Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4

Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4

postat la data 18.01.2012, ora 12:35
categorie: Opinii și păreri

Share | |


 


O PARALELA INTRE OM SI UMANITATE

 

Motto:  Trecutul este cel mai bun profet al viitorului (Byron)

 

Cum am putea fi ... prevazatori

Orice om ar putea sa prevada viitorul. Nu viitorul lui sau al vecinei, ca un astrolog oarecare, ci viitorul umanitatii, in intregul ei, precum legendarul Nostradamus. Dar, totusi, nu viitorul subtil si disecat in amanunte, ci viitorul de ansamblu, general, universal. Pentru aceasta trebuie doar sa-si cunoasca suficient de bine trecutul, dar in termeni reali si nu imaginari, ca sa poata sa dispuna de date suficiente pentru a putea prevedea ce schimbari pot avea loc si in ce perioade anume.

In ceea ce priveste perioadele, voi aminti despre ele mai tarziu. Dar trebuie sa precizez de la inceput ca este vorba despre o periodizare care se pune in paralel cu cea a evolutiei fiintei umane, deci conteaza mult raportul dintre cele doua ca durata, pentru a putea aprecia apoi ce va urma in functie de ceea ce a trecut deja.

Si, daca cei care au calculat varsta umanitatii de la creatie si pana in zilele noastre, expertii in religie si in creationism, nu au gresit, atunci inseamna ca omenirea ar avea astazi circa 7.500 de ani. Daca insa au gresit si au apreciat prea din scurt vechimea speciei umane, care ar putea avea cei circa un milion si jumatate de ani antropologici, sau poate chiar cei circa 2,4 milioane de ani apreciati de unii cercetatori ca posibili, atunci lucrurile se schimba radical, valoarea fiind de circa 200 - 300 de ori mai mare.

La urma urmei, creatia, sau cel putin influentarea evolutiei in sensul creatiei de catre oarecari fiinte ceva mai timpuriu evoluate decat noi nu poate fi singura explicatie pentru aparitia fiintei umane, evolutia naturala putand fi si ea luata in considerare ca posibila, logica si chiar si exclusiva, desi in cazul acesta lipseste logica provenientei si perpetuarii informatiilor arhaice despre creatie si creatori, care nu aveau cum sa apara din neant in mintea unor populatii primitive. Evolutia putand si ea avea o faza incipienta si experimentala imediat dupa accidentul genetic ce a dus la aparitia noii specii, perioadele despre care vom vorbi pot fi apreciate ca si in cazul creatiei.

Dar sa incepem prin a incerca sa observam mai intai ce este sau ar putea fi omul.

 

 Omul, originea si rostul sau

Daca omul este strict un produs al evolutiei materiei, care la randul ei este o forma de exprimare a energiei, atunci nu poate fi altceva decat o etapa in aceasta evolutie, care in mod cert ca nu se va opri odata cu aparitia sa. Logic ar fi ca, din moment ce a devenit constient ca exista, ca poate interveni in evolutia sa si respectiv a materiei, ca are de ales intre bine si rau - si deci ca exista bine si rau - logic, spuneam, ar fi sa aleaga binele, sa ocoleasca si sa stopeze raul si sa accelereze, constient, evolutia inspre pozitiv.

Dar ce inseamna pozitiv si ce inseamna negativ?

Pozitiv ar trebui sa fie progresul, adica ceea ce creeaza, ceea ce construieste, ceea ce adauga valoare energiei sau materiei - fie ca aceasta valoare este materiala ori spirituala. Negativ este, fireste, contrariul, adica ceea ce distruge, ce duce la regres, deci involutia, reintoarcerea la ce a fost odata.

Daca insa omul este un produs artificial, rod al creatiei unei entitati cosmice, rezultat al vointei cuiva, mai mult sau mai putin divin, atunci el nu poate avea un alt destin decat cel care i-a fost conferit prin creatie, adica de mostenitor al creatorului sau caruia, indiferent de vointa sa, ii va mosteni atat calitatile cat si defectele, ca orice urmas creat dupa chipul si asemanarea parintelui sau. Iar daca acel parinte a avut ca si calitate primara darul creatiei, acel dar va fi mostenit si de fiul sau, atunci cand va creste mare.

Eu sustin insa ca nu omul in sine, ca fiinta singulara, este rodul evolutiei sau creatiei arhaice, ci umanitatea, societatea umana in ansamblul sau, care nu se pierde, cu tot cu cele acumulate, intr-o suta de ani, ci dureaza o vesnicie - mai lunga sau mai scurta, ramane sa aflam - si poate lasa o urma a existentei sale in universul pe care il populeaza, transformand sau cel putin ajutand la transformarea energiei intr-o alta forma, superioara, prin diseminarea creatiei in univers.

Pentru ca prima stare a energiei este ea insasi, energia sub forma de unde. Aceasta energie a evoluat in timp, s-a condensat si asa a aparut materia. A doua stare a energiei este deci materia, sub forma de energie condensata.

Doar ca materia a evoluat si ea in timp, s-a combinat si, ajutata de energia inconjuratoare, a inceput sa sufere transformari repetabile ciclic. Asa a aparut viata, deci a treia stare a energiei este viata, sub forma de materie transformabila ciclic.

Viata, la randul ei, a evoluat in timp, s-a transformat dintr-o forma in alta si, la un moment dat, si-a descoperit existenta. A patra stare a energiei este deci constiinta, sub forma de viata constienta de existenta ei.

Si constiinta a evoluat, si ea, in timp, s-a lovit de toate barierele existentei si, deodata, a inteles ca poate transforma energia. A cincea stare a energiei este deci ratiunea, sub forma de constiinta creatoare.

Deci, daca omul este doar o etapa a exprimarii unei stari a energiei - fiind alcatuit din energie, materie, viata, constiinta si ratiune - atunci sensul existentei sale este sa se perpetueze, pana cand se va transforma in altceva, facand ceea ce i se potriveste - deci creind in mod voit viitorul.

Iar daca, totusi, omul a ajuns in aceasta etapa nu exclusiv datorita evolutiei firesti si naturale a materiei, ci este rezultatul unei interventii rationale, atunci sensul existentei sale va fi sa isi imite parintele, adica sa creeze la randul sau materie, viata, constiinta si ratiune.

Altfel spus, indiferent cum ai lua lucrurile, sensul existentei umane tot inspre creatie se va duce, dar bineinteles ca aici trebuie luat in calcul omul care dirijeaza evolutia inspre pozitiv, creind si construind, si nu acea fiinta care doar consuma si distruge, dirijand nu evolutia, ci involutia.

In concluzie, rostul omului ca fiinta ar trebui sa fie creatia, indiferent daca la originea sa sta creatia sau evolutia, pe cand rostul umanitatii ca organism colectiv ar trebui sa fie evolutia, prin sustinerea activa a transformarii energiei in formele ei cele mai evoluate - din ceea ce stim noi astazi - de exprimare, adica viata, constiinta si ratiunea.

 

 Despre demersul comparatiei dintre om si umanitate

Am considerat necesar, dar si logic sa fac o comparatie intre devenirea umanitatii ca societate si devenirea omului ca fiinta, pentru a analiza stadiile de evolutie trecute, starea in care ne aflam astazi ca si comunitate si respectiv pentru a putea evalua mai usor ceea ce ne asteapta in viitor, atat in cel ceva mai apropiat cat si in cel mai indepartat. In sustinerea acestei comparatii, am considerat creatia ca reala si logica, avand efecte identificabile in logica informatiilor transmise din arhaic, iar pentru cei care inca o mai resping cu inversunare propun compararea primei perioade cu cea experimentala a naturii de dupa accidentul genetic creator al speciei umane. Am presupus de asemenea ca in viitor aceasta creatie ar putea fi repetabila, datorita descoperirilor stiintei si geneticii, dar creatorul va fi omul acelor vremuri. Si este evident ca viitorul creator va fi omul, care odata ajuns la maturitate – si aici ma refer la maturitatea speciei, nu a fiintei – va deveni asemenea parintelui sau, adica un alt creator.

Totodata, am considerat creatia ca posibila interventie in existent, si nu obligatoriu generala si totala, deci o actiune de modificare, adaptare, conditionare sau directionare a evolutiei naturale, care si-a continuat apoi cursul firesc, si in nici un caz de creatie absoluta si neevoluabila, in sensul atribuit de dogmele religioase.

Nu sunt eu, si chiar de loc, un sustinator al creationismului incontestabil, fie si doar de tip interventionist. Nu am personal nici un fel de convingere, mai ales ca nu pot identifica nicidecum timpul, perioada, etapa in care s-a intervenit in evolutie, si doar incerc sa presupun cate ceva in directia aceasta. Insa sunt absolut convins ca ceva a fost, pentru ca, asa cum am mai spus-o si am tot repetat-o, de inventat din neant nu au fost inventate toate relatarile care au stat la baza miturilor si basmelor universale.

