciunea nu e cumulată de zeii supremi (Athena la greci, Thoth la egipteni);

-  zeii mesianici (Huangdi în China, Zalmoxis în Dacia, Quetzalcoatl la azteci), cărora li se integrează uneori eroii civilizatori de tip prometeic, clasificabili în categoria eroilor arhetipali;

-  zeii artizani, inventatori şi practicieni ai meşteşugurilor fundamentale („făurarul" grec Hephaistos);

-  zeii mesageri, care pot fi exploratori, oraculari sau pur şi simplu curieri divini(Mercur la romani).

In ceea ce priveste semizeii sau eroii, acestia sunt prezentati in general ca fiind eroi civilizatori, consideraţi divinităţi independente de zeii mai mari; ei sunt de fapt primii învăţători ai timpurilor umane, primii descoperitori ai elementelor civilizaţiei (navigaţia, agricultura, arcul, roata, construcţiile, medicina, scrisul), primii organizatori politici ai triburilor, primii codificatori ai principiilor juridice şi morale, şi, adesea, primii sacerdoţi şi profeţi.

In general, eroul civilizator rămâne, ca personaj mitic, fie semizeu, ca Prometeu, fie profet, ca Moise, şi numai rareori pătrunde în cultul religios ca zeu precum Quetzalcoatl sau Zamolxis. Legatura lui cu oamenii este insa destul de prezenta, eroul fiind in fapt un tip de om mai aparte, mai privilegiat, cu mai multe caracteristici divine, creat fara un scop anume, probabil ca experiment.

In ,,Lucrări şi zile", Hesiod sugerează ca experimentul crearii omului este supus la crizele de adaptare periodică mediul natural ostil.

,,De aur a fost stirpea întâia a pieritorilor oameni creaţi de Nemuritorii care locuiesc în Olimp. Ei traiau ca zeii, cu inima lipsită de griji, departe şi la adăpost de strădanii şi de necazuri şi ticăloasa bătrâneţe nu-i împovăra, ci cu braţele şi genunchii veşnic tineri se veseleau la ospeţe, de orişice rele departe. Iar când mureau, se părea se prăbuşesc în somn. Lor le erau hărăzite bunurile toate: ţarina mănoasă dădea de la sine rod îmbelşugat şi darnic, iar ei trăiau întru bucurie şi pace pe câmpiile lor, printre bunuri nenumărate. După ce ţărâna i-a acoperit pe cei din starea aceasta, din voia preaputernicului Zeus ei au ajuns să fie geniile bune ale pământului, acelea care-i veghează pe muritori şi împart bogăţia; li s-a dat si o cinste regească.

Zeus a creat atunci o alta stirpe a oamenilor, o stirpe de argint. Acestia trăiau puţin şi, întru nebunia lor, îndurau mii de necazuri. Ei nu ştiau să se-nfrâneze între dânşii de la nebuneasca necumpătare. Ei refuzau să se arate evlavioşi în faţa Nemuritorilor, ori să aducă jertfe pe sfintele altare ale celor preafericiţi, după legea oamenilor cărora li s-a dat statornicie. Mâniat atunci, Zeus, fiul lui Kronos, i-a îngropat, întrucât ei nu se inchinau zeilor preafericiţi care stăpânesc Olimpul. Iar când ţărâna i-a acoperit, ei s-au făcut genii inferioare, cele pe care muritorii le numesc Preafericiţii din infern şi care tot se mai bucură de oarecare cinste.

Şi Zeus, părintele zeilor, a creat a treia stirpe de oameni pieritori, o stirpe de bronz, cu totul deosebită de stirpea de argint, o cumplită şi puternică odraslă. Aceştia nu cugetau decât la lucrările aducătoare de vaiete ale lui Ares si la faptele nesăbuite. Ei pâine nu mâncau, iar inima lor era ca oţelul ţeapăn; împrejurul lor ei răspândeau groaza. Mare le era puterea, neînvinse le erau braţele înfipte în umerii trupurilor lor vânjoase. Arme aveau din bronz şi tot de bronz le erau casele, cu ajutorul bronzului munceau pământul, căci fier încă nu era. Dar se prăbuşiră şi ei sub [povara] propriilor braţe şi plecară să mucezească in Hadesul înfiorător, fără să-şi fi lăsat numele pe pământ. Moartea cea neagră ii luă, fioroşi cum au fost, şi ei părăsiră lumina strălucitoare a soarelui.

Iar când ţărâna acoperi şi această stirpe, Zeus, fiul lui Kronos, făuri pe cea a patra, pe glia hrănitoare, o stirpe mai dreaptă şi mai vitează, un neam dumnezeiesc de eroi pe care-i numim semizei şi a căror vârstă a fost înaintea noastră pe nemărginitul pământ. Dar aceia au pierit în războaie aspre şi în numeroase încăierări, unii sub zidurile Thebei celei cu şapte porţi, pe pământ idmeean, luptându-se pentru turmele lui Oedip, iar alţii dincolo de genunea marii, la Troia, unde războiul i-a dus pe corăbii, pentru Helene cea cu părul frumos şi unde Thanatos, care pune capăt la toate, îi învălui şi pe ei. Zeus, fiul lui Kronos, le dărui un trai şi un lăcaş departe de oameni, statornicindu-i la marginile pământului. Acolo îşi duc ei viaţa, cu inima lipsită de griji, în Insulele Sciţilor, la ţărmul sorburilor adânci ale lui Okeanos, ca eroi norocoşi cărora natura rodnică le dăruieşte de trei ori pe an o înfloritoare şi dulce recoltă.

Acum este stirpea de fier. Aceştia nu vor înceta nici ziua să îndure oboseala si necazurile, nici noaptea să fie mistuiţi de nelinişti aspre trimise de zei. Cel mult îşi vor mai afla câte un bine amestecat printre caznele lor".  (Hesiod, Lucrări şi zile, IC)

Daca vom compara oamenii de rand cu creatorii lor, atunci nu trebuie sa ne miram de un anume tip de comportament salbatic, sau de o anume implicare a fiintelor din jur in actele lor razboinice, deoarece se pare ca acestia nu fac altceva decat sa-si imite – inconstient, reflex, desigur – creatorii. Despre caracterul unor zei demonici si despre comportamentul lor, comportament greu de inghitit in ziua de astazi, ca si despre implicarea eroilor si a oamenilor in conflictele lor salbatice, implicare ce va servi de exemplu oamenilor, care-i vor imita cat de des, voi cita din nou din Victor Kernbach.

Sa incepem cu zeii scandinavi.

,,Eu ştiu cum a fost cel dintâi război în lumea de sus, purtat de zei şi de Gullveig, cea străpunsă de suliţi. Arsă a fost apoi în sălaşul lui Har, de trei ori arsă a fost, şi s-a născut de trei ori. Este arsă adesea din nou, dar nu piere. Heidhr i se tot spunea, când se ivea în case vrăjitoarea cea rea, înzestrată cu darul prevestirii; lucruri rele urzea şi fierbea buruieni, săvârşind plăcerea vecinica a muierilor nelegiuite.

Odhinn îşi aruncă lancea asupra cetei vrăjmaşe; asta a fost în vremea întâiului război al lumii. Dar zidul dimprejurul cetăţii stăpânite de Aseni a fost dărâmat când l-au luat cu asalt vitejii Vana.

Mi-a fost dat să văd cum a fost hotărâtă soarta luminosului Baldr, duiosul si al lui Odhinn. Mândru crescuse sus, deasupra ţărânii, o minunată şi zveltă ramură de vâsc. Nevinovată la vedere, crenguţa aceea era o armă a morţii pe care a azvârlit-o Hodhr. Dar atunci, curând, s-a născut fratele lui Baldr şi, o singură noapte trăind, s-a luptat din răsputeri feciorul lui Odhinn. El nu şi-a pieptănat pletele, nici pe mâini nu s-a spălat, până când ucigaşul lui Baldr nu a fost răpus. Si, in acest timp, în palatul Fonsal, Frigg plângea de jalea Walhallei. Pricepeţi voi oare vestirea mea?

