CREDINTA SI STIINTA

Dupa o calamitate, intr-o tabara de corturi,

Vin s-aduca ajutoare grupuri-grupuri de straini.

Este mare vanzoleala, unii pleaca, altii vin,

Peste tot e jale mare, si se fac multe eforturi.

Doi sarmani isi plang copilul, care trage ca sa moara,

La cap cu o lumanare, stand pe-o cerga asezat.

A trecut prin multe bietul, si n-a fost nici botezat,

Iar parintii-au pierdut totul, si asteapta-asa, 'ntr-o doara.

Se apropie un preot, in vesmant bogat si scump,

Lung si negru, cu fireturi, inganand o incantare.

-  Dragii mei, sa nu se stinga asa, fara alinare,

Puneti voi de o coliva. Eu, de restul ma ocup.

Un alt preot, din multime se desprinde si priveste

Cum se stinge copilasul. Este altfel imbracat,

Are straie lungi si-acesta, insa albe. Se cazneste

Sa vorbeasca romaneste, si se pune pe cantat.

Un al treilea ii aude, se apropie si-ntreaba,

Afland ca nebotezatul e pe moarte si-i sarac.

Imbracat in galben-aur, stralucind imparateste,

A-nceput si el sa-i cante sufletului ne-mpacat.

Un domn bine, la cravata si costum la patru ace,

Trecator si el pe-acolo, afland de-acest crud destin,

Se alatura cu-n cantec mai modern, dar tot de pace

Vesnica. E si el preot, si e dintr-un cult crestin.

Se apropie, agale, tras de harmalaia sfanta,

Un strain care intreaba oamenii ce s-a-ntamplat.

I se spune ca-i pe moarte un copil nebotezat

Si ca, trecatori pe-acolo, acum preotii ii canta.

El se uita cu mirare la bogatele vesminte

Si la fetele lor pline. "Mama, mama, ce-mbuibati".

-  Ce v-a apucat, mai oameni, v-ati prostit, nu aveti minte ?

Eu sint medic. La o parte. Haide, gata, incetati.

Tac deodata toti cei patru. Dearanjati, se repliaza

La castronul cu coliva, la un cort invecinat.

Medicul il cerceteaza, il inteapa, il trateaza,

Si-n scurt timp il si ridica in picioare, clatinat.

La parintii lui il duce, si mirati ei il privesc,

Nu le vine ca sa creada ca minunea s-a-ntamplat.

Chiar si preotii explica "miracol dumnezeiesc",

Si ca asta e efectul pentru ca ei s-au rugat.

-  Dati-i ceva de mancare, orisice, chiar si coliva,

Sa se puna pe picioare, ca e tare mult slabit.

Intre timp, de prin multime, bulversat de perspectiva,

Comenteaza cu glas tare un profesor mucalit.

- La fiecare patru slujitori

Ai unui zeu absent, fara vointa,

E numai un reprezentant

Al Creatorului. E omul de stiinta.

Care, tacut, total nefariseu,

Destinului schimbandu-i perspectiva,

Si-a aratat puterile de zeu,

In timp ce preotii-i mancau coliva.

-  Multamim, dom' doctor, tare, sanatate iti uram,

Da' nu stim acum la care Dumnezeu sa ne-nchinam,

Ca au fost mai multi aicea, si nu stim care ne-o dat

Inapoi pe pruncul nostru, si pe noi ne-o bucurat.

-  Divinitatea mea este stiinta -

Spune cu calm strainul zambitor.

Nu cere inchinare, nu cere nici credinta,

Si e orientata-n viitor.

Ea poate explica orice in lume,

De la formarea lumii la atom.

Iar cel caruia tot ce vrea el ii spune

Nu este zeu, nici demon. Este Om.