Argumentele evolutiei, initiale sau ulterioare creatiei, au fost descoperite de cercetatorii ultimelor secole, au fost argumentate de arheologi si antropologi si au fost incetatenite prin educatie, in scolile de toate gradele. Este o actiune aflata in plina desfasurare, in plina evolutie am putea spune, si generatiile viitoare evident ca o vor consolida. Din punctul meu de vedere, e o certitudine, chiar daca inca insuficient documentata.

Argumentele creatiei exista sub forma informativa din cele mai vechi timpuri, efectele ei se vad si logica nu poate nega dovezile perpetuate prin milenii sub forma de informatie, chiar daca originalul inca nu ne este disponibil deocamdata. In mod absolut cert, generatiile viitoare vor descoperi si dovezi materiale care sa o clarifice si sa o certifice stiintific. Din punctul meu de vedere, si aceasta este o certitudine, chiar daca inca nedocumentata si inca neincadrata in etapele evolutiei.

In continuare, voi incerca sa subliniez acest punct de vedere personal pe care il am asupra evolutiei umanitatii si anume ca omenirea, ca si organism colectiv, este extrem de asemanatoare omului, ca si organism individual. Si fac aceasta comparatie fara pretentia vreunei revelatii asupra perfectiunii actului de creatie sau a creatorului, ci pur si simplu considerand ca asemanarea poate fi la fel de bine intamplatoare (asa a fost sa fie), logica (era normal sa fie asa) sau conditionata (asa a vrut creatorul s-o dirijeze).

Pentru ca, daca vom face comparatie intre evolutia umanitatii de pana acum si evolutia corpului fiintei umane fizice in decursul vietii, vom constata similitudini care ne pot duce la ideea ca in viitor vom putea face din prevederea viitorului societatii umane o activitate de rutina, si acesta fara a depinde de necesitatea detinerii de puteri magice ori divine, sau de necesitatea de a crede ceea ce spun niste asa-zisi profeti. Desigur ca ma refer la o prevedere pur estimativa si generala, pentru ca e foarte greu de estimat evolutia descoperirilor viitoare si aplicatiile lor practice, pentru a putea intra in detalii de continut concret al fiecarei etape sau epoci de evolutie. Si desigur ca doar dupa ce am estimat cu o precizie cat de cat rezonabila cam ce raport ar fi intre un an uman si unul al umanitatii.

Pentru a argumenta, voi lua pe rand si compara ceea ce se stie despre om si respectiv ceea ce se stie despre umanitate, ca si etape de dezvoltare, comparand etapele de dezvoltare ale fiintei umane din decursul vietii sale prin raportare la etapele dovedite de evolutie ale umanitatii, pentru a face o paralela intre asemanari si deosebiri. Si desigur ca si dumneavoastra, cititorii, veti sesiza similitudinea dintre acestea.

 

 Comparatie intre etape

Dupa ce, timp de milioane de ani, primii hominizi au utilizat pietre brute sau alte obiecte gasite ca atare in natura pentru a le folosi ca unelte ajutatoare in satisfacerea unor nevoi imediate, dupa care le abandonau, asa cum mai fac si maimutele sau chiar si alte animale inclusiv in zilele noastre, iata ca, la un moment dat, omul a inceput sa prelucreze piatra in scopul crearii de unelte specializate, pe care si le-a pastrat si refolosit, ridicandu-se deodata deasupra celorlalte animale in mijlocul carora isi ducea existenta. Acest salt calitativ poate sa fie dovada interventiei unei entitati exterioare in evolutia sa naturala - care l-a modificat doar cat sa poata evolua in directia dorita, si nu l-a creat pur si simplu de la zero, facandu-l perfect, civilizat, modern - dar poate fi si efectul unei mutatii genetice accidentale care, fiind benefica, s-a perpetuat. Oricare dintre variante am alege, putem face afirmatia ca aceasta actiune a avut drept consecinta transformarea omului din fiinta cu viata, ca orice animal comun, in fiinta constienta, punand bazele transformarii energiei din cea de-a treia in cea de-a patra stare a sa.

Antropologia afirma ca omul a descoperit focul si a facut picturile rupestre din pesteri inca din paleolitic, a inventat arcul cu sageti si a creat primele unelte prelucrate  inca din mezolitic, si tot atunci a domesticit primele animale – deci este destul de clar ca omul creat sau exemplare din cel modificat existau deja de atunci. Specifica neoliticului este doar slefuirea uneltelor, olaritul, torsul, impletitul, mutatul in pesteri - si acesta din urma doar atunci cand, din cauza schimbarilor climatice, s-a racit mediul din habitat.

Deci creatia, sau poate modificarea genetica naturala, se pare ca este mult mai veche decat spune biblia - circa 7500 de ani - si se pare ca are vreo 30-50.000 de ani, dar in orice caz mult mai mult de 10.000. Deoarece homo sapiens sapiens dateaza cam de atunci, este posibil ca el sa fie creatul, desi oricare din predecesorii sai ar fi putut sa fie influentat in directia dezvoltarii intelectuale ulterioare. Nu este insa absolut exclus ca elemente ale altor populatii de hominizi sa fi coabitat in paralel cu cel creat-modificat-adaptat, asa cum si in ziua de astazi, odata cu omul modern coabiteaza un om cu chip asemanator, dar total diferit ca si intelect, comportament, reactii. Acesta este omul constient, dar nu rational.

In paranteza fie spus, se pare ca a existat o anumita superficialitate in actul creatiei, daca a fost modificat genetic partial un tip de prehominid, ori chiar un hominid mai rasarit dintre cei evoluati anterior in mod natural, dupa care a fost lasat liber, sa se combine cu cel nemodificat. Si atunci fie ca aspectul identic a rezultat din combinarile ulterioare ale celor doua tipuri compatibile, desi nu inteleg de ce nu s-au omogenizat si la inteligenta, fie ca acest aspect a existat dinainte, modificarea genetica tinand doar de conexiunile neuronale, si iar nu inteleg de ce caracterele innoite nu s-au transmis si la urmasi.

Daca aceasta neglijenta se va confirma in viitor si din punct de vedere stiintific, atunci atitudinea este teribil de umana, ba chiar romaneasca as zice, si ma intreb cat de inteligent era creatorul. Dar exista si varianta unei creatii facute din joaca sau din distractie, in trecere, fara nici un scop in sine si deci deloc riguroasa, de catre niste calatori cosmici aflati in tranzit. E drept insa ca aceasta nu prea corespunde informatiilor perpetuate din vechime despre actul creatiei, care pare a fi rezultatul unor experimente multiple si indelungate, facute in deplina cunostinta de cauza de catre un colectiv stabilit in zona.

Mai inaintez insa si o alta varianta, si anume ca este posibil ca acel colectiv sa nu fi avut experienta, sa fi fost la prima tentativa de acest gen si deci noi sa fim prima generatie creata in acest mod, lucru care ar explica si experimentele repetate, si tolerarea a doua exemplare diferite ca idealuri dar identice la infatisare, precum si abandonarea timpurie si foarte indelungata. In cazul acesta, nu prea inteleg cum anume isi monitorizeaza creatia, pentru a achizitiona date in vederea experimentelor viitoare. Pentru ca se pare ca ori nu le pasa de ce-au lasat in urma lor, ori nu mai pot sa revina pe pamant din cine stie ce motive obiective. Sau, pur si simplu, nemultumiti de rezultatul muncii lor - si acesta pare a fi cea mai rezonabila teorie - si-au abandonat creatia si au sters-o spre alte zari, lasand-o in plata Domnului - lucru care s-a si intamplat ulterior. Evident, toate aceste speculatii au ca baza de plecare acceptarea creatiei ca punct de pornire in generarea noii specii umane moderne, rationale. Am inchis paranteza.

Pentru comparatie, asa cum am mai mentionat, voi asocia fiecarei perioade cunoscute ca relevante din dezvoltarea fiintei umane o etapa din evolutia umanitatii, pentru cele cunoscute, respectiv o etapa presupusa a urma in viitor pentru cele inca neintamplate.

 

 Conceptia (minus 0,75 ani)

Este punctul zero al creatiei, dar nu si al vietii relativ independente, pentru ca de la conceptie la nastere mai trec noua luni - adica 0,75 ani. Acestei perioade din evolutia fizica a omului ii corespunde fie creatia, care poate fi considerata sinonima cu  conceptia, fiind punctul zero al debutului speciei umane rationale, fie accidentul genetic natural cu acelasi efect. Nu poate fi insa punctul zero al evolutiei omului creat, pentru ca ea a constituit doar inceputul unei perioade experimentale agitate pentru viitorul hominid, care trebuia sa-si dea examenul de competenta la adaptare in mediu, perioada echivalenta cu perioada prenatala a fiintei umane. In ceea ce priveste alesul, daca a fost o interventie voita in evolutie, acesta ar fi putut sa fie Homo  habilis, care este considerat de antropologi ca fiind primul care face parte din genul uman  propriu-zis, apare acum circa 2,5 - 1,3 mil. ani, are o talie de  1,40 - 1,50 m si un  volum cranian  de  650 - 750 cmc. Spre deosebire de primate, el isi construieste adaposturi artificiale. Daca este asa, atunci inseamna ca prin actul creatiei s-a dat un impuls trecerii de la faza de fiinta cu viata la faza de fiinta cu constiinta. Este destul de posibil insa si ca interventia sa fi fost repetata si multipla, adica sa fi dus la obtinerea mai multor tipuri umane din care apoi sa se poata face o selectie, artificiala sau naturala, adecvata scopului propus.