Intr-o râpă din codru l-am zărit legat pe aţâţătorul nenorocirilor, pe blestematul Loki. Tot acolo sade Sigyn, sfâşiată de suferinţă pentru chinul soţului ei. Pricepeţi voi oare vestirea mea? Din răsărit se scurge un puhoi de pe măgurile învecinate. I se spune Slidhr şi el zoreşte săbiile şi jungherele... Un palat de aur are stirpea Sindhrilor, la miazănoapte, pe câmpia Nidavellir, iar altul pe muntele Okolnir al uriaşilor; stăpân peste el este Brimir şi acolo îşi beau berea Yotunii.

Am zărit un sălaş departe de soare: se află în Naastrand, cu portile spre miazănoapte; acolo picură otrava, strop după strop, prin acoperiş, iar serpii se încolăcesc împrejurul pereţilor. Am văzut groaznice fluvii purtând sperjurii morţi, pe ucigaşi şi pe trădători, ca şi pe cei care au ispitit nevestele altora. Nidhoggr înfuleca acolo trupurile îngheţate, iar lupul îi sfâşia pe cei ce pieriseră. Pricepeţi voi oare vestirea mea?

In răsărit, la mijlocul Pădurii de Fier, fuse Bătrâna, plozii lui Fenrir născându-i; iar unul dintre ei cuvine-se cândva  sa ajungă, în chip de fiară, nimicitorul luminii. El se va nutri cu carnea morţilor, cu sânge va împroşca tronurile zeilor. Lumina soarelui va păli şi ani cumpliţi se vor perinda peste lume. Pricepeţi voi oare vestirea mea?

Pe o măgură şade pipăind strunele veselul Eggtir, paznicul nevestelor yotune. Dar strigă atunci din frunzişul de deasupra capului său, cântă frumosul cocoş cu penele roş; Walhalla, printre zei, strigă atunci Gullinkambi, cel ce va fi Hidră; stăpânului bătăliilor, dar şi celălalt cocoş, cocoşul cel negru, strigă adânc din pământ, în aşezările tărâmului Hell. Latră câinele Gharmr în peşterile Gnipahellir. Din lanţurile rupte s-a năpustit Lupul.

Ştiu multe şi văd  ziua prorocită, cum ameninţă sorţul cel groaznic pe zei. In sângeroasa încăierare fratele ucide pe frate, rudele de sânge se înjura unele pe altele, răul sporeşte şi lumea e înţesată de ticăloşie. Veacul securilor, veacul săbiilor, veacul scuturilor sfărâmate, veacul de crivăţ, veac al lupilor, preajma sfârşitului lumii. Nici un om nu cruţă pe alt om. Se zbat sălbatic cei din Mimir. Cornul Gjallarhorn anunţă prăpădul. Heimdallr suflă din răsputeri în corn şi cornul i se sparge şi-i zboară fărâmele. Odhinn se sfătuieşte cu fiul cel mort al lui Mimir. Uriaşul frasin Yggdrasill s-a cutremurat: Duşmanul e liber!

Frica îi va răpune pe toţi cei din lumea subpământeană în ceasul când va ieşi la iveală fârtatul lui Surtr. Ce se întâmplă acum cu zeii? Ce e cu Alfii? Tursii s-au pierdut cu firea si ţin sfat. Stirpe de codru, neamul Karlilor geme la poarta de piatră. Pricepeti oare vestirea mea?

Latră câinele Gharmr în peşterile din Gnipaholli. Cu lanţurile rupte s-a năpustit Lupul! Ştiu multe şi văd, eu prorocită, cum anunta sorţul cel groaznic pe zei. Din răsărit înaintează Grimr sub scut; Şarpele se ridică din mare aţâţat de străvechea lui furie; peste leşuri cârâie Visul cenuşiu  şi  vine plutind Naglfar. Corabia  groaznică se  apropie de la miazănoapte, ducându-i pe morţi, iar la cârmă stă Loki. Puzderie aleargă împreună cu Lupul, iar fratele lui Bileiptr este căpetenia pâlcului. Din miazăzi vine Sutr laolaltă cu Nimicitorul; sabia lui pârjoleşte cu vâna de soare a luptelor. Se năruie munţii, mor femeile uriaşilor, Hell înfulecă bolta cerurilor, care se despică. O jale nouă se apropie de Glinn în ceasul când se va încleşta în luptă cu Lupul, iar cu Surtr se va bate luminosul învingator aluriaşului Boli. Şi prăpădul va pune capăt bucuriei încercate de Frigg.

Să se lupte cu Lupul aşijderi Widarr, el, strălucitul fiu al Domnului. Bin prin gură îi va înfige spada în inimă Devoratorului de Leşuri, răzbunandu-si Tatăl. Gloriosul fiu născut de Glodinn se pregăteşte de luptă; este Şarpele. Brâul Pământului, şi-a căscat gura şi gura lui stă deschisă de la pamant la cer. Dar Tunătorul se îndreaptă spre Şarpe.

Şarpele îi biruie pe Sardhr şi în curând aşezările oamenilor vor ajunge pustii! In clipa sfârşitului Thorr trebuie să se retragă nouă paşi din faţa monstrului.

Soarele e negru, pământurile s-au scufundat în mare, stelele se smulg şi se prăbuşesc din înălţimi. Aburi colcăie pretutindeni şi Cel-ce-nutreşte-viaţa incepe sa lingă cerul cu arzătoarea-i văpaie. Latră câinele Gharmr în peşterile lin Gnipahellir. Din lanţurile rupte s-a năpustit Lupul!

Ştiu multe şi văd, eu, prorociţa, cum ameninţă sorţul cel groaznic pe zei. Ştiu şi văd cum răsare din nou, iarăşi înverzind, pământul din mare. Cascadele spumegă, vulturii îşi caută prada din zbor lângă ape". (Edda Veche, Voluspa, l-66)

Acum vom continua cu zeii greci. Desi situati departe de scandinavi, in cealalta parte a lumii cunoscute atunci, si acestia sunt la fel de razboinici si de cruzi.

,,Dureros trudindu-se lungi zile în şir, se luptau unii cu alţii, în crâncenă încăierare, zeii Titani şi fiii lui Kronos, semeţii Titani sălăşluind în piscul [muntelui] Othrys, şi pe Olympos zeii făuritori mai tuturor binefacerilor, pe care-i zămislise Rheia cea cu părul frumos, împreunată cu Kronos.

De zece ani întregi se luptau fără răgaz unii cu ceilalţi, cu inima încrâncenată de mânie, iar în aspra lor bătălie nici un deznodământ, nici un soroc nu se arăta în vreuna din tabere; sfârşitul războiului tot mai rămânea, pentru toţi, la fel de îndoielnic.

Dar când zeii le-au dat [uriaşilor cu câte o sută de braţe] ceea ce se cuvenea, adică nectarul şi ambrozia din care gustau numai ei, în pieptul tuturor acestora inimile se umplură de vitejie. Părintele zeilor şi al oamenilor le rosti atunci cuvântarea aceasta: «Ciuliţi-vă urechea, voioşi copii născuţi de Gaia şi Uranos, ca să vă spun ce îmi porunceşte inima mea din piept. Sunt zile lungi de când ne luptăm în fiecare zi pentru izbândă şi biruinţă, unii împotriva celorlalţi, zeii Titani şi noi, copiii lui Kronos. V-a venit rândul să vădiţi, dinaintea Titanilor, cumplita voastră putere şi neînvinsele voastre braţe, în bătălia cea crâncenă. Gândiţi-vă să daţi dovadă de prietenia voastră credincioasă, voi care datoraţi numai voinţei noastre binefacerea de a fi văzut lumina zilei din nou, sloboziţi din lanţul crunt al adâncului întunecoaselor neguri».

Astfel a vorbit el, iar Kottos, desăvârşitul viteaz, i-a răspuns la rândul său: «Vai, doamne, tu nu ne dezvălui nimic din ceea ce nu am fi aflat. Ştim bine că tu cuprinzi totul  cu înţelesul şi cu duhul: tu îi ai pe Nemuritorii care înlătură răul cel înfiorător. Mulţumită înţelepciunii tale, sloboziţi din adâncul întunecoaselor neguri, din nemiloasele lanţuri, noi ne-am întors aici, stăpâne, fiu al lui Kronos, dintr-o nesperată bunăvoinţă. De aceea, din voia noastră înţeleaptă, vom lupta cu inima nefrântă pentru biruinţa voastră, bătându-ne în temutul duel împotriva Titanilor, în tot şirul acestor puternice încăierări».