Perioada in care s-a produs aceasta interventie, daca s-a produs atunci,  trebuie sa fi fost paleoliticul, dar pe la mijlocul sau sfarsitul acestuia. Antropogeneza evolutionistă stabileste paleoliticul ca fiind momentul care face trecerea de la prehominizi la hominizi, care erau diferiti doar prin gradul de dezvoltare a creierului si prin cateva particularitati ale infatisarii. Omul din paleolitic locuia in grote sau in pesteri, se hranea cu fructe, radacini si carne cruda, era organizat în cete si hoarde, unite mai tarziu in ginte. In paleoliticul superior omul descopera si produce focul, probabil ca prin lovirea a doua pietre sau prin frecarea a doua lemne (cum fac si populatiile primitive contemporane noua), descopera plasa de pescuit, realizeaza picturile rupestre.

Imediat dupa interventia creationista sau accidentul evolutiv, pe care o consider punctul zero al conceptiei omului modern, a inceput etapa experimentala urmatoare.

 

 Perioada prenatala (minus 0.75 – 0 ani)

Este caracterizata printr-o vulnerabilitate marita, cu experiente nereusite, cu o lupta pentru suprematie intre mai multi fetusi, soldata cu resorbirea celor mai putin adaptati si urmata in final de selectarea unui singur exemplar sau a unei perechi de gemeni. Acestia continua o dezvoltare in care coabiteaza pana la nastere, nu totdeauna foarte elegant ca maniere, competitia fiind insa si in continuare prezenta, adica si dupa nastere. 

Acesteia i-ar corespunde, in evolutia umanitatii, perioada experimentala. Dupa creatie, a existat o perioada de experimentare si evaluare, urmata de o selectie artificiala a invingatorului, si poate ca si o perioada de  coabitare intre creat si evoluat ori intre mai multi creati, urmata de o selectie naturala a celui mai adaptat cerintelor. Aceasta perioada ar fi putut dura zeci sau sute de mii de ani, timp in care oamenii primitivi s-au confruntat mereu pentru teritoriu, pentru dominatie, eventual si pentru favorurile creatorului. Din coabitarea si incrucisarea lor, dar si din confruntarile inerente au supravietuit intr-un final doua tipuri de oameni, cei mai adaptati, care au devenit de acum reprezentantii unei noi specii - specia umana moderna. Ei au fost ca doi gemeni identici ca infatisare, dar foarte diferiti ca si caracter si idealuri, cum se intampla de multe ori printre fiintele umane, gemeni care coexista si astazi in societatea umana si care alcatuiesc dualitatea naturii umane.

Homo erectus pare a fi unul dintre cei care au pierdut in cursa evolutiei ulterioare conceptiei creationiste, fiind resorbit deci de organismul mamei natura. Avea o talie de peste 1,50 m şi  un  volum  cranian de 1000 cmc in medie, iar dentitia si  membrele (in special  mainile) erau asemanatoare celor ale lui Homo sapiens. Remarcabila este indelunga supravietuire in timp a acestei specii. Spre sfarsitul existentei  sale, el  pare să fie contemporan cu Homo sapiens şi Homo sapiens sapiens. Din acest erectus se pare ca evoluează Homo sapiens, ceea ce ne poate face sa credem ca s-ar putea sa fi suferit o noua interventie - a doua creatie de care pomenesc mitologiile, in care un impuls exterior sa fi facut trecerea de la constiinta la ratiune.

Homo sapiens are o datare nesigura, momentul  aparitiei  sale fiind  plasat, in general, între 240.000 şi 100.000 ani, dar au fost propusi chiar 450.000 de ani. Oricum, acesta rezistă pana acum circa 35.000 - 25.000 ani. Locul de aparitie a noului tip pare să  fie Africa de Est, de unde noile grupe se extind spre Orientul Apropiat, Asia şi  Europa,  iar  mai apoi, acum circa 60.000 pana la 20.000 de ani, patrund intre cele două  Americi, simultan cu ocuparea Australiei.

Deci acesta ar putea fi rezultatul celei de-a doua interventii externe, daca a existat asa ceva, care a dus in timp, prin modificari adaptative datorate evolutiei naturale, la aparitia omului modern de azi. Aceasta noua etapa in evolutia omului corespunde cu perioada de dupa nastere a fiintei umane, pe care o iau ca model in analiza mea.

 

 Perioada de nou-nascut si sugar (0 – 1 an)

Este caracterizata prin utilizarea propriilor simturi si a memoriei, dezvoltarea atasamentului fata de cei apropiati, recunoasterea lor. In aceasta perioada copilul doar asimileaza, prin simturile sale, date din mediu si nu intelege inca nimic, pentru ca nu are termene de comparatie si nici notiunile de bine si rau. El memoreaza doar in subconstient si isi creeaza o baza de date, iar altfel duce o existenta preponderent vegetativa.

Pentru noua specie umana, aceasta trebuie sa fie perioada educationala timpurie, in care omul,  selectat natural sau artificial dintre cei asupra carora s-au facut experimentele anterioare, probabil izolat intr-o zona ferita de pericole, poate ca si dotat deja cu forma (chipul) si caracterul (asemanarea) creatorului sau, a inceput sa cunoasca lumea si sa o inteleaga, a aflat despre creatie si creator, a aflat numele plantelor si animalelor din jurul sau si rolul ori rostul fiecareia.

Cunoscut astazi ca homo sapiens sapiens, omul modern pătrunde in Europa cam in urma cu 40.000 de ani. Originile sale se plaseaza in grupul de hominizi din Orientul Apropiat, grup aflat mai aproape de  Homo  sapiens sapiens decat de neanderthalienii europeni. Evolutia in timp a acestor oameni duce la aparitia raselor  moderne, la care doar amanuntele biologice cu rol adaptativ dau un aspect diferit raselor. Potentialul intelectual pare a fi identic, exista si  posibilitatea  metisajului, ceea ce demonstreaza apartenenta  raselor la o singură specie.

 

 Perioada copilariei timpurii (1 – 3 ani)

Este cea in care apare constiinta de sine, in care copilul socializeaza cu alti copii si cu familia, i se formeaza limbajul si incepe mersul. Copilul este total dependent de adulti, se bazeaza exclusiv pe reflexele innascute (instincte) si incepe sa-si creeze reflexe conditionate. Acum incepe sa memoreze in zona constientului si sa retina, comparand cu baza de date creata in primul an, deci incepe sa inteleaga, superficial, lumea din jur. Pana la acesta varsta se creeaza si reflexele de comunicare si reactie la stimuli – ca si baze ale educatiei.

Daca acestea sunt caracteristicile specifice acestei varste la om, in ceea ce priveste omenirea aceasta trebuie sa fie perioada educarii complementare, in scopul dirijarii creatiei inspre tinta propusa. Omul a primit dreptul de a stapani si domina totul din jurul sau, de a se folosi de tot ceea ce natura ii putea oferi, a fost educat cu privire la ce e folositor si ce e periculos, cu privire la ce sa faca si ce nu, cu privire la esenta viitorului. A primit scrierile initiale, in care erau trecute conceptele morale, cerintele, obligatiile si conduita de urmat. I s-a explicat cine este, cine-i sunt parintii, ce rol are si ce datorii. Apoi, fie ca i s-a spus ca parintele sau pleaca pentru o vreme, dar va reveni la un moment dat sa-l evalueze si sa-l rasplateasca sau pedepseasca, dupa caz, asa cum probabil ca a mai facut si cu stramosii lui, anterior, in precedentele etape ale creatiei, fie ca aici intervine eventuala nemultumire a creatorului fata de comportamentul creatiei sale.

Eu am doua ipoteze fata de aceasta nemultumire.

Prima ipoteza ar fi ca, in aceasta perioada omul creat, care la vremea aceea avea o speranta de viata de circa 1000 de ani si probabil ca se maturiza abia pe la 200, a incalcat tabu-ul separatismului fata de varul lui evoluat, cu care s-a incrucisat in ciuda restrictiilor impuse de creator, si ca urmare a fost exilat din zona protejata a experimentului - asa cum sugereaza geneza biblica. Aceasta a insemnat debutul evolutiei sale cvasiindependente, dar si duale, alaturi de celalalt frate al sau, pentru ca, daca initial a mai fost monitorizat ocazional si sprijinit, o vreme, fie periodic si programat, fie la cererea sa – daca avea o cale de comunicare cu creatorul sau - ulterior a fost abandonat definitiv si irevocabil, ca experiment esuat, dar nu inainte de i se scurta speranta de viata la maxim 120 de ani. Tot in acesta perioada probabil ca a fost educat si instruit initial cu privire la limbajul articulat si fondul general de cuvinte, i-au fost oferite unelte, animale domestice si plante de cultura si a fost instruit ca si agricultor.

A doua ipoteza ar fi ca, asa cum sustin unele mitologii, omul a fost creat pentru a-si omagia creatorul dar, cum cel dispus sa omagieze - pe care eu il numesc acum evoluat - era si teribil de fariseu, pe cand cel oarecum loial si corect - pe care eu il numesc acum creat -  nu voia sa se inchine pentru ca nu-i placea robia, creatorul s-a suparat pe ei si, nemultumit de rezultatul muncii sale, a plecat spre alte tinte, abandonandu-si rebuturile aici. Iar cei doi gemeni, identici la chip dar diferiti la comportament, unul istet si cuminte, celalalt limitat si violent, ca si Cain si Abel din mitologia crestina, au inceput sa se raspandeasca prin lume, inca de pe atunci cel violent impunandu-se si dominand. Pentru ei, ramasi singuri in grija mamei-natura, o vreme lucrurile au mers din inertie, dar cu timpul a intervenit stresul abandonului, resimtit mai ales de cel creat, atat din cauza dependentei de parintele sau cat si din cauza violentei fratelui sau dominant.

 

 Despre sindromul copilului abandonat

Omenirea creata, parasita de Creatorul sau inca din frageda pruncie, lipsita deci de sustinere materiala si morala si aflata sub influenta factorilor de mediu ostili, a suferit o depresie care a tinut-o intreaga copilarie in stres si i-a creat o reactie mistica, crezand, in disperare de cauza, ca asa isi va convinge parintele plecat sa se intoarca si sa-i ofere sprijinul emotional si eventual material de care ar fi avut atata nevoie. A suferit de foame, de frig, de boli si a sperat mereu ca cineva, acolo sus, o iubeste si o va ajuta. A crescut si s-a dezvoltat in salbaticie, ignoranta si mizerie, ca si animalele alaturi de care isi ducea existenta precara, desi poate ca in mare masura din cauza geamanului evoluat dominator, care aprecia acest stil de viata fiindca il avea in caracter.

Ca si copiii salbaticiti, crescuti de animale, si omenirea, partea creata, a pierdut foarte mult timp pana sa inteleaga (abia acum, in anii nostri), ca de fapt este altceva decat animalele din jurul sau. Insa acum nu mai are de loc siguranta (in special din cauza timpului foarte lung scurs de la abandonare) nici ca a avut intr-adevar un parinte, nici ca acesta s-ar mai putea intoarce si ca ar mai putea sa se inteleaga cumva cu el.

Ca orice copii, testele puterii lor si ale controlului mediului si le-au facut prin distrugere si violenta – dar este posibil ca vinovatul sa fie geamanul violent si nu cel creat, poate ca o exteriorizare a caracterului animal mostenit, pe care il manifesta in mare parte si astazi. Sau poate ca se datoreaza exemplului animal avut la dispozitie, din cauza ca au fost abandonati de parinti in salbaticie, intr-o perioada in care acestia ar fi trebuit sa ii indrume si sa le ofere exemplul propriu.

Fiind duala, adica alcatuita din doi gemeni, chiar daca dominant era cel salbatic si violent, omenirea a fost totusi usor influentata si de celalalt, inteligent, calm, creator, ordonat si intelegator. Inteligenta sa, poate si instruirea, au facut posibila evolutia uneltelor si armelor.

In mezolitic, uneltele sunt confectionate din silex, cuart, os sau corn. In unele zone a aparut tehnica perforarii. Tot in mezolitic omul a descoperit arcul si sageata ori barca scobita în trunchiul unui copac, si domesticeste si primele animale (cainele, porcul si calul), daca nu cumva i-au fost oferite ca specii noi, create pentru el prin modificarea unora preexistente.

Mai apoi, in neolitic, uneltele au inceput sa fie slefuite si perforate si au aparut topoare cu coada, ciocane si rasnite. Apar totodata, ca si ocupatii, olaritul, torsul, tesutul si impletitul. Se domesticesc si alte animale, si incepe si practicarea agriculturii, poate ca tot cu plante modificate special pentru el. Modul de viata nomad este inlocuit de cel sedentar si apar viitoarele sate, care vor sta la baza vechilor orase. Rolul geamanului calm si inteligent, care a devenit agricultor se vede tocmai in aceasta sedentarizare, care implica inteligenta si creatie, pe cand rolul celui salbatic si violent se vede in statutul de culegator, vanator si de razboinic, care implica doar consum si distrugere.

 

 Perioada copilariei prescolare (3 – 6 ani)

Este acea perioada in care la copil apare independenta, incepe sa se manifeste autocontrolul, chiar daca imaturitatea cognitiva genereaza ilogisme in raport cu lumea din jur. Acum se manifesta egocentrismul si lipsa de discernamant in decizii, dar in schimb se asimileaza cunostinte si copilul poate fi educat. Este perioada prescolara, caracterizata prin constientizare si exteriorizare a propriilor necesitati, aparitia tendintelor de refuz, debutul autocontrolului, structurarea relatiilor sociale. 

In ceea ce priveste umanitatea, imaturitatea cognitiva si lipsa suportului emotional in timpul indelungat de parasire a determinat-o ca fiind perioada crearii mitologiilor, in care toate vechile informatii, pastrate si perpetuate de catre geamanul creat, rational, constiincios si cuminte, au fost confiscate de catre celalalt, care le-a amputat si le-a adaptat dorintelor sale de dominare si stapanire. Asa au aparut credintele religioase, prin samavolnicie.

Ocazional si local, in unele zone ale planetei, omenirea, prin geamanul creat, a reusit sa se exprime in stilul lui caracteristic, astfel fiind incurajata aparitia democratiei, a stiintelor si a filozofiei antice, inca incipiente si fragile, si care ulterior aveau sa fie distruse de boala copilariei sale - misticismul. Dar pentru ca fratele violent a preluat conducerea si controlul societatii si i-a anulat dreptul la exprimare, omenirea a avut in aceasta perioada o evolutie fizica aproape inexistenta, iar cea psihica s-a apropiat tot mai mult de a animalului langa care a convietuit.

Totusi, influenta celuilalt frate s-a facut simtita in timp prin trecerea la epoca bronzului, cand, prin alierea cuprului cu cositor a fost obtinut primul aliaj, din care oamenii si-au confectionat topoare, sabii si alte unelte, mult mai practice decat cele de pana atunci.

Aceasta a fost apoi urmata de epoca fierului, cea de-a doua epoca a metalelor, cand omul a confectionat noi arme si unelte, intre care pluguri, ciocane, clesti, cutite, fierastraie.

 

 Perioada copilariei scolare mici (6 – 11 ani)

Este cea in care debuteaza gandirea logica concreta, apar si se manifesta unele abilitati. Este caracterizata prin dezvoltarea abilitatilor cognitive si intelectuale, prin dezvoltarea autocontrolului, prin descoperirea regulilor si valorilor sociale. Acum, copilul incepe sa invete lucruri care pot fi vazute, pipaite, mirosite, gustate - deci verificabile prin propriile simturi, sau care au ritm si rima, adica sunt repetabile - de exemplu muzica si poezii. Copilului i se diminueaza egocentrismul si el isi incepe viata sociala in comunitate. Altfel spus, la copiii normali incepe perioada descoperirilor fizice si culturale si a corelarii acestora cu viata de zi cu zi.

Numai ca omenirea avea sa mai amane aceasta etapa, ea trecand printr-o perioada care avea sa o marcheze profund si pentru multa vreme. Aceasta pentru ca omul evoluat, lipsit de ratiune si salbatic, a pornit o campanie de cucerire mondiala. Astfel, umanitatea a inceput sa creeze imperii, sa creeze si sa experimenteze tehnici noi de supunere si jefuire, sa asupreasca tot mai mult creatia si dezvoltarea, sa interzica tot mai apasat si sa pedepseasca exprimarea, dar si sa exporte masiv si autoritar totalitarismul religios, cancerul cultural ce avea sa-i intarzie destul de mult dezvoltarea.

Razboaie nesfarsite de cucerire intre popoare, cetati, comunitati sau intre est si vest, pe baze religioase si cu scop de talharire si asuprire, au creat rani adanci si greu vindecabile in trupul omenirii, rani care inca mai sangereaza si azi in multe zone ale planetei. Acest fapt a anulat dezvoltarea armonioasa si normala care ar fi trebuit sa aiba loc acum, instituind o perioada ce avea sa poarte numele, mai tarziu, dupa redesteptare, de Evul Mediu Intunecat, si care avea sa dureze cam 1000 de ani. Tot aceasta este si perioada in care se accentueaza transformarea vechilor invataturi in credinte religioase dogmatice, totalitare, iar scrierile vechi sunt distruse prin modificare, adaptare, canonizare, sau pur si simplu prin ardere.