Astfel a vorbit el, iar zeii făuritori ai tuturor binefacerilor îi încuviinţară cuvintele. Inima lor era însetată de război mai mult ca oricând. Şi în ziua aceea cu toţii, zeii şi zeiţele, porniră o bătălie cumplită, toţi, şi zeii Titani şi copiii lui Kronos, şi cei pe care Zeus îi adusese înapoi la lumina zilei din subpământeanul Erebos, crunţi şi puternici, înzestraţi cu o forţă fără seamăn. Fiecare dintre ei avea câte o sută de braţe, care le ţâşneau înspăimântătoare din umeri, precum şi câte cincizeci de capete, înfipte între umeri în trupurile lor vânjoase. Şi când se ridicară dinaintea Titanilor în sălbatica bătălie, ţineau în mâinile lor viguroase stei colţuroşi, iar Titanii îşi strânseră rândurile cu voioşie şi ei, şi din ambele tabere se vădise ce sunt în stare să facă forţa şi braţele. Groaznică, vuia în preajmă nesfârşita mare.

Deodată, pământul mugi cu glas cumplit, iar largul cer îi răspunse gemând. Inaltul Olympos se clătina din temelii de iureşul Nemuritorilor. Un cutremur greu se răspândea până în negurosul Tartaros, amestecându-se cu uriaşul zgomot de paşi care călcau în nemaipomenita neorânduială şi cu răsunătorul zăngănit de arme. Aşa umblau ei, slobozind săgeţi încărcate de suspine, şi din ambele tabere vocile care se strigau unele pe altele se înălţau până la cerul înstelat, în vreme ce toate se izbeau între ele într-un groaznic tumult. [Şi Zeus însuşi încetase atunci să-şi mai înfrâneze violenţa; şi, cu inima umplându-i-se grabnic de înflăcărare, el porni să-şi arate măsura întregii sale puteri. El venea din cer şi de pe Olympos, aruncându-şi fără preget fulgerul, iar din mâna sa vânjoasă trăsnetele zburau însoţite de tunete şi de fulgere, făcând să se rotească văpaia dumnezeiască atunci când îşi repezea loviturile. Iar de jur împrejur pământul, izvor de viaţă, pâlpâia de văpaie şi, căzând pradă flăcărilor, urlau din răsputeri uriaşe păduri.

Clocotea tot pământul, şi talazurile Oceanului, şi marea neroditoare. Un suflu arzător îi înfăşură pe Titani, pe feciorii ţărânii, în vreme ce văpaia se urca uriaşă spre norul dumnezeiesc; dar în ciuda puterii lor, ei îşi simţeau ochii orbiţi când scapără lumina de trăsnet şi de fulger. O dogoare năprasnică străbătea genunea. Priveliştea din ochi şi sunetul din urechi erau aidoma celor pe care le-ar stârni, întâlnindu-se, pământul şi cerul răspândit deasupra. Zgomotul nu ar fi fost atât de grozav dacă, năruindu-se unul, celălalt nu s-ar fi surpat peste el, aşa de cumplit era (vuietul) stârnit de zeii care se năpusteau în luptă. Şi vânturile, intrând şi ele în încăierare, făceau să vibreze pământul zdruncinat, praful răscolit, tunetul, fulgerul şi arzătorul trăsnet, armele marelui Zeus, şi ele alergau încoace şi încolo purtând strigătele de sfidare de la o tabără la cealaltă. Un zgomot groaznic izbucnea din înspăimântătoarea bătălie, unde se săvârşeau măreţe isprăvi. Apoi lupta scăzu. Până atunci, şi unii şi alţii se bătuseră cu îndârjire în puternicele lor încăierări.]

Dar în rândul dintâi, Kottos, Briareos şi Gyes, nesătui de război, aţâţară o bătălie cruntă. Şi braţele lor vânjoase aruncau fără întrerupere câte trei sute de pietre deodată. Ei îi zdrobiră pe Titani, sub norii întunecoşi ai săgeţilor, apoi îi izgoniră în grabă sub pământul cel cu căi largi, iar acolo îi ferecară în lanţuri pricinuitoare de durere pe trufaşii pe care îi biruiseră braţele lor, ca să stea de atunci încolo tot aşa de departe sub pământ, pe cât (de departe) este cerul cel de deasupra; o nicovală de aramă ar cădea din cer vreme de nouă zile şi nouă nopţi până când să atingă în ziua a zecea pământul; şi tot astfel, o nicovală de aramă ar cădea de pe pământ vreme de nouă zile şi nouă nopţi până când să ajungă, în ziua a zecea, în Tartaros. Locul acela este împrejmuit de un zid de aramă. Trei brâie de umbră îi încing gura căscată. Deasupra au crescut rădăcinile pământului şi ale neroditoarei mări. Acolo au fost ascunşi Titanii, în umbra ceţoasă, din voia lui Zeus, adunătorul de nori. Ei nu pot ieşi afară: Poseidon a zăvorât după ei porţile de aramă, iar meterezele se întind de jur împrejur. Tot acolo sălăşuiesc Gyes, Kottos şi Briareos cel cu inimă mare, paznicii credincioşi, care, în numele lui Zeus, ţin scutul". (Hesiod, Theogonia, 630-735)

Un alt episod asemanator din panteonul grec urmeaza mai jos.

,,După Centaurus este Templul Lumii, iar aici se vede strălucind Altarul care a ieşit biruitor după îndeplinirea ceremoniilor religioase atunci când Glia înfuriată i-a ridicat împotriva Cerului, cu armele lor, pe enormii Giganţi, cei iscaţi din crăpăturile stâncilor, aceste neamuri felurite la chip şi cu trupurile de alcătuiri felurite. Atunci chiar şi zeii au căutat alţi zei care să le fie mai presusi. Era cuprins de îndoială până şi Jupiter şi se temea că nu va mai fi în stare să facă ceea ce ştia că poate face. El a văzut pământul ridicându-se şi a crezut că băutura toată s-a răsturnat cu fundul în sus, căci munţii grămădiţi se înălţau mereu peste alţi munţi, încât până şi stelele fugeau de aceste mormane uriaşe care se apropiau de ele. Jupiter nu mai văzuse vreodată astfel de asalturi vrăjmaşe şi nici nu ştia dacă mai pot fi oarecare puteri dumnezeieşti mai mari decât ale lui. Atunci, Jupiter întocmi acest Altar din stele, care străluceşte şi acum, fiind altarul cel mai mare... Acolo, la picioarele acestui Altar, au căzut jertfă Giganţii, iar Jupiter îşi luă fulgerul său cel turbat, ca pe o armă, în mâna sa dreaptă numai după ce însuşi se alese preot înaintea zeilor".  (Marcus Manilius, Astronomicon, 1,413 ssq)

Si panteonul altor popoare si culturi contine scene asemanatoare. Faptul ca se afla la antipozi nu-i impiedica sa fie la fel de rai si de salbatici ca si ceilalti, asa incat este posibil ca fie sa faca parte din aceeasi familie razboinica si dura, fie sa fie relatate aceleasi evenimente, personalizate de catre povestitori.

,,In al unsprezecelea deceniu dublu al Stăpânului, Ah Mucencab a ieşit să lege ochii lui Oxlahun-ti-ku. Dar numele său nu-l cunoştea nimeni afară de sora lui mai mare şi de fiii săi. Se zice că nici lor măcar nu li s-a arătat faţa lui. Atunci se şi încheiase facerea lumii, dar ei nu ştiau ce anume se petrece.

Tot atunci, (zeii) Oxlahun-ti-ku au fost prinşi de (zeii) Bolon-ti-ku. S-a lăsat atunci în jos o văpaie, s-a pogorât atunci o funie, şi au fost coborâte pietre şi toiege. Atunci a început bătaia cu pietre şi toiege. Atunci au fost prinşi (zeii) Oxlahun-ti-ku. Capetele lor au fost spintecate, feţele le-au fost bătute, iar ei au fost schilodiţi şi răsturnaţi pe spinări. Atunci li s-a răpit sceptrul şi vopseaua roşie de pe obraz. Atunci a fost luată şi pasărea verde kuk [quetzal]. Atunci au fost luaţi germenii recoltei, s-a luat miezul seminţelor din roade, [miezul] micilor tigve, al seminţelor roditoare din tigvele cele mari şi din fasolea dăunătoare de rod. Yax Bolon Tzacab a înfăşurat seminţele şi s-a făcut nevăzut în al treisprezecelea cer.