Putem echivala aceasta perioada cu o perioada de accentuare a unei boli psihice, determinata de abandonul parintesc la o varsta prea mica, accentuare care avea sa genereze insa si multe suferinte fizice. Pentru ca, daca suferinta psihica s-a manifestat prin impunerea uitarii trecutului, modificarea brutala a normelor de convietuire, interdictia de a cunoaste si de a exprima cunoasterea, suferinta fizica se manifesta pe de-o parte prin dezvoltarea, pe fondul ignorarii cunostintelor medicale, a epidemiilor care au decimat o mare parte din trupul umanitatii, in mai multe randuri, pe de alta parte prin razboaiele generate de intoleranta religioasa si de drogul imbogatirii, si nu in ultimul rand prin lipsa de resurse economice in lupta cu calamitatile naturii, resurse consumate de razboaie si epidemii.

 

 Perioada preadolescentina (11 – 15 ani)

Aceasta este perioada in care apar modificari fizice si comportamentale hormonale; se modifica perceptia asupra lumii si apare constiinta identitatii de sine. Acum, copilul incepe sa-si puna pentru prima data intrebarile existentiale de tipul cine sunt eu, de unde vin, unde ma duc. Dobandirea independentei fata de parinti duce la o racire a sentimentelor si a relatiilor dintre adolescenti si parinti. Parintele nu mai este vazut ca o persoana atotstiutoare, ceea ce aduce posibile dezamagiri si neascultarea sfaturilor lui. Puternicele modificari hormonale ii fac pe adolescenti sa treaca prin tot felul de stari emotionale contradictorii.

Pentru omenire, este perioada renascentista, in care unul dintre cei doi gemeni, omul rational, a gasit modalitatea de a se exprima, timid, prin creatiile sale, astfel deschizand o perioada in care omenirea descopera frumusetea vietii libere si incepe cercetarile si descoperirile stiintifice. Are loc astfel o oarecare  ameliorare a bolii psihice din copilarie, ameliorare care se produce odata cu debutul constiintei de sine ca si fiinta deosebita. Abia acum incepe, incet-incet, umanitatea sa-si puna intrebari de genul cine suntem noi, de unde venim, incotro ne ducem, care este rostul si rolul nostru aici, care este sensul vietii in general si a vietii noastre in particular, care este sensul vietii umane si respectiv al existentei umanitatii. Asta va duce la o explozie a filozofiei, la o incercare de exprimare culturala a raspunsurilor la intrebari, la exprimare prin arta - atat fratele bun cat si cel rau grafitandu-si zidurile cetatii cu viziunile lor asupra adevarurilor pe care le considerau absolute - si avansand astfel la prima disputa nonviolenta asupra acestor adevaruri.

Avantajul enorm al acestei perioade fata de precedentele este ca se naste un dialog. Fratele absolutist nu mai foloseste doar forta bruta si se lasa convins sa aduca si argumente verbale. Ceea ce ii permite celuilalt sa iasa din anonimatul ideologic in care fusese obligat sa se retraga in toata perioada trecuta, cand doar subventiona progresul prin creatiile sale, si sa se faca cunoscut prin logica si bun simt, trecand prin protestantismul religios si finalizandu-se prin Declaratia universala a drepturilor omului, prin care omul rational isi cere cateva drepturi de baza, care sa-i permita sa traiasca, sa se exprime si sa se manifeste si el.

Din alt punct de vedere, criza specifica adolescentei omenirii o va indeparta o vreme de creatorul sau, pe care il va nega sau renega si chiar dispretui, si aceasta mai ales din cauza ca a fost parasita la o varsta la care ar fi avut mai mare nevoie de educatie, indrumare, ajutor, continuitate in dezvoltarea normala, fara care a avut de suferit cumplit in copilarie. E drept ca aceasta pozitie fata de parintele sau apare fara vreo analiza anterioara asupra cauzelor sau motivatiilor abandonului, dar este oricum specific varstei adolescentine sa se ia decizii extreme fara prea mult discernamant.

Acum incep sa fie puse in discutie si adevarul despre aparitia si originile religiilor, adevarul despre sursele scrierilor vechi, adevarul despre aparitia si modul de alcatuire al indrumarelor religioase. Astfel, timid, omenirea parca si-a adus aminte de vechile invataturi, vechile norme, vechea morala – dar destul de vag si fara prea multe amanunte. Si-a adus aminte ca parca i se spusese candva ca are un alt rol si un alt destin decat animalele, doar ca intre timp dovezile sustinute de scrierile originale au disparut in neantul istoriei. Tarele educative ale copilariei insa se vor face simtite mult timp de-aici incolo, si in cazul acesta este clar ca, in situatii dificile, de pericol sau de stress, umanitatea va avea tendinta de a reactiona animalic, instinctiv, violent, salbatic poate, stiut fiind ca violenta inlocuieste inteligenta atunci cand timpul preseaza rezolvarea unor probleme urgente iar reflexul exista deja implementat.

 

 Perioada adolescentei (15 – 20 ani)

Aceasta perioada induce adolescentului care se maturizeaza cautarea propriei identitati si dorinta de afirmare. Acum apare gandirea abstracta si rationamentul, debuteaza independenta si se accentueaza conflictele cu adultii, apare tendinta de respingere a tot ce e vechi si de experimentare continua a noului. Perioada este caracterizata prin debutarea formarii identitatii personale, prin separarea de adulti si prin formarea moralei. Fiind perioada in care fostul copil si viitorul adult descopera lumea si idealizeaza totul, pana la acesta varsta se poate face educatie intensiva. 

Si oricine poate recunoaste ca aceasta perioada de dezvoltare a fiintei umane corespunde intru totul cu actuala etapa de evolutie a comunitatii umane. O putem deci considera ca fiind  perioada moderna si contemporana, in care au loc procese si manifestari extrem de contradictorii. Simultan se desfasoara razboaie distrugatoare si ample actiuni de pace, manifestari cultural-artistice si religios-dogmatice, dezvoltare democratica si totalitarism salbatic, cercetare stiintifica cu aplicabilitate practica si propagandism nihilist, cucerirea cosmosului apropiat si propovaduirea apocalipsei si multe alte paralele de acest gen. Mai putem pomeni de debutul grijii fata de mediu si fata de viata, in paralel cu exploatarea intensiva a resurselor si colonizarea ultimelor zone virgine, sau despre grija fata de mediu in paralel cu poluarea industriala, ori chiar de inmultirea cantitativa a reprezentantilor geamanului evoluat in paralel cu plansul lui de foame si sete din cauza suprapopularii. Se mai practica simultan si protejarea speciilor, favorizand astfel selectia artificiala in timp ce in teorie se face apologia evolutiei libere, a reintoarcerii la natura si a selectiei naturale.

O caracteristica a stadiului actual este crearea calculatorului. Despre aceste masini se spune ca sunt inteligente, pentru ca indeplinesc multe sarcini altadata rezervate omului, dar o analiza mai profunda face sa apara ca tot mai accentuata asemanarea, atat la arhitectura functionala cat si la cea comportamentala, dintre aceste masini si om. Insa trebuie remarcat ca de fapt nu omul este o masina, chiar daca are o arhitectura oarecum similara, ci masina este o copie, inca nereusita, a omului, o incercare de imitare a creatiei.

Si copiii ii imita pe parintii lor si asa invata sa creeze, iar dupa o vreme, cand au capacitatea de a intelege rolul si rostul lucrurilor, ii depasesc. Atunci cand imitarea este superficiala si se rezuma la imagine, imitatorul este cert un copil. Atunci cand imitarea devine functionala, imitatorul a depasit stadiul copilariei si este adolescent, pentru ca intelege mai multe despre rolul si rostul modelului.

Asadar, crearea masinilor asemanatoare arhitectural omului este o dovada a stadiului umanitatii - adolescenta creativa - deoarece in stadiul premergator, al copilariei, masinile erau exclusiv periferice independente ale omului - maini, picioare. etc.

Rezumand succint ceea ce am trait pana acum, de la creatie si pana astazi, constatam ca in copilarie am avut o viata chinuita, ca am fost abandonati de mici, ca am ratat o educatie distinsa si ne-am comportat ca niste animale, ca ne-am imbolnavit psihic si fizic si ca mai avem sechele si azi, ca suntem doi frati care nu ne-am inteles de loc si ca unul e dominator si violent, in timp ce celalalt e un visator, de loc pragmatic si incapabil sa se impuna. Daca am fi fost niste oameni oarecare, intre multi alti oameni oarecare, oameni care au avut o existenta normala si acum ne privesc superiori si ironic, am avea de ales intre sinucidere, reintoarcere in salbaticie prin autoizolare, acceptare prin resemnare sau lupta pentru afirmare.

Analizand situatia de astazi, pe care am descoperit-o subit, prin trezire la realitate, tot prin comparatie intre om si umanitate, constatam ca, daca in zona noastra de influenta ar exista mai multe civilizatii paralele, si noi am convietui cu ele, ca sa ne putem compara reciproc si sa ne fie jena, probabil ca s-ar justifica fie sinuciderea, fie retragerea in salbaticie, ascunderea deci, pentru a nu ajunge de rasul lor si a nu fi noi exemplul negativ. Pentru ca nu suntem, insa, decat noi - deocamdata - pe felia acasta de galaxie, nu prea avem de cine ne jena. Desigur, ne e rusine in fata constiintei noastre cand vedem cum stam, comparativ cu ce ar fi trebuit sa fie societatea umana daca nu ne prosteam sa risipim atatia ani pe dogmatism ieftin in loc de progres. Dar asta e, ce sa facem daca parintele nostru ne-a parasit de mici si nu ne-a indrumat, educat, sprijinit sa o luam pe calea cea buna.

Avem o scuza, totusi, macar in fata constiintei noastre colective. Aceea ca, daca am fi avut un alt exemplu paralel, cum in vremea comunismului am avut capitalismul si puteam aprecia ca ceilalti se dezvolta si noi nu, ca la ei se poate si la noi nu, am fi avut motive sa rasturnam mersul lucrurilor in beneficiul nostru. Cum insa nu l-am avut, a fost nevoie sa treaca timpul necesar maturizarii ca sa ni se dezvolte constiinta a ceea ce am facut, a ceea ce trebuia sa facem, a ceea ce suntem datori sa facem pentru a ne cinsti conditia de fiinte superioare.

Pana inca mai suntem unici pe aici si nu avem in fata cui ne rusina sau scuza, pana inca mai reprezentam un tip singuratic, ar fi pacat sa nu mergem mai departe, sa nu luptam. Pentru ca altfel ar fi posibil ca sa dispara – doar pentru o perioada, desigur, insa o perioada de milioane de ani – aceasta minima forma de civilizatie si ratiune care este omul pamantean, jumatatea creata a sa, care este, totusi, spre deosebire de animale, constient de faptul ca exista, ca este unic, ca este superior, ca are si alt rol pe lumea asta decat cel de a trai, pur si simplu. Si ar fi mare pacat sa irosim inca vreo cateva ere geologice asa, doar din prostie si lene.

Tocmai fiindca avem ratiune si putem alege, sa alegem pozitiv. Cu atat mai mult cu cat astazi putem avea exemplul paralel al simularii prin crearea de lumi virtuale, simulare care ne poate arata ce efect ar putea avea anumite reforme sau neaplicarea lor, ce efect ar putea avea evolutia sau involutia, ce efect ar putea avea coabitarea si pe mai departe sau despartirea dintre cei doi gemeni intr-un viitor previzibil si altele. Iar atunci cand vom mai intalni - sau cand ne vom crea, noi insine, prin alte lumi - alte civilizatii, vom putea eventual opta pentru inlocuire, contopire sau altceva. Pana atunci insa, suntem ca si obligati de ratiune sa alegem resemnarea la gandul ca asa a fost sa fie si sa luptam pentru recuperarea timpului pierdut cu prostiile copilariei.

Acum, ca ne-am desteptat cat de cat si am inteles cum stau lucrurile, haide sa trecem la treaba si sa observam ca distrugerea nu inseamna evolutie, ci involutie si ca viitorul trebuie vazut ca o ridicare a nivelului de trai, de civilizatie, de apropiere de creator, dar nu mistic si preaplecat, ci intelectual si egalitarist. Pentru ca omul, daca a fost creat dupa chipul si asemanarea creatorului sau, e clar si logic faptul ca, dupa maturizare, va trebui sa fie cel putin egal – daca nu cumva chiar superior – creatorului sau.

Este insa adevarat ca ar fi foarte posibil si ca acest lucru sa se datoreze exclusiv faptului ca geamanul mai putin influent pana acum, cel creat, a inceput sa se faca auzit si cunoscut mult mai puternic din cauza evolutiei comunicatiilor libere, din cauza exprimarii democratice a opiniilor, din cauza interzicerii oficiale a violentelor si totalitarismului. Si la un moment dat, omenirea, daca este condusa de inteligenta si nu se lasa prada instinctelor si culturii salbatice a stramosilor, isi da seama cine e si cine ii este creatorul si, daca ii convine statutul acestuia, il va solicita sau cuceri, dupa caz, pentru ca este logic si in firea lucrurilor ca un copil sa devina la urma urmei adult si sa-i semene cat mai bine parintelui sau.

Asa ca, daca acceptam statutul de creati, va trebui sa accepatam si realitatea de a deveni in viitor nemuritori, rationali si respectiv creatori, ca si parintele nostru. Si aceasta indiferent daca cei care, fiind evoluati, nu sunt de acord cu aceasta dorinta, din cauza ca ei au in instinct sa devina asemeni celor din care se trag, pentru ca firescul lucrurilor este obiectiv si nu depinde de dorinta lor.

Suntem deci in plina traire a acestei perioade exceptional de importante, adolescenta. Pentru a o trai asa cum se cuvine si a nu mai fi nevoiti sa retraim acele vremuri dominate de violenta si umilinte ale copilariei de ieri, este impetuos necesar sa declansam cat mai curand o miscare de reformare a regulilor si conditiilor in care ne desfasuram viata, ordonandu-ne activitatile astfel incat deciziile sa fie luate de ratiune si nu de instincte, comportamentul sa ne fie cat mai demn si sa inlocuim violenta si distrugerea cu dialogul si constructia. Astfel incat, pana la trecerea la urmatoarea etapa a dezvoltarii noastre, sa ne fi schimbat destul de mult si destul de profund pentru a ne putea considera mai seriosi, mai demni, mai umani.

 

 Perioada primei tinereti (20 – 30 ani)

Este perioada in care omul vrea sa se afirme, sa-si creeze o imagine proprie, in care isi cauta calea prin labirintul exemplelor celorlalti, imitandu-si idolii sau cautand drumul propriu, original. 

In ceea ce priveste umanitatea, o vom numi perioada separarii gemenilor, care pare a fi o perioada logic a se manifesta acum, in cadrul evolutiei. Adica, daca pana acum, in toata perioada de la nastere si pana la adolescenta inclusiv a fost normal ca cei doi gemeni sa convietuiasca impreuna si sa se suporte reciproc, la aceasta varsta este la fel de normal ca fiecare sa-si caute rostul in viata, sa-si formeze un viitor, sa-si caute un drum, sa-si formeze un camin numai al lui.

Si cum poate face umanitatea acest lucru? Teoretic, in evolutia viitoare a speciei umane ar exista mai multe variante:

-   varianta 1 – plecare, colonizare a altor planete sau creerea de colonii spatiale, pentru acei reprezentanti ai umanitatii care doresc sa se emancipeze spatial-universal, respectiv reintoarcere la natura prin involutie, prin conservarea mediului si intoarcerea la naturalul ancestral, pentru acei reprezentanti ai umanitatii care doresc acest lucru

-   varianta 2 – disparitie prin evolutie, transformare intr-o alta specie, prin manipulari genetice controlate, de exemplu in fiinte superinteligente nemuritoare care nu se inmultesc si isi iau energia direct din radiatii, si care pot calatori oriunde si oricat in univers

-   varianta 3 – plafonarea evolutiei la stadiul actual prin blocare, situatie teoretic posibila daca se adopta conservatorismul absolut, si acest lucru trebuie facut de asemenea prin control genetic al evolutiei

Personal, tind sa cred ca cea mai rationala varianta ar fi alegerea unor drumuri independente de catre fiecare dintre cele doua tipuri umane, potrivit atat aspiratiilor, cat si posibilitatilor fiecaruia. Plecarea celor care au ales-o ca varianta optima ar trebui insa anticipata de o perioada de pregatire, in care sa-si construiasca si experimenteze mediul care ii va gazdui, pentru a nu fi nevoiti sa se intoarca din drum si astfel sa mai genereze conflicte ulterioare.

 

 Perioada tineretii (30 – 40 ani)

Aceasta perioada este cea in care, la om, se manifesta constiinta propriei identitati, apare independenta, se creeaza propria familie, se impun afirmarea profesionala si intelectuala. Aceasta este perioada in care omul realizeaza ceva sau rateaza totul. De mentionat ca pana la acesta varsta se mai poate invata cate ceva, in special prin experienta personala.