Şi iată, numai pieliţele şi cocenii au mai rămas aici pe pământ. Atunci inima lui a plecat din pricina acelor Oxlagun-ti-ku, însă ei nu ştiau că plecase inima recoltei. Veneau atunci orfani, nevoiaşi, văduve, iar cei vii rămâneau fără inimile lor. Ei au fost îngropaţi în nisip, printre valurile mării. Au sosit ploile, vor fi ploi atunci, mai înainte de pieirea sceptrului. Se vor prăbuşi cerurile, pe pământ se vor prăbuşi, când cei patru zei, cei patru Bakab, îl vor dărâma.

După ce s-a isprăvit dărâmarea lumii, au fost sădiţi copacii [zeilor Bakab]; s-a înălţat atunci Imix Che cea Roşie la răsărit, s-a ridicat stâlpul ceresc, semnul dărâmării lumii. Acolo s-a cuibărit un graur galben. Şi atunci s-a ridicat Imix Che cea Albă la miazănoapte, iar acolo s-a aşezat pasărea Zac Chic. S-a înălţat stâlpul ceresc, semnul dărâmării lumii. Aceasta fusese Imix Che cea Albă. Atunci s-a înălţat Imix Che cea Neagră, la asfinţit. S-a ridicat stâlpul ceresc, semnul dărâmării lumii, şi acolo s-a aşezat pasărea cu piept negru Pitz'oi. Atunci s-a înălţat Imix Che cea Galbenă [la miazăzi], şi tot acolo s-au mai aşezat un graur galben şi pasărea vestitoare Oyal. Şi atunci s-a înălţat Imix Che cea Verde la mijlocul pământului, în amintirea dărâmării lumii".  (Cartea lui Chilam Balam din Chumayel, mitul I)

Nici divinitatea venerata de cei care considera biblia drept carte de capatai nu e mai putin duala, chiar daca pare a fi doar una – spre deosebire de alte religii, care au un panteon bogat si divers. Cel mai concret dualism al divinitatii intalnit in biblie - in afara de nenumaratele exemple in care Dumnezeu insusi este cand crud, cand bun - este cel din care am citat motto-ul de inceput - Cartea lui Iov. Acolo, in mai multe randuri, este prezentata sosirea ingerilor la Dumnezeu - in vizita, la ordin, sau din alte motive, nu stiu - dar printre ei este si Satan si Dumnezeu il primeste si il asculta si ii aproba actiunile, chiar daca putin conditionat, de parca ar fi un membru oarecare al familiei si nu un proscris despre care astazi suntem indemnati sa ne ferim. Deci dualismul divin - binele combinat cu raul - era prezent dintotdeauna si acceptat ca atare de divinitate, asta in acceptiunea ca ceilalti ingeri erau buni, lucru pe care noi avem tendinta de a-l considera de la sine inteles.

Si daca e asa, atunci trebuie doar consemnat raportul, net favorabil binelui atunci si acolo, comparativ cu reciproca de aici si acum, in sensul ca pe atunci divinitatea era buna in majoritate, pe cand astazi oamenii sunt buni in minoritate.

Cum spune sfanta scriptura, intr-o zi, ingerii au venit in vizita la Dumnezeu, si printre ei era si Satan. Faptul ca acesta circula liber in lumea lui Dumnezeu si face ce vrea el acolo, pe cand noi am fost invatati ca e rau si urat de Creator este explicabil doar prin realitatea ca divinitatea e duala, deci Dumnezeu nu e atotputernic pe pamant si in univers, pe care le imparte cel putin cu Satan, daca nu cumva si cu altii. Astfel, Satan cel din biblie pare a fi fratele sau geaman, dar opus lui la fire.

Si daca Dumnezeu a creat pe om dupa chipul si asemanarea lui, poate ca si Satan a facut la fel, doar ca nu a mentionat acest lucru niciunde sau inca nu am aflat noi de el. Aceasta ipoteza ar explica si ea dualitatea omului si coabitarea binelui si raului sub acelasi cer, cer in care coabiteaza acelasi bine si rau, dar la un nivel superior, divin.

Ca o paranteza la aceasta tema, nu exista explicatii cu privire la motivele pentru care morala crestina de mai tarziu ii cere omului sa evite si sa extermine raul, pe cand divinitatea nu doar il tolereaza, dar il mai si incurajeaza sa-si faca mendrele, chiar daca oarecum limitat. O posibila explicatie logica ar fi ca de fapt initiatorul tarziu al acestui concept sa fie chiar cel rau, care cere de fapt exterminarea celuilalt, mintind ca el este cel bun - ceea ce nu ar fi de loc un paradox, minciuna fiind una din caracteristicile raului - dar nu exista o explicatie, de ce cel bun nu intervine sau cel putin nu ia pozitie explicativa in aceasta problema. Deci, in concluzia parantezei, analizand si clasificand observatiile, putem afirma ca cei buni ar putea fi cei care sustin respectarea decalogului, pe cand cei rai ar putea fi cei care il incalca si cer exterminarea celorlalti - si din aceasta concluzie am putea extrage cum anume am putea deosebi raul de bine dintre noi.

In alta ordine de idei, primitul in vizita are o logica doar daca cei doi - sau mai multi, dupa caz - ar avea drepturi si puteri egale asupra existentului material si energetic al lumii, iar aprobarea facerii de rele ar fi explicabila doar daca nu sunt considerate rele in sine la nivelul lor, ci doar niste experiente oarecare, demonstrative, asemanatoare cu ceea ce facem noi prin laboratoarele noastre cu cobaii - cei implicati fiind fara valoare sentimentala sau materiala. In acest caz, tratamentul aplicat copiilor, sclavilor sau animalelor lui Iov - de bunuri ale acestuia, care trebuiesc distruse pentru a-i face rau proprietarului - este astfel oarecum explicat prin aceea ca acestia nu au valoare ca fiinte - si cu atat mai putin ca fiinte umane - ci doar ca lucruri, ca proprietati materiale.

Am inchis – in sfarsit  - paranteza si, reluand ideea, in ceea ce priveste calitatea de zeu demonic sau divin al lui Dumnezeu, biblia il prezinta in ambele ipostaze, la inceput fiind divin - cand creeaza lumea si omul - si apoi demonic, atunci cand distruge totul dintr-un capriciu, mai apoi indemnand doar la rele si la distrugere poporul pe care l-a ales, insusi aceasta alegere a unui popor din multele existente, despre care se sustine ca sunt urmase ale creatiei sale, discriminand umanitatea.

Si alti oameni au sesizat, in timp, atrocitatile consemnate de biblie si si-au exprimat punctul de vedere asupra lor, si voi mentiona aici doar doua citate. ,,Citita cum trebuie, Biblia însasi este cel mai puternic motiv pentru ateism ce ar putea fi conceput" (Isaac Asimov, profesor universitar american, cunoscut autor SF) si respectiv ,,Un om care ucide un alt om, este un asasin; un om care ucide milioane de oameni , este un cuceritor; un om care ii ucide pe toti, este un Dumnezeu” (Jean Rostand, biolog si filozof francez de la inceputul sec. XX). Acesta se referea probabil la potop. Citatele pot fi accesate pe Internet.

 Am remarcat astfel, in randurile de mai sus, dualitatea comportamentala a divinitatilor creatoare, caracteristica ce desigur ca se putea transmite, prin actul creatiei, catre om.

Despre actul creatiei ne-au parvenit din vechime destul de multe informatii care, desi sunt trunchiate sau prelucrate, pare ca au o baza reala care duce la ipoteza autenticitatii sursei inca nedescoperite. Astfel, stim ca au existat zei buni si rai si ca acestia au creat oamenii in mai multe - dar cel putin doua - etape, prima fiind experimentala iar a doua cu sens bine definit, primii oameni fiind mai apropiati de divin si mai nesupusi iar urmatorii mai apropiati de animalic si mai dependenti de creatorii lor.

Astfel, daca primul om creat era dotat cu majoritatea calitatilor divine, cel de-al doilea sau urmatorii erau creati cu scopul de a servi zeilor si de a-i preamari, fiind deci supusi, servili, dar rautaciosi si nemilosi ca si creatorul lor. Ciudat este ca oamenii acestia, creati de doua tipuri de divinitati si in doua scopuri diferite, seamana fizic destul de mult unii cu altii pentru a putea fi usor confundati si pentru a se amesteca astfel intre ei prin incrucisare directa, dar sa admitem ca ,,necunoscute sunt caile divinitatii" si ca acest lucru se poate datora eventual similitudinii dintre divinitatile creatoare, care poate ca se deosebeau doar la caracter si atat, ca si oamenii.

Din ceea ce se poate vedea astazi, atat din viata de zi cu zi cat si din istoria consemnata, urmasii acelor oameni creati de divinitatile negative isi fac datoria si se prosterneaza la idoli, duc razboaie sangeroase in numele divinitatilor lor, se straduiesc sa distruga toate comunitatile care nu le impartasesc opiniile si acapareaza averi care nu le apartin, pe cand urmasii celor creati de divinitatile pozitive creeaza, descopera, explica, aplica, impart cu toata lumea descoperirile lor, se revolta impotriva exploatarii si vor libertate, demnitate, drept de exprimare libera, drept la creatie si un loc al lor in lume si in univers.

Deoarece in general se stie ca majoritatea componentilor societatii umane este alcatuita din oameni supusi, religiosi si fara prea mari idealuri, rezulta ca majoritatea ar putea fi urmasii acelor oameni creati ulterior, in timp ce acea minoritate rebela, care se revolta mereu impotriva stapanirii, care are tendinta de a nu se supune nimanui, care descopera, aplica si transmite celorlalti cunostinte - stiintifice si tehnice, le spunem noi acum - care au fost de fapt intotdeauna apanajul zeilor, ar putea fi urmasa a primilor creati, adica a acelei comunitati formata candva din titani, uriasi, eroi - sau ingeri, dupa altii – care a tradat dintotdeauna lumea divina in favoarea celei umane si a opus rezistenta atotputerniciei zeilor, de la care au sustras mereu secrete pe care le-au oferit, fara vreo pretentie la plata, celor multi.

Este foarte posibil ca, desi au fost vanati pana la exterminare de catre zei, pentru ca au indraznit sa le ofere oamenilor din secretele si puterile lor, iar pe de alta parte au fost si tradati de cei carora le-au oferit cunostintele sustrase, cativa sa fi reusit sa scape si sa-si fi perpetuat genele pana in zilele noastre. Pentru ca, daca e sa dam crezare scrierilor arhaice, atunci cand, in vremurile stravechi, ingerii condusi de Semyaza s-au razvratit impotriva regulilor divinitatii si au oferit oamenilor cunostinte si invataturi in schimbul relatiilor familiale, ei au fost pedepsiti, exterminati chiar. Si la fel de pedepsiti au fost si altii, ca de exemplu titanii, care au indraznit sa ia din bunatatile zeilor pentru a ferici oarecum oamenii - si putem aici sa amintim doar de Prometeul grec, despre care a auzit sau chiar a citit multa lume. Dar poate ca se va putea confirma pana la urma ca unii din ei au reusit sa scape, cum se mentioneaza prin unele vechi scrieri chinezesti, si ca urmasii lor au razbatut prin vremuri catre noi, cand au reusit sa isi afirme spiritul divin si sa-si exprime deschis dorintele de emancipare si eliberare.

In concluzie, dualitatea naturii umane se poate datora si dualitatii creatorilor sai. Ambele tipuri umane ar putea fi deci efecte ale creatiei, facuta in etape diferite si eventual chiar si de catre divinitati diferite. Multitudinea de informatii arhaice pe aceasta tema, care au razbatut pana la noi, si care contin date despre actiuni care pana nu de mult pareau de domeniul fantasticului, dar care s-au dovedit pana la urma a fi accesibile omului modern – cum ar fi de exemplu crearea de fiinte prin intermediul manipularii genetice – fac astazi ca teoria creatiei ancestrale – dar nu divine, evident, si fara nici o conotatie religioasa, de nici un fel anume – sa fie destul de realista pentru a putea fi acceptata si de scepticii de ieri.

 

A doua explicatie - combinatia creat-evoluat

Chiar daca nu poate exclude interventia unei entitati oarecare in ciclul evolutiv natural, entitate care ar fi putut dirija aceasta evolutie in directia dorita, modificand unii factori genetici in asa fel incat sa-si atinga scopurile - si actiunea este perfect posibila, pentru ca oamenii chiar au inceput si ei sa o practice in vremurile din urma - evolutia este un eveniment dovedit, natural si real. De la lansarea teoriei evolutioniste si pana astazi s-au facut atat de multe descoperiri, atat in stabilirea evolutiei speciilor de animale cat si in cea a omului, incat poate fi deja considerata o teorie verificata deja stiintific, chiar daca mai sunt inca destule necunoscute de rezolvat de catre generatiile care vor veni.

Deci putem considera evolutia ca fiind reala, deoarece are dovezi in informatia actuala. Genetica, acesta stiinta complementara a evolutiei a evoluat si ea, la randul ei, suficient de mult calitativ pentru ca omul sa poata deja trece de la faza contemplatiei la cea a creatiei, dovedindu-se astfel mecanismul prin care evolutia a actionat in directia diversificarii formelor de viata pe pamant.

In timpurile care vor veni omul va experimenta tot mai mult in aceasta directie si la un moment dat in mod sigur ca va reusi sa controleze acest mecanism dupa dorinta si interesele sale, chiar daca se poate presupune ca nu orice om, pentru ca viata a dovedit ca cel care accepta si dezvolta aceasta tehnologie este acel tip de om iscoditor, cercetator, inteligent si rational, care refuza sa se lase supus si sa creada orice baliverne spuse de orice smecher de amvon - chiar daca inca are tendinta de a respinge hotarat, din reflex, orice referire la creationism, pe care inca il asociaza divinitatilor care pentru el sunt inexistente.

Acest tip de om isi dedica intreaga sa viata cunoasterii, descoperirii, aplicarii descoperirilor si in general creatiei, spunand si altora, in gura mare, tot ce a aflat, spre deosebire de celalalt tip, care este viclean, smecher, strangator de avere si iubitor de putere, gata sa vanda si sa cumpere orice si pe oricine pentru un pumn de arginti, pe care nu-l intereseaza nici ce a fost, nici ce va fi, ci doar ceea ce e azi si ceea ce poate el stapani si folosi, si pentru care secretomania asupra actiunilor, cunostintelor si sursei averilor sau puterilor sale este un tel in viata.

In ceea ce priveste creatia, trebuie sa luam in calcul faptul ca nimeni nu inventeaza fara nici o logica zei veniti din cer, fiindca puteau sa-i scoata din pamant, ape, vulcani, stanci, furtuni etc. Daca au spus ca au venit din cer in care de foc, inseamna ca le-au vazut cu ochii lor si s-au minunat de ele si de cei care le conduceau. Si, pentru ca noi avem astazi, printre alte minuni, si care de foc, si putem merge si veni din cer, si pentru ca noi astazi stapanim si folosim la nevoie si fulgere si tunete, trebuie sa-i credem ca este posibil, sa-i credem ca au vazut exact ceea ce au povestit si ca aceste lucruri chiar s-au intamplat candva.

Ceea ce nu stim inca este cat de mult din fiinta umana si din viata pamanteana este creat si cat evoluat, in ce moment al evolutiei au intervenit creatorii ancestrali si cat anume au influentat evolutia naturala. Dar trebuie sa avem incredere ca si urmasii nostri vor sa mai descopere cate ceva si sa mai rezolve cate o necunoscuta, asa cum facem si noi acum si cum au facut si inaintasii nostri, si ca toate aceste enigme de astazi isi vor gasi explicatia stiintifica intr-un viitor apropiat, asa cum multe din enigmele trecutului au fost rezolvate de generatiile actuale.