In ceea ce priveste omenirea, aceasta va fi, probabil,  perioada infiintarii unei noi civilizatii, undeva in univers, intr-un alt sistem solar sau poate chiar in afara oricarui sistem solar. Omul care a emigrat de pe Pamant va pleca tot mai departe, probabil ca mai intai prin apropiere (adica prin sistemul nostru solar) si apoi din ce in ce mai departe (incepand cu galaxia, continuand cu universul cunoscut astazi, apoi cu cel care ii va deveni ulterior cunoscut), incercand sa-si caute parintele creator si, de ce nu, posibilii sai frati cosmici intru ratiune, pentru ca, impreuna, sa-si consolideze pozitia de creatori de lumi experimentale rationale. Si nu e de neglijat nici perpetuarea speciei umane, actiune in timpul careia poate ca omul, amintindu-si de experienta sa neplacuta de copil abandonat, poate ca va avea grija sa evite sa o reediteze in dauna altor fiinte.

In ceea ce ii priveste pe cei ramasi acasa, exista fie varianta fericita a plafonarii in actualitate, fie cealalta, a involutiei prin revenirea la salbaticia primitiva.

 

 Perioada maturitatii (40 – 65 ani)

Este acea perioada a dezvoltarii umane in care se aprofundeaza sensul vietii, se contureaza intelepciunea, se descopera fatalitatea disparitiei. La om, este caracterizata prin aparitia crizelor datorate decesului parintilor, plecarii copiilor, degradarii sanatatii, crize la care oamenii raspund in moduri dependente de tipul caruia ii apartin. Este etapa in care un om normal isi desavarseste realizarile si le transmite urmasilor invataminte extrase din experientele personale sau colective, asa-numitele ,,vorbe din batrani”.  

In evolutia umanitatii, fiind vorba de un viitor extrem de indepartat, presupun ca va fi vorba de o perioada a diseminarii inteligentei si ratiunii in univers, printr-un proces asemanator celui prin care am aparut noi. Adica, oamenii plecati prin cosmos vor vizita planete apte in a intretine viata pe termen lung, le vor crea conditiile necesare si le vor insemina baza vietii, dupa care vor trece pe la altele si, dupa o vreme, se vor intoarce pentru a vedea rezultatele si eventual a le corecta - exact asa cum un gradinar isi planteaza mai intai legumele, dupa care din cand in cand le mai uda, le mai rareste, le mai pliveste etc. Iar la urma le culege, si poate ca tocmai aceasta etapa a existentei omenirii inca nu a fost traita de noi, oamenii, care am tot asteptat timp de milenii reintoarcerea unui gradinar pe care acum s-ar putea sa nu ni-l mai dorim de loc.

Pana atunci nu pot sa cred ca omul nu va deveni, asemenea oricarui copil care a devenit adult, asemenator parintelui sau, adica un creator matur si nemuritor, atotcunoscator, independent de orice factori care i-ar putea influenta existenta sau dorinta. De aceea, pot presupune, pentru ca tine de logica, faptul ca umanitatea matura va incerca sa-si caute creatorul, care poate ca si el face la fel, si intr-un tarziu va avea loc o reuniune de familie cosmica, despre care insa nu prea pot sa imi inchipui mai nimic, pentru ca prea seamana cu tentativa unui vanator-culegator de acum cinci mii de ani de a-si imagina lumea noastra. Dar ar putea fi un pas inainte spre alcatuirea, dintr-o imensitate de civilizatii de acelasi tip sau asemanator, a unei noi fiinte, galactice, in care fiecare tip de civilizatie sa detina rolul unui individ actual.

 

 Perioada batranetii (peste 65 de ani)

La om este caracterizata in special printr-o impacare cu soarta. Este caracterizata prin acceptarea fatalitatii sfarsitului si resemnare.

In ceea ce priveste perioada similara a omenirii, exista desigur doua versiuni, si anume una pentru cea ramasa pe pamant si o alta pentru cea plecata in imensitatea universului.

Pentru evoluatul care a ramas acasa, degenerarea speciei, consumarea resurselor, calamitatile planetare sau autodistrugerea prin violenta sunt absolut posibile. Este greu de estimat care anume e mai probabila si cand anume se va produce, dar apreciez ca o accentuare a degenerarii speciei catre animalic va duce automat la o disparitie la fel de neinteleasa si neconstientizata pentru omul acelor timpuri ca si pentru orice animal sau planta contemporana lui.

Pentru creatul care s-a dus sa-si caute semenii in univers, disparitia sa ca si fiinta rationala cred ca se va produce atunci cand va fi inglobat, definitiv si irevocabil, intr-un organism cosmic, unde rolul sau va fi de componenta a unei celule oarecare, si nici macar de celula specializata in ceva. Dar eu sper ca tinta sa finala, de a supravietui unui colaps prognozat teoretic al universului, sa fie insusita si dusa mai departe de acea superfiinta, pentru a da un sens acestui salt calitativ al starii energiei si a nu lasa natura si evolutia sa-si faca mendrele cu o fiinta pentru care artificialul si vointa creatoare ii sunt deviza. Este singura sansa a vointei de a supravietui naturalului, prin sfidarea legilor acestuia, scopul final fiind acela de creare a unei imperfectiuni a universului care sa salveze de la extinctie ultima - pana atunci - forma a exprimarii energiei primordiale.

 

 Concluzia analizei comparative

Este evident ca toate acestea sunt doar niste ipoteze si niste supozitii. Pentru ca ii este destul de greu unui adolescent sa isi faca o analiza riguroasa a viitorului si a evolutiei vietii sale, si asta chiar si in conditiile in care are la dispozitie atat date privind parintii, cat si privind mediul sau evolutia celorlalti. Dar sa prevezi ce va fi cand nu ai nici date suficiente despre ce a fost, nici despre ce mediu te asteapta, nici despre alte fiinte asemenea tie care au imbatranit deja, e aproape imposibil. Si totusi, poate ca nu e condamnabil daca incercam macar sa discutam pe tema asta.

Am incheiat acum analiza comparativa a evolutiei umanitatii in raport cu etapele de evolutie ale fiintei umane, si am conchis ca ar putea foarte usor sa fie asemanatoare, daca nu cumva chiar identice. Ce anume ne rezerva viitorul, concret insa, vor vedea cei care ne vor urma. Pentru generatiile viitoare va trebui sa lasam insa macar cate ceva spre studiu si spre descoperire, ca sa afle ele, de exemplu:

-          daca si varsta omenirii trebuie estimata tot la 120 de ani, ca si varsta omului, sau daca nu cumva este programata dupa vechiul standard, de circa 1000 de ani, sau eventual este vesnica

-          cat anume inseamna un an din viata omului transpus in evolutia umana, pornind atat de la stadiul exact in care ne aflam azi cat si de la estimarea corecta a inceputurilor umanitatii

-          daca omul, ca individ, isi poate prelungi viata pana la cei 1000 de ani anteriori, sau o poate prelungi la nesfarsit, precum parintele sau

-          daca si omenirea ar putea deveni nemuritoare, cel putin pana la reuniunea de familie care ar putea-o transforma intr-o componenta a unui ansamblu nou, interpretabila ca fiind o reincarnare.

In ceea ce priveste perioadele, daca cei care au calculat varsta umanitatii de la creatie si pana in zilele noastre nu au gresit, atunci inseamna ca omenirea ar avea astazi circa 7.500 de ani. Daca eu, care am apreciat ca omenirea se afla astazi la adolescenta si am echivalat varsta ei cu a unui tanar de circa 15 ani nu am gresit, atunci inseamna ca fiecarui an uman i-ar corespunde circa 500 de ani ai umanitatii.

Foarte putin pe de-o parte, destul de mult pe de alta, dar haide sa mergem si mai departe cu rationamentul si sa vedem cam ce rezulta. In cazul acesta, echivalentul uman al majoratului, adica varsta de 18 ani umani  ar fi atins de umanitate cam peste 1.500 de ani, ceea ce ni se pare cam multisor astazi. Echivalentul uman al varstei de 25 de ani ar fi atinsa cam peste 5.000 de ani, ceea ce pare asa-si-asa, iar cel al varstei maturitatii, de 40 de ani, cam peste 12-13 mii de ani, ceea ce pare cam putintel. Daca megem si mai departe, echivalentul pensionarii de la 60 de ani ar fi atins peste circa 22-23 de mii de ani, ceea ce pare chiar putin, iar al senectutii de la 80 de ani peste doar 32-33 de mii de ani, ceea ce pare a fi chiar foarte putin. Problema devine mai sensibila cand calculam ca pana la atingerea echivalentului de 100 de ani umani au mai ramas doar vreo 42-43 de mii de ani, in timp ce pragul de 120 de ani – considerat maximul posibil pentru un om – ar fi atins peste numai 52-53 de mii de ani, ceea ce pare extrem de putin in raport cu milioanele de ani pe care i-au adunat in urma lor specii mult inferioare oamenilor.

Desigur insa ca se pot ridica doua teme de discutii, si anume una ar fi ca poate ca varsta omenirii nu ar trebui echivalata cu a omului actual, ci cu a celui din vechime, adica 1000 de ani in loc de 120, si a doua ca, pana la cei 120 sau poate 1000 de ani haraziti omul isi va putea rezolva problema prelungirii vietii sale sau chiar atinge nemurirea, iar omenirea de asemenea.

Daca discutam de un echivalent raportat la un maxim de 1000 de ani, atunci am mai avea circa o jumatate de milion de ani la dispozitie, ceea ce nu e tocmai mult dar poate ca e oarecum mai rezonabil, dar impinge etapele apropiate catre valori de neadmis astazi din cauza valorii lor preconizate. Astfel, probabil ca o sa ni se para enorm sa mai trebuiasca sa asteptam inca vreo 85 de mii de ani pana la atingerea echivalentului tineretii, de 200 de ani, sau inca vreo 230 de mii de ani ca sa ne bucuram de implinirile vietii de la 450 de ani.

Ar mai ramane doar varianta ca inaintasii nostri, desi buni cunoscatori intr-ale religiei mozaice, sa fi gresit si sa fi apreciat prea din scurt vechimea speciei umane, care ar putea avea cei circa un milion si jumatate de ani antropologici. Atunci, fiecarui an al umanitatii i-ar corespunde vreo suta de mii umani, ceea ce pe de-o parte ar impinge tineretea noastra pana inspre un minim de jumatate de milion de ani sau un maxim de 2 milioane, ceea ce ni se pare astazi fenomenal de departe, iar pe de alta parte ar impinge si durata maxima de viata a speciei pana la un minim de circa 10 milioane sau un maxim de circa 100 de milioane, ceea ce ar fi parca un pic mai rezonabil si mai corect, daca ne raportam si la duratele altor specii, mult inferioare noua.

Sau ar mai fi varianta in care umanitatea are circa 2,4 milioane de ani si echivalentul a doar 12 ani umani, care ar conferi un raport de 200 la 1, dubland toate prognozele.

Deci, variante sunt destule, trebuie doar analizate si apoi adoptata cea mai realista dintre ele ...

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

0 comentarii pentru Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4

Fii primul care adauga un comentariu!


Spune-ti parerea despre Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 


Arhiva texte
Un Paşte fericit !
LA MULŢI ANI !
RISCUL LUI MOISE
CONSERVATORII
SOLUTII SOCIALE. EDUCATIE, MUNCA, RESPONSABILIZARE
PROGRESUL CALITATIV – VIITORUL UMANITATII
ORGOLIUL, O FORMA DE CREDINTA, CA SI GELOZIA SAU INVIDIA …
CONCURENTA, NECESAR A FI CONTROLATA
DEGENERARE
INVESTITORII SI INFORMATORII … LOR
OMUL, INTRE TEORIE SI PRACTICA
LUMEA DURA, SALBATICA SI PRIMITIVA A AFACERILOR
Ganduri … concediabile
MEDICII SI MEDICINA
REMIXURILE ŞI INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
BOLNAV PE MOARTE, ÎN REPAOS TOTAL
SCRISOARE DESCHISA, CATRE AMICI SI IN-AMICI
JUSTITIE, EDUCATIE, RESPONSABILIZARE
CENTRALISM SI DEMOCRATIE, SAU CONDUCERE SI COORDONARE
VERIGA LIPSA, PREZENTA PRINTRE NOI
PLANIFICAREA DEZVOLTARII
STATIA URMATOARE - SCLAVAGISMUL
DACA DIVINITATEA CHIAR AR EXISTA
PROFETII SI FALSUL IN DECLARATII
A FI PROST SAU A FI FRAIER
NOI SI VIATA DE APOI
ADEVARATA CREDINTA
SI FARA PARTIDE SE POATE … !
CRESTINISMUL, IN TREI RANDURI. LUNGI.
PLEDOARIE PENTRU MICROSISTEMUL ECONOMIC PRIVAT
DESPRE EXTRATERESTRI SI INTALNIRILE DE GRADUL TREI
DE CE ISI INCEARCA OARE DUMNEZEU CREDINCIOSII ?
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI AR PUTEA FI DOAR O ILUZIE ?
O MARE PRIVATIZARE REUSITA - USL-ul
PREDICĂ NETERMINATĂ
PARVENITII POLITICI – FRATRICIZII SISTEMULUI
UN PIC DE FILOZOFIE - Comunista, dar antimarxista
OM LIBER, CAUT STAPAN
LIBERAL SI COMUNIST – O ANTITEZA INEXISTENTA
VREMEA, VREMURILE SI VREMELNICIA
SAMSON SI DALILA – UN EXEMPLU DE MISTIFICARE A REALITATII
PROPUNERE SUPRA-DECENTA
O D A
OMARUL AL DOILEA
ACOLO UNDE ITI STAU PICIOARELE, ACOLO ITI VA STA SI CAPUL …
T E A P A
N O U V E L L E
G A N D A C E L U L
SA NE REAMINTIM DE EMINESCU
PLAN DE PERSPECTIVA
BLESTEM
COLINDELE
POLITICA SI ALEGERI IN 2012 - O ALIANTA CONTRA NATURII
EXCESELE DAUNEAZA …
DESPRE O ANUME VIOLENTA A LIMBAJULUI IN PUBLIC
CRITICA FARAMELOR DE VIATA
BUNATATEA DIVINA ... ?
DESPRE CREDINTA FARA DISCERNAMANT
CLASA A III-A SI LEGILE NATURII
RUGA
EVOLUTIA
LIBERTATEA
OARE DUMNEZEU DE CE N-O FI CREZAND IN OAMENI ?
DESPRE MESAJUL PASCAL AL PAPEI
REFORMA A AJUNS SI LA PORUNCA A SASEA
A C T U A L I T A T I
INTRE A CREDE SI A INTELEGE
DE CE INCA NU AM INCREDERE IN POLITICIENI
VERIGA LIPSA
EVOLUTIA LA HOTARUL DINTRE VIATA SI MOARTE
DESPRE EVOLUTIA SPECIILOR
DUMNEZEU TREBUIE OARE APARAT ?
CE, TE CREZI DUMNEZEU ?
CONTRAFACEREA - LIPSA DE CALITATE SI PERICULOZITATE
DREPTUL DE A JUDECA SI PEDEPSI
DESPRE PILDA TALANTILOR
TRIUNGHIUL BERMUDELOR NOASTRE
CONDUCEREA DE STAT
STATUL SI NOI
EU SI PARAZITII
GLOBALIZAREA
CONTRABANDA
EVAZIUNEA
DREPTATEA ROMANEASCA
CRIMA INDUSA SI PEDEAPSA ERONATA
LA JUDECAREA UNOR CRESTINI
SOLUTIE DE VINDECARE
OMULUI SA NE RUGAAAM … !
DISCRIMINAREA
PARAZITISMUL ATACA DIN NOU
DE CE MI-A SUNAT CEASUL
ATEISM SI CRESTINISM
MASELE SI DEMOCRATIA
IMPOZITAREA MULTIPLA
CHIRURGIE UMANITARA
OAMENI SI MASINI
ATESTATUL DE CONDUCERE
ATESTATUL DE MATURITATE
REDIRECTIONAREA SPRE UTIL A TENDINTEI DE JOACA A COPIILOR
DACA SUNT OM ...
CHESTIUNEA TIGANILOR
CREDINTA SI STIINTA
LA JUDECATA DE APOI
NEDUMERIRE
PENTRU ZONA DE DESTINDERE
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 2
PENTRU SECTIUNEA DE POEZIE PATRIOTICA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - final
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 18
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 17
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 16
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 15
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 14
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 13
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 12
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 11
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 10
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 9
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 8
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 7
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 6
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
O PARALELA LA APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 5
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 4
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 3
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 2
Florin Gheorghian - APOCALIPSA DE CATIFEA - 1
PROBLEME DE DEZBATUT IN SOCIETATE
PRELUDIU LA LUCRAREA MEA, APOCALIPSA DE CATIFEA
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - final
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 12
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 11
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 10
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 9
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 8
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 7
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 6
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 5
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 4
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 3
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR - roman - 2
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR, roman - 1
PUBLICITATE LA ROMANUL MEU
Florin Gheorghian - IN LUMEA ZEILOR – roman
OPINIA MEA DESPRE "CIRIPITUL" CU FATA UMANA
MAFIA COMUNITARA
JUNGLA URBANA
INTEGRARE
FANTEZIE
DIALOG LA NIVEL INALT
SPOVEDANIA
STATUL, ECONOMIA SI CRIZA - PENTRU TOTI
POLITICA, RELIGIE SI POVESTI DE ANDERSEN
O PARERE DESPRE RELATIA CETATEANULUI CU DIVINITATEA
SECRETELE ZEILOR
REFORME 2011 - PAREREA MEA
ACEASTA ESTE PAREREA MEA DESPRE ...
RESEMNARE
AS VREA SI EU SA IUBESC ROMANIA
PREZENTAREA AUTORULUI
CINE SUNT EU. PROFIL DE AUTOR