Aceste realitati imi dau convingerea ca fenomenul creatiei trebuie sa se fi manifestat ca atare, chiar daca nu in forma absoluta promovata de religii, care exagereaza atat prin omisiune cat si prin exacerbare, si pare deci sa fie un fenomen real, deoarece are dovezi in informatia logica ancestrala. Cine anume ne-au fost creatorii, cine anume au fost cei carora le datoram mostenirea genetica specifica - minoritara, dar totusi existenta - care ne-a adus cu timpul de la stadiul de sclavi la stadiul de zei, inca nu stim cu certitudine. In cel mai bun caz banuim ceva, desi de regula respingem ideea creatiei, dar in mod cert ca nu erau divinitatile sustinute de religii, pentru ca astazi este deja dovedit ca posibilitatile lor de atunci sunt echivalente cu ale noastre de azi si, daca noi nu ne consideram divinitati, inseamna ca si nici ei nu erau de fapt.

“Divinul este probabil acea calitate a omului care-i permite să suporte lipsa unui Dumnezeu” spunea Jean Rostand, iar creatul este acel om care-i corespunde, fizic si comportamental, creatorului sau, as adauga eu, subliniind ca cei creati, desi putini, incep tot mai mult sa domine peste majoritatea evoluata, pe masura ce emanciparea reduce tot mai mult si tot mai ferm posibilitatea aplicarii legii junglei, prin care violenta dicteaza ierarhia in societate, astfel incat sa se poata permite ierarhizarea si pe baza realizarilor in domenii umaniste ori stiintifice si tehnologice. Altfel spus, sa mai conteze si puterea mintii, nu doar a bratelor in stabilirea ierarhiilor in comunitate.

Pentru ca de regula aschia nu sare departe de trunchi si copiii seamana cu parintii lor, putem afirma fara sa gresim ca unii oameni seamana atat de mult cu divinitatea incat nu pot fi decat urmasii celor creati, pe cand ceilalti seamana atat de bine cu animalele incat nu pot fi decat evoluati din acestea. Si atunci este si normal ca unii sa fie la randul lor creatori si a cat mai multe stiutori, nesupusi dar cuminti, buni si iubitori ai adevarului, pe cand ceilalti este la fel de normal sa fie ori stapani totalitari, care folosesc forta sau viclenia pentru a insela si supune, ori supusi umili care fac ce li se spune si muncesc fara sa stie de ce, in functie de ierarhia pe care legea junglei a stabilit-o prin evolutie.

In principiu, tinand cont de cele aratate pana acum, creatii ar fi acele fiinte care descopera, deslusesc, creeaza si ofera celorlalti rezultatul muncii lor, bucurandu-se de ridicarea conditiei umane in randul tuturor cetatenilor, fara a face discriminare intre ei si evoluati, in timp ce evoluatii ar fi acei oameni care sustrag, folosesc, interzic, limiteaza, incercand sa oblige toti oamenii sa se exprime intre limitele pe care ei sunt in stare sa le inteleaga si sa le controleze si incercand de asemenea sa-i elimine pe cei diferiti de ei.

Combinatia intre cei creati si cei evoluati ar fi posibila. Avem si ceva informatii pe aceasta tema perpetuate din arhaic. Atat in biblie – e drept ca destul de superficial – cat si prin alte scrieri religioase – cea mai semnificativa fiind stravechea ,,Enuma Elish" – sau prin diverse texte apocrife se mentioneaza despre amestecul dintre cele doua tipuri umane, despre care insa nu se explica de ce sunt atat de asemanatoare incat sa permita combinatii si incrucisari.

Oameni deosebiti au existat si in vechime. Citand din amintita lucrare a lui Victor Kernbach - Miturile esentiale, vom consemna ca, de exemplu, unele texte apocrife, adica texte necuprinse in nici un tipar religios practicat, prezinta relatari despre zei, ingeri si oameni arhaici, cu caracteristicile lor de baza, din care putem desprinde tiparele existente si astazi printre oameni. Intr-un apocrif interesant (ebraic, datând aproximativ din anul 135 î.H.), Cartea Jubileelor, există un portret aproape exhaustiv al profetului Enoh: „în zilele lui (Iared), îngerii Domnului s-au pogorât pe pământ, cei care sunt numiţi veghetori, spre a învăţa pe odraslele oamenilor şi a împlini legile şi dreptatea pe pământ. El (Enoh) a fost aşadar cel dintâi dintre fiii oamenilor, dintre cei ce s-au născut pe pământ, care a învăţat scrierea, ştiinţa şi înţelepciunea şi a scris semnele cerurilor, după rânduiala lunilor lor, într-o carte, pentru ca fiii oamenilor să cunoască vremea anilor, potrivit rânduielii fiecăreia din lunile lor". (Cartea Jubileelor, IV, 15,17,19,21-23)

Un alt apocrif, etiopian de aceasta data, atribuit acelui patriarh Enoh, ne vorbeste despre ingeri, care, ,,înfăţişaţi cu lux de amănunte în apocriful etiopian, aparţin tipului luciferic, damnat; cu toate acestea, mulţi dintre ei au trăsăturile unor eroi civilizatori, veniţi în grup compact în piscul muntelui Hermon, sub conducerea prinţului Semyaza, uneori concurat de aşa-numitul Azazel, confundabil şi nu tocmai cu demonul deşertului despre care se vorbeşte în Vechiul Testament, în relaţie cu ritualurile lui Yahweh.

Din apocriful etiopian rezultă că, orice modele vor fi avut „veghetorii" din grupul lui Semyaza, ca grup aparent de eroi civilizatori, damnaţiunea lor ca îngeri căzuţi, poate un element de stratificare sincretică, pare să traducă osândirea unei trădări de endogamie a castei cuceritoare, care s-a abătut de la legile unei societăţi închise şi a fraternizat cu triburile sau comunităţile învinse".

,,Iar când fiii oamenilor s-au înmulţit, li s-au născut în zilele acelea fiice frumoase şi îmbietoare; şi îngerii, fiii cerurilor, le-au văzut şi le-au dorit, şi s-au vorbit între ei: «Haideţi să ne alegem femei dintre fiicele oamenilor şi să zămislim prunci!»

Iar ei erau două sute cu toţii şi s-au pogorât pe Ardis, piscul muntelui Hermon... Şi iată numele căpeteniilor lor: Semyaza, prinţul lor: Arakib, Arămiei, Kokabiel, Tamiel, Ramiel, Daniel, Ezeqiel, Asael, Armaros, Batariel, Ananiel, Zaqile, Samsapeel, Satariel, Turiel, Yomeyal, Arazeyal. Acestea erau căpeteniilor zecilor.

[Aceştia] şi ceilalţi toţi împreună cu dânşii îşi luaseră femei; fiecare şi-a ales câte una şi ei au început să intre la ele şi să aibă legături cu ele, şi le-au învăţat pe ele farmecele şi descântecele şi le-au arătat meşteşugul tăierii rădăcinilor şi (chipul de a cunoaşte) pomii.

Iar ele au zămislit şi au adus pe lume uriaşi puternici a căror înălţime era de trei mii de coţi. Aceia au înghiţit toate roadele trudei oamenilor, până când (oamenii) n-au mai fost în stare să-i hrănească. Apoi uriaşii s-au îndreptat asupra oamenilor, ca să-i mănânce. Şi au început să păcătuiască împotriva păsărilor şi dobitoacelor, târâtoarelor şi peştilor; apoi şi-au mâncat unii altora camea şi şi-au băut unii altora sângele. Atunci pământul i-a osândit pe sălbatici.

Iar Azazel i-a învăţat pe oameni să făurească săbii şi spade, scut şi platoşă, şi le-a arătat metalele şi meşteşugul lucrării lor, şi brăţările, şi podoabele, şi măiestria de a sulemeni ochii jur înprejur cu antimoniu şi de a înfrumuseţa pleoapele, şi pietrele cele mai frumoase şi mai de preţ, şi toate culorile vopselelor, şi prefacerea lumii. Nelegiuirea a fost mare şi obştească: ei au preacurvit şi au pornit spre pierzanie şi toate căile lor au fost desfrânate.

Amiziras i-a învăţat pe vraci şi pe tăietorii de rădăcini. Armaros a arătat desfacerea farmecelor. Baraqiel [i-a învăţat] pe astrologi. Kokabiel [a dezvăluit] semnele, Tamiel [înţelesul] înfăţişării stelelor, iar Asdariel a desluşit mersul Lunii.

Şi în pierzania [lor], oamenii au strigat şi strigătul lor s-a ridicat la cer. Atunci Mikhael, Uriel, Rafael şi Gabriel au privit din înălţimea cerului şi au văzut sângele răspândit din belşug pe pământ, şi toată nelegiuirea pe pământ săvârşită. Şi au grăit între ei: Acesta este glasul strigătului lor pe care pământul deznădăjduit îl strigă până la porţile cerului".  (Cartea lui Enoh,  apocriful etiopian)

Partea din Geneza biblica in care este prezentat – dar, cum spuneam, in mod foarte evaziv si superficial - acest amestec dintre ingeri si oameni sustine si reducerea duratei de viata a omului de catre creator, ca si consecinta a acestui amestec probabil - dar neexplicat prea detaliat - la doar 120 de ani din cei probabil 1000 anteriori. Aici se sugereaza ca ,,fii lui Dumnezeu" s-au amestecat cu fiicele oamenilor - de unde deducem ca oamenii de care se vorbeste nu ar fi creati, nu ar fi si ei urmasi ai ,,fiilor lui Dumnezeu" – daca ar fi adevarat ca toti oamenii se trag din Adam si Eva – ci probabil ca erau evoluati si ca reducerea duratei lor de viata, prea mare in raport cu calitatile lor, ar putea fi un prim pas in exprimarea nemultumirii creatorului in legatura cu acest amestec. Al doilea pas pare a fi o consecinta a comportamentului animalic - probabil ca era ca si cel majoritar de astazi - al oamenilor, dupa ce creatorul s-a convins definitiv ca incrucisarea nu a schimbat caracteristica rasei evoluate si a constat in eradicarea vietii pe pamant - sau cel putin intr-un anume spatiu de pe acesta - prin fenomenul ramas in amintirea umanitatii ca potopul biblic. Astfel, in Facerea 6, sta scris: ,,(1). Iar dupa ce au inceput a se inmulti oamenii pe pamant si li s-au nascut fiice, (2). Fiii lui Dumnezeu, vazand ca fiicele oamenilor sunt frumoase, si-au ales dintre ele sotii, care pe cine a voit. (3). Dar Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu va ramane Duhul Meu pururea in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup. Deci zilele lor sa mai fie o suta douazeci de ani!". (4). In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime. (5). Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele, (6). I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant. (7). Si a zis Domnul: "Pierde-voi de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci Imi pare rau ca le-am facut". 

Intr-un alt extras din Victor Kernbach - Miturile esentiale, este prezentata opera antica Enuma Elish - Reorganizarea lumii, considerata ,,cea mai amplă şi mai bine conservată cosmogonie mitografică a Mesopotamiei (cu titlul curent în zonă şi epocă, după primele cuvinte: enuma elish, insemnand ,,când sus") si care conţine, topite laolaltă, mituri mai vechi şi mai noi, adaptate riguros unui canon teologic impus probabil de reforma politică a regelui Hammurabi, in care sunt prezente atat temele brutalitatilor divine, cat si ale crearii omului supus si adulator al divinitatii, acesta fiind de altfel, in opinia autorului antic, rostul si rolul creatiei sale. Firul mitic principal rezidă în actul creaţiei lumii efectuat de zeul Marduk prin dezmembrarea monstrului Tiamat (principiul feminin al apelor sărate primordiale, deci al oceanului mondial), după despărţirea din amestecul cu apele dulci reprezentate de Apsu (principiul acvatic masculin); obârşia acestui mit se găseşte în Sumer (apa primordială divină Nammu zămisleşte, fără intervenţie bărbătească, un munte monstruos al cărui temei e glia Ki şi al cărui pisc e cerul An)".

,,IV - Intâlnindu-se Tiamat şi cel mai înţelept dintre zei, Marduk, pornesc duelul şi în luptă se opintesc unul în altul.. Domnul îşi desfăşură reţeaua şi o acoperi [pe Tiamat], asmuţi împotriva ei vântul rău care stătuse în spate. Când Tiamat îşi deschise gura să-l înghită, (Marduk) stârni vântul rău ca s-o împiedice de a-şi mai strânge buzele şi' vânturile îi umplură furioase tot trupul, pântecele i se umflă şi atunci ea îşi deschise larg gura. [El] ţinti o săgeată, îi spintecă burta, îi sfâşie vintrele şi o despică în două. Măcelărind-o astfel, îi puse capăt vieţii, azvârli jos cadavrul şi se sui peste el. După ce a ucis-o pe căpetenia lor Tiamat, oştenii ei alergară care încotro, ceata ei se risipi şi zeii care îi erau ciraci şi ajutoare se cutremurară de frică şi se întoarseră din drum, fugind ca să scape cu viaţă. Inconjurându-i peste tot fără a le lăsa vreo putinţă de scăpare, (Marduk) îi ferecă şi le sfărâmă armele. Au fost aruncaţi în plase, puşi să zacă în năvoade, surghiuniţi prin cotloane;

Inăbuşindu-se în gemete, ei îşi primiră pedeapsa şi rămaseră zăvoriţi în temniţe. Cât despre cele unsprezece făpturi ce fuseseră acoperite de spaime, haita de demoni care mersese laolaltă de-a dreapta (Tiamatei), el le prinse cu arcanul şi le ferecă braţele în lanţuri şi, pentru [patima] lor războinică, le calcă în picioare.

Iar pe Kingu, care era cel mai mare dintre ei, îl legă în lanţuri şi îl socoti potrivit cu numărul zeilor morţi. El îi luă tăbliţa destinelor ce pe nedrept o purtase acela, o pecetlui cu pecetea sa şi şi-o prinse pe piept. După ce i-a înlănţuit şi supus pe cei care voiseră să-l vatăme şi, ca un taur, l-a doborît pe obraznicul său vrăjmaş, iar asupra duşmanilor săi a statornicit deplin triumful lui Anshar.

După ce a împlinit dorinţa lui Nudimmud, el, viteazul Marduk, îngrămădindu-şi stăpânirea peste zeii legaţi, se întoarse din nou spre Tiamat, pe care o ferecase în lanţuri.

Domnul calcă în picioare temeiurile Tiamatei. Din cumplitul ei hoit el smulse ţeasta, iar sângele din vinele ei tăiate vântul-de-miazănoapte îl duse în locuri neştiute. Privind acestea, părinţii lui se înveseliră şi tresăltară de bucurie şi îi aduseră daruri.

Potolit, Domnul priveşte leşul Tiamatei; el vrea să împartă dihania, să plăsmuiască [din ea] lucruri frumoase. O despică în două, ca pe un peşte uscat, desfăcând o jumătate cu care căptuşeşte cerul; trage hotarul, aşază străjile şi le dă poruncă să împiedice ieşirea apelor ei. Apoi el străbătu cerurile, cercetă locurile de zidire şi statornici, faţă în faţă, locul potrivnic al lui Apsu, sălaşul lui Nudimmud. Domnul, măsurând forma lui Apsu după chipul său, întemeie un templu măreţ, Eshara; marele templu Eshara, pe care îl făuri, au fost cerurile unde îi puse pe Anu, pe Enlil şi pe Ea să se aşeze în sfintele lor locuri.

VI - Marduk, auzind chemarea zeilor, hotărî să făurească o lucrare frumoasă. Cu glas tare el îi vorbeşte lui Ea şi îi spune ceea ce îşi zisese în sine: «Vreau să fac o reţea de sânge, să întocmesc un schelet de oase şi să înalţ o fiinţă omenească al cărei nume să fie acela de Om! Vreau să plăsmuiesc [această] făptură omenească, [acest] Om, pentru ca, având el povara slujirii zeilor, aceştia să se afle în pace. Tot astfel, vreau să îmbunătăţesc rânduiala zeilor şi, cinstiţi deopotrivă, ei să fie despărţiţi în două tagme!»

Răspunzându-i, Ea rosti aceste cuvinte şi, cu privire la domolirea zeilor, îi mărturisi acest gând: «Să fie jertfit unul singur dintre zei, să fie nimicit [numai] el, spre a se întemeia omenirea! Unească-se deci marii zei, iar vinovatul să fie jertfit, ca să rămână în fiinţă ceilalţi!»

Marduk îi adună pe zeii cei mari, le vorbi cu blândeţe şi le dădu porunci. Zeii, cinstindu-l, îi ascultă poruncile. Rege fiind, el rosteşte aceste cuvinte către toţi Anunnaki: «Adevărat este, fără îndoială, că mai întâi pe voi v-am numit, vorbiţi deci cu mine în cuvinte făţişe: cine-i acela care a urzit bătălia, a stârnit răzvrătirea în Tiamat şi a dezlănţuit războiul? Să-mi fie adus cel care a urzit bătălia, am să-l fac să-şi primească osânda, iar voi veţi rămâne în pace!»

Zeii cei mari, Igigi, aşa i-au răspuns lui, Regelui zeilor din Cer şi de pe pământ, sfetnicului zeilor, Domnului lor: «Kingu este cel care a urzit bătălia, el a stârnit răzvrătirea în Tiamat şi a dezlănţuit războiul!»

Acela fu legat în lanţuri; fu adus şi ţinut înaintea lui Ea; i se dădu osânda: i-au deschis vinele sângelui. Din sângele lui, (Ea) făcu omenirea şi pe zei îi descarcă de povară.

După ce înţeleptul Ea a făurit omenirea şi a pus-o în slujba zeilor, silind-o să-i slujească pe zei, o lucrare ca asta e cu neputinţă de închipuit, numai prin dibăcia lui Marduk a fost în stare Nudimmud a o face, ca rege al zeilor, Marduk împărţi pe toţi Anunnaki [prin lume], aici sus şi dincolo jos. El îi hărăzi lui Anu (dreptul) de a-i fi ascultate poruncile".  (Enuma elish, I)

Dualitatea naturii umane se poate datora si interventiei creationiste asupra evoluatilor, prin care s-au modificat usor numai cateva caracteristici ale gandirii creative si analitice, baza ramanand neschimbata. Si in acest caz creatii ar trebui sa-i semene creatorului lor, iar evoluatii animalului din care provin.

 

 

 

 

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

0 comentarii pentru Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2

Fii primul care adauga un comentariu!


Spune-ti parerea despre Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 


Arhiva texte
Un Paşte fericit !
LA MULŢI ANI !
RISCUL LUI MOISE
CONSERVATORII
SOLUTII SOCIALE. EDUCATIE, MUNCA, RESPONSABILIZARE
PROGRESUL CALITATIV – VIITORUL UMANITATII
ORGOLIUL, O FORMA DE CREDINTA, CA SI GELOZIA SAU INVIDIA …
CONCURENTA, NECESAR A FI CONTROLATA
DEGENERARE
INVESTITORII SI INFORMATORII … LOR
OMUL, INTRE TEORIE SI PRACTICA
LUMEA DURA, SALBATICA SI PRIMITIVA A AFACERILOR
Ganduri … concediabile
MEDICII SI MEDICINA
REMIXURILE ŞI INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
BOLNAV PE MOARTE, ÎN REPAOS TOTAL
SCRISOARE DESCHISA, CATRE AMICI SI IN-AMICI
JUSTITIE, EDUCATIE, RESPONSABILIZARE
CENTRALISM SI DEMOCRATIE, SAU CONDUCERE SI COORDONARE
VERIGA LIPSA, PREZENTA PRINTRE NOI
PLANIFICAREA DEZVOLTARII
STATIA URMATOARE - SCLAVAGISMUL
DACA DIVINITATEA CHIAR AR EXISTA
PROFETII SI FALSUL IN DECLARATII
A FI PROST SAU A FI FRAIER
NOI SI VIATA DE APOI
ADEVARATA CREDINTA
SI FARA PARTIDE SE POATE … !
CRESTINISMUL, IN TREI RANDURI. LUNGI.
PLEDOARIE PENTRU MICROSISTEMUL ECONOMIC PRIVAT
DESPRE EXTRATERESTRI SI INTALNIRILE DE GRADUL TREI
DE CE ISI INCEARCA OARE DUMNEZEU CREDINCIOSII ?
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI AR PUTEA FI DOAR O ILUZIE ?
O MARE PRIVATIZARE REUSITA - USL-ul
PREDICĂ NETERMINATĂ
PARVENITII POLITICI – FRATRICIZII SISTEMULUI
UN PIC DE FILOZOFIE - Comunista, dar antimarxista
OM LIBER, CAUT STAPAN
LIBERAL SI COMUNIST – O ANTITEZA INEXISTENTA
VREMEA, VREMURILE SI VREMELNICIA
SAMSON SI DALILA – UN EXEMPLU DE MISTIFICARE A REALITATII
PROPUNERE SUPRA-DECENTA
O D A
OMARUL AL DOILEA
ACOLO UNDE ITI STAU PICIOARELE, ACOLO ITI VA STA SI CAPUL …
T E A P A
N O U V E L L E
G A N D A C E L U L
SA NE REAMINTIM DE EMINESCU
PLAN DE PERSPECTIVA
BLESTEM
COLINDELE
POLITICA SI ALEGERI IN 2012 - O ALIANTA CONTRA NATURII
EXCESELE DAUNEAZA …
DESPRE O ANUME VIOLENTA A LIMBAJULUI IN PUBLIC
CRITICA FARAMELOR DE VIATA
BUNATATEA DIVINA ... ?
DESPRE CREDINTA FARA DISCERNAMANT
CLASA A III-A SI LEGILE NATURII
RUGA
EVOLUTIA
LIBERTATEA
OARE DUMNEZEU DE CE N-O FI CREZAND IN OAMENI ?
DESPRE MESAJUL PASCAL AL PAPEI
REFORMA A AJUNS SI LA PORUNCA A SASEA
A C T U A L I T A T I
INTRE A CREDE SI A INTELEGE
DE CE INCA NU AM INCREDERE IN POLITICIENI
VERIGA LIPSA
EVOLUTIA LA HOTARUL DINTRE VIATA SI MOARTE
DESPRE EVOLUTIA SPECIILOR
DUMNEZEU TREBUIE OARE APARAT ?
CE, TE CREZI DUMNEZEU ?
CONTRAFACEREA - LIPSA DE CALITATE SI PERICULOZITATE
DREPTUL DE A JUDECA SI PEDEPSI
DESPRE PILDA TALANTILOR
TRIUNGHIUL BERMUDELOR NOASTRE
CONDUCEREA DE STAT
STATUL SI NOI
EU SI PARAZITII
GLOBALIZAREA
CONTRABANDA
EVAZIUNEA
DREPTATEA ROMANEASCA
CRIMA INDUSA SI PEDEAPSA ERONATA
LA JUDECAREA UNOR CRESTINI
SOLUTIE DE VINDECARE
OMULUI SA NE RUGAAAM … !
DISCRIMINAREA
PARAZITISMUL ATACA DIN NOU
DE CE MI-A SUNAT CEASUL
ATEISM SI CRESTINISM
MASELE SI DEMOCRATIA
IMPOZITAREA MULTIPLA
CHIRURGIE UMANITARA
OAMENI SI MASINI
ATESTATUL DE CONDUCERE
ATESTATUL DE MATURITATE
REDIRECTIONAREA SPRE UTIL A TENDINTEI DE JOACA A COPIILOR
DACA SUNT OM ...
CHESTIUNEA TIGANILOR
CREDINTA SI STIINTA
LA JUDECATA DE APOI
NEDUMERIRE
PENTRU ZONA DE DESTINDERE
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 2
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - final
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 18
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 17
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 16
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 15
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 14
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 13
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 12
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 11
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 10
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 9
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
PROBLEME DE DEZBATUT IN SOCIETATE
PRELUDIU LA LUCRAREA MEA, APOCALIPSA DE CATIFEA
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 11
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 10
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 7
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 6
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 2
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR, roman - 1
PUBLICITATE LA ROMANUL MEU
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR – roman
OPINIA MEA DESPRE "CIRIPITUL" CU FATA UMANA
MAFIA COMUNITARA
JUNGLA URBANA
INTEGRARE
FANTEZIE
DIALOG LA NIVEL INALT
SPOVEDANIA
STATUL, ECONOMIA SI CRIZA - PENTRU TOTI
POLITICA, RELIGIE SI POVESTI DE ANDERSEN
O PARERE DESPRE RELATIA CETATEANULUI CU DIVINITATEA
SECRETELE ZEILOR
REFORME 2011 - PAREREA MEA
ACEASTA ESTE PAREREA MEA DESPRE ...
RESEMNARE
AS VREA SI EU SA IUBESC ROMANIA
PREZENTAREA AUTORULUI
CINE SUNT EU. PROFIL DE AUTOR